Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8542/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8542/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 23-09-2013 în dosarul nr. 9384/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8542
Ședința publică din 23.09.2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, împotriva sentinței civile nr. 503/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul O. I. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. E. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța nr. 149/20.09.2013, în valoare de 700 lei, eliberată de Cabinet de avocat S. E., reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu 700 lei cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 503/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamantul O. I. C. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Ineu, și în consecință: a fost obligată pârâta să îi restituie reclamantului suma de 2144 lei, achitată prin chitanța . nr._/18.04.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei-27.11.2012, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1039,45 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, a declarat recurs.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii, întrucât procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, iar reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii acestei proceduri, adresându-se direct instanței.
Pe fondul cauzei, se susține că din dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, rezultă fără echivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, taxa nefiind contestată de către Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Se solicită și respingerea cheltuielilor de judecată ca nefondate, deoarece nu se află în culpa procesuală prevăzută de art. 274 Cod procedură civilă.
În cauză, reclamantul intimat nu a depus Întâmpinare.
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurenta este în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012, a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Totodată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Cât privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantul intimat în cadrul recursului, Curtea urmează a observa dispozițiile art. 274 (3) Cod procedură civilă, astfel că va acorda intimatului cheltuieli de judecată parțiale, în sumă de 400 lei, având în vedere munca efectiv depusă de apărătorul reclamantului intimat în prezenta cauză, care s-a finalizat la primul termen de judecată acordat, împrejurarea că problema de drept incidentă în cauză a fost clarificată în jurisprudență și doctrină, fiind consecința modului de interpretare deja stabilit de către CJUE, relativ la dispozițiile art. 110 din TFUE.
Nu în ultimul rând, Curtea constată că reclamantul intimat nu a formulat în prezenta cauză nici Întâmpinare, nici Concluzii scrise.
La toate acestea, Curtea a avut în vedere și valoarea obiectului pricinii, cu care a fost investită instanța de fond, a cărei hotărâre face obiectul recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Ineu, împotriva sentinței civile nr. 503/31.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul O. I. C..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 400 lei cheltuieli de judecată parțiale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. M. BACĂU
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/24.09.2013
Tehnored.DB/27.09.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8850/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3929/2013.... → |
|---|
