Pretentii. Decizia nr. 571/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 571/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 3291/116/2011
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 16.07.2012
DECIZIA CIVILĂ Nr.571
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr.1294/PI/CA/04.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași și declinată la Tribunalul T. unde s-a înregistrat la data de16._ sub nr._, reclamantul B. N. a chemat în judecată pârâții A. NATIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 27.250 lei, reprezentând prima tranșă de 40% stabilită prin Decizia 216/24.10.2007, sumă actualizată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum comunicat de INS, începând cu data de 24.10.2007.
Prin sentința civilă nr.1294/PI/CA/04.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. N. în contradictoriu cu pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect despăgubiri Legea 9/1998 și a obligat pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților – Serviciul Pentru Aplicarea Legii NR. 9/1998 să plătească reclamanților suma de 27.250,79 lei actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de la data de 24.10.2007 și până la data achitării efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamantul, în temeiul Legii nr. 9/1998 au solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute în proprietate de către autorii săi în localități trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la C. la 7.09.1940.
Prin hotărârea nr. 511 din 23.09.2002, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 T. a propus acordarea în beneficiul acestuia a sumei de 68.126,97 lei cu titlu de compensații pentru bunurile deținute de antecesorii săi, hotărârea fiind validată prin Decizia 216/24.10.2007 emisă de pârâtă.
Sumele acordată moștenitorilor urmau a fi achitată în două tranșe, conform art. 5 din HG nr. 286/2004, prima de 40 %, iar cea de a doua de 60 % din totalul compensațiilor stabilite, însă ulterior pârâta nu a efectuat nici o plată.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate cu titlu de compensații bănești.
Nerespectarea obligației de plată a compensațiilor bănești de către pârâtă, constituie calificarea acțiunii reclamantului ca subscriindu-se dispoz. art. 1 din Legea 554/2004.
Interesul legitim privat ca și posibilitate de a pretinde o anumita conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat conform definiției dispozițiilor art. 2 pct. p din Legea 554/2004, conferă reclamantului calitatea de persoana vătămată conform art. 1 din Legea 554/2004, ce se adresează instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce a fost cauzată.
Mai mult, în speță, reclamantul este titularul unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Acesta deține o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea instituției pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantului, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 18 ani), iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamantului, un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).
Ori, Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane - în general, și în patrimoniul reclamanților - în special, acest drept.
Față de aceste considerente, instanța, reținând că obiectul pretenției reclamantului în constituie suma de 27.250,79 lei a obligat pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantului această sumă stabilită în beneficiul reclamantului prin Hotărârea nr. 511 din 23.09.2002, validată prin Decizia nr. 216/24.10.2007.
Referitor la actualizarea cuantumului sumelor acordate cu titlu de compensații, instanța a reținut că reclamantul solicită actualizarea sumelor de bani reprezentând tranșa I de la data emiterii Deciziei, respectiv 24.10.2007.
Sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 9/1998 și art. 5 din HG 286/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia 21 din 19 martie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că validarea Hotărârii Comisie Județene cu depășirea termenului de 60 de zile, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor de la data stabilirii compensațiilor care este cea a emiterii hotărârii de către Comisia Județeană.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamantul B. N..
În motivare se arată că în temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 216/24.10.2007 prin care s-a validat Hotărârea nr. 511/23.09.2002 emisă de Instituția Prefectului Județului T., acordându-se compensații bănești în cuantum de 68.126,97 lei.
Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.qov.ro.
Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate: 43.550.169,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009;
Se face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza:
Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940;
Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente;
Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Totodată se aduce în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
"222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, si mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane si materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
224. Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar într-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a subscrisei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În raport cu hotărârea instanței de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, se arată faptul că, în mod eronat instanța a stabilit această obligație în sarcina pârâtei.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. dispozițiile art. 5 din H.G. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în anul care se face plata și 40% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 40% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998."
Legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații, cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C., la 7 septembrie 1940, astfel cum arată și titlu ei, este o lege de reparație specială, ale cărei dispoziții sunt de strictă interpretare.
Legal citat reclamantul intimat nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 27.250,79 lei în temeiul Hotărârii nr. 511/23.09.2002 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului T., sumă reprezentând prima tranșă în valoare de 40% din suma stabilită prin Decizia ANRP nr. 216/24.10.2007, sumă actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum comunicat de Institutul Național pentru statistică începând cu data de 24.10.2007 și până la data plății efective.
Prin Hotărârea nr. 511/23._ emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului T. s-a propus acordarea către reclamant, în calitate de succesor legal, suma de 68.126,97 lei cu titlu de compensații privind casa, anexe gospodărești și terenuri agricole deținute de B. V. în localitatea D.; . (fila 12 dosar fond).
Curtea constată că Hotărârea nr. 511/23.09.2002 emisă de Comisia Județeană pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului județului T. a fost validată de către pârâtă, fiind emisă Decizia de validare nr.216/24.10.2007.
În acord cu prevederile art. 38 alin. (5) din HG nr. 753/1998, „Compensațiile bănești stabilite prin decizie de plată se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a) integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
În recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat netemeinicia soluției instanței de fond, raportat la împrejurarea că nu au fost alocate sume în vederea efectuării plăților către reclamante, și că, potrivit art. 18 alin. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006, compensațiile se achită în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, de unde rezultă că plata despăgubirilor că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Instanța reține că în cauză au trecut mai mult de trei ani de la emiterea Deciziei nr. 216/24.10.2007, astfel că instanța constată temeinicia acțiunii reclamantei, fiind depășit termenul legal impus pentru efectuarea plății eșalonate a despăgubirilor.
În privința insuficienței fondurilor alocate pentru astfel de plăți, Curtea reține că lipsa fondurilor bugetare necesare plății sumelor datorate reclamantei nu poate constitui un impediment în admiterea acțiunii, reclamantele având dreptul la acordarea sumelor solicitate. Curtea constată necesitatea de a se face distincție între existența obligației – care se evaluează în funcție de dispozițiile legale aplicabile speței – și posibilitatea concretă de executare a acesteia.
În speță, nu se contestă legalitatea titlului executoriu. Or, o obligație legală de plată nu este desființată de imposibilitatea concretă de executare a acesteia. În caz contrar ar însemna că debitorul obligației se poate exonera oricând susținând că nu are posibilitatea executării acesteia, aceasta fiind o condiție pur potestativă, care ține exclusiv de voința debitorului, condiție interzisă de art. 1010 din fostul Cod civil, în vigoare la momentul emiterii titlului executoriu în litigiu. Cum din acest titlu executoriu nu rezultă că obligația de plată este condiționată de existența fondurilor, iar eșalonarea a fost stabilită prin art.38 alin. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 753/1998 tocmai pentru a permite efectuarea plăților fără riscul lipsei de fonduri, Curtea reține că dispozițiile legale menționate mai sus impun efectuarea plăților conform celor două tranșe anuale, această eșalonare constituind singura modalitate care a afectat obligația sumată de Statul Român prin emiterea titlului de despăgubire.
De altfel, conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2000 prevede că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”, astfel încât lipsa unor sume pentru plata acestor debite se impune a fi remediată ulterior, prin virarea sumelor necesare acestor plăți.
Totodată, Curtea nu poate să rețină afirmația recurentei în sensul că nu poate soluționa solicitarea reclamantei datorită volumului mare de activitate, o astfel de apărare neputând justifica neplata drepturilor care li se cuvin reclamantului.
Curtea reține că soluția instanței de fond este legală și în ceea ce privește actualizarea cuantumului sumelor acordate, făcându-se aplicarea Deciziei nr. 21/19.03.2007 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție care a stabilit că validarea hotărârii Comisiei județene cu depășirea termenului de 60 de zile atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor.
Reținând cele expuse, Curtea va respinge ca nefondat recursul formulat.
Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților în contradictoriu cu reclamantul B. N. împotriva sentinței civile nr.1294/PI/CA/04.05.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 februarie 2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red. DD – 04.03.2013
Tehnored LM –05.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul T.
Judecător – F. P.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1155/2013.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 349/2013. Curtea de... → |
|---|
