Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 633/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 633/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-02-2013 în dosarul nr. 3597/115/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.633
Ședința publică din 20.02.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de reclamanta C. Steluța împotriva sentinței civile nr. 626/07.05.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._, în contradictoriu cu pârâtul intimat C. L. Reșița – Serviciul Public – Direcția Impozite și Taxe, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat avocat M. R., în substituirea avocatului titular S. L. E., pentru recurentă și c.j. B. I., pentru intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la data de 29.01.2013, pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantele ambelor părți depun delegațiile de reprezentare și arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță conform motivelor din întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 02.11.2009, sub nr. de dosar_, reclamanta C. Steluța în contradictoriu cu pârâtul C. L. al Municipiului Reșița – Serviciul Public „Direcția Impozite și Taxe“ a solicitat instanței anularea dispoziției nr._/01.07.2009 emisă de pârât, precum și a deciziilor emise anterior, respectiv deciziile de impunere nr._ și nr._ din data de 19.05.2009, ca fiind netemeinice și nelegale; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.626/07.05.2012, Tribunalul C.-S. a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că pârâtul a emis deciziile de impunere nr._ și_, pentru stabilirea diferenței de impozit, datorat de către reclamanta C. Steluța pentru perioada 2004-2009 pentru imobilele deținute în proprietate în temeiul Legii nr. 571/2003 (fila 8 și 9 dosar).
Tribunalul a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor (casa și teren) înscrise în CF nr. 8731 Câlnic nr. top 205/a și C.F. nr._ – Câlnic nr. top 205/b/1 prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4514/19.08.2003 (fila 61-71 dosar).
Tribunalul a observat că pârâtul a procedat la recalcularea diferenței de impozit asupra imobilelor reclamantei prin modificarea bazei de impunere, ca urmare a constatării existenței unei diferențe privind suprafața imobilelor, astfel cum această suprafață a figurat anterior în evidențele pârâtului, rezultată din declarația de impunere dată de fostul proprietar (vânzător) și declarația de impunere dată de reclamantă în data de 06.05.2009, precum și a verificărilor ulterioare efectuate pe teren și a schiței topografice întocmită de către tipograful J. M. (fila 31,33 și 94 dosar).
Astfel, pentru imobilul situat în Reșița, ., înscris în CF nr._ nr. top 205/b/1, reprezentând casa nr. 169/a cu teren în suprafață de 309 mp, s-a constatat că suprafața construită la sol a clădirii este de 227,5 mp și nu de 100 mp, cum figura în evidențele fiscale ale pârâtului în baza declarației fostului proprietar C. V..
În baza acestei constatări, pârâtul a procedat la recalcularea retroactivă a impozitului pe clădire (ca urmare a stabilirii unei suprafețe mai mari), precum și a recalculării impozitului pe teren (ca urmare a diminuării suprafeței acestuia).
Examinând prevederile legale incidente în cauză tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. 1 și art. 256 alin. 1 din Codul fiscal, orice persoană care are în proprietate o clădire sau un teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul de procedură fiscală, organul fiscal este îndreptățit să aprecieze, în limitele atribuțiilor și competențelor ce îi revin, relevanța stărilor de fapt fiscale și să adopte soluția admisă de lege, întemeiată pe constatări complete asupra tuturor împrejurărilor edificatoare în cauză.
În exercitarea acestei atribuții, organul fiscal are dreptul, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 să examineze, din oficiu, starea de fapt pentru determinarea corectă a situației fiscale a contribuabilului.
Față de situația de fapt reținută și de dispozițiile legale enunțate anterior, tribunalul a observat că pârâtul, în calitate de organ fiscal, în conformitate cu dispozițiile art. 86 alin. 1 Cod procedură fiscală, a procedat la emiterea deciziilor de impunere nr._ și nr._ din data de 19.05.2009, pentru diferența de impozit datorată de reclamantă, ca urmare a modificării bazei de impozitare rezultată în urma stabilirii situației fiscale reale a contribuabilului – reclamant C. Steluța.
În ceea ce privește cuantumul diferenței de impozit, stabilit prin deciziile de impunere, tribunalul a încuviințat proba constând în expertiza tehnică fiscală, întrucât reclamanta a contestat acest cuantum.
