Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1171/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 1171/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 3941/108/2012

Dosar nr._ operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1171/2013

Ședința publică din 18 Martie 2013

Completul compus din:

Președinte A. B.

Judecător P. M.

Judecător M. O. G.

Grefier M. O.

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă A.F.P. A. împotriva sentinței civile nr.3954/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat S. Z. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că reclamantul intimat a depus la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise.

Curtea, văzând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242 C.p.c., reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3954/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul S. Z. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință: a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în sumă de 2.863 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/24.09.2010, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală și s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta de ordinul I. în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu care a fost obligată să suporte toate cheltuielile stabilite în sarcina pârâtei prin prezenta hotărâre; a fost obligată pârâta de ordinul I la 39,30 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. a declarat recurs, prin care se aduc critici relative la modul de soluționare a fondului cauzei, susținându-se că O.U.G 50/2008 este compatibilă cu dreptul european, din perspectiva art. 110 din TFUE, aplicarea O.U.G nr. 50/2008, care instituie taxa de poluare, în litigiu, nefiind discriminatorie, criticile Comisiei Europene vizând, exclusiv, cuantumul ridicat al taxei, iar nu compatibilitatea acesteia cu Tratatul.

Sunt evocate în acest context și hotărâri ale Curții Europene de Justiție și CEDO.

Reclamantul intimat a formulat concluzii scrise în cauză prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 și nici alte temeiuri de casare/modificare a hotărârii atacate, care este temeinică și legală, motiv pentru care Curtea va respinge ca nefondat recursul, în baza art. 312(1) Cod procedură civilă.

Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea O.U.G nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.

Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către CJUE, prin care a fost lămurit înțelesul art.110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor de față cu cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul U.E, efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern, conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.

În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții Europene de Justiție în cauza T. contra Statului Român, prin care s-a statuat că art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării lor/reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu de taxă de poluare către reclamant, conform principiului arătat mai sus.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta A.F.P. A. împotriva sentinței civile nr.3954/04.10.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 18 martie 2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

Dr. A. B. Dr. P. MicuMaria O. G.

Grefier,

M. O.

Red.A.B./16.04.2013

tehn.M.O./ 2 ex./16.04.2013

Primă instanță:Tribunalul A.

judecător: L. J.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1171/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA