Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2412/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2412/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 16-04-2013 în dosarul nr. 8169/30/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -07.09.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.2412
Ședința publică din 16.04.2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. O.
GREFIER: M. S.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1515/18.V.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul intimat P. G., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. L. și consilier juridic N. T., ambii în reprezentarea reclamantului intimat, lipsă fiind pârâții recurenți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței, reclamantul intimat a depus întâmpinare.
Avocat S. L. depune împuternicire avocațială și dovada cheltuielilor de judecată în cuantum de 1100 lei reprezentând onorariu avocațial, iar consilier juridic N. T. depune împuternicire.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat S. L. solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.
Consilier juridic N. T. pune aceleași concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1515/18.V.2012 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei de interes și pe cea a lipsei de obiect, invocate de pârâtul M. Timișoara.
A admis acțiunea formulată, completată și precizată de reclamantul P. P., reprezentat de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al M. Timișoara, în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara și P. M. Timișoara și în consecință:
A dispus anularea Dispozițiilor nr. 1705/09.09.2010 și nr. 2353 din 12.10.2010, emise de P. M. Timișoara.
A obligat pârâții la reîncadrarea reclamantului în funcția publică deținută anterior emiterii dispozițiilor contestate sau într-o funcție similară care să-i asigure același nivel al drepturilor salariale.
A obligat pârâții la plata către reclamant a unei despăgubiri egală cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data eliberării din funcție și până la reintegrarea efectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
În motivare s-a reținut că prin acțiune, reclamantul P. P. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara și P. M. Timișoara, sa se pronunțe o hotărâre prin care să se dispună:
- anularea Dispoziției de concediere nr. 1705/09.09.2010;
- repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior, sau într-o funcție similară care să-i asigure același nivel al drepturilor salariale avute la data emiterii dispoziției de concediere;
- obligarea pârâților la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, de la data eliberării din funcția publică și până la reintegrarea efectivă.
Reclamantul a formulat o completare și precizare a acțiunii pentru termenul din 27.01.2011, solicitând:
- anularea noii Dispoziții de concediere nr. 2353/12.10.2010;
- repunerea în situația anterioară, în sensul reintegrării în funcția deținută anterior, sau într-o funcție similară care să-i asigure același nivel al drepturilor salariale avute la data emiterii dispoziției de concediere;
- obligarea pârâților la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte drepturi bănești de care ar fi beneficiat, de la data eliberării din funcția publică și până la reintegrarea efectivă.
Analizând actele dosarului, Tribunalul T. a reținut că prin decizia civilă nr. 699/20.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._, a fost admis recursul formulat în numele reclamanților membri de sindicat de Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria M. Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 258/PI/CA/25.02.2011, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ și a fost modificată sentința civilă recurată în sensul că: a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Salariaților din Primăria M. Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al M. Timișoara în contradictoriu cu pârâții M. Timișoara, P. M. Timișoara, Direcția Poliția Comunitară (Locală) Timișoara, Direcția Fiscală a M. Timișoara, Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara și s-a dispus anularea următoarelor acte administrative:
- Hotărârea Consiliului Local al M. Timișoara nr. 330/03.08.2010 privind modificarea și aprobarea Organigramei și a Statului de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului M. Timișoara;
- Hotărârea Consiliului Local al M. Timișoara nr. 331/03.08.2010 privind modificarea și aprobarea Organigramei, Statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare pentru Serviciul Public - Direcția Poliția Comunitară Timișoara.
A fost respinsă în rest acțiunea reclamanților.
În motivarea deciziei au fost avute în vedere și motive invocate în prezenta cauză de reclamant în susținerea demersului său judiciar.
Or, cum actul principal care a stat la baza emiterii dispozițiilor contestate de reclamant, a fost anulat, s-a impus, ca o fireasca consecință, si anularea actelor subsecvente, potrivit principiului - Rezoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.
În atare situație, s-a constatat a fi de prisos a analiza celelalte motive de nulitate a dispozițiilor, invocate de reclamant.
Așa fiind, s-a impus admiterea acțiunii reclamantului sub acest aspect, în sensul anulării Dispozițiilor nr. 1705/08.09.2010 și nr. 2353/12.10.2010, emise de P. M. Timișoara.
