Pretentii. Decizia nr. 742/2015. Curtea de Apel SUCEAVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 742/2015 pronunțată de Curtea de Apel SUCEAVA la data de 13-02-2015 în dosarul nr. 1859/40/2014
Dosar nr._ - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR .742
Ședința publică din 13 februarie 2015
Președinte N. D.
Judecător T. C.
Judecător R. G.
Grefier D. Silvea
Pe rolul instanței se află judecarea recursului declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 5, împotriva sentinței nr.1540 din 1.10.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._ , intimați fiind reclamantul P. I. și pârâtul S. R.- prin Ministerul Finanțelor Publice București.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că recurenta a solicitat judecarea în lipsă, conform art. 223 al. 1 din Noul Cod de procedură civilă, după care instanța, în temeiul art. art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă în forma în vigoare la data înregistrării cauzei pe rolul instanței, constată că în temeiul art. 96 pct. 3 și art. 483 din același act normativ, raportat la art. 8, și 10 din Legea nr. 554/2004, este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza și constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA ,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului B. - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de25.04.2014 reclamantul P. I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. ca, prin hotărâre judecătorească, instanța să oblige pe aceștia la restituirea sumei de 1.774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare achitată pentru înmatricularea autoturismului proprietatea sa cumpărat din spațiul U.E, actualizată cu dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură fiscală, calculată de la data plății, respectiv 12.07.2010 și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința nr. 1540 din 1 octombrie 2014, Tribunalul B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul P. I., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., și a obligat pârâții să restituie reclamantului suma de 1.774 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare plătită cu chitanța . nr._/ 12.07.2010, precum și dobânda prevăzută de art. 124 Cod procedură Fiscală, începând cu data achitării acesteia și până la data plății efective, precum și la plata sumei de 477 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a județului B. – Administrația Finanțelor Publice Municipală B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .
În motivarea recursului pârâta a arătat că potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule se datorează taxă de poluare pentru autovehiculele din categoriile M(1) – M(3) și N(1) – N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin.2 și art. 9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit. a), fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second – hand.
Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 ( art. 14 alin. 1), rezultă că taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin. 1).
Pentru a interpreta corect acest act normativ și a identifica intenția legiuitorului, trebuie utilizată interpretarea teleologică: în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest cat normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului mic. Așadar, se vrea ca taxa de poluare al cărui scop este poluatorul plătește să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second – hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Mai mult decât atât Comisia Europeană a recunoscut că taxa de poluare corespunde normelor comunitare și procedura demarată de către aceasta împotriva României a fost ridicată în 29.01.2009, urmare a faptului că noua reglementare era compatibilă cu art. 90 din Tratatul C.E.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii în conformitate cu art. 124 din Codul de procedură fiscală, recurenta consideră că aceste prevederi nu sunt aplicabile în prezenta speță.
De asemenea, a criticat sentința pronunțată și cu privire la dispoziția de obligarea a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și a motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 110 TFUE „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Față de dreptul pretins de reclamant, instanța a constatat că odată cu aderarea României la Comunitatea Europeană, ca orice alt stat membru, are obligația de a respecta o dispoziție de drept comunitar direct aplicabilă, iar atunci când are loc o violare a acesteia, are obligația de a repara daunele cauzate persoanelor particulare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
În speță, norma de drept comunitar pretinsă încălcată este cea prevăzută de art. 110 din TFUE (fost art.90 din TCE) - dispoziție direct aplicabilă în fiecare stat membru, potrivit căreia „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele ce se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.”
Taxa de poluare a fost aplicată în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 (forma în vigoare la data achitării taxei).
Analizând compatibilitatea dispozițiilor din OUG nr. 50/2008 în raport de dispozițiile art. 110 din TFUE (fost art. 90 din TCE) în cauza C-402/09, cu prilejul unei cereri având ca obiect pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a hotărât că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Concluzia de la pct. 58 din Hotărârea T., CJUE a rezolvat irevocabil chestiunea caracterului discriminatoriu al OUG nr. 50/2008: „(58) Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Așadar art. 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În alte două cauze soluționate de către CJUE ca urmare a adresării unei întrebări preliminare (cauzele conexate C-29/2011 și C 30/2011) s-a reținut că o reglementare precum OUG 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, prin faptul că supune vehiculele de ocazie importate unei taxe care, în pofida aplicării unei reduceri ridicate pentru a ține seama de deprecierea lor, se poate apropia de un procent considerabil din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Răspunzând întrebării preliminare, s-a concluzionat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la eronata obligare la plata dobânzii calculată conform art. 124 din Codul de procedură fiscală, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat.
Astfel, deși cadrul normativ incident în cauză este reglementat de O.G. nr. 92/2003, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în cauza C-565/11, I., a statuat că dreptul Uniunii se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curs începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene are putere obligatorie atât pentru instanța de trimitere cât și pentru celelalte instanțe. Mai mult Decizia Curții are efecte ex tunc (și pentru trecut) cu excepția situației când din motive de asigurare a siguranței circuitului juridic comunitar, prevede expres aplicarea deciziei ex nunc (numai pentru viitor). Această prevedere expresă nu s-a dispus în cauză.
Este nefondată critica recurentei cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Pornind de la faptul că recurenta a pierdut procesul, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a disp. art. 453 alin.1 Cod pr. civilă, care prevede „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”.
Față de aceste aspecte, constatând legală și temeinică hotărârea instanței de fond, nefiind date motivele de recurs invocate și că, nici din oficiu nu există motive de casare, în temeiul art. 488, art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Iași – prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B., cu sediul în B., .. 5, împotriva sentinței nr.1540 din 1.10.2014 a Tribunalului B. – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal – dosar nr._ , intimați fiind reclamantul P. I. și pârâtul S. R.- prin Ministerul Finanțelor Publice București.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13 februarie 2015.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red. T.C.
Jud. fond. P. M.M.
Tehnored.DS
Ex. 5/19.02.2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 736/2015. Curtea de Apel SUCEAVA | Pretentii. Decizia nr. 1059/2015. Curtea de Apel SUCEAVA → |
|---|
