Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 918/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 918/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 3175/115/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 18.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.918
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.03.2013
PREȘEDINTE:M. BACĂU
JUDECĂTOR:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O., împotriva sentinței civile nr.166/08.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului C.-S., în contradictoriu cu reclamantul – intimat P. C. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul C.-S. sub nr._ din 30.09.2011, reclamantul P. C. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a orașului O., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, nr.5807/21.12.2010, emisă de Administrația Finanțelor Publice a Orașului O., obligarea Administrației Finanțelor Publice O. la restituirea taxei pe poluare stabilite prin Decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, nr.5807/21.12.2010, în cuantum de 5420 lei, precum și la plata dobânzii legale la această sumă, calculată de la data plății, 21 decembrie 2010, până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 07.12.2011 reclamantul a depus precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să cheme în judecată alături de Administrația Finanțelor Publice a Orașului O., și Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., și a precizat, de asemenea că petitele cererii de chemare în judecată rămân neschimbate, cu mențiunea că motivarea în fapt și drept din acțiunea introductivă se va completa cu jurisprudență europeană, arătând că, în urma Deciziei cu nr.24 din 24.11.2011, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de către procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, nu mai este nevoie de parcurgerea procedurii prealabile de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, în conformitate cu disp.art.205 și urm. Cod procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.166/08.02.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A admis acțiunea formulată de reclamantul P. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice O. și în consecință:
A anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 5807/21.12.2010.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 5420 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor fiscale aferente.
A respins cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 428,30 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Procedând în conformitate cu prevederile art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, la soluționarea excepțiilor de procedură ridicate în cauză, Tribunalul a constatat următoarele:
În ceea privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. C.-S., invocată din oficiu, aceasta a susținut că în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1348/2009, „Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.”
Tribunalul a considerat că în acțiunea de contencios-administrativ calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii, autorității publice care a emis (adoptat) actul atacat, indiferent de faptul că aceasta are sau nu personalitate juridică civilă, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă.
În atare situație, cum decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisă de Administrația Publică O. care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, pârâta D.G.F.P. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
Cum în speță, totodată, pârâta D.G.F.P. C.-S. a reprezentat interesele pârâtei A.F.P. O., putem considera că aceasta s-a comportat ca un mandatar al acesteia,argumentație întemeiată și pe Regulamentul mai sus menționat.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., instanța a respins această excepție, având în vedere că pârâta A.F.P. O. sau D.G.F.P. C.-S., în calitate de reprezentant al acesteia și care, în fapt, a invocat excepția de procedură în discuție nu a făcut dovada datei certe a comunicării deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 4351/08.12.2008 către reclamant.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul P. C. a cumpărat în anul 2010 din Germania un autoturism de ocazie marca Mercedes Benz, înmatriculat prima dată la 04.09.2007.
Prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 5807/21.12.2010, în vederea efectuării primei înmatriculări în România, pârâta Administrația Finanțelor Publice O. a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 5420 lei, cu titlu de taxă de poluare.
Tribunalul a reținut că reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._/21.12.2010 procedând, ulterior, la sesizarea instanței de contencios administrativ și fiscal, invocând nelegalitatea taxei de poluare, instituită de Statul Român prin O.U.G. nr. 50/2008 și încasată de organele fiscale competente, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice O..
Tribunalul a considerat susținerile reclamantului ca fiind întemeiate, pentru următoarele motive:
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare sub incidența căreia intră și achiziționarea de către reclamant în anul 2010 a unui autovehicul de ocazie înmatriculat în Germania.
Cum reclamantul a susținut că taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90), Tribunalul a observat că atât Comisia Europeană, cât și Curtea de Justiție Europeană, a dat o importanță deosebită aplicării acestor dispoziții din Tratat, întrucât de aplicarea sau neaplicarea corectă a acestor prevederi depinde într-o mare măsură asigurarea libertății de circulație precum și menținerea unui climat de concurență comercială normală în piața internă unică.
Tribunalul a constatat că în interpretarea art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene, printre altele, în cauzele T. și N. contra României.
Astfel, potrivit jurisprudenței Curții „art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională”.
Tribunalul a reținut că în opinia Curții, taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, atât în varianta inițială a actului normativ cât și în modificările și completările ulterioare ale acestuia, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie, naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare.
Tribunalul a observat, pornind de la importanța pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a dat-o aplicării uniforme a dreptului comunitar - garanție a dezvoltării Comunității pe coordonatele stabilite de tratate - că au fost consacrate reguli constituționale comunitare ce acordă caracter de supremație dreptului comunitar.
În același timp, în momentul în care un stat devine membru al Comunității - România a devenit membră în anul 2007 -, întregul sistem juridic Comunitar este încadrat în ordinea națională de drept și devine în mod direct aplicabil în statul respectiv.
Or, a nu da curs celor două principii importante ale dreptului comunitar, respectiv principiul supremației dreptului comunitar și al efectului direct, ar însemna ca Statul membru al Comunității să nu răspundă față de conaționalii săi de încălcarea dispozițiilor de drept comunitar.
Ca urmare, constatând că instituirea taxei de poluare prin O.U.G. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
În același timp, dacă taxa de poluare apare ca fiind în contradicție cu dreptul comunitar, a cărei aplicare este prioritară față de dreptul intern, sunt incidente dispozițiile art. 117 lit. d Cod procedură fiscal, potrivit cărora ,,(1)Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: ....(d) cele plătite ca urmare aplicării eronate a prevederilor legale”.