Concluziile raportului de expertiză au confirmat faptul că reclamanta datorează diferența de impozit, în baza prevederilor art. 251 alin. 8 Cod fiscal, având în vedere faptul că suprafața construită a clădirii, situate în . depășește 150 mp (fila 244-251, 259-260 și 266 dosar); ca atare, tribunalul a apreciat că atât deciziile de impunere nr._ și nr._ din data de 19.05.2009 cât și dispoziția nr._/01.07.2009 sunt legale, fiind emise cu respectarea legii.
Cu privire la stabilirea suprafeței construită a clădirii, tribunalul a reținut că reclamanta, deși inițial a solicitat, în probațiune, efectuarea unei expertize topografice, la termenul de judecată din data de 19.02.2010, aceasta a revenit și a renunțat la efectuarea expertizei (fila 114 dosar).
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamantă
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. Steluța solicitând admiterea recursului ca fiind întemeiat, modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.
În motivare, recurenta a arătat că prin deciziile de impunere nr._ și nr._ din data de 19.05.2009 pârâta a stabilit retroactiv ,pentru perioada cuprinsă între anii 2004 și 2009, diferențe pentru impozitul pe clădirea situată în Reșița, ., în valoare de 215 lei, la care se adaugă majorări de întârziere, precum și diferențe pentru impozitul pe terenul aferent imobilului, în valoare de 206 lei.
A dobândit dreptul de proprietate asupra imobilelor (casă și teren) înscris în CF 8731 Cîlnic nr. top. 205/a și CF nr._ Cîlnic nr. top 205/b/l prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4514/19.08.2003.
Recurenta a apreciat că, în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea considerând că pârâta în mod corect a procedat la recalcularea diferenței de impozit asupra imobilelor reclamantei, prin modificarea bazei de impunere ca urmare a constatării existenței unei diferențe privind suprafața imobilelor, astfel cum această suprafață a figurat anterior în evidențele pârâtei, rezultată din declarația de impunere dată de fostul proprietar (vânzător) și declarația de impunere dată de reclamantă, precum și a verificărilor ulterioare efectuate pe teren și a schiței topografice întocmite de către topograful J. M..
Prin schița topografică întocmită a fost mărită artificial suprafața de la 195,5 mp la 227,5 mp., ceea ce a determinat un calcul matematic greșit, prin aplicarea unui procent de 5% raportat la suprafața construită la sol a clădirii. Astfel, pârâta a majorat venitul impozabil calculat, luând ca bază de calcul această suprafață construită, respectiv suprafața de 227.5 mp..
Majorarea valorii impozitului s-a făcut raportându-se la întreaga suprafață construită a imobilului, fără ca pârâta să aibă în vedere faptul că, clădirea principală are o vechime de peste 50 de ani, iar în această situație, conform prevederilor art. 251 alin. 7 lit. a din C fiscal (în vigoare la acea dată) avea obligativitatea să aplice o reducere de 20 % cu ocazia stabilirii venitului impozabil .
Recurenta a considerat că nu se poate reține culpa sa și obligarea la plata retroactivă a diferenței reprezentând impozit pe clădire și teren, cât și a majorărilor de întârziere pentru neplată la scadență a debitului, atâta vreme cât a achitat la zi impozitul, conform contractului de vânzare cumpărare, impozit recalculat pentru fiecare an în parte chiar de către organul fiscal.
Deoarece stabilirea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat revine organului fiscal și nu contribuabilului, organ fiscal care are obligația să determine concret suma pe care contribuabilul o datorează cu titlu pentru o anumită perioadă de timp, reclamanta nu poate fi obligată în a suporta consecințele unei activități deficitare a organului fiscal.
Deși a susținut în fața instanței de fond faptul că diferențele la suprafețele pentru care a fost stabilit impozitul pe clădire și teren au fost eronat constatate de către topograful J. M., instanța nu a constatat că organul fiscal a încălcat prevederile legale în vigoare la acea dată.
În fapt, prevederile art. 251 alin.4 din C fisc., în vigoare la acea dată, instituiau obligativitatea organului fiscal de a stabili prin măsurători "suprafața construită desfășurată a unei clădiri, exceptând suprafețele podurilor care nu sunt utilizate ca locuință și suprafețele scărilor și teraselor neacoperite " și instituiau aplicabilitatea prevederilor art. 257 lit. a C fisc care arată că, pentru suprafața de teren acoperită de o clădire nu se datorează impozit pe teren, stabilindu-se diferențe între datele din evidențele fiscale și starea fiscală reală, în ceea ce privește suprafața construită a clădirii, respectiv suprafața de teren impozitată.
