Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1061/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1061/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 4430/30/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1061
Ședința publică din data de 13 martie 2013
Președinte: C. L.
Judecător: C. P.
Judecător: M. C. Dica
Grefier: N. B.
Pe rol recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice D. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2848/CA/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 2848/CA/17.09.2012, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice D..
A admis acțiunea promovată de reclamantul M. A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice D..
A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.706 lei, reprezentând taxă de poluare și dobânzi legale calculate în conformitate cu prevederile art. 124 din OG nr. 92/2003 până la restituirea în întregime a sumei.
A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 689,30 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Față de prevederile art. 137 Cod procedură civilă, instanța de fond a reținut că prin emiterea deciziei de calcul în baza căreia reclamantul a fost obligat să plătească taxa pe poluare, s-a născut raportul juridic obligațional între reclamant și Administrația Finanțelor Publice D., astfel că există identitate între persoana juridică care a emis decizia și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, considerente pentru care excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această pârâtă a fost respinsă.
Prin decizia de calcul a taxei pe poluare nr. 2082/30.03.2009 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a plăti suma de 1.706 lei cu titlu de taxă pe poluare, pentru autoturismul marca Ford cu nr. de identificare WFOAXXCCAASK51217, înmatriculat pentru prima data la 02.08.1995.
Decizia de calcul a fost emisă în temeiul Ordonanței de Urgență nr. 50/2008 suma stabilită, ce reprezintă taxa de poluare, fiind plătită cu chitanța nr._/2009 cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculului.
Potrivit acestui act normativ taxa de poluare nu se percepe autoturismelor deja înmatriculate în România ci, doar pentru cele înmatriculate în celelalte state ale Uniunii Europene, achiziționate și aduse în țară, ca și în cazul de față, unde se reînmatriculează ca urmare a schimbării proprietarului.
Art. 148 alin. 2 din Constituția României stipulează că: „prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare ale legii interne”, iar alin. 4 stabilește că: „autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2 menționat”.
Prin urmare, Constituția României instituie principiul priorității dreptului comunitar în fața celui național, principiu garantat în special de instanțele judecătorești precum și principiul aplicării directe a dreptului comunitar pe teritoriul României.
Ori, normele comunitare în materie respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul FUE prevăd că: 1) nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
2) De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natura sa protejeze indirect alte sectoare de producție”.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de taxă cu efect echivalent constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate sa fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Scopul general al art. 110 din T.F.U.E. este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor și se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină internă mai consistentă produselor care provin din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Aceste prevederi au efect direct asupra ordinii juridice interne de la data 01.01.2007 și se opun ca un stat membru să adopte dispoziții precum cele prevăzute de OUG nr. 50/2008 conform cărora, se percepe taxa de poluare dacă autoturismul, produs în țară sau în alt stat membru, este înmatriculat pentru prima dată în România.
În materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate, Curtea a considerat ca art. 90 CE (actual 110) vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne cu privire la concurența dintre produsele care se afla deja pe piața interna și produsele din import (hotărârile 29 aprilie 2004 Weigel, C-387/01 și din 05 octombrie 2006 Nadasdi și N. C-290/05 si C-333/05).
De asemenea, din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 (actual 110) din Tratat decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
În cauza C-402//09, CJUE s-a pronunțat în sensul că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reglementată în modul prevăzut de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este contrară art. 110 din Tratatul F.U.E. întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E. favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
După aderarea României la U.E. acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre le U.E. atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau, este susceptibilă să diminueze chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Față de considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea, dispunând în baza art. 117 lit. d Cod procedură fiscală restituirea sumei de 1.706 lei.
Față de dispozițiile art. 124 Cod procedură fiscală, s-a dispus obligarea AFP D. și la plata dobânzii cu începere de la expirarea termenului de 45 zile de la data depunerii cererii de restituire a taxei.
Împotriva sentinței civile nr. 2848/17.09.2012 a Tribunalului T., a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice D., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului ca nefondată.
În motivarea recursului arată că:
În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 10 din TFUE, raportat la considerentele hotărârii pronunțate de către Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza T., face următoarele mențiuni:
Curtea de la Luxemburg a analizat cauza sub două aspecte, în primul rând în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe iar, în al doilea rând, în ceea ce privește neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei de poluare.
Concluzia instanței comunitare este în sensul că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calculul taxei, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elemente referitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționată încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
Reclamantul nu a solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească starea generală a vehiculului pentru care s-a achitat taxa de poluare sau a dotărilor sale, pe de o parte, iar pe de altă parte, raportat la criteriile stabilite de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare stabilită și achitată este în cuantum de 4.813 lei, valoare care încorporată în valoarea reziduală a acestui vehicul nu depășește valoarea reziduală a unui vehicul cu aceleași caracteristici înmatriculat pe piața in ternă, motiv pentru care prevederea legală incriminată nu încalcă prevederile art. 110 TFUE.
Curtea a arătat că art. 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente. În acest sens, după cum s-a arătat și în hotărârea Nadasdi și N., împrejurarea instituirii unui impozit nou nu poate fi, prin ea însăși, considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
Cu toate acestea, Curtea arată că interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din state membre, favorizând produsele naționale. Însă, se menționează în continuare, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
Or, în aceste condiții nu se poate vorbi în termeni reali despre o descurajare a importului de vehicule de ocazie cumpărate dintr-un stat membru și, pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici despre o încălcare a art. 110 TFUE.
Nu în ultimul rând învederează instanței că concluzia la care a ajuns Curtea de la Luxemburg în cauza T., este că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în liberă circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
per a contrario, dacă regimul măsurii fiscale nu descurajează punerea în liberă circulație a unor vehicule de ocazie de import, cum este cazul în speță, art. 110 TFUE nu se opune ca un stat membru să instituie o taxă sau un impozit nou.
Analizând recursul promovat de pârâta Administrația Finanțelor Publice D., prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 3041 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 07.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamantul a achitat taxa pe poluare la data de 30.03.2009, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza N., C-263/10, deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Referitor la aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, nr. 218/2008, nr. 7/2009 și nr. 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 01.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09, iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare, iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice D. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2848/CA/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. A., ca neîntemeiat.
Ținând cont de soluția de respingere a recursului, cum pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice D. se află în culpă procesuală potrivit prevederilor art. 274 Cod procedură civilă, va fi obligată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând contravaloarea onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice D. reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T. împotriva Sentinței civile nr. 2848/CA/17.09.2012, pronunțată de Tribunalul T. în Dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat M. A..
Obligă pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice D. să plătească reclamantului-intimat M. A., suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. L. Dr. C. P. C. M. Dica
Grefier,
N. B.
Red. C.M.Dica /08.04.2013
Tehnored.: N.B/ 2 ex./08.04.2013
P. inst.: Tribunalul T. – B. D.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2390/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 19/2013.... → |
|---|
