Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2460/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 2460/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 7490/108/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

Secția contencios administrativ și fiscal

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 2460

Ședința publică din data de 17 aprilie 2013

Președinte: Dr. C. P.

Judecător: C. M. Dica

Judecător: C. L.

Grefier: N. B.

Pe rolse află recursul declarat de către recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5164/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat G. S., având ca obiect restituire taxă poluare.

La apelul nominal, făcut în ședință, se prezintă avocat Komuves A. în substituirea d-lui avocat D.-P. A. Erwin pentru reclamantul-intimat, lipsă fiind pârâta-recurentă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului-intimat depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, concluzii scrise și dovada onorariului de avocat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond recursului.

Reprezentanta reclamantului-intimat, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5164/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de către reclamantul G. S. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A..

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 1.724 lei, reprezentând taxa pe poluare, achitată de reclamant cu chitanța . nr._/19.03.2009.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei și până la data restiturii efective.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 339,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a achiziționat autovehiculul second hand marca Renault, categoria auto M1, norme poluare E2, fabricat în anul 1995, înmatriculat pentru prima dată la 15.02.1995, în Germania, pentru care a achitat taxa pe poluare, în sumă de 1.724 lei.

Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice A. sub nr._/02.11.2012, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, însă cererea sa nu a fost soluționată favorabil, contrar dispozițiilor legale și jurisprudenței Curții Europene de Justiție.

Această taxă a fost prelevată în condițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și este discriminatorie, pentru că, prin intermediul ei, se descurajează punerea în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a fi descurajată cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională, punct de vedere exprimat și de Curtea Europeană de Justiție, prin hotărârea dată în cauza C-402/09.

Coroborând dispozițiile art. 124 alin. 1 cu cele ale art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului dobânzi legale, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de procedură fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei și până la data restiturii efective.

În baza art. 274 Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 339,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului se arată, în esență, că acțiunea este inadmisibilă ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile obligatorii, conform art. 7 din Legea 554/2004, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat anularea vreunui act administrativ sau restituirea unei sume plătite, sens în care este jurisprudența și doctrina în materie.

Contrar motivării primei instanțe, care reține o similitudine între dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cele ale Legii nr. 9/2012, Decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție se referă strict la dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2009, iar nu la dispozițiile unui act normativ ulterior, respectiv ale Legii nr. 9/2012.

Deciziile pronunțate de către instanța supremă, în soluționarea unui recurs în ienteresul legii, sunt de strictă interpretare și aplicare, neputând fi extins, prin analogie, efectul juridic al acestora asupra unor situații care nu existau la data pronunțării lor. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție are în vedere situații concrete, determinate de acte normative în vigoare la data pronunțări ei, iar nu stări de fapt decurgând din dispoziții normative ce nu puteau fi avute în vedere la acel moment.

Cu privire la fondul cauzei, se arată că, prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, se stabilește cadrul legal al instituirii acestei taxe, cu destinația "de venit la bugetul Fondului pentru Mediu și gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu:

Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei de poluare, în condițiile art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, ea este legal datorată. Reclamantul nu invocă, prin contestație, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.

Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. I-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".

Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.

Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice de iure perceperea unei taxe precum taxa de poluare.

Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este nulă, deoarece taxa de poluare, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.

Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.

Față de cele expuse mai sus, se apreciază că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea-mijloc a legiuitorului român, iar organele fiscale au obligația de respectare și de punere în aplicare a dispozițiilor legale în vigoare, conform prevederilor art. 13 din Codul de procedură fiscală.

Considerentele potrivit cărora actele administrative arătate trebuie anulate și taxa restituită în temeiul Hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauzele T. și N. sunt neîntemeiate, dat fiind că taxa a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012, iar hotărârile invocate privesc dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008. Având în vedere principiul „tempus regit actum”, hotărârile menționate nu au nici o relevanță în prezentul dosar, fiind pronunțate față de dispoziții legale abrogate.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Reclamantul-intimat a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Examinând recursul declarat de către pârâtă prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Codul de procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara, în temeiul Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/1998, modificată, iar nu în baza prevederilor Legii nr. 9/2012, cum greșit susține recurenta, și a cărei restituire a fost refuzată de această autoritate fiscală.

Prin decizia nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a statuat că „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod”.

Având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii a instanței supreme, Curtea constată că nerespectarea de către reclamant a cerinței de formulare a contestației împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare nu poate conduce la sancționarea acestuia prin pierderea dreptului la restituirea taxei în litigiu.

Reclamantul a formulat o cerere de restituire a taxei de poluare, astfel încât, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către pârâta-recurentă, este nefondată.

Motivele de recurs privitoare la fondul pricinii se referă la dispozițiile Legii nr. 9/2012, recurenta susținând că ele nu încalcă art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Aceste motive sunt străine cauzei pendinte, dat fiind că reclamantul a achitat taxa în litigiu în temeiul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel încât ele nu vor fi analizate de către instanța de recurs.

În speță, reclamantul nu pune în discuție în cauză o discriminare directă permisă de dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, cum greșit susține recurenta, căci, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu face vreo deosebire între autovehicule în funcție de proveniența lor sau între proprietarii acestor vehicule în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09 și publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.

Reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, susținând că ea descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care este relevantă comparația între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.

În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”. Totodată, a arătat că, „în aceste condiții, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”. La pct. 53 a precizat că „astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.

În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2009 și, respectiv, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea din 0.04.2011, dată în cauza T. C-402/09, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, caracterizate printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens, a concluzionat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza N. C-263/10, nepublicată în Repertoriu, la pct. 27.

Prin urmare, se verifică, în speță, susținerile reclamantului, potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Taxa instituită prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, modificată, contravine principiului „poluatorul plătește”, deși a fost calificată de legiuitor drept o taxă de mediu, în preambulul acestui act normativ.

În acest sens, s-a statuat, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în hotărârea T. pronunțată la 07.04.2011, că „obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare (cum este cazul în speță – n.n.) și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Această interpretare a legislației Uniunii Europene este aplicabilă în cauză și conduce la concluzia, susținută de către reclamantă, că taxa percepută de la acesta, în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, contravine art. 110 TFUE.

Astfel, apare temeinică soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantului și de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea sumei percepute de la reclamant cu titlu de taxă pe poluare.

Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul formulat de pârâta- recurentă ca neîntemeiat.

Față de dispozițiile art. 274 alin. 1 Codul de procedură civilă, Curtea va obliga pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând din onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul declarat de către pârâta-recurentă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva sentinței civile nr. 5164/22.11.2012, pronunțată de către Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul-intimat G. S..

Obligă pârâta-recurentă la plata către reclamantul-intimat a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 aprilie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. C. P. C. M. Dica C. L.

Grefier,

N. B.

Red. C.P/22.04.2013

Tehnored.N.B/2 ex- /22.04.2013

Primă instanță: M. C. – Tribunalul A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2460/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA