Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 2095/108/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 5 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. S.
JUDECĂTOR: M. C.
JUDECĂTOR: D. P.
GREFIER: D. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva Sentinței civile nr. 3933/22.05.2013 pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul D. D., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reclamanta intimată a depus la dosar, prin registratură, la data de 05.11.2013 concluzii scrise, împuternicire avocațială și chitanță pentru a face dovada cheltuielilor de judecată, apoi văzând că s-a solicitat în scris judecarea în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, precum și că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin sentința civilă nr. 3933/22.05.2013, Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice L..
A admis acțiunea formulată de reclamantul D. D., împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice L., pentru restituire taxă pe emisiile poluante.
A obligat Administrația Finanțelor Publice L. la restituirea sumei de 4288 lei reprezentând taxa pe emisiile poluante către reclamant și a dobânzilor fiscale aferente, până la data restituirii efective.
A obligat pârâta la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul A. a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN, conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto M1 cu normă de poluare E3, cu prima înmatriculare în UE la 18.02.2000.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule nr._/05.12.2012 emisă de A.F.P. L., reclamantul a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 4288 lei, cu chitanța . nr._/05.12.2012.
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe prin cererea nr._/20.12.2012 apreciind că taxa pe emisiile poluante astfel achitată este contrată reglementărilor comunitare.
Pârâta A.F.P. L., prin adresa nr. 153/04.01.2013 a refuzat restituirea taxei pe emisiile poluante.
Tribunalul A. a reținut caracterul discriminatoriu al taxei de poluare, taxa fiind nelegală pentru motivele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009 (T. împotriva României din 07.04.2011.
Împotriva sentinței civile a formulat recurs recurenta pârâtă AFP L. solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, se susține inadmisibilitatea acțiunii, pentru necontestarea pe cale administrativă, în procedura prealabilă, cu precizarea că, în condițiile art. 207 Cod procedură fiscală, contestația este tardivă, nerespectarea termenului de 30 de zile de contestare atrăgând sancțiunea decăderii.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Astfel, cât privește inadmisibilitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același timp, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul și va menține dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de către pârâtul recurent Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice L., împotriva Sentinței civile nr. 3933/22.05.2013 pronunțată de către Tribunalul A..
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată în recurs cu onorariul avocațial, către intimatul D. D..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 05.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. S. M. C. D. P.
GREFIER,
D. I.
Red. A.S./18.11.2013
Tehnored D.I./ 18.11.2013/2 ex
Prima instanță: Tribunalul A.
Jud. E. I.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2460/2013.... → |
|---|