Potrivit art. 106 alin.1 din L.188/1999, dacă funcționarul public consideră că raportul său de muncă a încetat în mod ilegal, se poate adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actului prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu,iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, poate solicita reintegrarea în funcția publică deținută.
Cum unul dintre efectele anularii unui act juridic este principiul repunerii părților in situația anterioara, instanța a admis și capătul de cerere referitor la reintegrarea reclamantului în funcția publica deținută anterior, dispunând obligarea pârâților la plata tuturor drepturilor salariale, calculate începând cu data eliberării din funcție și până la reîncadrarea efectivă.
În baza art. 274 din Codul de procedură civilă, nefiind solicitate, nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
În cauză au declarat recurs pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara, solicitând modificarea sentinței conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și respingerea acțiunii.
În motivare, recurenții reiterează excepția lipsei de interes și excepția lipsei de obiect în formularea acestei acțiuni întrucât a încetat raportul de serviciu al reclamantului, Dispoziția nr. 1705/09.09.2010 privind acordarea preavizului producându-și în prezent efectele juridice întrucât s-a emis Dispoziția nr. 2352/12.10.2010 prin care s-a dispus eliberarea din funcție a reclamantului, astfel ca în prezent acțiunea acestuia este lipsita de obiect și de interes.
Mai mult decât atât, a fost emisa și Dispoziția nr. 2352/12.10.2010 prin care s-a dispus eliberarea din funcția publica a reclamantului, situație în care, în acest moment reclamantul nu mai justifica un interes în a stărui în demersul judiciar inițiat, scopul principal pentru care s-a promovat aceasta acțiune fiind imposibil de atins.
În aceste condiții, consideră ca interesul nu mai este actual, motiv pentru care solicită admiterea excepțiilor și în consecința respingerea acțiunii.
Totodată, reiterează în fata instanței de recurs excepția lipsei plângerii prealabile întrucât reclamantul nu a formulat plângere prealabila împotriva Dispoziției nr. 2352/12.10.2010, în sensul prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În susținerea acestei excepții are în vedere dispozițiile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, conform cărora „înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Recurenții solicită instanței să observe că, în conformitate cu adresa nr. SJ 2010-_/04.02.2011 a Serviciului Resurse Umane, reclamantul nu a înregistrat la instituția pârâtă o plângere prealabila, astfel cum prevede art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, prin care sa solicite revocarea Dispoziției nr. 2352/12.10.2010.
Având în vedere aceste dispoziții legale, solicită instanței de recurs să constate că, reclamantul nu face dovada îndeplinirii procedurii prealabile, în sensul dispozițiilor menționate mai sus.
Pe fondul cauzei, învederează instanței faptul ca, prima instanța în mod netemeinic și nelegal a admis acțiunea reclamantului fără a avea în vedere faptul ca, hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.
În ceea ce privește Decizia civilă nr. 699/20.03.2012 a Curții de Apel Timișoara prin care a fost admis recursul Sindicatului Liber al Salariaților din cadrul PMT și s-a dispus anularea HCL nr. 330/03.08.2010 și nr. 331/03.08.2010, învederează instanței de recurs că în ceea ce privesc la efectele acestei hotărâri, Curtea subliniază că acestea sunt reglementate de dispozițiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ conform cărora „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor".
Astfel, dat fiind caracterul normativ al organigramelor și statelor de funcții în cazul acțiunilor judiciare având ca obiect anularea unor astfel de acte, sunt incidente dispozițiile art. 23 din Legea nr. 554/2004. În raport cu această reglementare, care impune un efect exclusiv pentru viitor al hotărârilor judecătorești prin care se anulează un act normativ, solicită instanței să rețină faptul că, prin hotărâre judecătorească atacata nu s-ar putea recunoaște un efect retroactiv, pentru trecut.
Așadar, raportat la efectul viitor al hotărârii judecătorești în speță, apreciază că, anularea deciziei de concediere a reclamantului nu poate avea ca suport legal sau motivație consecința anularii HCL 330/2010, întrucât la data respectivă actul administram normativ se bucura de prezumția de legalitate și ca drept consecință de această prezumție de legalitate s-au bucurat și toate actele administrative individuale emise în baza acestuia. Altfel spus, toate raporturile juridice născute, modificate sau stinse sub imperiul HCL nr. 330/2010 sunt perfect valabile.
