Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 119/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 6725/30/2011
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -25.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 119
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 IANUARIE 2013
PREȘEDINTE: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
GREFIER: F. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 741/PI/CA din 16.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în contradictoriu cu intimații reclamanți P. P. R., pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților la dezbateri, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.741/16.03.2012 Tribunalul T. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta DGFP T., a respins excepția de inadmisibilitate invocată de pârâtele AFP Lugoj și AFM București, precum și excepția de tardivitate a acțiunii invocată de pârâtă AFP Lugoj.
A admis acțiunea formulată de reclamantul P. P. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr. 9908/2/22.09.2010, emisă de pârâta AFP Lugoj și a obligat pârâta AFP Lugoj să restituie reclamantului suma de 2684 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată la data de 28.09.2010, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală aprobat prin OG nr. 92/2003, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 01.09.2011 și până la restituirea integrală a sumei.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București și a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 2684 lei, cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii legale datorată de către pârâtă, reclamantului.
A respins, în întregime, acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâtele DGFP T. și Administrația F. pentru Mediu București.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul P. P. R. a achiziționat din Germania, în cursul anului 2010, un autovehicul – marca Citroen X1/Xantia - cu nr. de identificare VF7X17E00007E1150, an de fabricație 1995 - înmatriculat pe teritoriul acestui stat (f. 36-38 ds.).
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoit să achite o taxă de 2684 lei - cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, calculată in baza prevederilor O.U.G. 50/2008, prin Decizia nr. 9908/2/22.09.2010, emisă de pârâta AFP Lugoj (f. 7 ds.).
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, la data de 01.09.2011, însă instituția pârâtă a refuzat restituirea, apreciind că taxa de poluare este legală.
Prin urmare, dat fiind acest refuz, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, solicitând restituirea taxei de poluare, apreciind că refuzul instituției pârâte este unul nejustificat.
În ce privește cadrul procesual, instanța constată că, raportat la obiectul acțiunii reprezentat de anularea unui act administrativ fiscal emis de AFP Lugoj și de restituirea taxei de poluare plătită la aceeași instituție, calitate procesuală pasivă în cauză justifică doar AFP Lugoj.
Astfel, temeinicia acțiunii reclamantului va fi analizată doar în contradictoriu cu această instituție – AFP Lugoj - urmând ca față de pârâta DGFP T., acțiunea să fie respinsă, aceasta nejustificând calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Față de această soluție, nu se vor mai analiza celelate aspecte invocate de această pârâtă.
Instanța a constatat că, raportat la disp. art. 84 și 129 al. 4 cod pr. civ., se impune calificarea corectă a cererii reclamantului.
Deși reclamantul nu indică în mod expres, ca și temei de drept al cererii sale, disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, acțiunea formulată trebuie calificată astfel, întrucât se apreciază că taxa de poluare pe care a achitat-o, este nelegală, dispozițiile legale ce o consacră, fiind contrare normelor dreptului comunitar.
Ca atare, față de motivele de fapt invocate în susținerea acțiunii, prezenta acțiune trebuie calificată ca fiind întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, potrivit cu care:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Calificată astfel, se impune, în continuare, a se proceda la analiza excepției de inadmisibilitate invocate de pârâta AFP Lugoj și de chemata în garanție AFM București, și a celei de tardivitate invocate de pârâta AFP Lugoj.
Referitor la excepția de inadmisibilitate față de lipsa procedurii prealabile, Tribunalul constată că, prin Decizia nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 9/2011, s-au admis recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și s-a stabilit că:
…2. Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.”
Ori, potrivit disp. art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, această decizie este obligatorie, motiv pentru care excepția de inadmisibilitate pe acest considerent apare ca neîntemeiată și se impune a fi respinsă.
Cum cererea de restituire a taxei de poluare este întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d din OG 92/2003 și cum termenul de prescripție a formulării unei astfel de cereri este de 5 ani de la data plății, este evident că excepția de tardivitate a introducerii prezentei acțiuni nu poate fi primită.
Analizând, în continuare, legalitatea măsurilor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant,că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față este întemeiată și a fist admisă, cu consecința anulării deciziei de calcul al taxei de poluare nr. 9908/2/22.09.2010, emisă de pârâta AFP Lugoj și a restituirii, către reclamant, a taxei de poluare în cuantum de 2684 lei, achitată la data de 28.09.2010.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța a retinut că aceasta este întemeiată, față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, dispunându-se obligarea acesteia și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 01.09.2011 (prevăzut de art. 70 al. 1 cod pr. fiscală) – data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei.
Referitor la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Lugoj, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și a fost admisă.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 cod pr. civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâta AFP Lugoj, a sumei de 2684 lei, cu titlu de taxă de poluare, precum și a dobânzii legale datorate.
În fine, în privința chemării în judecată, în calitate de pârâtă, a Administrației F. pentru Mediu București, instanța a apreciat că acțiunea de față nu poate fi admisă față de această instituție.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, într-adevăr, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu doar gestionează această taxă, însă, stabilirea acestei taxe se face de către autoritatea fiscală competentă, iar plata acesteia se face la aceeași autoritate (art. 5 al. 1 și 4 din același act normativ).
Prin urmare, între reclamant (în calitate de plătitor al taxei de poluare) și instituția pârâtă - Administrația F. pentru Mediu - nu există un raport juridic de drept fiscal, care să nască în sarcina acesteia din urmă, obligația de restituire a taxei.
În consecință, acțiunea de față s-a respins, în întregime, față de această instituție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca inadmisibilă.
