Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 48/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 09-01-2013 în dosarul nr. 4471/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 26.03.2012
DECIZIA CIVILĂ NR.48
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.01.2013
PREȘEDINTE:C. D. O.
JUDECĂTOR:M. C. D.
JUDECĂTOR:R. P.
GREFIER:M. T.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice C., împotriva sentinței civile nr.3076/30.11.2011, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamantul – intimat M. S. și cu chemata în garanție – intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru reclamantul – intimat lipsă, avocat S. C. A., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului – intimat depune la dosar împuternicire avocațială și dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru U.E., anterior înmatriculării în România.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Reprezentanta reclamantului – intimat pune concluzii de respingere a recursului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul A. la data de 06.09.2011, reclamantul M. S. a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice C., solicitând obligarea pârâtei la anularea deciziei taxei de poluare nr._ din 23.12.2009 și obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare în cuantum de 9647 RON și la plata dobânzii legale în materie fiscală de la momentul perceperii taxei până la data restituirii efective, în motivare arătând că, urmare a aplicării O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa de poluare, în forma modificată prin O.U.G. nr. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, a fost obligat la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 9647 RON, taxa fiind achitată în contul Administrației Finanțelor Publice C., ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Chrysler tip PTEN8U/PT Cruiser.
Prin sentința civilă nr.3076/30.11.2011 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul A. a respins excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice C..
A admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. S. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice C. și în consecință:
A anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/23.12.2009 emisă de pârâtă.
A obligat pe pârâtă să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 9647 RON stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare nr._/23.12.2009, sumă care să fie actualizată cu rata dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală, de la data plății și până la data restituirii efective.
A admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, împotriva Ministerului Mediului – Administrația F. pentru Mediu și în consecință:
A obligat pe chematul în garanție să restituie pârâtei taxa de poluare în cuantumul susmenționat, cu dobânzile legale aferente enunțate, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice A. în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice C., solicitând: admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca netemeinică și nelegală.
În motivarea recursului se arată că, sentința pronunțată de Tribunalul A. este netemeinică, instanța de fond reținând doar trunchiat apărările invocate și pronunțând o soluție cu interpretarea greșită a legii.
În motivarea hotărârii pronunțate, prin care admite acțiunea introductivă, prima instanță a reținut că taxa aplicată de către organele abilitate ale statului, în temeiul O.G. nr. 50/2008, cu modificările succesive, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, dezvoltând pe larg toate preambulurile modificărilor succesive ale O.G. nr. 50/2008, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise.
Pe fond, așa cum s-a arătat în întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, în expunerea de motive a O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că adoptarea O.U.G. nr. 50/2008 a avut, printre alte motivații și necesitatea respectării legislației europene. „în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public și constituie situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. (...)."
Anterior adoptării acestui act, au avut loc o . negocieri și analize între reprezentanții Guvernului României și Comisia Europeană, pe acest domeniu, fapt dictat de necesitatea adaptării legislației la cerințele comunitare, știut fiind faptul că România a fost supusă procedurii de infringement, tocmai din cauza cuantumului taxei speciale auto reglementată de art. 214 ind.1 Cod fiscal.
În elaborarea strategiilor și politicilor economice ale guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene se consideră că activitatea de protecție a Mediului reprezintă o componentă necesară a transformării sistemului economic și a dezvoltării durabile a societății. Astfel componentele de mediu și dezvoltare nu mai sunt considerate ca fiind independente evidențiindu-se tocmai relația de reciprocitate dintre un mediu curat, dezvoltarea durabilă și o economie solidă.
Principiul suprem căruia trebuie să i se subordoneze întreaga activitate economică și socială a unei țării îl constituie conservarea condițiilor de sănătate ale populației.
România prin aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, s-a aliniat tendinței internaționale de a fundamenta politica mediului pe principiul poluatorul plătește, principiu care constituie elementul cheie ce direcționează strategia de protecție a calității mediului și statuează obligația poluatorului de a suporta cheltuielile legate de prevenirea și controlul poluării, fiind responsabil pentru pagubele produse. Acest principiu este de asemenea în acord cu Protocolul de la Kyoto al cărui semnatar este și România și care instituie obligativitatea respectării obiectivelor de protecție a mediului.
