Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5693/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5693/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 8540/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5693
Ședința publică din 17.06.2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: D. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 6662/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. I., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. A. L. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune la dosar Concluzii scrise, împuternicirea avocațială și chitanța nr. 46/14.06.2013, pentru suma de 500 lei, eliberată de Cabinet de avocat M. A. L., reprezentând onorariu de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului declarat de pârâtă, cu 500 lei cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 6662/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată și precizată de reclamantul P. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. și în consecință:
A fost obligată pârâta să îi restituie reclamantului suma de 4.357 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 C.pr.fisc., începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei, a cererii reclamantului de restituire a taxei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin aceea că, acțiunea reclamantului este inadmisibilă sub dublul aspect .
Pe de o parte, se susține că, obligația de plată a taxei care condiționează înmatricularea au exclusiv o bază legală, iar nu un act administrativ, în sensul art. 41 Cod pr. fiscală, care definește actul administrativ fiscal, ca fiind acel act care este emis de organul fiscal competent în aplicarea legii privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Sub acest aspect, adresele în cauză nu au valoarea unor acte administrativ fiscale, în regim de contestare în fața instanței.
Pe de altă parte, în ipoteza reținută de instanță, intervine impedimentul prevăzut de art. 2 pct. 1 lit. f din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care obligă la urmarea unei proceduri prealabile administrative.
Se susține că, instanța a încălcat atributele puterii judecătorești, contrar art. 126 alin. 2 din Constituția României prin aceea că a stabilit incompatibilitatea reglementărilor interne cu dreptul UE, drept care aparține exclusiv Parlamentului, și eventual, Curții Constituționale.
Se arată că, Administrația Finanțelor Publice A. nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu a elaborat actul normativ prin care s-a stabilit taxa specială, pentru a putea fi parte în proces.
Critica vizează și fondul cauzei, context în care se susține compatibilitatea regulamentelor interne cu dreptul UE (art. 90 TCE) respectiv compatibilitatea OUG 50/2008 cu dreptul UE, ordonanța în cauză fiind rezultatul negocierilor dintre Guvernul României și Comunitatea Europeană, criteriile avute în vedere la elaborarea OUG nr. 50/2008 fiind europene.
Se mai arată că actul normativ în discuție este compatibil și cu art. 1 alin. 2 al Protocolului nr. 1 adițional la CEDO.
În principal, se solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar se solicită modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În cauză, reclamantul intimat a depus Concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtă, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
În drept, a invocat art. 90 din TCE (art. 110 din TFUE).
Verificând recursul declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, Curtea reține că taxa din litigiu a fost achitată de reclamant la data de 02.02.2007, respectiv anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2008, care în art. 6 (12) vizează ipoteza restituirii sumelor încasate cu titlu de taxă de primă înmatriculare, în baza Codului fiscal (art. 2142), iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 24/2001, pronunțată în procedura recursului în interesul legii în dosar nr. 9/2011 a statuat, cu forță obligatorie, că procedura administrativă prealabilă vizată de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, nu se aplică litigiilor prin care se urmărește restituirea acestor taxe, cu referire directă la dispozițiile art. 6 (12), menționate.
În această situație este irelevantă o analiză a inadmisibilității acțiunii reclamantului, din perspectiva primei critici adusă în prezentul recurs, hotărârii atacate în prezenta cauză.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., Curtea reține că aceasta nu poate fi susținută, întrucât raportul juridic dedus judecății relevă o legătură directă între reclamant și pârâtă, care a încasat taxa în cauză.
Critica vizând depășirea atribuțiilor puterii judecătorești este anacronică în condițiile în care România a devenit membră UE la 01.01.2007, ratificând Tratatul UE, context în care judecătorul național are competența de a verifica compatibilitatea dreptului intern cu dreptul UE.
De asemenea, recurenta face o confuzie între dreptul UE și dreptul european al Drepturilor Omului atunci când invocă Protocolul 1 Adițional la CEDO, care nu are incidență în prezenta cauză, care reclamă exclusiv incidența art. 110 din TFUE, astfel cum acesta a fost interpretat în jurisprudența CJUE, ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statele membre.
Cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 6662/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul P. I..
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 17.06.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof.Univ.Dr. L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
D. B.
Red.B.L/18.06.2013
Tehnored.DB/21.06.2013
Ex.2
Primă instanță: Tribunalul A. – jud. R. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 499/2013.... | Pretentii. Decizia nr. 1978/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
