Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2449/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2449/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 7493/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția contencios administrativ și fiscal
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2449
Ședința publică din data de 17 aprilie 2013
Președinte: Dr. C. P.
Judecător: C. M. Dica
Judecător: C. L.
Grefier: N. B.
Pe rolse află recursurile declarate de către pârâtele-recurente Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 5165/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată T. L., având ca obiect restituire taxă poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință, se prezintă avocat M. C. pentru reclamanta-intimată, lipsă fiind pârâta-recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei-intimate depune la dosar împuternicire avocațială, chitanța nr. 39/16.04.2013 reprezentând onorariu avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantei-intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată că prin sentința civilă nr. 5165/22.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea formulată de către reclamanta T. L. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A..
A anulat decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante nr._/ad/12.07.2012, emisă de Administrația Finanțelor Publice A., precum și decizia nr. 1208/14.09.2012 a Direcției Finanțelor Publice A..
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. să restituie reclamantei suma de 7.642 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitată de reclamantă cu chitanța . nr._/12.07.2012.
A obligat pârâta să plătească reclamantei dobânzile legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, până la data restituirii efective.
A obligat pârâta să îi plătească reclamantei suma de 43,30 lei cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, precum și suma de 1.000 onorariu de avocat, conform chitanței nr. 88/17.11.2012.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a achiziționat autovehiculul second-hand marca Peugeot, categoria auto M1, norma de poluare E3, . VF32DNFUF44292383, an fabricație 2004, . auto J399684, înmatriculat pentru prima dată la 06.10.2004, în M. Ducat al Luxemburgului, pentru care a achitat taxa pe poluare, în sumă de 7.642 lei.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice A. sub nr._/03.08.2012, reclamanta a solicitat anularea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante, stabilită prin decizia nr._/ad/12.07.2012 a Administrației Finanțelor Publice A..
Această taxă este discriminatorie, pentru că, prin intermediul ei, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a fi descurajată cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea dată în cauza C-402/09.
Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu cele ale art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei și până la data restiturii efective.
În baza art. 274 Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 43,30 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursurilor și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Ambele recursuri privesc în principal același critici, în sensul că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru Mediu și gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu.
Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ea este legal datorată. Reclamanta nu invocă, prin cererea de chemare în judecată, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este inexistentă, deoarece taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.
Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
Față de cele expuse mai sus, se apreciază că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligația de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală.
Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza T. nu este incidentă, dat fiind că taxa a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, care respectă toate cerințele comunitare.
Totodată, recurenta DGFP A. solicită diminuarea cheltuielilor de judecată potrivit art. 274 al.3 Cod procedură civilă, apreciind că onorariul avocațial este mult prea mare în raport de complexitatea cauzei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 Codul de procedură civilă.
Reclamanta-intimată a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Examinând recursurile declarate de către pârâtele-recurente Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 304 ind.1 Codul de procedură civilă, Curtea constată că sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamantă, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulterioare corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art. 110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Curtea nu poate reține apărările vizând apariția Legii nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. De altfel, Curtea reține că noua taxă – ca și vechea taxă de poluare – are o . caracteristici similare reglementării anterioare, respectiv:
- taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
- taxa se plătește, conform art. 4 din Legea nr. 9/2012:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei.
În plus, așa cum s-a arătat deja, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 sunt și actualmente suspendate.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, instanța de recurs apreciază că acestea au fost acordate într-un cuantum rezonabil raportat la obiectul și complexitatea cauzei, practica instanței de judecată cu privire la soluționarea acestor cauze fiind cunoscută de către organul fiscal, neimpunându-se reducerea lor, potrivit prevederilor art. 274 al.3 Cod procedură civilă.
Având în vedere considerentele expuse anterior, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile formulate de către pârâtele-recurente Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. împotriva Sentinței civile nr. 5165/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată T. L., ca neîntemeiate.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, pârâtele recurente fiind în culpă procesuală ca urmare a respingerii recursului, vor fi obligate că plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariul avocațial achitat de reclamantă în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile formulate de către pârâtele-recurente Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva Sentinței civile nr. 5165/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în Dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamanta-intimată T. L..
Obligă pârâtele-recurente Administrația Finanțelor Publice A. și Direcția Generală a Finanțelor Publice A. să plătească reclamantei-intimate T. L. suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. C. P. C. M. Dica C. L.
Grefier,
N. B.
Red. C. Dica/07.05.2013
Tehnored N.B/2 ex. /07.05.2013
Primă instanță: Tribunalul A. - M. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 11/2013.... → |
|---|