Pe cale de consecință, ținând cont de dispozițiile art.117 Cod procedură fiscală, Tribunalul, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul P. C., a anulat decizia de calcul al taxei de poluare nr. 5807/21.12.2010 și a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. să restituie reclamantului suma de 5420 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În baza art. 124 alin. 1 Cod procedură fiscală, pct. 119.1 din Normele Metodologice și ținând cont de precizarea acestui capăt de cerere, Tribunalul a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata dobânzilor fiscale, care se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prevăzut la art. 70 alin. 1 Cod procedură fiscală, până la stingerea obligației de plată.
În ce privește cererea de chemare în garanție, Tribunalul a observat că, potrivit art. 60 alin. 1 Cod procedură civilă, ,,partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În speță, Tribunalul a constatat că ,,partea căzută în pretențiuni” este pârâta Administrația Finanțelor Publice O., și nicidecum pârâta Direcția Finanțelor Publice C.-S., întrucât raportul de drept administrativ fiscal există între prima pârâtă și reclamant, pârâtă care a emis decizia de calcul a taxei de poluare.
În același timp, chemata în garanție nu este decât gestionara fondurilor bănești provenite din încasarea taxei de poluare.
Pe cale de consecință, Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, a obligat partea căzută în pretenții, respectiv pârâta Administrația Finanțelor Publice O. la plata sumei de 428,30 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O., considerând-o ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului s-au adus precizări cu privire la calitatea procesuală pasivă ce aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S., precizându-se că în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul de organizare și funcționare a direcțiilor generale a finanțelor publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr.1348/2009” Direcția G. a Finanțelor Publice județeană este unitate teritorială cu personalitate juridică a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, prin care se realizează în mod unitar, strategia și programul Guvernului în domeniul, finanțelor publice și se aplică politica fiscală a statului.
În conformitate cu prevederile art. 2 din R. Direcția G. a Finanțelor Publice își desfășoară activitatea la nivelul fiecărui județ în baza legilor ordonanțelor Guvernului, ordinelor și instrucțiunilor elaborate de A.N.A.F. și Ministerul Finanțelor Publice având în componență pe lângă alte Activități și Servicii și Administrative și Finanțelor Publice municipale, Administrațiile finanțelor publice comunale.
Administrația Finanțelor Publice a orașului O. este o unitate fiscală fără personalitate juridică, care se subordonează Direcția G. a Finanțelor Publice, iar în prezentul dosar calitatea procesuală pasivă aparține Direcției Generale a Finanțelor Publice C.-S..
De asemenea, s-a reiterat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, că, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Menționează că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocată de D.G.F.P. C.-S. prin întâmpinarea depusă Ia grefa instanței de judecată.
Pe cale de excepție, invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative.
Pe fondul cauzei, se arată că taxa pentru poluare a fost calculată în temeiul O.U.G nr. 50/2008 și, așa cum se arată în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008, a fost instituită „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valori limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu”.
Chiar din această expunere de motive, rezultă că adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații, și necesitatea respectării legislației europene.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
Obligația de garanție îi revine chematului în garanție în temeiul O.U.G. nr.50/2008, privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, astfel încât apreciază recurenta că și dobânzile acordate ar trebui suportate de către chemata în garanție.
Menționează că organele fiscale doar stabilesc și încasează taxa pe poluare în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 5 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, iar beneficiar al acestei taxe este alt organ administrativ, respectiv Administrația F. pentru Mediu, care are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât taxa pe poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:
În ceea privește critica adusă modului de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. C.-S., Curtea consideră că nu este întemeiată, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare, aflată la fila 14 dosar fond a fost emisă de pârâta Administrația Publică Băile O. care, deși nu are personalitate juridică civilă, are capacitate juridică administrativă, iar raportul de drept administrativ fiscal există între această pârâtă și reclamant, astfel că pârâta D.G.F.P. C.-S. nu poate avea calitate procesuală pasivă.
În motivarea recursului s-a reiterat și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv ce nu poate fi primit de către Curte, întrucât la pag. 4 a hotărârii recurate instanța de fond s-a pronunțat asupra celor două excepții invocate de către pârâtă.
Mai mult, prin decizia nr.24 din 14.11.2011, pronunțată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că procedura de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare nu se aplică în cazul cererilor de restituire formulate în baza prevederilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr.92/2003, Codul de procedură fiscală. Ori, de vreme ce în prezenta pricină reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare achitată, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile OG nr.93/2003, concluzia ce se impune este aceea că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanță.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, aspect reținut și de către instanța de fond.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Cu privire la competența instanțelor de a evalua conformitatea legislației române cu dispozițiile din dreptul comunitar, Curtea reține că în dispozitivul hotărârii Curții de Justiție a Comunităților Europene din 9 martie 1978, dată în cauza Administrazione delle finanze delloStato/Simmenthal, nr. C 106/77, s-a statuat că „judecătorul național însărcinat să aplice, în cadrul competenței sale, dispozițiile dreptului comunitar, are obligația de a asigura realizarea efectului deplin al acestor norme, lăsând, la nevoie, pe proprie răspundere, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.”
Date fiind această opinie explicită a Curții de Justiție a Comunităților Europene – a cărei jurisprudență este obligatorie pentru instanțele naționale în interpretarea dreptului comunitar –instanța constată că instanțele române de drept comun sunt competente să procedeze, în executarea obligației de a asigura realizarea efectului deplin al dreptului comunitar, la înlăturarea de la aplicare a oricărei dispoziții contrare a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind legală și temeinică.
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice O. împotriva sentinței civile nr.166/08.02.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. C. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 06.03.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. BACĂU C. D. O. M. C. D.
GREFIER,
M. T.
RED:M.B./25.03.2013
TEHNORED:M.T./26.03.2013
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – Ș. G.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6508/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2257/2013.... → |
|---|