În ceea ce privește impozitul pe clădire, în cazul persoanelor fizice, acesta se calculează în conformitate cu prevederile legislației fiscale în materie, prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1 % la valoarea impozabilă a clădirii stabilită potrivit criteriilor și normelor de evaluarea prevăzute de art. 215 alin. 3 C fisc, „ valoarea impozabilă a clădirii, exprimată în lei, se determină prin înmulțirea suprafeței construite desfășurate a acesteia, exprimată în mp, cu valoarea impozabilă corespunzătoare, exprimată în lei/mp" avându-se în vedere instalațiile cu care este dotată clădirea .
În ceea ce privește impozitul pe teren, stabilirea acestuia se face luând în calcul numărul de mp. de teren, rangul localității în care este amplasat terenul și zona/categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de C. L..
Recurenta a arătat că așa cum reiese din prevederile art. 259 alin. 1 din Legea 571/2003, actualizată, „pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit ", în atare situație, nu se poate reține culpa sa deoarece, la data dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, a prezentat organului fiscal contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4514/19.08.2003.
Susținerile recurentei privind modalitatea eronată de calcul sunt întărite și de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, expertul constatând la pagina 3 că „pârâta nu a determinat corect impozitul pe clădiri " prin actele administrative contestate În atare situație, instanța de fond avea obligativitatea să dispună anularea deciziilor de impunere contestate ca fiind netemeinice și nelegale.
Pe de o parte, având în vedere faptul că, stabilirea impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetului de stat desemnează operațiunea de determinare corectă a sumei pe care contribuabilul o datorează cu titlu pentru o anumită perioadă de timp, iar pe de altă parte titlul de creanță întocmit de către organul fiscal este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală pentru a putea fi valorificat, stabilirea în mod eronat a sumei datorate bugetului local atrage nulitatea acestui act.
Potrivit art. 105 alin.2 C proc. civ. „actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale... se vor declara nule ...dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor... ".
Recurenta a apreciat că în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea sa, fără a respecta obligația valorificării rolului activ al acesteia în desfășurarea probațiunii prin suplimentarea dovezilor, în vederea stabilirii situației reale de fapt de drept.
Pârâtul intimat a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de prima instanță.
În considerente, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 249 alin. 1 si art. 256 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal orice persoana care are in proprietate clădire sau teren situate in România datorează impozit pentru clădirea si terenul respectiv.
În ceea ce privește diferența de impozit datorat de reclamanta pentru imobilul situat în Resita, ., ce face obiectul contractului de vânzare-comparare nr. 4514/19.08.2003, înscris în CF nr._, nr. top. 205/b/l, casa nr. c.l69/a cu teren în suprafața de 309 mp, s-a arătat faptul ca, în urma verificărilor efectuate pe teren de către inspectorii instituției pârâte, a declarației date de reclamanta în data de 06.05.2009 precum si a schiței topografice întocmita de către topograf J. M., s-a constatat de către instituția pârâtă faptul ca se impune recalcularea acestor impozite pentru motivul ca diferă suprafețele imobilelor ce sunt înscrise în evidenta fiscala a instituției pârâte față de suprafețele reale constatate la fata locului.
Astfel s-a constatat ca suprafața construita la sol a clădirii (reala) este de 227,5 mp si nu de 100 mp așa cum a figurat in evidenta fiscala a instituției ca urmare a declarației fostului proprietar C. V., modificare pe care si-o însușește si reclamanta atât prin declarația olografa din data de 06.05.2009 cât si prin Declarația de Impunere cu aceeași data.
În urma acestor constatări s-a majorat suprafața clădirii fiind necesara recalcularea retroactiva a impozitului pe clădiri si s-a diminuat suprafața terenului fiind necesara recalcularea retroactiva a impozitului pe teren.
În urma constatărilor de la fața locului precum si a actelor justificative, instituția pârâtă a procedat la recalcularea retroactiva a impozitului pentru aceste imobile având in vedere dispozițiile art. 67 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, precum si ale HG. Nr. 1050/2004 care prevede la punctul 65.1 „estimarea bazelor de impunere va avea loc in situații cum sunt: a)contribuabilul nu depune declarații fiscale sau cele prezentate nu permit stabilirea corecta a bazei de impunere".
Potrivit dispozițiilor art. 259 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, impozitul pe teren se datorează începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit.
Deoarece contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4514 s-a încheiat în data de 19.08.2003 obligația fiscala a luat naștere începând cu data de 1 a lunii următoare încheierii acestuia respectiv din data de 01.09.2003 (art. 259 al. 1 Cod fiscal).
