Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 13/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 13/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 1969/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
PREȘEDINTE: Dr. C. P.
JUDECĂTOR: C. M. Dica
JUDECĂTOR: C. L.
GREFIER: N. B.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 3461/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat T. E., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată că prin Sentința civilă nr. 3461/09.05.2013 pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul T. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș, reprezentată prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.039 lei plătită la Trezoreria Sebiș cu chitanța . nr._/13.12.2012 actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a achiziționat autovehiculul second-hand marca Volkswagen, tip Transporter, Categoria auto N.1, norme poluare E2, fabricat în anul 1996, înmatriculat pentru prima dată la 10.11.1995, pentru care a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.039 lei.
În speță, taxa pe poluare în sumă de 2.039 lei stabilită prin Decizia de calcul nr._/13.12.2012 emisă de către Administrația Finanțelor Publice Sebiș este nelegală pentru motivele ce urmează a fi prezentate, având în vedere și considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009 (T. împotriva României din 07.04.2011), concluzia Curții fiind că:
„Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat într-o altă cauză înregistrată sub nr. C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că „este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal”.
Această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze interdicțiile prevăzute la art. 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.
În această privință, având în vedere punctele 50-53 din hotărârea T. contra România se reține că, deși statele membre păstrează competențe extinse în materie fiscală care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuiesc reglementate de o asemenea manieră încât să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii introductive ca netemeinică și nelegală.
În susținerea recursului, s-a menționat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal în temeiul Legii nr. 9/2012, arătând, în principal,că acțiunea reclamantului este inadmisibilă, întrucât aceasta nu a făcut dovada atacării deciziei de calcul a taxei conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei se arată, că așa cum este reglementată de Legea nr. 9/2012 taxa pe emisiile poluante este temeinică și legală, iar România s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul „poluatorul plătește”.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3041 Cod procedură civilă.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 3041 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii ca urmare a neefectuării procedurii prealabile obligatorii Curtea reamintește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 24/14.11.2011, potrivit căreia „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod”.
Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei hotărâri a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei pentru emisii poluante nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulată de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 3461/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat T. E., ca neîntemeiat.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice Sebiș reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr. 3461/09.05.2013, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat T. E..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 noiembrie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. Dica /16.12.2013
Tehnored.: N.B./2 ex./16.12.2013
Primă instanță: Tribunalul A. – L. J.
| ← Custodie publică. Sentința nr. 308/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3780/2013.... → |
|---|
