Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 468/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 468/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 6377/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 06.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.468
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.02.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:M. BACĂU
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, împotriva sentinței civile nr.678/07.03.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamantul – intimat Z. P. C. și chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat, lipsă, avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtei – recurente mandatul de reprezentare pentru A.F.P. Chișineu Criș.
Reprezentanta reclamantului – intimat depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind plata onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului – intimat solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la data de 20.12.2011, reclamantul Z. P. C. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, solicitând obligarea pârâtei restituirea taxei de poluare în cuantum de 1166 RON achitată prin chitanța . nr._ din 24.09.2008 și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în motivare arătând că, urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 1166 RON, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Volkswagen, anterior înmatriculat în U.E. la data de 10.04.2001.
Prin cererea formulată la A.F.P. Chișineu Criș sub nr._/14.12.2011 reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea i-a fost respinsă prin adresa nr._/14.12.2011.
Reclamantul a considerat că taxa pentru poluare este prelevată fără existența unui titlu de creanță, întrucât, conform dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele și taxele se stabilesc de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, însă, în speță, anterior prelevării taxei de poluare în cazul reclamantului, nu s-a emis nici o decizie de impunere.
Reclamantul a arătat că decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal și nu produce nici un fel de efecte juridice, întrucât prin decizia de calcul nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului. După cum se poate observa, obligația de plată a taxei de poluare nu se stabilește prin decizia de calcul a taxei de poluare, ci prin lege (O.U.G. nr. 50/2008 și reglementările specifice în materia înmatriculării vehiculelor), ca o condiție sine qua non pentru prima înmatriculare a unui autoturism în România. Singurul rol al deciziei de calcul este acela de a determina în concret suma datorată de contribuabil. În mod evident, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, organul fiscal era dator să emită o decizie de impunere pentru stabilirea taxei de poluare, pe baza deciziei de calcul, în cazul în care contribuabilul solicita înmatricularea autoturismului.
Prin decizia de calcul nu se stabilește un termen de plată în sarcina contribuabilului. Așa cum se poate observa, organul fiscal nu a stabilit nici un termen în care contribuabilul să fie obligat să procedeze la plata taxei de poluare. Practic, suma determinată prin decizia de calcul putea fi achitată oricând anterior primei înmatriculări a autoturismului în România, ea constituind doar o condiție pentru înmatricularea autoturismului în România.
Neplata taxei de poluare determinate prin decizia de calcul nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, reclamantul concluzionând că decizia de calcul nu este un act administrativ fiscal, această decizie nu are decât rolul de a determina exact cuantumul taxei datorate, în temeiul legii, pentru a se evita situațiile în care contribuabilii determinau și achitau un cuantum mai mic al taxei, prejudiciind astfel bugetul public.
A mai arătat reclamantul că taxa pentru poluare este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul C.E., întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, a considerat reclamantul că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, incompatibile cu art. 90 din Tratatul C.E., trebuie eliminate de la aplicare, cu consecința că încasarea taxei de poluare apare în speță ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce nici un fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Prin întâmpinare, pârâta A.F.P. Chișineu Criș a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că taxa a fost legal încasată în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008. Anterior adoptării ordonanței, întrucât România a fost supusă procedurii de infrigement, din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind. 1 Cod fiscal, între Guvernul României și Comisia Europeană au avut loc o . negocieri și analize care au stat la baza adoptării ei; a solicitat admiterea cererii de chemare în garanției a Administrației F. pentru Mediu.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu deși legal citată nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare în cauză.
Prin Sentința Civilă nr.678/07.03.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul Z. P. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș și în consecință:
A obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 1166 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/23.09.2008 și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu, și în consecință:
A obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate.
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 43 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 1166 RON, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș prin chitanța . nr._ din data de 24.09.2008 o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Volkswagen.
Prin cererea formulată sub nr._/14.12.2011, reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea i-a fost respinsă, astfel încât a formulat acțiunea în contencios administrativ de față.
