Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 958/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 958/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 6881/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -19.06.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.958
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07 martie 2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: F. C.
S-au luat în examinare recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.865/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă O. C. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat Laudacescu R. în substituirea avocatului C. A. R. pentru reclamanta intimată, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care reprezentanta reclamantei intimate depun e la dosar delegație avocațială de substituire și nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat Laudacescu R. pentru reclamanta intimată solicită respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată conform dovezilor existente la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.865/28.03.2012 Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a Finanțelor Publice T. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Timișoara.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta O. C. în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE TIMIȘOARA și DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE T. având ca obiect anulare act administrativ.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, a obligat pârâta AFP Timișoara și chemata în garanție să restituie reclamantei suma de 9880 lei și a respins în rest acțiunea.
A obligat pârâta AFP Timișoara și chemata în garanție la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1043,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta O. C. a achiziționat la data de 15.05.2009 autovehiculul marca SAAB nr. de identificare YS3DF_ din Germania, data primei înmatriculări 24.01.2002, iar pentru a-l înmatricula în România a fost nevoită să achite taxa de poluare în cuantum de 9880 lei stabilită prin decizia de calcul nr._ din 27.05.2009.
La data de 22.06.2011 solicită restituirea acestei taxe la AFP Timișoara, care trimite cererea spre soluționare către DGFP T.. Pârâtul DGFP T. prin decizia nr. 1598/351/18.08.2011 respinge contestația ca nedepusă în termen.
Soluționând cu prioritate excepțiilor invocate, tribunalul a considerat că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP T. este neîntemeiată, întrucât prin acțiunea formulată reclamanta a solicitat și anularea deciziei nr. 1598/351/18.08.2011 emisă de această pârâtă. Față de aceste considerente, a respins excepția.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Timișoara, tribunalul a constatat că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara și că decizia de calcul prin care a fost stabilită această taxă a fost emisă de pârâta AFP Timișoara. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtei AFP Timișoara cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în primul rând pentru că taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită în baza OUG nr.50/2008, astfel că nu au nici o relevanță juridică dispozițiile legale invocate de către pârâtă.
D. urmare, a dispus obligarea pârâta AFP Timișoara și chemata în garanție AFM la restituirea către reclamantă a sumei de 9880 lei.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, având în vedere soluția ce a fost pronunțată pe fondul cauzei, în temeiul art. 60 C.pr.civ. și raportat la 1 și 5 din OUG nr.50/2008, a admis cererea.
Referitor la cererea având ca obiect anularea deciziei de calcul și a deciziei prin care s-a respins contestația ca nedepusă în termen, tribunalul a considerat că sunt legal emise prin raportare la dispozițiile OUG nr.50/2008 și ale art. 205 C.pr.fiscală, însă temeiul de drept al prezentei acțiuni îl reprezintă art. 177 C.pr.fiscală, apreciind că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin prezenta acțiune, reclamanta urmărește să obțină restituirea taxei și nu aduce critici de nelegalitate cu privire la decizia de calcul, aceasta fiind emisă în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.
In temeiul art. 274 C.pr.civ. a obligat pârâta și chemata în garanție la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1043,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen pârâtele Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T..
Recurenta Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive ale AFP Timișoara iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca vădit neîntemeiată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesual pasive în cauză, învederează că, potrivit dispozițiilor exprese ale OUG nr.50/2008, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul AFM, iar sumele se transferă în contul acestuia, potrivit Normelor metodologice de aplicare, situație în care, pârâta, ca organ fiscal, nu mai poate fi obligată la restituirea acestei taxe.
Pe fond, recurenta au criticat sentința sub aspectul incidenței actului normativ aplicabil, pe motiv că la data de 06.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012, care a abrogat dispozițiile OUG nr.50/2008 și care aduce modificari majore cadrului legal de instituire a taxei pe poluare, conducând și caducitatea hotărârii CJUE pronunțate în cauza T.. Concluzionează că noul act normativ este incident în cauză care, prin dispozițiile art.12, oferă o soluție legală cauzei deduse judecății și impune menținerea legalității actelor atacate.
Recurenta DGFP T., formulează critici de fond, apreciind că taxa în discuție a fost percepută în concordanță cu normele europene, conform preambulului OUG nr.50/2008, și că este irelevantă referirea instanței la cauza T. (C-502/02) a CJUE, câtă vreme reclamanta a achitat taxa în discuție în temeiul OUG nr.50/2008, modificată și completată, iar în soluționarea cauzei amintite instanța europeană a avut ca dată de referință legislația incidentă la 27.10.2008, respectiv, actul normativ în forma inițială nu și modificările și completările ulterioare.