Astfel, pentru imobilul înscris in Cartea funciara nr. 8731 a localității Calnic, nr. top. 205/a, teren construcție in suprafața de 217 mp reclamanta datorează retroactiv impozit pentru aceasta suprafața de teren începând cu data de 01.09.2003 .
În ceea ce privește majorările de întârziere s-a precizat ca, potrivit dispozițiilor art. 120 al. 1 si 2 din O.G. nr. 92/2003 majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență si până la data stingerii sumei datorate, inclusiv, iar pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, majorările de întârziere se datorează începând cu ziua imediat următoare scadentei creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența si pana la data stingerii acesteia inclusiv.
În conformitate cu dispozițiile art. 86 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala instituția pârâtă a procedat la emiterea deciziilor de impunere nr._ si nr._ ca urmare a modificării bazei de impozitare .
Concluziile raportului de expertiza întocmit de către expert contabil M. G. au confirmat faptul ca reclamanta datorează diferența de impozit.
Referitor la susținerea reclamantei cu privire la prevederile art. 105 al. 2 din codul de procedură civilă potrivit cărora actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, intimata a considerat ca reclamantei nu i s-a cauzat nici o vătămare atâta timp cat sumele trecute în Decizii sunt sumele pe care le datorează conform prevederilor legale .
În ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia majorarea impozitului s-a făcut raportându-se la întreaga suprafața construita a imobilului fără ca instituția pârâtă sa aibă în vedere faptul ca, clădirea principala are o vechime de peste 50 ani si avea obligativitatea sa aplice o reducere de 20% este neîntemeiata întrucât prin adresa nr._/11.05.2009 instituția pârâtă a formulat răspuns către reclamanta prin care i s-a comunicat faptul ca i s-a aplicat o reducere de 15 % dat fiind vechimea clădirii conform prevederilor art. 251 alin. 7 (in vigoare la acea data, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 343/2006) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal pentru perioada 2004-2006.
Pârâta intimată a precizat că pentru perioada 2007-2009 reclamantei i s-a aplicat o reducere de 20% conform art. 251 alin. 7 lit. a din Codul fiscal.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În esență, recurenta pretinde că sentința este nelegală deoarece nu ține cont de dimensiunile reale ale clădirii (pretinde că suprafața a fost mărită artificial de la 195,5 la 227,5 m.p.), de vechimea acesteia (de peste 50 de ani) precum și de raportul de expertiză efectuat în cauză din care rezultă că „pârâta nu a determinat corect impozitul pe clădiri”.
Criticile sunt neîntemeiate deoarece starea de fapt avută în vedere de autoritatea fiscală referitor la dimensiunile și vechimea clădirii nu a fost combătută de reclamanta recurentă cu mijlocul de probă adecvat, respectiv o expertiză în construcții. Expertizele contabile nu sunt utile pentru a dovedi dimensiunile și vechimea unei clădiri. De altfel, chiar având în vedere dimensiunile construcției în varianta pretinsă de reclamantă, expertul contabil M. G. a concluzionat că „pârâta nu a determinat corect impozitul pe clădiri, favorizând reclamanta, deoarece nu a aplicat majorarea acestui impozit ca urmare faptului că suprafața locuită depășește 150 m2” (fila 3 din raport, fila 246 dos.). Recurenta a citat incomplet raportul și a scos din context afirmația expertului.
În concluzie, în condițiile în care nu s-a dovedit o stare de fapt diferită de cea avută în vedere de pârâtul intimat, bazată pe constatări la fața locului, prima instanță a procedat corect, legal și temeinic, reținând faptele menționate în actele administrativ fiscale, acte ce beneficiază de prezumția de veridicitate.
Recurenta nu se poate plânge de lipsa de rol activ a instanței de fond în administrarea probelor în condițiile în care a beneficiat de serviciile unui avocat ales iar potrivit art. 129 al. 1 teza finală Cod procedură civilă, părțile au obligația să-și probeze pretențiile și apărările.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 3041 rap. la art. 312 Codul de procedură civilă, va respinge recursul.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul C. Steluța împotriva sentinței civile nr. 626/2012 pronunțată de Tribunalul C.-S..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 20.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. C.D.O. - 22.04.2013
Tehnored. A.D.B. –23.04.2013/2 ex.
Prima instanță: Tribunalul C.-S.
Judecător: I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5694/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8343/2013.... → |
|---|
