Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1341/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1341/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 6601/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1341
Ședința publică din 20.03.2013
PREȘEDINTE: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. C. D.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pâncota împotriva sentinței civile nr. 947/21.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat T. D. D. și chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat avocat S. P. I., pentru reclamantul intimat, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat a depus la dosar, chitanța reprezentând dovada achitării onorariului avocațial, concluzii scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat în cauză, situație în care instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 29.12.2011, reclamantul T. Dănuți D. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice Pâncota, solicitând obligarea pârâtei restituirea taxei de poluare în cuantum de 4565 RON achitată prin chitanța . A nr._ din 23.12.2010 și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în motivare arătând că, urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4565 RON, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Pâncota, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Mercedes, anterior înmatriculat în UE la data de 31.05.1999.
Prin cererea formulată la AFP Pâncota sub nr.7382/05.12.2011 reclamantul a solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea i-a fost respinsă prin adresa nr. 7382/ad/09.12.2011.
Reclamantul a considerat că taxa pentru poluare este prelevată fără existența unui titlu de creanță, întrucât, conform dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, impozitele și taxele se stabilesc de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, însă, în speță, anterior prelevării taxei de poluare în cazul reclamantului, nu s-a emis nici o decizie de impunere.
Reclamantul a arătat că decizia de calcul a taxei de poluare nu este un act administrativ fiscal și nu produce nici un fel de efecte juridice, întrucât prin decizia de calcul nu se stabilește o obligație de plată în sarcina contribuabilului. După cum se poate observa, obligația de plată a taxei de poluare nu se stabilește prin decizia de calcul a taxei de poluare, ci prin lege (O.U.G. nr. 50/2008 și reglementările specifice în materia înmatriculării vehiculelor), ca o condiție sine qua non pentru prima înmatriculare a unui autoturism în România. Singurul rol al deciziei de calcul este acela de a determina în concret suma datorată de contribuabil. În mod evident, potrivit dispozițiilor art. 85 Cod procedură fiscală, organul fiscal era dator să emită o decizie de impunere pentru stabilirea taxei de poluare, pe baza deciziei de calcul, în cazul în care contribuabilul solicita înmatricularea autoturismului.
Prin decizia de calcul nu se stabilește un termen de plată în sarcina contribuabilului. Așa cum se poate observa, organul fiscal nu a stabilit nici un termen în care contribuabilul să fie obligat să procedeze la plata taxei de poluare. Practic, suma determinată prin decizia de calcul putea fi achitată oricând anterior primei înmatriculări a autoturismului în România, ea constituind doar o condiție pentru înmatricularea autoturismului în România.
Neplata taxei de poluare determinate prin decizia de calcul nu generează obligația de plată a unor majorări de întârziere, reclamantul concluzionând că decizia de calcul nu este un act administrativ fiscal, această decizie nu are decât rolul de a determina exact cuantumul taxei datorate, în temeiul legii, pentru a se evita situațiile în care contribuabilii determinau și achitau un cuantum mai mic al taxei, prejudiciind astfel bugetul public.
A mai arătat reclamantul că taxa pentru poluare este prelevată cu încălcarea dreptului comunitar, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul CE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Pentru acest motiv, a considerat reclamantul că dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, incompatibile cu art. 90 din Tratatul CE, trebuie eliminate de la aplicare, cu consecința că încasarea taxei de poluare apare în speță ca fiind lipsită de temei legal (deoarece o dispoziție fiscală națională incompatibilă cu o dispoziție comunitară nu poate produce nici un fel de efecte juridice, de la data edictării ei).
Prin întâmpinare, pârâta AFP Pâncota a solicitat respingerea acțiunii, cu motivarea că taxa a fost legal încasată în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 50/2008.
Prin sentința civilă nr. 947/21.03.2012, Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant și în consecință:
A obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 4565 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr. 7766/23.12.2010 și la plata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu, și în consecință:
A obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantului 442 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, reclamantul a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4565 lei, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice Pâncota, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism second hand, anterior înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat restituirea taxei pe poluare, în temeiul art. 117 Cod procedură fiscală, apreciind că ea este percepută cu încălcarea dreptului comunitar și fără emiterea unei decizii de impunere conform art. 85 Cod procedură fiscală, însă cererea reclamantului a fost respinsă, astfel încât a formulat acțiunea în contencios administrativ.
