Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5850/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5850/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 6967/108/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 5850
Ședința publică din data de 19 Iunie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. DICA
JUDECĂTOR: C. L.
JUDECĂTOR: DR. C. P.
GREFIER: D. K.
Pe rol se află, recursul formulat de reclamanta-recurentă B. I.-T. împotriva Sentinței civile nr. 6644/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta-intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, atât la primul cât și la cel de-al doilea apel, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 6644/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ , a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta B. I. T. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice A. având ca obiect restituire taxă de poluare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 19.10.2012 reclamanta B. I. T. a chemat în judecată pe calea contenciosului administrativ fiscal pârâta Administrația Finanțelor Publice A., solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2047 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda aferentă până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii a arătat că în urma achiziționării unui autovehicul second-hand ce a fost anterior înmatriculat într-un stat membru UE, conform legislației interne, pentru a putea proceda la înmatricularea definitivă în circulație a respectivului autoturism, a fost obligată la plata sumei a cărei restituire o solicită, cu titlu de taxă de poluare, contrar tuturor dispozițiilor comunitare care prevăd că această taxă este ilegală și discriminatorie.
Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism marca F., conform contractului de vânzare cumpărare sub semnătură privată, autoturism din categoria auto N1 cu normă de poluare R3 și capacitate cilindrică de 2800 cm3, cu prima înmatriculare într-un stat membru UE la 16.07.2002, iar pentru înmatricularea în România a acestuia a fost emisă de către pârâtă decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante pe seama reclamantei în care se rețin caracteristicile arătate mai sus ale autoturismului, aspect necontestat de către pârâtă, iar prin acțiunea de față, s-a cerut de către reclamantă să fie obligată pârâta să-i restituie această taxă pe care a apreciat-o ca fiind contrară dreptului comunitar.
În baza deciziei de calcul a taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice A., reclamanta a achitat taxa pentru emisiile poluante în sumă de 2047 lei, conform chitanței depusă la dosar.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Pe de altă parte, potrivit definiției dată de către legiuitor la art. 2 alin. 1 lit. a din aceeași lege, prin persoană vătămată se înțelege orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri; în sensul prezentei legi, fiind asimilate persoanei vătămate și grupul de persoane fizice, fără personalitate juridică, titular al unor drepturi subiective sau interese legitime private, precum și organismele sociale care invocă vătămarea prin actul administrativ atacat fie a unui interes legitim public, fie a drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice determinate.
În conformitate cu prevederile exprese și neechivoce ale art. 2 alin. 2 din lege, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Astfel fiind, și în sensul dispozițiilor legale susmenționate, s-a putut conchide că în cadrul acțiunii în contencios administrativ recunoașterea sau realizarea dreptului/interesului legitim vătămat sunt condiționate de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat, sens în care s-a pronunțat în mod constant și Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal.
În cauza de față, reclamanta s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru obligarea pârâtei la restituirea taxei pentru poluare în discuție, fără ca în prealabil să fi adresat o cerere în restituire acesteia și funcție de modul de soluționare a cererii să poată invoca eventual vătămarea sa în dreptul/interesul legitim în sensul evidențiat în cererea introductivă de instanță.
Prin Decizia în interesul legii nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța supremă a lămurit problema controversată vizând admisibilitatea utilizării directe a acestei căi, sau după caz, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, stabilind finalmente că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Pe această linie de idei, s-a reținut în detaliu și pe deplin lămuritor de către Înalta Curte că a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
S-a mai stabilit fără niciun dubiu de către Înalta Curte că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și de altfel soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
S-a concluzionat în cele din urmă de către Înalta Curte în sensul că de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Or, astfel fiind, este neîndoielnic că procedura specială instituită prin normele de procedură fiscală enunțate mai înainte trebuie urmată în deplină concordanță cu normele de drept corespunzătoare în care sens este de observat că potrivit textului procedural amintit se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Astfel fiind, s-a impus concluzia ignorată de către reclamantă a necesității formulării prealabile a cererii în restituire adresată instituției financiare care a încasat taxa pentru poluare și în raport de a cărei soluționare urmează eventual să se aprecieze de către instanța de contencios administrativ existența refuzului nejustificat care să poată întemeia demersul judiciar inițiat în fața sa.