Reclamanta intimată O. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursurile declarate, văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Curtea reține:
Examinând cu prioritate excepția lipsa calității procesual pasive a AFP Timișoara, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008, respectiv, art. 1 alin. 1, taxa pe poluare „constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”, în art. 5 alin. 4 din același act normativ precizându-se că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu”, rezultând că taxa pe poluare este percepută de către organele fiscale teritoriale, care procedează la stabilirea cuantumului acesteia, în numele și pe seama Administrației F. pentru Mediu, putându-se astfel deduce că raportul de drept fiscal se naște în principal, între această autoritate și contribuabilul plătitor, în timp ce organul fiscal teritorial, în speță AFP Timișoara, este autoritatea care stabilește cuantumul taxei pe poluare și încasează taxa, existând deci și un raport juridic subsidiar cu aceasta.
Așa fiind, nu se poate spune că un raport juridic cu pârâta AFP Timișoara este inexistent, câtă vreme aceasta stabilește și încasează taxa pe poluare, astfel că dispoziția instanței de fond privind obligarea directă a pârâtei la plata taxei în discuție, cu consecința admiterii cererii de chemare în garanție a AFM, ca parte căzută în pretenții, în temeiul art.60 C. proc. civ, este temeinică și legală.
În ce privește fondul cauzei, se reține că, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, litigiul pune în discuție caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin O.U.G. nr. 50/2008, în sensul că măsura legislativă adoptată de Statul român descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene. Analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09 (T.), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, precizând că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
Considerentele au fost precizate de CJUE și în cauza N. - C-263/10, reținându-se că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Reclamanta achitând taxa calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la data prelevării taxei, urmează a se constata că taxa prelevată contribuabilului avea, datorită efectelor concrete pe care le-a produs, caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE. În aceste condiții, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, se impune restituirea taxei, întrucât, astfel cum a statuat CJUE (C-62/93), contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea fiind aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
În ce privește impedimentul în analiza cererii rezultând din existența, la momentul judecății, a procedurii de restituire a taxei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar – procedura reglementată de art. 12 din Legea nr. 9/2012, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului european nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă. Legalitatea plății taxei pe poluare se analizează prin raportare la reglementarea națională existentă la momentul plății, astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, încălcarea dreptului comunitar realizându-se, așa cum s-a reținut în cauzele T. și N., prin însăși perceperea taxei pe poluare în temeiul O.U.G. nr. 50/2008. Dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr. 9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare este nerelevantă în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 TFUE, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată; contrar opiniei recurentei, prevederile cuprinse în Legea nr. 9/2012 sunt inaplicabile în speță, de vreme ce taxa a cărei restituire se solicită a fost percepută sub imperiul O.U.G. nr. 50/2008; de altfel, procedura administrativă reglementată de Legea nr. 9/2012 nu permite restituirea taxei, ci stabilirea unei noi taxe în condițiile actualei reglementări și, eventual, restituirea diferenței; chiar acceptând că în prezent s-ar fi înlăturat din legislația națională elementele de discriminare indirectă reținute de CJUE în cauzele anterior citate, astfel cum a susținut recurenta, se observă că prezentul litigiu pune în discuție prelevarea unei taxe în temeiul unei legislații incompatibile cu dreptul european și, în consecință, autoritatea nu se poate opune judecății invocând culpa contribuabilului în neurmarea unei proceduri administrative prealabile.
Într-adevăr, Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008 în sensul că aceste dispoziții nu retroactivează, însă se observă că raționamentul instanței constituționale a privit exclusiv modalitatea de calcul al taxei, prin diminuarea cuantumului, acceptându-se constituționalitatea reglementării procedurii, administrative, de restituire a sumei plătite în plus de contribuabil față de cuantumul datorat conform reglementării în vigoare la data sesizării instanței, nicidecum nu s-a constatat caracterul imperativ al derulării acestei proceduri administrative, astfel cum a pretins recurenta și cu atât mai puțin al conformității dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 în forma în vigoare la data prelevării taxei.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., instanța observând legalitatea și temenicia sentinței atât sub aspectul obligației de restituire a taxei instituită în sarcina pârâtei, cât și sub aspectul admiterii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, pentru sumele cu care a căzut în pretenții, conform acestei hotărâri, conform art.60-63 C. proc. civ. – va respinge recursurile ca nefondate și va obliga recurentele pârâte, ca părți căzute în pretenții, la plata onorariului de avocat solicitat în recurs de către intimat, potrivit chitanței depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Direcția G. a Finanțelor Publice T. împotriva sentinței civile nr.865/28.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimata reclamantă O. C. și Administrația F. pentru Mediu București.
Obligă recurentele la 500 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată azi 07.03.2013 în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 01.04.2013
Thred.FC- 01.04.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 119/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2/2013.... → |
|---|
