Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6223/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6223/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 4318/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6223
Ședința publică din 27 iunie 2013
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
GREFIER: I. BEȘILEU
S-au luat în examinare recursurile declarate de către pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 70/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta S.C. BÂRZAVA S.A. B., având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat S. L. C. pentru reclamantă, lipsă fiind pârâții recurenți
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantului recurent depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța privind onorariul de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat se acordă cuvântul reprezentantului reclamantului în dezbaterea recursului, acesta solicitând admiterea recursului reclamantului așa cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 70/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a soluționat acțiunea civilă formulată de reclamanta .:
- admiterea în parte a acțiunii civile formulată de reclamantul S.C. BÂRZAVA S.A. în contradictoriu cu pârâta AFP Reșița și obligând pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 2401 lei ,cu titlu de taxă de poluare;
- obligarea pârâtei AFP Reșița la plata dobânzilor legale, conform considerentelor sentinței;
- obligă pârâta la plata sumei de 439,30 lei cheltuieli de judecată;
- respinge în rest acțiunea.
Instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. BÂRZAVA S.A., a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene - Germania autoturismul marca Renault în anul 2009, iar pentru înmatricularea căruia în România i s-a stabilit obligația de a plăti o taxă de poluare de 2401 lei.
În ce privește pretenția reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea sumei, tribunalul a apreciat cererea reclamantului a fi întemeiată, statuând asupra nelegalității perceperii taxei datorită neconformității dispozițiilor interne prevăzute de OUG nr.50/2008, cu normele comunitare. În acest sens, prima instanță a invocat art.110 din TFUE precum și jurisprudența relevantă a Curții Europene de Justiție (cauza T. și N. contra României), reținând că în opinia Curții, taxa de poluare reglementată de OUG nr.50/2008 atât în varianta inițială cât și în modificările și completările ulterioare, este discriminatorie, având ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod a importului de vehicule de ocazie similare, discriminare interzisă expres de norma comunitară invocată.
Urmare a admiterii capătului principal de cerere, tribunalul a invocat dispozițiile art.117 lit.d) și art.124 Cod proc. fiscală, apreciind că reclamanta este îndreptățită și la dobânzi fiscale, calculate începând cu ziua următoare expirării termenului de 45 de zile care curge de la data cererii de restituire adresată de reclamantă pârâtei – 14 februarie 2012 și până la efectuarea plății.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C. – S., în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței ca netemeinică și nelegală, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În motivarea recursului, se arată că în ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, recurenta a invocat art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, precum și art.205 Cod proc. fiscală, apreciind că înainte de sesizarea instanței reclamantul trebuia să formuleze o contestație împotriva actului administrativ fiscal, adică împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și abia în cazul unei soluționări nefavorabile având acces la instanța de contencios administrativ.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, recurenta a invocat art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, precum și art.205 Cod proc. fiscală, apreciind că înainte de sesizarea instanței reclamantul trebuia să formuleze o contestație împotriva actului administrativ fiscal, adică împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare și abia în cazul unei soluționări nefavorabile având acces la instanța de contencios administrativ.
Pe fondul cauzei, recurenta a susținut că taxa de poluare achitată de reclamantă a fost stabilită în temeiul OUG nr.50/2008, făcând trimitere la expunerea de motive ce a însoțit adoptarea acestui act normativ și apreciind că, așa cum este reglementată, OUG nr.50/2008 este conformă cu normele de drept comunitar, taxa prevăzută nefiind contestată la Comisia Europeană sau la alt organism asemănător.
În ceea ce privește dobânzile acordate de către instanța de fond, invocând dispozițiilor art.124, art.117 și art.70 Cod proc. fiscală, recurenta a susținut că aceste dobânzi trebuiau acordate prin calcularea termenului de 45 de zile de la data depunerii unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar nu de la data depunerii unei simple cereri, așa cum a stabilit instanța de fond.
Analizând hotărârea atacată din perspectiva art.304 și art.3041 Cod proc.civ., Curtea apreciază că recursul nu este fondat, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, fondată pe lipsa procedurii prealabile, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul deciziei nr.24/14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat că acțiunile formulate în legătură cu restituirea taxei de poluare reglementată de OZG nr.50/2008, sunt admisibile chiar fără parcurgerea procedurii prealabile de contestare reglementată de art.7 din acest act normativ.
Cât privește incidența art.7 din Legea nr.554/2004, în aprecierea Curții de Apel, de principiu, prevederile art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 sunt imperative, astfel că ele nu lasă loc de interpretare instanței, în ce măsură se mai justifică sesizarea prealabilă a autorității administrative, în cazul în care persoana vătămată dorește să se adreseze instanței de contencios administrativ. Această procedură are o dublă menire: de a responsabiliza autoritățile publice în gestionarea intereselor generale ale comunității iar pe de altă parte de a degreva instanțele de litigii care ar fi putut fi stinse printr-o simplă reapreciere de către autoritate a legalității și oportunității propriul său act administrativ. Efectul acestei proceduri este hotărâtor pentru a identifica utilitatea și justificarea ei: parcurgerea procedurii prealabile fie conturează existența unui veritabil litigiu de natură administrativă între particular și autoritate, fie împiedică nașterea unui litigiu judiciar.