Conform celor reținute și văzând și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 și faptul că nu se pune problema cheltuielilor de judecată, instanța a respins acțiunea.
Împotriva Sentinței civile nr. 6644/13.12.2012 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._, în termen legal la data de 25.01.2013 a declarat recurs reclamanta-recurentă B. I.-T., solicitând admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 6644/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. - Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul civil nr._, precum și judecarea pe fond a cauzei și obligarea A.F.P. A. la restituirea sumei încasate de la reclamantă cu titlu de taxă de poluare (pe emisii poluante, specială, etc) pentru autoturisme, pentru motivele prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată
În motivare, recurenta a arătat că la data de 13.12.2012, Tribunalul A. - Secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința Civilă nr. 6644 a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de către aceasta împotriva Administrației Finanțelor Publice a municipiului A., prin care a solicitat obligarea acesteia la restituirea sumei de 2.047 lei, încasată cu titlu de taxă specială auto (de poluare, pe emisii poluante, etc), precum și a dobânzii legale, la care se adaugă cheltuieli de judecată.
Raportat la motivarea instanței de fond conform căreia procedura prealabilă nu a fost îndeplinită de către reclamantă în termenul legal, fapt pentru care a fost respinsă acțiunea formulată, recurenta arată că:
Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că procedura prealabilă ar fi obligatorie în cauza dedusă judecății, fiind evidentă interpretarea eronată a prevederilor Deciziei nr. 24 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 -M. Of. 1/3 ianuarie 2012.
Referitor la prevederile art. 109 din Codul de procedură civilă, recurenta a arătat faptul că, potrivit Deciziei nr. 24 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 -M. Of. 1 / 3 ianuarie 2012, obligatorie pentru toate instanțele potrivit prevederilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu este obligatorie parcurgerea vreunei proceduri prealabile, totodată acțiunea formulată fiind admisibilă.
Susținerea instanței de fond potrivit căreia, dacă ar fi admisibilă o astfel de acțiune fără parcurgerea procedurii prealabile, nu ar mai exista acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. 1 lit. D din Codul de procedură fiscală, este de asemenea una vădit nefondată, întrucât persoana care dorește să parcurgă această procedură prealabilă nu este împiedicată în niciun fel. în realitate, această procedură devenise până la data pronunțării Deciziei nr. 24 a Înaltei Curți de casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9/2011, una pur formală, întrucât nicio instituție fiscală nu a restituit în lipsa unei sentințe civile definitive și irevocabile, sumele încasate cu titlu de taxă de poluare (speciale, pe emisii poluante, etc ) în integralitate.
De altfel, potrivit prevederilor art. 3307 alin. 4 Cod procedură civilă, Decizia nr. 24 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 - M. Of. 1 / 3 ianuarie 2012, este obligatorie pentru toate instanțele, astfel că acțiunea dedusă judecății în fața instanței de fond era admisibilă fără parcurgerea oricărei proceduri prealabile.
