Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2937/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2937/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 652/30/2012
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA DE C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 2937/R
Ședința publică din 25.04.2013
PREȘEDINTE: M. B.
JUDECĂTOR: Ș. L.
JUDECĂTOR: D. I. Ț.
GREFIER: A. T.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu intimații C. (fostă D.) M. R. și Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței civile nr. 3432/26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat B. R. în reprezentarea reclamantei intimate C. (fostă D.) M. R., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, reclamanta intimată C. (fostă D.) M. R. a depus întâmpinare.
Reprezentanta reclamantei intimate depune împuternicire avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 3432/26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ , s-au respins excepțiile inadmisibilității, prematurității și tardivității acțiunii, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu București și s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Totodată, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta C. (fostă D.) M. R. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, s-a dispus anularea Deciziei de calcul a taxei pentru poluare nr._/2 din 02.11.2010 emisă de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, a fost obligată pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj să restituie reclamantei suma de 5.067 lei reprezentând taxă pentru poluare cu dobânda legală calculată începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă. Prin aceeași hotărâre s-a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, a fost obligată Administrația F. pentru Mediu București la restituirea către pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj a sumei de 5.067 lei reprezentând taxa de poluare, precum și a dobânzilor legale calculate începând cu a 46-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la plata efectivă, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 543,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată și a fost obligată chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 543,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut achiziționarea de către reclamantă a unui autoturism ce a fost înmatriculat în România și pentru care s-au plătit taxe de poluare, în temeiul OUG nr. 50/2008, deși autoturismul achiziționat, marca Wolksvagen Golf a fost anterior înmatriculat în Germania la data de 19 ianuarie 2001.
În raport de această stare de fapt, analizând solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei la restituirea taxei achitate, instanța de fond a apreciat că reglementarea internă, care impune obligația de plată a taxei este incompatibilă cu prevederile legislației comunitare aplicabile în România urmare a ratificării Tratatului pentru aderarea Bulgariei și României la Uniunea Europeană, prin Legea nr.157/2005.
În concret, prima instanță a apreciat că dispoziția legală internă (art.4 din O.U.G. nr.50/2008), care impune perceperea taxei plătită de reclamant vine în contradicție cu art.110 din Tratatul Comunității Europene, conform căruia „nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”. În această privință, tribunalul a apreciat că art.4 din O.U.G. nr.50/2008, conform căruia taxa de primă înmatriculare se aplică exclusiv autoturismelor înmatriculate anterior în celelalte state membre, creează o discriminare a regimului fiscal, intrând astfel în contradicție cu art.110 din Tratatul CE. În susținerea acestui punct de vedere, tribunalul a invocat și soluția Curții Europene de Justiție pronunțată în cauza T. contra României, precum și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.24/2011, pronunțată în interesul legii și prin care s-a stabilit că procedura prealabilă reglementată de art.205-218 Cod proc. fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d Cod proc. fiscală.
În raport de aceste considerente și ținând cont și de prevederile art.124 alin.1 rap. La art.70 alin.1 și art.117 alin.2 Cod proc.civ., referitoare la momentul de la care curg dobânzile la sumele de restituit de către organul fiscal, tribunalul a admis acțiunea reclamantului obligând pârâta la restituirea taxei plătite precum și a dobânzii legale calculată conform art.124 Cod proc fiscală.
De asemenea, în considerarea dispozițiilor art.63 Cod proc.civ. și art.1 din O.U.G. nr.50/2008, potrivit căruia taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la Fondul de Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, tribunalul a admis și cererea de chemare în garanție, obligând chemata în garanție la plata către pârât a sumelor la care aceasta a fost obligată față de reclamant.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate și respingerea cererii de restituire și a cheltuielilor de judecată.
În motivare, se arată că în cazul acțiunilor ce vizează anularea deciziei de calcul a taxei de poluare este obligatorie parcurgerea procedurii prealabile, această obligație neexistând doar în cazul cererilor de restituire, nu și în cazul cererilor de anulare a actului administrativ fiscal.
De asemenea, recurenta a ridicat excepția de tardivitate raportat la prevederile art. 207 alin.1 C.proc.fiscală, arătând că în fapt reclamanta a primit sub semnătură decizia de calcul a taxei de poluare și nu a formulat în termenul stabilit de lege contestație prealabilă împotriva actului administrativ fiscal.
Pe fondul cauzei, a arătat că reclamanta a achiziționat un autoturism iar pentru utilizarea acestuia pe teritoriul României trebuie înmatriculat, astfel că a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat conform prevederilor art. 4 și 5 din OUG nr. 50/2008. recurenta a susținut că organele comunitare nu au contestat niciodată dreptul statelor membre de a stabili astfel de taxe speciale pentru autovehicule și nu au susținut niciodată că însăși instituirea în sine a unei astfel de taxe ar contraveni prevederilor art. 90 alin.1 din Tratatul CE 110 TFUE în cazul autovehiculelor noi sau second-hand deja înmatriculate în țările de proveniență, toate aceste organe comunitare pornind de la premisa comună că în lipsa unei armonizări la nivelul UE în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelul acestora.
În acest sens, a invocat jurisprudența C.J.C.E. a hotărât că pentru a evita impozitarea discriminatorie a autoturismelor străine second-hand, trebuie să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât taxa impusă să nu depășească valoarea taxei reziduale incluse în valoare autovehiculelor similare înmatriculate pe piața internă ca fiind noi.
