Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 05-12-2013 în dosarul nr. 1832/30/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 5 decembrie 2013
P.:A. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul recursul formulat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc F. împotriva sentinței civile nr. 4523/04.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Z. C. A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru intimatul Z. C. A. avocat L. F., lipsă recurenta.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței a fost depusă la dosar la data de 19.11.2013 de către reclamantul intimat Z. C. A., întâmpinare.
Reprezentantul reclamantului intimat depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și chitanța privind achitarea onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantului intimat solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4523/4.09.2013 Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice F..
A admis cererea formulata de reclamantul Z. C. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice F..
A obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 1638 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, achitata prin TS5/_/13.12.2012 la plata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea efectivă.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată de 1039,3lei.
Inainte de a proceda la analiza susținerilor reclamantului, instanța, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ., s.a pronunțat asupra excepțiilor invocate.
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța a constatat că pârâta AFP F. este instituția care a stabilit prin decizia de calcul obligația de plată a sumei de 1638 lei cu titlu de taxă de poluare, că plata s-a efectuat la Trezoreria F.. Față de aceste considerente, instanța a respins excepția invocată.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin Legea nr.9/2012 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Administrația Județeană a Finanțelor Publice T. solicitând modificarea sentinței recurate și respingerea acțiunii reclamantului, susținând că in mod vădit nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Timișoara, aceasta revenind in cauză organului care a încasat taxa si care o deține in prezent, respectiv, Administrației Fondului pentru Mediu București.
Pe fond, s-a arătat că taxa pe poluare a fost percepută de la reclamant în mod legal, în temeiul Legii nr. 9/2012, ale cărei dispoziții respectă legislația Uniunii Europene, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată. Se arată că hotărârile CJUE în cauzele T. și N. privesc dispozițiile OUG 50/2008 și nu cele ale Legii nr.9/2012.
De asemenea, recurenta a cerut respingerea petitului privind acordarea dobânzilor și reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată puse în sarcina sa, prin aplicarea art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală.
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și 2 și ale art. 5 din Legea nr. 9/2012.
Conform art. 1 alin. 1 și 2 din Legea nr. 9/2012, „Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă. Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului”.
Conform art. 5 alin. 1 și 3 din aceeași lege, „organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate”, iar „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea constată că și în prezenta cauză taxa a fost plătită de reclamant la Administrația Finanțelor Publice Timișoara și că tot această autoritate administrativă a refuzat restituirea acesteia, la cererea reclamantului.
Curtea admite că din dispozițiile art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sunt virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține, însă, că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
Dimpotrivă, art. 17 C.pr.fiscală precizează că raportul juridic fiscal se leagă între stat, reprezentat de organele fiscale și contribuabil, fără a distinge după destinația sumelor percepute cu titlu de creanțe fiscale. Într-adevăr, sumele percepute la bugetul de stat ori la bugetele locale, cu titlu de creanțe fiscale pot primi diferite destinații, în funcție de prevederile legilor bugetare, dar acest aspect nu schimbă natura ori subiectele raportului juridic fiscal. Prin urmare, chiar dacă Legea nr. 9/2012 prevede destinația sumelor percepute ca și taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (creanțe fiscale), stabilind că acestea se varsă integral la bugetul Fondului pentru mediu, care se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, această împrejurare nu este de natură să schimbe natura juridică a raportului juridic dedus judecății și nici subiectele acestuia.
Or, din art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, cât și din situația de fapt din speță rezultă că organul fiscal, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Timișoara, a emis acte administrative și a exprimat manifestări de voință în regim de putere publică, prin care a încasat taxa în litigiu și a refuzat restituirea sa. Așadar, în persoana acesteia se verifică identitatea dintre subiectul pasiv din raportul de drept fiscal dedus judecății și persoana pârâtului, rezultând astfel că excepția lipsei calității sale procesuale pasive este nefondată, urmând a fi respinsă.
În egală măsură se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
De asemenea, apare corect admisă și cererea reclamantului de acordare a dobânzilor aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare. Astfel, se poate observa că refuzul pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara de a restitui această sumă este nelegal, contravenind fostului art. 90 din TCE. Or, după formularea solicitării de restituire, refuzul pârâtei de a achita suma apare nejustificat, astfel încât, potrivit art. 124 C.pr.fiscală, aceasta datorează dobânzi pentru sumele de restituit de la buget, prima instanță reținând în mod corect că prin hotărârea din 18.04.2013, dată de CJUE în cauza C-565/11, I., s-a statuat în sensul că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, (precum cel instituit prin art. 124 C.pr.fiscală – n.n.) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, fiind necesară aplicarea cu prioritate a dispozițiilor din legislația Uniunii Europene, astfel interpretate de CJUE cu forță obligatorie pentru judecătorul național în sensul recunoașterii dreptului reclamantului de a beneficia de dobânzi aferente sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare chiar de la data plății acesteia.
Împrejurarea că pentru încasarea taxei pe poluare nu s-au instituit majorări de întârziere ori penalități nu constituie un contraargument, în condițiile în care art. 124 nu condiționează acordarea dobânzilor în materie fiscală de o astfel de prevedere legală, făcând referire exclusiv la depășirea termenului de soluționare a unei cereri întemeiate pe dispozițiile art. 117 C.pr.fiscală. Or, câtă vreme instanța a concluzionat, potrivit argumentelor mai sus expuse, că cererea de restituire a taxei pe poluare este admisibilă în temeiul art. 117 alin. 1 lit. d C.pr.fiscală, trebuie dedus că se aplică în speță și prevederile art. 124 C.pr.fiscală, în privința dobânzilor.
Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea recurentei în ceea ce privește obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prin sentința recurată, având în vedere că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant, iar nu faptului că pârâta a încasat inițial taxa în litigiu, Curtea reține că obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de Procedură Civilă, a faptului că a căzut în pretenții și că îi incumbă inclusiv plata tuturor cheltuielilor ocazionate de declanșarea procesului, în cazul de față plata onorariului de avocat, a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar achitate de reclamant și că nu se impune reducerea onorariului acordat.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În privința cuantumului cheltuielilor de judecată din recurs, Curtea observă că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei RON, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat.
Curtea reține, totodată, că prezentul recurs a fost soluționat la primul termen de judecată, că pe parcursul litigiului nu au fost administrate decât probe cu înscrisuri, că litigiul nu a impus activități suplimentare legate de administrarea unor mijloace de probă complexe, cum sunt expertizele și că litigiul nu a avut o durată îndelungată.
Față de dispozițiile art. 274 alin. 3 Cod de Procedură Civilă, Curtea consideră că impunerea în sarcina recurentei a unor cheltuieli de judecată în recurs în cuantum de 1000 lei este disproporționată, comparativ cu valoarea pricinii de 1638 lei și având în vedere că la prima instanță onorariul acordat a fost de 1000 lei.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea va obliga recurenta Administrația Finanțelor Publice A. să plătească intimatului reclamant suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale efectuate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc F. împotriva sentinței civile nr. 4523/04.09.2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul Z. C. A..
Obligă recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timișoara în reprezentarea Serviciului Fiscal Orășenesc F. să plătească intimatului Z. C. A. suma de 300 lei cheltuieli de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 05.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
A. P. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.ȘEP/6.12.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./6.12.2013
Inst.fond:Tribunalul T. :jud.A. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2460/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2449/2013.... → |
|---|