Astfel, pentru respectarea principiilor comunitare de impozitare și pentru stoparea încălcării Protocolului de Aderare la U.E. de către România, au fost abrogate dispozițiile Codului fiscal care reglementau taxa specială pentru autoturisme și autovehicule și a fost adoptată O.U.G. nr.50/2008 care are la bază principiile enunțate mai sus.
De altfel, criticile Comisiei Europene aduse României referitoare la încălcarea Protocolului de aderare la Uniunea Europeană prin perceperea taxei speciale pentru autoturisme nu au vizat decât cuantumul ridicat al acesteia. Tocmai pentru a se conforma sesizărilor primite de la Comisia Europeană, guvernul a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare al cărui cuantum este considerabil mai mic, astfel încât nu mai poate fi pusă problema protejării pieței interne față de cea comunitară.
În urma acestor discuții și analize s-a ajuns la un acord între părți, acord concretizat tocmai în apariția O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, rezultă fără dubiu faptul că, așa cum este reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, taxa de poluare este temeinică și legală, în conformitate cu normele de drept comunitar, această taxă nefiind contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc.), chiar mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, însuși art. 1 alin. 2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale stabilind:
"Orice persoana fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publica și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."
Întreaga practică jurisprudențială comunitară este în acest sens, tocmai existența taxei de poluare în alte state comunitare de tradiție din care am exemplificat mai înainte (în unele, în cuantum cel puțin dublu față de România) indicând fără dubiu, legalitatea și, mai ales, necesitatea existenței acesteia pentru un stat membru U.E.
Dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 privind taxa pe poluare sunt în concordanță și cu soluțiile CEDO respectiv amintim aici Cauza nr. 112/84 Humblot, Hotărârea din 09.05 1985M; Cauza nr. C-47/88 Comisia în Contradictoriu cu Danemarca, hotărârea din. 11.12. 1990; Cauza nr. C345/93 Nunes Tadeu hotărârea din 09.03.1995; cauza nr. C-375/95 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea nr. 23.10.1997; Cauza nr. C-393 Gomes Valențe, hotărârea nr. 22.02.2001; Cauza nr. C313/05 Brzezinski, hotărârea din 18.01. 2007; Cauza nr. C-74/06 Comisia în contradictoriu cu G., hotărârea din 20.09.2007.
Se precizează că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE de la Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de Norme Metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei Europene la data de 25.06.2008 (formă care, de altfel, a și fost aprobată tocmai în acest mod de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Totodată, în aceiași Infograma se menționează faptul că procedura de infringement împotriva României va fi închisă doar după adoptarea de Parlamentul României a O.U.G. nr. 50/2008.
Conform notificării apărută în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, referitoare la plângerile având ca obiect taxa de poluare, se arată că nu se poate vorbi de o armonizare a taxelor pe autovehicule la nivelul U.E., că nimic nu împiedică statele membre să perceapă aceste taxe, putând decide singure nivelul și metodele de calcul ale taxei. Constatând că România s-a aliniat solicitării de aliniere la legislația comunitară, în ceea ce privește respectarea art. 110 din T.F.U.E., prin abrogarea scutirilor acordate prin O.G. nr.218/2008, conchide că se vor clasa toate plângerile, întrucât taxa de poluare este conformă cu art. 110 din T.F.U.E.
Consideră că hotărârea primei instanțe este netemeinică având în vedere că instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu ocazia primei înmatriculări în România dispozițiile O.G. nr. 50/2008 nu contravine Tratatului U.E. (actual Tratatul de la Lisabona), având în vedere că spre deosebire de taxa specială pentru autovehicule, percepută anterior datei de 01.07.2008, conform dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod procedură fiscală, scopul taxei este clar definit în expunerea de motive a ordonanței, încasarea ei se face în scopul realizării unor programe pentru îmbunătățirea calității aerului și protecției mediului, fiind determinată și de necesitatea adoptării măsurilor pentru asigurarea normelor de drept comunitar aplicabile în domeniu. Adoptarea ordonanței a fost rezultatul negocierilor și discuțiilor dintre Comisia Europeană și Guvernul Român, justificarea taxei rezultând și din existența ei în alte 16 țări comunitare.
În acest sens, Curtea a hotărât că taxa de înmatriculare plătită pentru un vehicul nou face parte din valoarea de piață a acestuia, statele membre având obligația de a tine seama de deprecierea reală a vehiculului atunci când calculează respectiva taxă (Cauzele CEJ Nunes Tadeu, C-345/93, Comisia/Danemarca, C-47/88 și Comisia/Republica Elenă, C-375/95).
