Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5378/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5378/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-06-2013 în dosarul nr. 6332/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
Secția contencios
administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5378
Ședința publică din 11 iunie 2013
PREȘEDINTE: M. C.
JUDECĂTOR: D. P.
JUDECĂTOR: A. S.
GREFIER: A. S.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 5388/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul S. D. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul intimat, avocat Ochis P., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantului depune la dosar copia certificată a chitanței nr. 154/10.06.2013 în dovedirea onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 5388/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul S. D. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință a fost obligată pârâta să îi restituie reclamantei suma de 7338 lei, achitată conform Chitanței . nr._/20.09.2012, reprezentând taxa pentru emisii poluante actualizată și cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei 01.10.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
S-a respins capătul de cerere privind acordarea dobânzii de la data încasării taxei.
S-a admis cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și în consecință a fost obligată chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de mai sus, achitată de reclamant în favoarea ei cu dobânda legală.
Totodată, pârâta a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1039,30 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, Administrația Finanțelor Publice A. a declarat recurs, criticând hotărârea recurată pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a arătat că taxa este legal datorată câtă vreme legiuitorul stabilește în mod expres obligația de plată a acesteia în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, iar față de prevederile comunitare invocate în cauză, s-a arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Recurenta a mai susținut că incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene în această speță este nulă, iar din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisii poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru UE sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare taxei excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, nu proveniența.
În fine, s-a arătat că taxa este stabilită în baza Legii nr. 9/2012, iar Hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc OUG nr. 50/2008, astfel că nu au relevanță în prezenta cauză.
Reclamantul intimat și-a exprimat poziția procesuală prin concluziile scrise depuse la dosar, solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamantul S. D. împotriva sentinței civile nr. 5388/26.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă recurenta la plata către intimat a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. P. A. S.
GREFIER,
A. S.
Red. D.P./21.06.2013
Tehnored A.S./21.06.2013 /2 ex
Prima instanță – jud. Ș. L. M. – Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8115/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8666/2013.... → |
|---|
