Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4408/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4408/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 28-05-2013 în dosarul nr. 7145/108/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4408
Ședința publică din 28 mai 2013
P.:R. O.
JUDECĂTOR:D. D.
JUDECATOR:R. P.
GREFIER:M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. împotriva sentinței civile nr.5841/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta ., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată . avocat F. T. P. în substituirea avocat G. L. M., lipsă fiind pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice A..
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial și împuternicirile avocațiale de reprezentare și de substituire.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată în sumă de 400 lei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prinacțiunea în contencios administrativ înregistrată la această instanță la data de 24.10.2012, reclamanta . a cerut în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.642 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/01.07.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală pentru perioada 29.03.2012, respectiv, a dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000 pentru perioada 01.07._12, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 5841/29.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.642 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/01.07.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta de ordinul I la 539,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul A. a reținut că reclamantul nu a depus decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule pentru a verifica dacă a plătit taxa pe poluare sau taxa de primă înmatriculare având în vedere momentul plății plății taxei, respectiv, data de 01.07.2008 când prevederile art. 2141-2143 Cod fiscal au fost abrogate prin OUG 50/2008, instanța a reținut că se află în prezența unei cereri de restituire a taxei de poluare.
Reclamantul a achiziționat autoturismul second hand marca BMW tip 56L/NA3I 520 Categoria auto M1 norme poluare E4 fabricat în anul 2004 înmatriculat pentru prima dată la 01.06.2004 pentru care a plătit taxa în sumă de 2.642 cu chitanța . nr._/01.07.2008.
În privința reglementării interne, este de remarcat că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007 și se datora cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerate la art. 2141 Cod fiscal.
În mod constant instanțele judecătorești au soluționat favorabil cererile reclamanților de restituire a taxei de primă înmatriculare, cu motivarea că nu erau legal datorate, raportat la legislația în vigoare anterioară datei de 01 iulie 2008.
Tocmai datorită acestor considerente de nelegalitate a taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, prin O.U.G. nr.50/2008, prevederile art.2141 – 2143 Cod fiscal, au fost abrogate, ordonanța de urgență intrând în vigoare la 1 iulie 2008, iar prin art.11 din această ordonanță s-a dispus restituirea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule achitate de contribuabil în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008.
Ca modalitate de restituire, art.11 din O.U.G. nr.50/2008, stabilește că taxa specială se restituie ca diferență rezultată între suma achitată de contribuabili în perioada 01 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 și cuantumul rezultat din aplicarea prevederilor privind taxa pe poluare pentru autovehicule, după procedura stabilită în normele metodologice de aplicare a ordonanței de urgență.
Normele metodologice au fost aprobate prin H.G. nr. 686/2008.
Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a art.11 din O.U.G. nr.50/2008 raportat la art.15 (2) din Constituția României, pentru că din modalitatea de restituire a taxei speciale prevăzute de acest articol, ar rezulta că și contribuabili care au importat autovehiculele în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008 ar datora taxa pe poluare.
Prin Decizia nr. 1344/09.12.2008 a fost respinsă ca inadmisibilă excepția, Curtea apreciind că dispozițiile art.11 din O.U.G.nr.50/2008 nu retroactivează, ci doar stabilesc stingerea a două obligații fiscale, problemă ce ține de interpretarea legii de către instanță.
Ca urmare, instanța a reținut că taxa specială a fost plătită de reclamant în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau a aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Acțiunea reclamantului este tocmai o acțiune în restituirea unei taxe achitate fără temei legal, care își are temeiul de drept pe dispozițiile art.21 (4) și 117 (1) lit. d din O.G. nr.92/2003.
În aplicarea acestor prevederi și a Ordinului M.F.P. nr.1899/2004, reclamantul s-a adresat organului fiscal cu cerere de restituire, cererea fiind respinsă pe considerentul că la data formulării cererii prevederile art.2141 din Legea nr.571/2003 sunt în vigoare și nu sunt îndeplinite condițiile cerute de O.M.F.P. pentru restituirea taxei (fila 9).
Ori, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de a reține o parte din taxa încasată anterior datei de 1 iulie 2008, pe care să o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal, în baza căruia instituit nelegal taxa specială.
