Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5250/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5250/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 9449/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5250
Ședința publică din 10 iunie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 459/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul intimat avocat Ț. O., părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, Curtea dispune judecarea recursului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicire avocațială, întâmpinare și chitanța achitării de către reclamantă a onorariului avocațial in sumă de 600 lei.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului formulat de pârâta recurentă cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.459/30.01.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea precizată în contencios administrativ formulată de reclamanta . împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., și în consecință:
A fost obligată pârâta să îi restituie reclamantului taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme în cuantum de 6604 lei, cu dobânda legală aferentă în conformitate cu art. 124 din Codul de procedură fiscală.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că, în mod greșit instanța a reținut incompatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu art. 110 din TFUE, căci în cauza T. c/a România, Curtea de Justiție a confirmat modul de calcul al taxei percepute în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, respectiv criteriile care au stat la baza fundamentării taxei în discuție. Mai mult, se susține că Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a dezavuat dreptul statelor de a fixa taxe/impozite de natura celei în discuție, regimul măsurii fiscale stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 nefiind de natură să descurajeze punerea în circulație a vehiculelor de ocazie din import.
Apoi, se susține că, instanța de la Luxembourg nu a stabilit că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 110 TFUE.
Mai mult, pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
În cauză, reclamantul intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțată de Tribunalul A. și obligarea pârâtei recurente la plata cheltuielilor de judecată conform chitanței depuse la dosar.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că, recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, face obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind în prezent suspendată de la aplicare.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta recurentă să plătească reclamantei intimate suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.459/30.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2013.
PREȘEDINTE, Pentru JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. B. L. E. N. L. Ș.
aflată în concediu de odihnă
semnează Președinte Curte
Prof. Univ.Dr. B. L.
GREFIER,
F. N.
Red.B.L/ 4.09.2013
Tehnored.NF/ 4.09.2013
Ex.2
Primă instanță:Tribunalul A.
- judecător E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2214/2013.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 5/2013.... → |
|---|
