Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2040/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2040/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-04-2013 în dosarul nr. 4594/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2040
Ședința publică din 08 aprilie 2013
PREȘEDINTE: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: BACĂU M.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4003/4.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamanta intimată B. A. și cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat P. M. L. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, după care reprezentanta reclamantei intimate a depus note de ședință și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4003 din 4.10.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta B. A., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., și în consecință:
- a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 3411 lei, reprezentând taxă de poluare, achitată prin chitanța . nr._/04.01.2010, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-01.06.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
- a admis cererea pârâtei AFP A. de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu cu sediul în București, Spl. Independenței nr. 294 corp A, sector 6 și în consecință:
- a obligat chemata în garanție să îi restituie pârâtei suma de 3411 lei, achitată de reclamant în favoarea ei, împreună cu dobânda.
- a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 639,3 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanta a achiziționat autoturismul marca BMW, Tip 316, nr. de identificare WBACA71060FL70283, an de fabricație 1996 pentru care a plătit taxa pe poluare, cu chitanța . nr._/04.01.2010, în cuantum de 3411 lei, instanța de fond a mai reținut că reclamanta a solicitat AFP A. restituirea taxei achitate, cerere care a fost respinsă de către pârâtă.
În raport de această stare de fapt, analizând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei achitate, instanța de fond a apreciat că reglementarea internă, care impune obligația de plată a taxei este incompatibilă cu prevederile legislației comunitare aplicabile în România urmare a ratificării Tratatului pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, prin Legea nr.157/2005.
În concret, prima instanță a apreciat că dispoziția legală internă (art.4 din O.U.G. nr.50/2008), care impune perceperea taxei plătită de reclamant vine în contradicție cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, conform căruia „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. În această privință, tribunalul a apreciat că art.4 din O.U.G. nr.50/2008, conform căruia taxa de primă înmatriculare se aplică exclusiv autoturismelor înmatriculate anterior în celelalte state membre, creează o discriminare a regimului fiscal, intrând astfel în contradicție cu art.110 din Tratatul CE. În susținerea acestui punct de vedere, tribunalul a invocat și soluția Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. contra României, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/2011, pronunțată în interesul legii și prin care s-a stabilit că procedura prealabilă reglementată de art.205-218 Cod proc. fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d Cod proc. ficsală.
În raport de aceste considerente și ținând cont și de prevederile art.124 alin.1 rap. La art.70 alin.1 și art.117 alin.2 Cod proc.civ., referitoare la momentul de la care curg dobânzile la sumele de restituit de către organul ficsal, tribunalul a admis acțiunea reclamantului obligând pârâta la restituirea taxei plătite precum și a dobânzii legale calculată conform art.124 Cod proc fiscală.
De asemenea, în considerarea dispozițiilor art.63 Cod proc.civ. și art.1 din O.U.G. nr.50/2008, potrivit căruia taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție, obligând chemata în garanție la plata către pârât a sumelor la care aceasta a fost obligată față de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Administrația Finanțelor Publice A., a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
În motivare, recurenta a realizat o succintă prezentare a fundamentelor ce au condus la elaborarea O.U.G. nr.50/2008, apreciind greșită hotărârea instanței de fond, întrucât, în aprecierea sa, nu există nici un fel de discriminare câtă vreme taxa de poluare se percepe pentru toate autoturismele înmatriculate în România, indiferent de statul în care au fost fabricate. Considerând că taxa de poluare reglementată este în concordanță cu o . spețe soluționate de CEDO (de ex. cauza 112/84 Humblot), recurenta a susținut că inclusiv autoritățile europene au apreciat că nu există vreo discriminare decât dacă impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia /G.). Apreciind că reclamantul ar fi trebuit să producă probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care a fost achiziționat autoturismul, recurenta a concluzionat că O.U.G. nr.50/2008 nu cauzează vreo discriminare și nu este în dezacord cu legislația comunitară. Nu în ultimul rând, recurenta a susținut că după . Legii nr.9/2012, reclamantul avea posibilitatea de a solicita restituirea sumei achitate, ori a unei părți din aceasta, în condițiile art.12 din acest act normativ.
În cauză, intimata -reclamantă nu a depus întâmpinare la dosar dar a depus note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat cu cheltuieli de judecată, reiterând susținerile învederate primei instanțe, cu privire la fondul cauzei.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Dezbaterea din fața instanței de recurs se rezumă la compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Curtea mai constată, de altfel, că există o jurisprudență constantă și unitară la nivel național, consacrată și reliefată de mii de soluții pronunțate în ultimii ani de instanțele naționale, prin care s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 contravin principiului înscris în art.110 TFUE, în ceea ce privește problematica în discuție, astfel că taxa de poluare a fost percepută în mod nelegal, în temeiul unei norme juridice naționale contrare unei dispoziții comunitare.
În raport de aceste considerente, Curtea va face aplicarea art.312 alin.1 Cod proc.civ. și va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4003/4.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatei reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 4003/4.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta la plata către reclamanta intimată B. A. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. N. Ș. L. BACĂU M.
GREFIER,
F. N.
Red. EN/10.04.2013
Tehnored. NF/10.04.2013
Primă instanță Tribunalul A.
Președinte -M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1481/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8240/2013.... → |
|---|