Rezultă, dintr-o jurisprudență constantă, că art. 90 primul paragraf C.E. este încălcat doar atunci când impozitul aplicat produsului din import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit, după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului din import (Hotărârea Comisia/G., punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 21, Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, punctul 53). Astfel Curtea a considerat ca fiind contrară art. 90 din Tratatul CE perceperea de către un stat membru al unei taxe pe vehiculele de ocazie provenite dintr-un alt stat membru atunci când valoarea acestei taxe, calculată fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, depășește valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (cauza nr. C-345/93 Nunes Tadeu, hotărârea din 09.03.1995; Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe).
Așadar, pentru aplicarea art. 90 C.E. și în special în vederea comparării regimului de impozitare a autovehiculelor de ocazie importate cu cel al autovehiculelor de ocazie cumpărate pe teritoriul național, care constituie produse similare sau concurente, este necesar să se ia în considerare nu numai valoarea impozitului intern care se aplică direct sau indirect produselor naționale și produselor importate, ci și baza de impozitare și modalitățile de percepere a impozitului în cauză (Hotărârea din 22 martie 1977, lannelli&Volpi, 74/76, R.. p. 557, punctul 21, Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C-47/88, R., p. I-4509, punctul 18; Hotărârea Nunes Tadeu, punctul 12).
Deci, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere probe din care să rezulte indubitabil că taxele pe care le aplică statul român sunt superioare celor din statul din care reclamantul-intimat și-a achiziționat autoturismul, respectiv să se efectueze în concret o comparație cu impozitele din statele comunității europene, aspect ce nu a fost evidențiat.
În concluzia celor prezentate mai înainte, discriminarea pretinsă a exista între înmatricularea autoturismelor de pe piața internă și cele fabricate într-un alt stat membru U.E., reținută prin sentință, este inexistentă din moment ce orice autoturism, indiferent că este fabricat în România sau în alt stat membru U.E. este supus acestei taxe de poluare. în acest sens au și fost respinse (în unanimitate) toate acțiunile pentru restituirea taxei speciale auto plătite pentru înmatricularea unui autoturism nou cu ocazia primei înmatriculări în România, în mod judicios instanțele de judecată constatând lipsa elementelor comerciale discriminatorii față de aceste autoturisme.
Tot în susținerea acestui aspect, s-a arătat faptul că, Curtea a considerat că luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculelor nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau expertiză a fiecăruia dintre acestea.
Într-adevăr, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabilii, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, kilometrajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fii foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 24 și Weigel, punctul 73).
Tot Curtea a decis că, pentru un sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale să fie compatibil cu articolul 90 C.E., trebuie ca acesta să fie organizat astfel încât să excludă orice efect discriminatoriu, ținând seama de aproximările rezonabile inerente oricărui sistem de acest tip (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valențe, punctul 26; Comisia/G., punctul 29 și Hotărârea Brzezinski).
Pe de altă parte, compatibilitatea cu articolul 90 C.E. a unui sistem de impozitare a vehiculelor de ocazie importate care ține seama de deprecierea reală a vehiculelor pe baza unor criterii generale, presupune ca proprietarul unui astfel de vehicul să aibă posibilitatea de a contesta aplicarea unui astfel de mod de calcul forfetar în cazul acestui vehicul cu scopul de a demonstra că aceasta are ca rezultat o impozitare superioară valorii taxei reziduale încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea Tulliasiamies și Siilin, punctul 88).
Prin urmare, câtă vreme reclamantul-intimat nu s-a prevalat în cauza dedusă judecății de nici un element care sa indice ca în cazul său valoarea taxei percepute ar depăși valoarea reziduala a acestuia, inclusă în valoarea de piață a unui vehicul similar de pe piața internă ori că formula de calcul aplicată nu ar permite determinarea nivelului său prin raportare la deprecierea reală a autovehiculului importat, în sensul că nu a făcut nici o proba și nici nu a solicitat - cu prilejul înmatriculării - Regiei Autonome „Registrul Auto - Român" conform art. 5 alin. 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, efectuarea unei expertize tehnice în vederea dovedirii ca autovehiculul a cărui înmatriculare o solicită are un grad de depreciere mai mare decât cel indicat de grila fixa prevăzuta în anexa nr. 4 la ordonata, hotărârea instanței de fond este nelegală.
