Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4943/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4943/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 1666/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -10.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.4943
Ședința publică din 04.06.2013
PREȘEDINTE: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-au luat în examinare recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. în contradictoriu cu reclamantul intimat P. E., împotriva sentinței civile nr. 1164/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost formulată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art.242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ /07.03.2012, reclamantul P. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. să se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună anularea actului administrativ fiscal, respectiv decizia de calcul a taxei de poluare nr._/14.12.2012, restituirea sumei de 4159 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la data restituirii efective, ca urmare a constatării contrarietății dintre OUG nr. 50/2008 și art. 110 din TCE.
Prin sentința civilă nr. 1164/24.04.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul P. E., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T., având ca obiect pretenții.
A dispus restituirea taxei de poluare în cuantum de 4159 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
A dispus anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare emisă pe numele reclamantului.
A obligat pârâtele la 39,3 lei cheltuieli de judecată fața de reclamant.
În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:
Pentru finalizarea procedurii de înmatriculare reclamantul a fost nevoit să solicite la AFPM Timișoara stabilirea taxei pe poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 5 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule pe care a și achitat-o ulterior în valoare de 4159 lei potrivit chitanței care se găsește la dosar.
Reclamantul invocă încălcarea art. 110 din TCE cu privire la discriminare.
Tribunalul a reținut ca acțiunea formulata este întemeiata, având în vedere următoarele.
În cauza C 402/09 (T. vs. staul român) Curtea de la Luxemburg în urma unei întrebări preliminarea adresată de instanțele românești a stabilit că Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Prin urmare conform unei jurisprudențe constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE), o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare [Hotărârea din 27 martie 1980, afacerea 61/79, Denkavit italiana, par. 16; Hotărârea din 2 februarie 1988, afacerea 24/86, Blaizot, par. 27; Hotărârea din 15 decembrie 1995, afacerea C-415/93, Bosman, par. 141; Hotărârea din 5 octombrie 2006 în afacerile reunite C-290/05 (Nadasdi) și C-333/05 (N.), par. 62
În consecința restituirea taxei de poluare achitate în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008, este formulată în temeiul art. 117 alin. (1) lit. d) C. pr. fisc. (taxa de poluare a fost prelevată “ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale“). Astfel, din moment ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene a constatat că, de la 1 iulie 2008, O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială este incompatibilă cu art. 110 TFUE, este evident faptul că prelevarea taxei de poluare este rezultatul unei aplicări eronate a prevederilor legale (s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială, deși art. 110 TFUE interzicea acest lucru).
Sub acest aspect, este irelevant dacă reclamantul a contestat (în procedură prealabilă) sau nu pseudo-actul administrativ fiscal emis anterior încasării taxei (decizia de calcul a taxei de poluare), întrucât acest act nu mai poate produce niciun fel de efecte juridice. Astfel, din momentul ce actul normativ (O.U.G. nr. 50/2008 în forma inițială) este incompatibil cu dreptul european, este evident faptul că decizia de calcul a taxei de poluare nu poate supraviețui și nu mai poate produce nici un fel de efecte juridice, motiv pentru care a respins excepția inadmisibilității acțiunii.
Analizând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex. decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 (T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate tribunalul în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis acțiunea formulata și în consecință a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 4159 lei și a dobânzilor legale prevăzute de art.124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, începând cu data expirării celor 45 de zile curse de la data cererii de restituire până la data restituirii efective a sumelor.
De asemenea a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă pe numele reclamantului.
În temeiul art. 274 cod procedură civilă a obligat pârâta la 39 lei cheltuieli de judecata fața de reclamant.
În cauză au declarat recurs pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice T. și Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Prin recursul formulat pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. solicită casarea sentinței atacate și în rejudecare să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta revenind Administrației Finanțelor Publice Timișoara care a emis decizia de calcul a taxei pe poluare.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicită admiterea recursului său, în principal, casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul T., iar în subsidiar modificarea în tot a sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive în cauză a Administrația Finanțelor Publice Timișoara, calitatea procesuală revenind Administrației Finanțelor Publice F. și respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu-și justifică calitatea procesuală pasivă în cauză.
Critică instanța de fond întrucât nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara, calitatea procesuală revenind Administrației Finanțelor Publice F. a cărei trezorerie a încasat taxa de poluare.
Mai învederează instanței că reclamantul nu a formulat către pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara vreo cerere de restituire a taxei, prin urmare această instituție nu are calitate procesuală nici în ceea ce privește o eventuală acțiune în constatarea refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare întrucât nu este emitenta acestui pretins refuz nejustificat de restituire a taxei pe poluare.
Conchide arătând că în cazul obligării sale la restituirea sumei de 4159 lei, în mod obiectiv se va afla în imposibilitate de a executa sentința întrucât nu va putea efectua operațiunile legale prevăzute de normele legale, operațiuni care cad în competența exclusivă a Administrației Finanțelor Publice F..
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
În prezenta cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. la restituirea sumei în cuantum de 4159 lei, plătită la data de 21.12.2010, reprezentând taxă pentru emisii poluante, taxa fiind impusă reclamantului cu prilejul înmatriculării în România, a unui autoturism marca Ford, înmatriculat anterior în Germania.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T., Curtea constată că aceasta este întemeiată, câtă vreme actul administrativ a cărui anulare se solicită este reprezentat de decizia de calcul a taxei de poluare care este emisă de Administrația Finanțelor Publice F.. În plus, tot Administrația Finanțelor Publice F. este instituția care a încasat taxa de poluare conform chitanței . nr._/21.12.2010.
Față de considerentele anterior expuse, Curtea constată că este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrația Finanțelor Publice Timișoara, context în care instanța va admite recursurile formulate de pârâte, în sensul că va modifica sentința atacată, va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. și va respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane juridice care nu justifică calitatea procesuală pasivă.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursurile formulate de pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. în contradictoriu cu reclamantul intimat P. E., împotriva sentinței civile nr. 1164/24.04.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosarul nr._ .
Modifică sentința atacată în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. și respinge acțiunea reclamantului în contradictoriu cu aceste pârâte ca fiind formulată împotriva unor persoane juridice care nu justifică calitatea procesuală pasivă.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.06.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. D. R. P. R. O.
GREFIER
M. S.
Red. DD/14.06.2013
Tehnored.MS/21.06.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul T. - judecător M. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3170/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013.... → |
|---|