În esență, recurenta a invocat excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, interpretând considerentele Deciziei ÎCCJ nr.24/2011, în sensul că procedura menționată nu este obligatorie doar în cazul acțiunilor în restituire, întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d C. proc. fisc și nu în cazul celor privind anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare, precum în cazul de față.
Recurenta mai susține inadmisibilitatea acțiunii și lipsa plângerii prealabile, și în raport posibilitatea de restituire parțială și parcurgerea procedurilor prevăzute de actul normativ ulterior, respectiv, Legea nr.9/2012.
Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cu privire la critica soluției date asupra excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de recurs își însușește constatările primei instanțe, în condițiile în care prin cererea de restituire formulată de reclamant și înregistrată la pârâtă la 01.09.2011, acesta a solicitat restituirea taxei pe poluare, iar prin acțiune a criticat plata acesteia prin invocarea incompatibilității între legislația națională și reglementările comunitare cuprinse la art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE.
Petitul privind anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nu reprezintă decât o consecință a refuzului nejustificat al pârâtei de a da curs cererii de restituire a reclamantului, în condițiile în care, potrivit art.117 alin.1 lit.d C. proc, fisc, se restituie la cerere debitorului, inclusiv sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, fiind cunoscut că, potrivit dispozițiilor constituționale prevederile comunitare fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate față de legislația națională.
Pe de altă parte, așa cum a reținut și I.C.C.J în Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată în recursul în interesul legii, și obligatorie pentru instanțe, conform art.330 alin.4 C. proc. civ, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cele două proceduri fiind strict reglementate de Codul de procedură fiscală.
S-a precizat astfel, că „soluția admisibilității cererilor de restituire a taxei pe poluare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței CJUE care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită”, fiind invocată astfel jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst. Aceeași soluție se impune și prin prisma art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și al libertăților fundamentale, potrivit căreia statele trebuie să asigure un recurs efectiv prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei pe poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicare a unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
De asemenea, conform unei jurisprudențe stabile a CJUE contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european, rațiunea acestui drept fiind aceea că un stat membru nu poate profita iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Curtea a mai reținut totodată că regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale care însă trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Conform jurisprudenței instanței de la Luxemburg cu privire la termenul în care se poate solicita restituirea taxelor prelevate nelegal sunt considerate rezonabile perioade între 3 și 5 ani de la data pronunțării hotărârii Curții prin care s-a constatat faptul că impozitul sau taxa sunt incompatibile cu dreptul european pentru exercitarea dreptului de rambursare (cauza C-231/96 Edis).
Totodată, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale in compatibile cu dreptul european.
Prin urmare, pentru considerentele expuse excepția inadmisibilității acțiunii se privește a fi neîntemeiată, iar soluția instanței de fond de respingere a aceleiași excepții apare ca fiind temeinică și legală.
Pe fond, se observă faptul că reclamantul a invocat în principal aspectul potrivit căruia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt de natură a contraveni dispozițiilor cuprinse la art.110 din TFUE, pe motiv că în România nu se percepe nici o taxă pentru autoturismele produse și înmatriculate ori reînmatriculate în țara noastră, dar se percepe o astfel de taxă pentru cele înmatriculate într-un alt stat comunitar și reînmatriculate în România.
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T..
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează în speță de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În fine, în aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Aceste aspecte au fost reținute de către CJUE și în cauza N., reținându-se la pct.27 din hotărâre că toate versiunile de modificare a OUG 50/200, mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importantă, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Curtea a concluzionat în cauza N. ca și în cauza T. că art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărare a unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel fiind, trebuie concluzionat că și în speța pendinte, în care reclamantul a achitat taxa pe poluare în temeiul OUG nr. 50/2008 în vigoare la data de 28.09.2010, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată și confirmată ulterior de cauza N..
În mod concret, se poate constata taxa achitată de către reclamant are efectul de a descuraja punerea în circulație, în România, a vehiculului de ocazie cumpărat de pe teritoriul altui stat membru al Uniunii Europene, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, de vreme ce pentru acestea nu se mai percepe taxa. Ca atare, se verifică în speță susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora cererea reclamantului ar fi inadmisibilă si prin raportare la . Legii nr.9/2012, Curtea le va înlătura întrucât legalitatea plății taxei pe poluare se analizează de instanță raportându-se la reglementarea națională existentă la momentul plății, respectiv, OUG nr.50/2008, iar referitor la dispoziția legală cuprinsă la art. 12 din Legea nr.9/2012 ce vizează posibilitatea restituirii diferenței dintre valoarea taxei calculată conform noilor prevederi și cuantumul taxei plătite ca taxă specială de primă înmatriculare sau ca taxă de poluare, Curtea reține că acest aspect este nerelevant în cauză, întrucât demonstrându-se încălcarea art. 110 din TFUE, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei astfel achitată, taxă pentru care nu-i pot fi aplicabile prevederile cuprinse în Legea nr.9/2012, de vreme ce aceasta a fost percepută sub imperiul dispozițiilor OUG nr.50/2008, în vigoare la acea dată.
Pentru considerentele de fapt și de drept anterior menționate, văzând și dispozițiile art. 312 alin.1 C.p.civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs, conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva sentinței civile nr. 741/PI/CA din 16.03.2012 pronunțată de Tribunalul T. în contradictoriu cu intimații reclamanți P. P. R., pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 10.01.2013, în ședința publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR Pt. JUDECĂTOR
M. I. Ș. E. P. R. C.
Aflată în C.O.
Vicepreședinte
F. D.
GREFIER
F. C.
Red.MI - 25.02.2013
Thred.FC- 25.02.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul T.
Judecător:D. L.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 20/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 958/2013.... → |
|---|