S-a relevat toată acesta jurisprudență comunitară tocmai pentru a se verifica faptul că toate cerințele comunitare au fost respectate prin adoptarea O.U.G. nr. 50/2008, începând cu sistemul unitar de taxare și impozitare și până la modul și modalitățile de contestare a taxei sau impozitului stabilit de organele statului.
Rezultă neechivoc, compatibilitatea reglementărilor interne cu cerințele și practica comunitară, drept pentru care reținerile instanței de fond consideră că sunt neîntemeiate, iar recursul trebuie admis.
Recurenta mai arată că, și cu privire la acordarea dobânzilor hotărârea este nelegală, respectiv contradictorie deoarece prin considerente instanța de fond a reținut în mod corect că dobânzile vor fi acordate în condițiile art.124 alin.2 din O.G. nr.92/2003 până la data restituirii efective, pentru ca prin dispozitivul sentinței să se dispună în mod netemeinic și nelegal că dobânda legală să se calculeze de la data plății și până la restituirea efectivă, în condițiile în care nu există nici un temei de drept care să dea dreptul reclamantului – intimat la acordarea de dobânzi de la momentul plății.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de către recurent cât și în conformitate cu dispozițiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că acesta este întemeiat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Taxa plătită de reclamantul intimat a fost calculată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008.
Raportat la dispozițiile acestei ordonanțe, taxa este legală. În schimb, ea încalcă dispozițiile art. 110 din Tratatul privind funcționarea U.E. (pe scurt, T.F.U.E.; fostul art. 90 din TCE, menționat în cuprinsul sentinței recurate) așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.C.U.E.).
Potrivit art. 110 din T.F.U.E., niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 pronunțată în dosar nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) C.J.C.U.E. stabilește că „Art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională”.
Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, Statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României.
În consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din T.F.U.E., mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea reține următoarele:
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.
Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță O.U.G. nr. 50/2008, și T.F.U.E., instanțele române vor aplica cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea O.U.G. nr. 50/2008) taxa este nelegală raportat la art. 110 din T.F.U.E., așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță.
În sfârșit, prima instanță a procedat legal și cu privire la soluția dispusă referitor la cererea de chemare în garanție deoarece, în mod necontestat, taxa s-a făcut venit la bugetul chematei în garanție și este firesc ca această parte, care a beneficiat efectiv de taxă, să suporte în final toate consecințele restituirii.
În schimb, sentința este nelegală în ce privește dobânda, care nu va curge începând cu data plății taxei (așa cum nelegal a dispus instanța de fond) ci, potrivit art. 124 rap. la art. 70 Cod procedură fiscală, începând cu a 46 zi de la data formulării cererii administrative de restituire și până la restituirea efectivă.
Așa fiind, Curtea, văzând că sentința pronunțată de Tribunal este nelegală, sub aspectul mai sus arătat, în temeiul art. 304 pct. 9 rap la art. 312 Cod procedură civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, respectiv în ce privește perioada de curgere a dobânzii, în sensul că va obliga pârâtul Administrația Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului dobânda legală (prevăzută de Codul de procedură fiscală) aferentă sumei de 9.647 lei, începând cu a 46 zi de la data formulării cererii administrative de restituire și până la restituirea efectivă.
Va menține în rest sentința.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul Administrației Finanțelor Publice C., prin Direcția Generală a Finanțelor Publice A., împotriva sentinței civile nr. 3076/2011 pronunțată de Tribunalul A. și în consecință:
Modifică în parte sentința recurată, respectiv în ce privește perioada de curgere a dobânzii, în sensul că obligă pârâtul Administrația Finanțelor Publice C. să plătească reclamantului M. S. dobânda legală (prevăzută de Codul de procedură fiscală) aferentă sumei de 9.647 lei, începând cu a 46 zi de la data formulării cererii administrative de restituire și până la restituirea efectivă.
Menține în rest sentința recurată.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 09.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. O. M. C. D. R. P.
GREFIER,
M. T.
RED:C.D.O./29.01.13
TEHNORED:M.T./29.01.13
2.ex./SM/
Primă instanță:Tribunalul A.
Judecător – E. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1341/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3146/2013.... → |
|---|