În condițiile în care reclamantul nu datorează taxa de primă înmatriculare, iar pârâta nu a identificat și comunicat instanței alte obligații fiscale de natura celor prevăzute de art.116 (1) din O.G. nr.92/2006 pentru a putea opera compensarea, de precizat fiind și aspectul că taxa pe poluare nu este o creanță administrată de Ministerul Finanțelor Publice, deci nu poate face obiectul compensării, instanța a apreciat că reclamantul este îndreptățit la restituirea integrală a taxei speciale.
În speța de față taxa pe poluare în sumă de 2.642 lei stabilită de către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. este nelegală pentru motivele care urmează a fi prezentate mai jos, având în vedere și considerentele prezentate de Curtea Europeană de Justiție în cauza C-402/2009(T. împotriva României din 07.04.2011):
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea:
„Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?”
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel:
„Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52 - 60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător.
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218/2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:
- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;
- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;
- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;
- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
„În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
Înalta Curte de Casație și Justiție, investită cu soluționarea recursurilor în interesul legii cu privire la aplicarea art. 4, art.7 și art. 10 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la prevederile art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu referire la posibilitatea obligării Instituției Prefectului la înmatricularea unui autovehicul, fără a exista o prealabilă constatare din partea autorității fiscale competente, în sensul că taxa pe poluare pentru autovehicule este sau nu datorată, precum și cu privire la admisibilitatea/inadmisibilitatea acțiunii de restituire a taxei pe poluare, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 a admis recursurile în interesul legii prin Decizia nr. 24/14.11.2011, obligatorie în baza prevederilor art. 3307 alin.4 Cod procedură civilă, începând cu data pronunțării ei.
În esență, a concluzionat că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din OUG nr. 50/2008, raportat la prevederile art. 205 – 218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiată pe prevederile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Distinct de acest aspect, trebuie arătat și că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, precum și cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu au legătură cu problema de drept analizată.
Pe fond s-a pronunțat asupra admisibilității unor asemenea acțiuni prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere ... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit ... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal ... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza ... beneficiul regimului fiscal".
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Analizând criteriul referitor la neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:
50. În această privință, trebuie amintită susținerea Curții de la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N., că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.
51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel, cum a constatat Curtea la punctul 49 din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată, pe care Guvernul român a invocat-o, împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
52. În schimb, din Hotărârea Nâdasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel recunoașterea de către CEJ a unei competențe nelimitate a statelor în stabilirea regimului aplicabil unor taxe noi.
Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, 252/86, R., p. 1343, punctul 25, Hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C-45/94, R., p. 1-4385, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C-221/06, Rep., p. 1-9643, punctul 40).
53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sens și de obiectivul urmărit și protejat dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională si introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE ca urmare a instituirii unor impozite interne al căror regim este stabilit de așa manieră încât să aibă efectul descris mai sus.
54. În ceea ce privesc taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Aprecierile acestea, ca și măsurile adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C-451/99, R., p. 1-3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C-464/02, R., p. 1-7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimport0rer, j C-98/05, R., p. 1-4945, punctul 28). I
55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și același grad de uzură.
Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate în scopul importării și punerii lor în circulație în acest stat sau în alte state membre, constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și j Kalinchev, punctele 32 și 40).
56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
57.În acțiunea principală formulată de reclamantul T. împotriva României, datele statistice prezentate confirmă scăderea considerabilă a înmatriculărilor vehiculelor de ocazie importate în România de la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008, privind taxa pe poluare, însă Guvernul Român subliniază în fața Curții că această scădere este obiectivă, deoarece principalul obiectiv urmărit de legiuitor prin acest act normativ îl constituire creșterea protecției mediului.
58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că această reglementare are ca efect și faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei de depreciere care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
59. În această privință, trebuie precizat, prin raportare la punctele 50-53 din hotărârea T. contra României că, deși statele membre păstrează în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie, totuși, să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
60. În plus, trebuie să se constate, că obiectivul protecției mediului urmărit de Guvernul român, se poate materializa, pe de o parte, în împiedicarea, circulației în România a unor vehicule deosebit de poluante, respectiv cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2, cu o capacitate cilindrică mare, prin instituirea unei taxe disuasive, pe de altă parte, prin folosirea veniturilor generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, împrejurări care ar da coerență programului de aplicare a taxei pe poluare asupra oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România.
61. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea a concluzionat asupra întrebării adresată, că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul respectiv a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de considerentele prezentate instanța a constatat că taxa pe poluare achitată are caracter discriminatoriu, motiv pentru care a dispus anularea actelor administrativ fiscale emise pe seama reclamantului a căror anulare o solicită.
Este nefondată cererea reclamantului privind plata dobânzii legale și fiscale aferente sumei de restituit pentru perioadele solicitate prin acțiune deoarece contravine prevederilor art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu efect derogatoriu de la dreptul comun în materia reparării integrale a prejudiciului, legiuitorul prevăzând expres că în situația sumelor de restituit s-au de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz, acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor.
În consecință, în baza art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, art. 117 alin.1 lit. d și a art. 124 Cod procedură fiscală, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și, în consecință:
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice A. la restituirea taxei pe poluare pentru autovehicule în sumă de 2.642 lei plătită la Trezoreria A. cu chitanța . nr._/01.07.2008, actualizată cu dobânda fiscală începând cu a 45-a zi de la data înregistrării cererii de restituire și până la data plății efective în baza art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va obliga pârâta la 539,30 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva sentinței civile nr. 5841/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii introductive.
În motivare arată că prima instanță, în motivarea hotărârii pronunțate prin care admite acțiunea introductivă reține, în esență, că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art.110 din TFUE dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale OG 50/2008,în argumentarea legală a hotărârii pronunțate.
Pe fond, a arătat că, din expunerea de motive a OUG nr.50/2008 rezultă că adoptarea OUG nr.50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art.115 al.(4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.(...)."
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214/1C.fiscal.
România prin aprobarea OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului si statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel, pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la Uniunea Europeană de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptata OUG nr.50/2008 care are la bază principiile enunțate mai sus.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția OUG nr.50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr.50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Dispozițiile OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile Curții Europene a Drepturilor Omului, precum în Cauza nr. 112/84 Humbolt, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Berezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Infograma nr. 5893/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infogramă s-a menționat faptul că procedura de infrigement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a OUG nr.50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul Uniunii Europene, că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art.110 din TFUE, prin abrogarea scutirilor acordate prin OG nr.218/2008, s-a conchis că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a tine seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Rezultă, dintr-o jurisprudență constantă, că art.90 primul paragraf CE este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art.90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru ai unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe).
Așadar, pentru aplicarea art.90 CE și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12).
Deci, consideră că instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamanta-intimat ăși-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzia celor prezentate, arată că discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru UE este supus acestei taxe de poluare. În acest sens au și fost respinse toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii față de aceste autoturisme.
Tot în susținerea acestui aspect, arată faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea.
Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fii foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil" cu articolul 90 CE, trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brezinski).
Mai mult, prin . Legii nr.9/2012, reclamanta intimată are posibilitatea solicitării restituirii sumei achitate ori a unei părți din aceasta, în condițiile art.12 din actul normativ indicat, astfel încât și din acest punct de vedere acțiunea de fond apare neîntemeiată.
Susține recurenta că rezultă neechivoc compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond consideră că sunt neîntemeiate, iar recursul declarat trebuie admis.
În drept, a invocat OG nr.50/2008, OUG nr.117/2009, art.12 din Legea nr.9/2012, art.304 pct.9 C.pr.civ. și art.304 ind.1 C.pr.civ.
Reclamanta intimată . nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul de față, prin raportare la motivele de recurs invocate precum și sub toate aspectele invocate de art. 3041 Cod procedură civilă, văzând și înscrisurile depuse la dosar, Curtea constată următoarele:
Curtea constată că reclamanta în cursul anului 2008 a achiziționat un autoturism marca BMW dintr-un stat membru U.E. Înmatriculat pentru prima dată în Germania la 01.06.2004, iar pentru a-l înmatricula a achitat în contul bugetului de stat suma de 2642 lei, conform chitanței nr.TS4A nr._ din 01.07.2008, reprezentând taxă specială pentru autoturisme în temeiul art. 2141 și 2143 Cod fiscal.
Prin cererea înregistrată la Administrația Finanțelor Publice A. la data de 28.03.2012 reclamanta a solicitat restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de prima înmatriculare.
Prin adresa nr._/Ad/02.04.2012 Administrația Finanțelor Publice A. a menționat că în mod corect a fost calculată taxa achitată de către reclamantă.
Curtea constată că, Tribunalul nu a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, ci a constatat că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil în privința taxei speciale de primă înmatriculare plătită de reclamantă și contestată în prezenta cauză.
În privința consecințelor aplicării art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în prezenta cauză, instanța amintește principiile emise de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în interpretarea acestui articol.
Astfel, în Hotărârea Curții de Justiție a Comunităților Europene din 5 decembrie 2006 – dată în cauzele reunite C-290/05 și C-333/05, Ákos Nádasdi c. Vam-és Penzugyörseg Észak-Alföldi Regionalis Parancsnoksága, respectiv I. Németh c. Vam-és Penzügyörség Del-Alfoldi Regionális Parancsnoksága – Curtea Europeană de Justiție a arătat următoarele:
„Așa cum Curtea a statuat deja, în sistemul Tratatului instituind Comunitatea Europeană art. 90 suplimentează dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre (cauzele reunite C-393/04 și C-41/05, Air Liquide Industries Belgium, Culegere 2006 p.I-0000, par.55 și jurisprudența acolo citată).
În ceea ce privesc autoturismele second-hand importate, Curtea a apreciat de asemenea că art. 90 caută să asigure completa neutralitatea impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate (cauza C-387/01,Weigel, Culegere 2004, p.I-4981, par. 66 și jurisprudența acolo citată).
Conform unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri, la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatorie în mod indirect, datorită efectelor pe care le produce.
Cât privește criteriile care pot fi folosite pentru determinarea unei taxe, în stadiul său actual, dreptul comunitar nu restrânge libertatea fiecărui stat membru de a construi un sistem fiscal care face diferențieri între anumite produse, chiar dacă este vorba de produse similare în sensul art. 90 par. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană pe baza unor criterii obiective, cum ar fi proveniența materiilor prime folosite sau procesul de producție aplicat. Totuși, o asemenea diferențiere este compatibilă cu dreptul comunitar numai dacă urmărește obiective care sunt ele însele compatibile cu cerințele Tratatului și ale legislației comunitare secundare și dacă regulile în cauză sunt de natură să evite orice formă de discriminare, directă sau indirectă, îndreptată împotriva importurilor din alte state membre sau orice altă formă de protecție a produselor naționale concurente (cauza Outokumpu, par. 30).
În contextul sistemului taxelor de înmatriculare, criterii precum tipul motorului, capacitatea cilindrică și clasificarea fundamentată pe motive de protecție a mediului reprezintă criterii obiective. Prin urmare ele pot fi folosite într-un asemenea sistem. Pe de altă parte, nici nu există vreo cerință ca valoarea taxei să fie legată de prețul autoturismului.
Totuși, o taxă de înmatriculare nu trebuie să împovăreze produsele provenind din alte state membre mai mult decât produsele naționale similare.
Cu referire la incidența în speță a prevederilor O.U.G. nr.50/2008 antamate de recurentă, conform cărora acțiunea reclamantului ar fi fără obiect, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H.G. nr.686/2008.
Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta intimată are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curte de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru daunele suferite (a se vedea: C.J.C.E., cazul nr.68/79 Hans J. I/S contre Ministere danois des impots . cauza conexată nr. C.290/05 și C.333/05 Akos Nadasdi și I. N. parag.61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 01.07.2008 pe care s-a compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială.
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de O.U.G. nr.50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă, pe de o parte admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de O.U.G. nr.50/2008 dar pe de altă parte nici nu se poate admite recursul cu consecința îndrumării reclamantului să urmeze procedura anevoioasă și plină de riscuri în scopul restituirii integrale a taxei prin aplicarea noului act normativ.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Nu în ultim rând, Curtea reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art.15 alin.1 din Constituție.
Din această perspectivă, aplicarea O.U.G. nr.50/2008 nu poate paraliza demersul reclamantului și nici nu poate pune sub semnul îndoielii legalitatea și temeinicia sentinței recurate conform argumentelor deja expuse în precedentul prezentelor considerente.
Curtea constată că prin soluția pronunțată, instanța de fond nu a încălcat atributele puterii judecătorești, ci doar a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor legale în vigoare.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul de față, în condițiile dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Constatând culpa procesuală a pârâtei în promovarea recursului, Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice A. în contradictoriu cu reclamanta . împotriva sentinței civile nr.5841/29.11.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamantă a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. O. D. D. R. P.
GREFIER,
M. M.
Red.:D.D./31.05.2013
Tehnored./M.M./ 2 ex./06.06.2013
Inst.fond:Tribunalul A. :jud.L. J.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 9981/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 15/2013.... → |
|---|