Recurenta a solicitat, de asemenea, obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice A., la plata cheltuielilor de judecată (inclusiv cele prilejuite de prezentul recurs) conform art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
În drept: dispozițiile art. 109, art. 242 alin. 2, art. 299 și următoarele, art. 304 alin. 1 pct. 7-9, coroborat cu art. 101 și art. 102 Cod procedură civilă, art. 1536 cod civil raportat la art. 1531 Cod Civil, art. 2500, art. 2517 Cod Civil, art. 4 Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, art. 1 OUG 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, art. 214 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 662 din 01.08.2006, O.U.G. nr. 50/2008, art. 148 alin. 2, 4 din Constituția României, art. 25, art 90 par. 1 din Tratatul de Aderare a României la UE, Hotărârea Curții Europene de Justiție din data de 07.04.2011, pronunțată în cauza nr. C-402/09, Decizia nr. 24 a înaltei Curți de casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 9/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 1/2012 - M. Of. 1 / 3 ianuarie 2012, art. 205 și următoarele din Codul de procedură fiscală și art. 218 Cod procedură fiscală, art. 3 alin 1 lit. „m" și art. II alin. 1 din Legea 146/1997, actualizată 2011.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9 și 3041 Cod procedură civilă, instanța îl va respinge ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Analizând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304 pct.9 și 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța îl va respinge, pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei trebuia întemeiată pe refuzul pârâtei de restituire a taxei pe poluare ce formează obiectul litigiului, pretins încasată cu nerespectarea dispozițiilor legale, conform dispozițiilor art.117 alin.1 lit.d din OG nr. 92/2003, respectiv art. 1 din legea nr. 554/2004.
Însă reclamanta nu a făcut dovada unei solicitări de restituire a taxei către organul fiscal, pentru a se analiza dacă refuzul organului administrativ de soluționare a cererii, respectiv refuzul de restituire a taxei, este nejustificat.
În privința pretinsei ignorări a Deciziei nr. 24/14.11.2011 a ICCJ, Curtea constată că susținerea este neîntemeiată, în condițiile în care această decizie instanța supremă a lămurit problema controversată vizând admisibilitatea utilizării directe a acestei căi, sau după caz, parcurgerea obligatorie, în prealabil, a procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, stabilind finalmente că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală.
Cu privire la celelalte susțineri, Curtea reține:
Legea nr.554/2004 ce reprezintă dreptul comun în materie, se referă la nesoluționarea în termenul legal sau refuzul nejustificat de a soluționa o cerere, ca acte administrative asimilate, iar art.1 alin.1 din lege ce circumstanțiază obiectul acțiunii în contencios administrativ, se referă inclusiv la vătămarea unei persoane de către o autoritate publică, prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, astfel că, atât timp cât nu există o astfel de cerere, reclamantul nu poate pretinde sancționarea conduitei vătămătoare și pretins nelegale a autorității publice.
Adresarea reclamantei cu o cerere de restituire a taxei de poluare constituie o condiție de exercițiu a acțiunii în contencios administrativ, în cazul din speță.
Decizia nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, prin aceasta s-a statuat doar faptul că procedura de contestare prev. de art.7 din OUG nr.50/2008, rap. la art.205-218 C. proc. fiscal, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei pe poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d, ceea ce înseamnă că procedura specială a contestației administrative în materie fiscală nu este incidentă în astfel de cauze, nu și că o astfel de acțiune poate fi promovată în lipsa unei cereri de restituire, întrucât o astfel de interpretare ar conduce la eludarea principiilor generale ale contenciosului administrativ, așa cum s-a arătat.
Pe de altă parte, se observă că dobânzile aferente debitului se acordă potrivit prevederilor art. 124 din OG nr. 92/2003 care prevede că „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
Dispozițiile art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală, prevăd că „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Având în vedere că 117 alin. 2 reglementează situația restituirii diferențelor de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, Curtea reține că în cazul restituirii taxei de poluare este aplicabil textul art. 70 alin. 1 Cod de Procedură Fiscală.
Prin urmare, cum o acțiune privind refuzul autorității publice de soluționare a unei cereri nu poate fi fundamentată în lipsa unei astfel de cereri, se impune respingerea recursului recurentei ca neîntemeiat.
Se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată conform art.274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta-recurentă B. I.-T. împotriva Sentinței civile nr. 6644/13.12.2012, pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._ în contradictoriu cu pârâta-intimată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A..
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. DICA C. L. DR. C. P.
GREFIER,
D. K.
Red. /20.06.2013
Tehnored D.K./25.06.2013
Prima instanță: R. M.- Tribunalul A.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2681/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