De remarcat este faptul că, prin Decizia Civilă nr. 699/2012 Curtea reține legalitatea demersului privind reorganizarea instituției prin concedierea unui număr de salariați, concedierea fiind impusă de OUG 63/2010 și de adresa Instituției Prefectului T. prin care se comunica numărul total de posturi pentru poliția comunitară sub sancțiunea suspendării alimentării bugetului Mun. Timișoara.
Având în vedere faptul ca. prin hotărâre judecătorească atacata prima instanța a dispus pentru trecut, se poate concluziona că, prima instanța nu a invocat niciun motiv concret de temeinicie a acțiunii introductive, admițând acțiunea reclamantului fără nici un temei legal, motivând lacunar hotărârea, ceea ce practic echivalează cu o nemotivare.
Totodată, menționează faptul ca, prin adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici înregistrata la instituția pârâtă cu nr. SC 2012-_/31.05.2012, s-a transmis acesteia faptul ca, încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit potrivit OUG nr. 63/2010 este obligatorie.
Precizează ca, Dispoziția nr. 2353/12.10.2010 privind eliberarea din funcția publica a reclamantului, a fost emisa la împlinirea termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Așadar, afirmația reclamantului în sensul ca instituția pârâtă ar fi în culpa prin emiterea a doua dispoziții este nefondată, întrucât Dispoziția nr. 2353/12.10.2010 a fost emisa la împlinirea termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice.
Motivul de fapt ale concedierii colective a fost desființarea locului de muncă ocupat de salariat, respectiv reducerea postului de natura celui ocupat de funcționarul public – referent de specialitate, clasa II, grad profesional superior la Serviciul Tehnic Edilitare, ca urmare a reorganizării activității prin H.C.L nr. 330/03.08.2010 în vederea încadrării în numărul maxim de posturi stabilit în conformitate cu O.U.G nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.
Desființarea locului de muncă s-a impus ca o măsură efectivă cu cauze reale și serioase, respectiv la nivelul Direcției Patrimoniu au fost reorganizate activitățile Serviciului Tehnic Edilitare (1 funcție publică de conducere și 11 funcții publice de execuție), în Biroul Tehnic (1 funcție publică de conducere și 9 funcții publice de execuție), în cadrul Serviciului Administrare Patrimoniu - Baze Sportive fiind modificate atribuțiile acestei structuri și au fost reduse numărul de posturi de la 12 la 10, după cum urmează: 2 funcții publice de execuție printre care și cel ocupai de reclamant. Menționează că, nu există niciun post vacant în cadrul acestei structuri.
În ceea ce privesc raporturile avute cu sindicatul, învederează ca, prin Notificarea nr.SC2010 -_/10.08.2010, sindicatul a fost invitat în data de 13.10.2010, ora 10:00, la consultări cu privire la metodele și mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului de salariați care vor fi concediați, criteriile profesionale care vor fi aplicate efectiv pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere și atenuarea consecințelor concedierii prin recurgerea la măsuri sociale care vizează, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaților concediați. În data de 13.08.2010 a avut loc întâlnirea între angajator și sindicat, în vederea ajungerii la o înțelegere și tocmai pentru ca sindicatul să participe activ și pentru a propune măsuri și metode de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numărului salariaților care urmau a fi concediați. În urma acestei întâlniri a fost întocmit un proces - verbal.
Propunerile sindicatului în vederea evitării concedierilor colective transmise prin adresa nr.SC2010 -_ din 20.08.2010 au fost:
- revocarea HCL nr.330/03.08.2010, HCL nr.331/03.08.2010. HCL nr.332/03.08.2010. HCL nr.333/03.08.2010 ;
- aprobarea altor organigrame pentru aparatul de specialitate al Primarului M. Timișoara, Direcția Fiscală a M. Timișoara, Direcția Poliția Comunitară și Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara cu respectarea încadrării în numărul maxim de personal, adică 1169 de salariați, potrivit OUG nr.63/2010, fără a se include în acest număr cei 131 de salariați din capitolul bugetar "învățământ" precum și cei 25 de salariați de la Casa de Cultură a M. Timișoara.