Prin raportarea la speța de față, Curtea constată că litigiul dintre părțile litigante era născut și incontestabil, având inclusiv caracter de notorietate națională, câtă vreme administrațiile și direcțiile subordonate Ministerului Finanțelor Publice au refuzat cu consecvență și obstinație a restitui de bunăvoie taxa de poluare percepută anterior, oricărui contribuabil care a solicitat pe cale administrativă restituirea taxei de poluare percepută în temeiul O.U.G. nr.50/2008, sau ulterior în temeiul Legii nr.9/2012, fără a ține seama nici de jurisprudența CEJ, nici de jurisprudența instanței supreme și nici de cazuistica celorlalte instanțe naționale care au consacrat aproape unanim, prin soluțiile irevocabile, nelegalitatea perceperii taxei de poluare /primă înmatriculare, ca urmare a unei discriminări provocate prin dispozițiile acestor acte normative ce s-au dovedit, prin conținutul lor, a fi contrare art.110 TFUE.
Or, în aceste condiții, Curtea constată că în aceeași decizie în interesul legii există o argumentare de substanță a Înaltei Curți de Casație de Justiție, care a făcut trimitere, printre alte la art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Cu privire la acest aspect, instanța supremă națională a statuat într-o maximă profunzime juridică cu privire la faptul că „parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă”.
Nu există nicio deosebire de nuanță între starea de fapt avută în vedere de Înalta Curte de Casație și Justiție la momentul redactării deciziei sus-amintite și starea de fapt din prezenta cauză. Prin recursul formulat pârâta a susținut că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă ce impunea formularea unei cereri de restituire către pârâtă, fără însă a reliefa și faptul că un astfel de demers prealabil era absolut inutil, deoarece din întreaga jurisprudență națională rezultă că în niciunul din zecile de mii de cereri anterioare, organul administrativ nu a dispus restituirea pe cale administrativă, de bunăvoie și în întregime a taxei de poluare percepută anterior. De altfel, din poziția procesuală a recurentei rezultă și în cazul în care reclamanta ar fi formulat o cerere administrativă demarând procedurala prealabilă, finalitatea ar fi fost aceeași, respectiv cererea ar fi fost respinsă. Or, în aceste circumstanțe, este cât se poate de evident că, în cazul acestor tipologii de litigii repetitive, având aceeași cauză și obiect similar, procedura administrativă prealabilă, reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, a încetat de mult a mai avea o justificare legitimă și utilă, transformându-se, datorită împrejurărilor de fapt, într-un demers inutil și birocratic, într-un formalism dilatoriu și păgubos, deoarece prezumția ce stă la baza instituirii acestei proceduri, și anume că autoritatea administrativă va analiza efectiv cererea reclamantului, precum și prezumția că reclamantul ar putea găsi o soluționare favorabilă din partea administrației a încetat de mult să mai subziste.
În raport de aceste considerente, preluând din considerentele instanței supreme, Curtea apreciază neparcurgerea procedurii prealabile reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, în condițiile în care aceasta se prefigura a fi o formalitate lipsită de utilitate, nu poate conduce la concluzia inadmisibilității demersului judiciar promovat de reclamantă, excepția invocată fiind vădit nefondată.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că litigiul dintre părți este legat de conformitatea dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 cu dispozițiile art.110 din TFUE, respectiv compatibilitatea normelor de drept interne cu reglementarea comunitară care are prioritate de aplicare conform art.20 din Constituția României. Curtea constată că prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin O.U.G. nr. 50/2008, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
De altfel, Curtea mai constată că există o jurisprudență constantă și unitară la nivel național, consacrată și reliefată de mii de soluții pronunțate în ultimii ani de instanțele naționale, prin care s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 contravin principiului înscris în art.110 TFUE, în ceea ce privește problematica în discuție, astfel că taxa de poluare a fost percepută în mod nelegal, în temeiul unei norme juridice naționale contrare unei dispoziții comunitare.
Pentru aceste considerente, constatând că soluția reținută prin sentința recurată este temeinică și legală sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. art. 304 pct. 9 C.proc.civ. urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 600 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, împotriva sentinței civile nr. 70/18.01.2013, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Obligă pârâta la plata sumei de 600 de lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr. M. B. Ș. L. D. I. Ț.
GREFIER,
I. BEȘILEU
Red.M.B./18.07.2013
Tehnored I.B. 2 ex./18.07.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-S.
Judecătotr – Vegheș A. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2232/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7441/2013.... → |
|---|
