Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9431/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9431/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 130/115/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 9431
Ședința publică din 11 octombrie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER:J. C.
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamantul B. I. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice M. Nouă împotriva sentinței civile nr.1032/15.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamant av.P. D. A., lipsă fiind pârâta .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin registratura instanței s-a depus de către reclamant la data de 24.09.2013, întâmpinare.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța fiscala privind plata taxei de timbru judiciar în sumă de 21,50 lei, chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului intimatei, admiterea recursului reclamantului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată în primă instanță, cu cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei, în recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.1032/15.04.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, a fost respinsă excepția neîndeplinirii procedurii prealabile administrative și a tardivității formulării procedurii prealabile administrative invocate de pârâtă prin întâmpinare.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamantul B. I., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE M. NOUĂ.
A fost anulată Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.9062/16.08.2012 emisă de AFP M. Nouă.
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2577 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 23.01.2013 până la data plății efective a taxei pe poluare.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. DE MEDIU.
A fost obligată chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2577 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 343,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, atât reclamantul B. I. cât și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. in reprezentarea Administrației Finanțelor Publice M. Nouă au declarat recurs.
În recursul reclamantului se invocă nelegalitatea hotărârii prin aceea că instanța i-a diminuat nejustificat cheltuielile de judecată derivate din onorariul avocațial, onorariu care nu este deloc disproporționat de mare raportat la munca prestată de avocat.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice M. Nouă a declarat recurs.
Recurenta, Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., susține că, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii ca fiind prematur introdusă, întrucât în baza art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamantul nu a făcut dovada atacării deciziei pentru stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule la autoritatea ierarhic superioară autorității emitente a actului. S-a mai invocat și excepția tardivității formulării procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, se susține că, acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Recurenta susține că,instanța de fond nu i-a atribuit calitate procesuală pasivă, deși, conform Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3831/2011 are dreptul de a reprezenta interesele statului în fața instanțelor de judecată.
Totodată, hotărârea este criticată și prin prisma dispozițiilor art. 124, art. 70 alin. 1 și art. 117 alin.1 lit. f Cod procedură fiscală, susținându–se faptul că cererea reclamantului, care s–ar circumscrie acestora ar fi cererea de restituire formulată în baza sentinței civile pronunțată de prima instanță, în prezenta cauză, după ce aceasta ar deveni irevocabilă și evident favorabilă reclamantului.
Astfel, de la data depunerii cererii de restituire în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile reclamantului, se calculează termenul de 45 de zile iar, în caz de nerespectare, ar fi obligată pârâta recurentă la plata dobânzilor conform Codului de procedură fiscală.
În cauză, reclamantul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat de Administrația Finanțelor Publice C.-S. și admiterea recursului formulat de petent în ceea ce privește cheltuielile de judecată.
Verificând recursurile astfel declarate, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la recursul reclamantului, Curtea constată că diminuarea cheltuielilor avocațiale de către instanță își are temeiul legal în dispozițiile art.274 (aln.3) Cod procedură civilă,între criteriile validate de speța de față, care a condus instanța la luarea hotărârii în discuție, fiind criteriul complexității cauzei, care se măsoară în legătura cu miza litigiului (valoarea obiectului pricinii), problemele de drept ridicate, ori, în prezenta cauza, la momentul sfârșitului de an 2012, problema de drept adusa în dezbatere în litigiu de față avea deja o dezlegare, in jurul ei consacrându-se o jurisprudență constanta dezvoltata ca urmare a pronunțării hotărârii CJUE din 7 aprilie 2011 în cauza T. contra României
De asemenea, durata litigiului nu justifică acordarea cheltuielilor solicitate, litigiul înregistrat 09.01.2013 și judecat in 15.04.2013, precum nici numărul actelor procedurale/procesuale săvârșite de reprezentanta reclamantului în proces, care se reduc exclusiv la redactatul acțiunii reclamantului.
Cu privire la recursul pârâtei,sub aspectul excepției inadmisibilității și tardivității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Astfel, pe fond, cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă reclamată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., Curtea, constată că recurenta face confuzie între calitatea procesuală și reprezentarea procesuală, atribuită prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, menționat, două instituții juridice diferite în drept, instanța de fond soluționând temeinic și legal disputa prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei, întrucât în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă aparține organului emitent al actului atacat, independent de împrejurarea că acesta are sau nu personalitate juridică, fiind suficientă capacitatea juridică administrativă. Or, în speța de față, capacitatea administrativă aparține Administrația Finanțelor Publice M. Nouă care a emis actul atacat.
Nu pot fi reținute în cauză nici susținerile recurentei referitoare la stabilirea eronată a momentului de la care se pot acorda dobânzi aferente taxei pe poluare percepute de la reclamant.
Prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”. Aplicând cu prioritate dispozițiile din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național, se constată necesar a fi înlăturate prevederile din dreptul național, anume, art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală, care permit acordarea dobânzilor doar după expirarea unui termen de 45 de zile de la înregistrarea la organul fiscal a cererii de restituire, urmând a fi recunoscut dreptul reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare de la data plății acesteia.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de reclamantul B. I. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice a Orașului M. Nouă împotriva sentinței civile nr. 1032/15.04.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosarul nr._ în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu București
Fără cheltuieli de judecată .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. C. L.
GREFIER,
J. C.
Red.L.B./29.10.2013
Tehnored. .J.C 2 ex./30.10.2013
Primă instanță: L. T. - Tribunalul C.-S.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 7349/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... → |
|---|