Aceste propuneri nu au putut fi acceptate de angajator, întrucât erau împotriva dispozițiilor legale, mai exact împotriva prevederilor cuprinse în OUG nr.63/2010.
În ceea ce privește obligația angajatorului prevăzută la art.69 alin.(2) lit. f din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, respectiv de a furniza sindicatului "... compensațiile ce urmează sa fie acordate salariaților concediați, conform dispozițiilor legale și/sau contractului colectiv de munca aplicabil", învederează instanței de judecata ca aceasta a fost îndeplinită întrucât primele două notificări transmise sindicatului au cuprins mențiunea că acordarea acestora se va face în urma analizării dispozițiilor legale, iar în cuprinsul notificării nr.SC2010 -_ din 26.08.2010 s-a menționat: "Compensațiile ce urmează să fie atribuite salariaților concediați se vor acorda conform dispozițiilor legale", fiind acordate salariaților concediați în conformitate cu prevederile art.78 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, respectiv un salariu net din luna anterioară concedierii, în afara drepturilor cuvenite la zi.
Menționează că, posturile vacante au fost reduse, fiind menținute strict cele necesare pentru funcționarea optimă a noii structuri rezultate în urma reorganizării. S-a apreciat că orice măsură adoptată este menită să asigure funcționalitatea autorității publice locale tocmai pentru a nu prejudicia interesul public. Scopul autorității administrației publice locale este de acționa cu celeritate, cu rapiditate și orice măsură adoptată nu poate periclita acest fapt.
Examinând recursul pârâților se respinge ca nefondat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva sentinței civile nr. 1515/18.V.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T., pentru că:
În ceea ce privește excepțiile privind lipsa procedurii prealabile și a interesului, Curtea reține că sunt nefondate întrucât, prin plângerea depusă de reclamant împotriva deciziei nr. 1705/2010 emisă de pârâtul P. M. Timișoara, s-a atacat și măsura de eliberare din funcție, emisă în 13.X.2010, întrucât decizia privitoare la acordarea preavizului a cuprins la art. 2 alin. 1, că la împlinirea termenului de 30 de zile de preaviz va fi eliberat din funcția publică.
Deci, în esență decizia nr. 1705/2010 a conținut două măsuri în privința funcției publice deținute de reclamant.
Este lipsită de orice fundament legal și excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii atâta timp cât pârâții nu au dispus reîncadrarea reclamantului și nu au revocat deciziile de eliberare din funcție.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că dispoziția de eliberare din funcție a reclamantului s-a emis având în vedere prevederile cuprinse in HCL nr. 331/03.08.2010 privind modificarea și aprobarea Organigramei și Statutului de funcții.
Prin Decizia civilă nr. 699/20.03.2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._, s-a dispus în mod irevocabil, la solicitarea Sindicatului Liber al Salariaților din Primăria M. Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al M. Timișoara, anularea Hotărârii Consiliului Local Timișoara nr. 331/03.08.2010.
Curtea constată că prin anularea hotărârii de consiliu local, au încetat în mod definitiv efectele juridice ale acesteia ca urmare a ilegalității emiterii actului administrativ.
Curtea constată că în speță devine aplicabil principiul de drept potrivit căruia, anularea actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice.
Pentru a opera regula nulității, și anume "quod nullum est, nullum producit effectum", se impune imperios să fie aplicate principiile care stau la baza efectelor nulității, respectiv retroactivitatea nulității, restabilirea situației anterioare, prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului declarat nul și anularea nu numai a actului inițial ci și a celui subsecvent, potrivit principiului rezultat din adagiul "resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis", care privește efectele nulității față de terții actului anulat, putând fi definit ca fiind acea regulă de drept în virtutea căreia anularea actului inițial primar atrage anularea și a actului subsecvent, urmăritor, datorită legăturii sale cu primul, conform adagiului „accesorium sequitur principale".
Față de cele precizate, Curtea constată că în mod corect și legal prima instanța a constatat că, în contextul in care incidența motivelor de nulitate mai sus constatate fac de prisos analizarea celorlalte vicii de fond și formă invocate în acțiunea introductivă, este întemeiata contestația reclamantului, astfel ca a dispus anularea dispozițiilor privind acordarea preavizului și eliberarea din funcția publică emisă de către pârâtă.
Consecința evidenta a măsurii de anulare a acestui act este aceea a repunerii parților in situația anterioara, cu tot ce presupune aceasta, si anume reîncadrarea reclamantului în funcția deținută anterior emiterii acesteia și obligarea pârâților la plata tuturor drepturilor salariale indexate, majorate si a altor drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data emiterii dispoziției și până la reîncadrarea în funcția deținută anterior.
În ceea ce privește critica formulata de pârâți cu privire la efectele hotărârii de anulare a Hotărârii Consiliului Local Timișoara nr. 331/03.08.2010, Curtea observă că pârâtul a invocat dispozițiile art. 23 teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora „hotărârile judecătorești definitive și irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.”
Curtea observă că aceste text legal reglementează efectele speciale ale hotărârii judecătorești irevocabile prin care este anulat un act administrativ cu caracter normativ. Prin această reglementare este statuat un efect general obligatoriu al unei astfel de hotărâri, respectiv un efect care excede celui specific fiecărei hotărâri judecătorești, respectiv efectul „inter partes”. Ca și în cazul excepției de nelegalitate, Curtea observă că scopul edictării acestei reguli este aceea al protejării efectelor pe care actul în litigiu le-a produs cu privire la alte persoane, respectiv menținerea raporturilor juridice născute între alte persoane decât cele care sunt părți în procedura în care s-a admis acțiunea în anulare.
Însă nu se poate reține din acest text că este suprimat sau limitat efectul relativ al hotărârii judecătorești, respectiv efectul pe care îl produce admiterea unei acțiuni în anularea unui act administrativ. Or, anularea este acea sancțiune care presupune desființarea unui act, cu efect retroactiv, pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu prilejul emiterii sale, sancțiune ce implică și desființarea oricăror efecte juridice ale actului anulat. Acest efect retroactiv este eliminat de textul art. 23 teza I din Legea nr. 554/2004 având în vedere caracterul general obligatoriu al hotărârii judecătorești de anulare a actului administrativ normativ, caracter general care implică un efect față de alte persoane decât cele care au fost părți în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea respectivă.
Însă nu se poate deduce – din faptul că hotărârea judecătorească de anulare a unui act administrativ normativ produce efecte general obligatorii numai pentru viitor – că aceeași hotărâre nu produce – între părțile litigante – efectele retroactive specifice oricărei acțiuni în anulare.
Or, părțile din acest litigiu au fost părți și în litigiul care a determinat pronunțarea hotărârii respective, astfel încât nu poate invoca inopozabilitatea acesteia și nici caracterul retroactiv pe care îl produce orice acțiune în anulare în ceea ce privește părțile litigante.
Soluția contrară ar conduce la concluzia lipsirii părților de orice efect util în cazul promovării unei acțiuni în anularea unui act administrativ cu caracter normativ si ar contraveni flagrant principiului legalității actului administrativ, care impune emiterea actelor administrative cu respectarea legii și desființarea actelor emise cu încălcarea dispozițiilor legale. Excepția de la acest principiu – respectiv menținerea unor acte nelegale – nu poate fi decât de strictă interpretare, iar din textul art. 23 din Legea nr.554/2004 nu se poate deduce suprimarea efectului retroactiv pe care îl produce între părțile litigante hotărârea instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, Curtea reține că hotărârea judecătorească irevocabilă de anulare a Hotărârii Consiliului Local Timișoara nr. 331/03.08.2010 produce efecte retroactive în cazul părților litigante, respectiv în cazul reclamantului, iar pârâților le este opozabilă această hotărâre.
În concluzie, pentru motivele expuse recursul se respinge ca neîntemeiat conform art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâții P. M. Timișoara și M. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1515/18.V.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului T..
Obligă recurenții la 1.100 lei cheltuieli de judecată față de intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 16.IV.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. D. D. R. O.
GREFIER
M. S.
Red.R.O./ 29.04.2013
Tehnored.MS/07.05.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul T. – judecător F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9264/2013.... → |
|---|