Astfel, s-a observat mai întâi că în cauză reclamantul a atacat cu contestație decizia de calcul a taxei pentru poluare și a realizat procedura prealabilă impusă de art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 205 Cod procedură fiscală astfel încât tribunalul este îndatorat a se pronunța în fond cu privire la pretențiile reclamantului din acțiunea introductivă de instanță.
Instanța a reținut că prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, iar efectele acesteia sunt reglementate de art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, în conformitate cu care, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2).
Obligația respectării dispozițiilor cuprinse în tratatele ratificate de Statul român rezultă și din dispozițiile art. 11 alin. 1 din Constituția României, conform cărora Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
În raport cu dispozițiile din Constituția României menționate, aplicarea dispozițiilor din legile interne al Statului român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar.
În concluzie, începând cu data aderării, 1.01.2007, este obligatorie pentru Statul român respectarea așa numitului „acquis comunitar” – astfel cum este definit prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1367/2000, privind constituirea și funcționarea grupului de lucru pentru studierea concordanței dispozițiilor și principiilor Constituției României cu acquisul comunitar, în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 30 din_, definiție a acquisul comunitar conform căreia acesta include, între alte acte normative, „dispozițiile Tratatului instituind Comunitatea Europeană, semnat la 25 martie 1957 la R., și ale Tratatului privind Uniunea Europeană, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht, ambele republicate în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. C 340 din 10 noiembrie 1997”.
Instanța a reținut privitor la reglementarea internă a taxei pentru poluare următoarele:
Taxa de poluare a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după . ce vor fi arătate mai jos.
Ordonanța de Urgență nr. 50 din 21 aprilie 2008, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, și a intrat în vigoare la data de 1.07.2008, conform art. 14 din acest act normativ.
Privitor la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie trebuie reamintit că:
Conform art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție, începând cu data de 1.12.2009 intrând în vigoare Tratatul de la Lisabona.
Prin urmare, singura concluzie judicioasă care s-a impus în cauză este aceea că deși dispozitivul hotărârii preliminare pronunțată în cauza „T.” nu este lămuritor sub toate aspectele, considerentele hotărârii atestă fără nici un dubiu caracterul discriminatoriu al reglementării taxei pentru poluare conform OUG nr. 50/2008.
Prin urmare, în conformitate cu hotărârea pronunțată în cauza „T.”, în privința taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 s-a reținut că reglementarea națională este incompatibilă cu art. 110 TFUE de la data intrării sale în vigoare, respectiv de la 1 iulie 2008, în condițiile în care indeniabil instanțele de contencios fiscal sunt obligate să aplice dreptul european, cu atât mai mult cu cât este știut că o atare obligație le incumbă chiar și fără a fi nevoite să aștepte sub acest aspect intervenția Curții de Justiție a Uniunii Europene, astfel cum s-a statuat fără nici un echivoc prin hotărârea din 9 martie 1978, afacerea 106/77, Szimmenthal, par. 21 – 24.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice a orașului Pâncota prin solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivare se critică reținerile primei instanțe din care rezultă că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul OG nr. 50/2008, cu modificările succesive, ar fi incompatibilă cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art.110 din Tratatul de la Lisabona, susținându-se în esență că taxa instituită de OUG nr.50/2008 este legală.
Susține recurenta că din expunerea de motive a OUG 50/2008 rezultă că adoptarea OUG 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene și că România, prin aprobarea O.U.G 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
Recurenta reiterează în mod identic și celelalte motivele arătate și în întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.
Reclamantul intimat a depus la dosar concluzii scrise solicitând respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de prima instanță.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurentă cât și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este neîntemeiat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art.110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.
Pe plan intern, Curtea retine ca taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până în prezent.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013.
În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Cu privire la critica adusă obligării la plata cheltuielilor de judecată, Curtea subliniază că declanșarea litigiului s-a datorat tocmai refuzului pârâtei AFP Pâncota de a dispune restituirea sumei solicitate de reclamant. În condițiile în care nu se poate reține legalitatea refuzului de restituire a sumei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată este consecința legală, prevăzută de art. 274 Cod de procedură civilă, a faptului că a căzut în pretenții.
Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către intimat în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 947/_.2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat T. D. D. în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.03.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. D. O. M. C. D. M. Bacău
GREFIER
A. D. B.
Red. M.C.D/25.04.2013
Tehnored. A.D.B/ /2 ex/26.04.2013
Prima instanță: Tribunalul A.
Judecător: E. I.
| ← Alte cereri. Decizia nr. 4683/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 48/2013.... → |
|---|