Astfel, este de observat mai întâi că în cauză reclamantul a atacat cu contestație decizia de calcul a taxei pentru poluare și a realizat procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 205 Cod procedură fiscală astfel încât tribunalul este îndatorat a se pronunța în fond cu privire la pretențiile reclamantului din acțiunea introductivă de instanță.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Prin urmare, singura concluzie judicioasă care se impune în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele acestei hotărâri atestă fără nici un dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, la care de asemenea s-a făcut referire în hotărârea de față, fără a opera nicio distincție, chiar dacă Curtea Europeană de Justiție nu a stabilit și care ar fi nivelul maxim acceptabil până la care se poate reține că taxa pentru poluare nu are caracter discriminatoriu și nu descurajează importul de autovehicule, în condițiile în care în cauza „T.” s-a reținut caracterul discriminatoriu al taxei pentru poluare în litigiu avându-se în vedere și cuantumul ridicat al taxei pentru poluare din cauza respectivă care era de aproximativ 30% din valoarea autovehiculului, în vreme ce în alte cazuri aceeași taxă are o valoare redusă față de acest procent, ajungând uneori și la 10 – 15 % din valoarea autovehiculului.
Or, sub acest aspect, este dincolo de orice îndoială că instanța de judecată este obligată să țină seama de efectele pe care le determină hotărârea preliminară din 7 aprilie 2011 pronunțată în cauza C – 402/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei atare hotărâri formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, și prin care Camera I a Curții a statuat după calificarea procedurii ca având caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, că art. 110 TFUE trebuie să fie interpretat în sensul că „se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără nici un echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
Iar cu privire la faptul că prin acțiunea în contencios administrativ de față a fost atacată o decizie de calcul emisă la 23.09.2008, nu prezintă relevanță în sensul în care să devină inaplicabilă hotărârea preliminară pronunțată în cauza „T.”, fiindcă OUG nr. 50/2008, în forma aplicabilă pentru perioada 15 februarie 2010 – 31 decembrie 2010, nu diferă de forma inițială a aceleiași ordonanțe decât sub aspectul cuantumului taxei pentru poluare, care este semnificativ mai mare,
Față de temeinicia pretențiilor formulate de către reclamant în cererea introductivă de instanță privind anularea deciziilor atacate și restituirea taxei pentru poluare apare ca fiind fondată.
În acest context instanța a constatat că și cererea formulată de către reclamant privind obligarea pârâtelor la plata unor dobânzi este întemeiată.
Întrucât taxa de poluare în legătură cu care instanța a constatat dreptul reclamantei la restituire este o taxă fiscală iar administrarea acesteia este supusă reglementărilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța a apreciat că dobânda legală în această materie este cea reglementată de acest act normativ, respectiv de art. 124, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.
Pe cale de consecință, pentru toate acestea, văzând și dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a admis acțiunea și prin urmare a obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 1166 RON și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective
În temeiul art. 60 Cod procedură civilă, întrucât pârâta a căzut în pretenții în acțiunea reclamantului, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu București și a obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța a obligat pârâta căzută în pretenții la 42 lei cheltuieli de judecată către reclamant constând în taxă de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Chișineu Criș, considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului pârâta critică reținerile primei instanțe din care rezultă că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul O.G. nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, susținându-se în esență că taxa instituită de O.U.G. nr.50/2008 ar fi legală.
Susține recurenta că din expunerea de motive a O.U.G. nr.50/2008 rezultă că adoptarea O.U.G. nr.50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene și că România, prin aprobarea O.U.G. nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motivele arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Legal citat, reclamantul – intimat nu a depus la dosar întâmpinare, însă a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Cu privire la critica adusă obligării la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei AFP Chișineu Criș de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant. În condițiile în care nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva Sentinței Civile nr.678/07.03.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către intimatul reclamant Z. P. C., în cuantum de 500 lei, reprezentând, onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. M. BACĂU
GREFIER,
M. T.
RED:M.C.D./08.03.2013
TEHNORED:M.T./11.03.2013
2. ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6328/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9266/2013.... → |
|---|