În concluzie, recurenta a solicitat instanței să rețină că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE ci tuturor autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România indiferent de proveniența lor geografică sau națională.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, reclamanta intimată C. (fostă D.) M. R. a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței Tribunalului T.. Realizând o scurtă prezentare a stării de fapt, intimatul a susținut contradicția dintre norma internă cuprinsă în art.4 din O.U.G. nr.50/2008 și normele comunitare, cu trimitere la expunerea de motive ce a precedat adoptarea acestui act normativ, apreciind că prin intermediul acestei taxe de poluare impusă la înmatricularea în România a autoturismelor produse în străinătate, s-a urmărit favorizarea vânzării autoturismelor noi fabricate în România, realizându-se o discriminare între cele două categorii de produse, pe care normele comunitare o interzic.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Analizând excepțiile invocate prin cererea de recurs, Curtea apreciază că acestea nu sunt fondate.
Excepția de tardivitate nu poate fi primită câtă vreme, prin contestația reglementată de art.207 Cod proc. fiscală reclamantul putea cel mult să critice decizia de calcul sub aspectul conformității acesteia cu exigențele legale naționale, fiind evident că, sub acest aspect, nu exista un interes născut în a contesta o taxă calculată cu respectarea întocmai a dispozițiilor legale naționale privind modul de calcul al taxei de poluare datorată potrivit O.U.G. nr.50/2008. UN astfel de interes s-a născut numai în momentul în care, pe cale jurisprudențială s-a constatat incompatibilitatea dintre dreptul intern și dreptul comunitar, motiv pentru care Curtea apreciază că termenul de 30 de zile nu este incident în speța de față, având în vedere circumstanțele acesteia și motivul pentru care se solicită anularea deciziei.
Nici excepția de inadmisibilitate, legată de neparcurgerea căii administrative prealabile nu este fondată. În afara considerentelor expuse de instanța supremă în cuprinsul deciziei nr.24/14 noiembrie 2011, pronunțată în interesul legii, Curtea mai constată că procedura prealabilă reglementată de art.7 din Legea nr.554/2004 are un dublu scop:
- de a degreva instanțele judecătorești de litigii administrative care ar putea fi stinse prin revocarea actului administrativ constatat a fi nelegal de către autoritatea publică însăși ori organul administrativ ierarhic superior;
- de a oferi posibilitatea autorității administrative de a revizui propriul act administrativ, neîncadrându-se în domeniul firescului juridic a exista litigii administrative între autoritățile administrației publice pe de o parte și cetățenii particulari, pe de altă parte, atâta vreme cât primele, prin măsurile pe care le dispun urmăresc un interes general, care, prin ipoteză nu poate leza un interes legitim privat.
Or, în cazul litigiilor având ca obiect restituirea taxei de poluare, în loc să reprezinte o procedură prealabilă de rezultat, care să implice o analiză din partea autorității sesizate, grație atitudinii procesuale constante a încasatorilor taxei de poluare, de a respinge orice cerere de restituire, chiar dacă jurisprudența a constatat de peste 2 ani că norma de instituire a taxei din O.U.G. nr.50/2008 este incompatibilă cu art.110 TFUE, ar reprezenta o veritabilă piedică în calea accesului la justiție, un demers formal și inutil, exclusiv birocratic și păgubos, având ca unic efect prelungirea inutilă a duratei procedurilor de recuperare a taxei de poluare, cu consecința împovărării statului la plata de dobânzi suplimentare.
Având în vedere aceste considerente și constatând în toate litigiile având un obiect similar administrațiile finanțelor publice se opun cu obstinație restituirii taxei de poluare percepută, fapt ce conduce la anihilarea scopului pentru care a fost reglementată procedura prealabilă administrativă prin art.7 din Legea nr.554/2004, Curtea apreciază că neurmarea de către reclamanta a acesteia proceduri devenită inutilă prin conduita recurentei-pârâte, nu poate constitui un fine de neprimire care să impună respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cu privire la fondul recursului, Curtea constată că litigiul părților se rezumă la compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Curtea mai constată, de altfel, că există o jurisprudență constantă și unitară la nivel național, consacrată și reliefată de mii de soluții pronunțate în ultimii ani de instanțele naționale, prin care s-a statuat că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 contravin principiului înscris în art.110 TFUE, în ceea ce privește problematica în discuție, astfel că taxa de poluare a fost percepută în mod nelegal, în temeiul unei norme juridice naționale contrare unei dispoziții comunitare.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Urmare a respingerii recursului, Curtea va obliga recurenta să plătească intimatei C. M. R. suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depusă la dosarul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Lugoj în contradictoriu cu intimații C. (fostă D.) M. R. și Administrația F. pentru Mediu București, împotriva sentinței civile nr. 3432/26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, având ca obiect restituire taxă de poluare.
Obligă recurenta să plătească intimatei C. M. R. suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr. M. B. Ș. L. D. I. Ț.
GREFIER
A. T.
RED. ȘL/20.05.2013
TEHNORED. A.T./20.05.2013
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL T.
PREȘEDINTE: R. N.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3552/2013.... | Alte cereri. Decizia nr. 4683/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA → |
|---|
