Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1876/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1876/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 03-04-2013 în dosarul nr. 1673/30/2012
ROMÂNIAOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ -03.07.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 1876
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 03 04 2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
GREFIER: G. S.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 1021/2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată I. L. V. având ca obiect contestație act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ din 05.03.2012, reclamanta I. L. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele AFP Sânnicolau M. și DGFP T., constatarea nulității deciziei nr. 522/28.10.2008, obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 1147 lei și a dobânzilor legale aferente calculate de la data achitării și până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1021/2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice T..
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta I. L. V. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M. având ca obiect anulare act administrativ și restituire taxă.
A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 1147 lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală, conform art. 124 și 70 C.pr.fiscală.
A respins în rest acțiunea.
A obligat pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.
Înainte de a proceda la analizarea pe fond a cererii reclamantului, tribunalul s-a pronunțat asupra excepției invocate. Astfel, pârâta DGFP T. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și persoana obligată în cadrul raportului juridic dedus judecății. In cazul de față, s-a constatat că nu pârâta DGFP T. este cea care a încasat această taxă, astfel că nu poate fi obligată la restituire. Față de aceste considerente, instanța urmează să admită acțiunea.
Reclamanta a achiziționat din Germania, autovehiculul marca VW Golf având nr. șasiu WVWZZZ1KZ5W060769, data primei înmatriculări 07.09.2004, iar pentru a-l înmatricula a fost obligată la plata taxei de poluare în cuantum de 1147 lei stabilită prin decizia de calcul nr. 522 din 28.10.2008.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Președintele României, Guvernul si autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C 402/09 ( T. vs. Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, va proceda la înlăturarea acestora. Astfel, în temeiul art. art. 117 C.pr.fiscală, urmează să admită acțiunea și să oblige pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1147 lei achitată cu titlu de taxă de poluare.
În ceea ce privește cererea din acțiunea reclamantei privind plata dobânzilor legale, instanța are în vedere dispozițiile art. 21 din Constituția României prevede că orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor sale, nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, jurisdicțiile speciale administrative fiind facultative și gratuite, iar art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, prevede că, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Față de aceste prevederi legale, instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale, însă raportat la dispozițiile art. 124 și art. 70 C.pr.fiscală și nu cum a solicitat reclamanta de la data plății.
Referitor la cererea având ca obiect anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește să obțină restituirea taxei și nu aduce critici de nelegalitate cu privire la decizia de calcul, aceasta fiind emisă în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.
In temeiul art. 274 Cod procedură civilă a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T. solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii și respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare arată că, Curtea de la Luxemburg a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse cu ocazia aceleiași înmatriculări aceleiași taxe, iar în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare.
De asemenea se solicită instanței să observe că instanța comunitară reține că un sistem precum cel instituit de OUG 50/2008 care ia în considerare la calculul taxei, deprecierea autovehiculelor prin utilizarea unor bariere forfetare, bazate pe elemente referitoare la vechimea și rulajul mediu anual al vehiculului, la care se poate realiza la cererea contribuabilului o expertiză cu privire la starea generală a vehiculului, această taxă nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse cu ocazia înmatriculării taxei prevăzute de OUG 50/2008.
Se arată că în speța de față nu s-a solicitat realizarea unei expertize, iar taxa de poluare stabilită în cuantum de 4.813 lei valoare care nu depășește valoarea reziduală a unui vehicul cu aceleași caracteristici înmatriculat pe piața internă, motiv pentru care prevederea legală incriminată nu încalcă prevederile art. 110 TFUE.
În al doilea rând, sub aspectul neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei pe poluare se arată că nu se poate vorbi de o descurajare a importului de vehicule de ocazie importate dintr-un stat membru și nici de o încălcare a art. 110 TFUE.
În concluzie se arată că Curtea nu a menționat în mod direct și lipsit de echivoc că OUG 50/2008 încalcă art. 110 TFUE, statele membre fiind libere să stabilească taxe și impozite noi, însă în așa măsură încât să nu descurajeze produsele similare de pe piețele externe.
Legal citată reclamanta intimată I. L. V. nu a formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
În ce privește art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Curtea constată că nu este incidentă în cauză deoarece se aplică doar taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 care nu încalcă art. 110 din T.F.U.E. (nu orice taxă percepută în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 încalcă tratatul; spre ex., taxele pentru autoturisme noi sau cele pentru autoturisme second-hand înmatriculate în state care nu sunt membre U.E.). Interpretarea prevederilor art. 12 din Legea nr. 9/2012 în sensul că s-ar aplica tuturor taxelor percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 ar fi contrară legislației europene amintite deoarece taxa plătită de reclamant nu a încălcat art. 110 din T.F.U.E. datorită cuantumului ei ci datorită împrejurării că a fost instituită în mod discriminatoriu.
De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, Tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală referitor la dobânda fiscală.
Așa fiind, Curtea văzând că soluția Tribunalului este legală și temeinică, în temeiul art. 315 Cod procedură civilă, va respinge recursul.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul Administrația Finanțelor Publice Sânnicolau M., prin Direcția G. a Finanțelor Publice T., împotriva sentinței civile nr. 1021/2012 pronunțată de Tribunalul T..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. D. M. BACĂU C. D. O.
GREFIER,
G. S.
Red. C.D.O. – 30.04.2013
Tehnored. G.S. – 30.04.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 12/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4207/2013.... → |
|---|
