Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3146/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3146/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-04-2013 în dosarul nr. 1861/115/2012
ROMÂNIA OPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ -27.03.2013
DECIZIA CIVILĂ NR. 3146
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 26 aprilie 2013
PREȘEDINTE: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1393/5.11.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. S. și Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 23.04.2013 întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Nefiind alte cereri de formulat ori probe de administrat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1393/5.11.2012 Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de către reclamantul B. C. S. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C.-S.-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE REȘIȚA, a anulat Decizia privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.263/06.03.2012 emisă de pârâta AFP Reșița și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2450 lei, reprezentând taxă de poluare și a dobânzii aferente calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 14.03.2012 până la data plății efective a taxei pe poluare.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. DE MEDIU și a obligat chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2450 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cât și dobânda legală aferentă, calculată potrivit art.124 Cod procedură fiscală.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG. nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. în nume propriu și în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Precizează că taxa achitată de reclamant este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
Reclamantul intimat B. C. S. a formulat întâmpinare la recursul astfel declarat, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice T. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, Curtea reamintește că în prezenta cauză, reclamantul critică legalitatea unei taxe care i-a fost impusă, susținând incompatibilitatea acesteia cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană. Așadar, reclamantul nu a invocat încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, pentru ca pârâtele să își justifice conduita prin invocarea articolului 1 din Primul Protocol adițional la Convenție.
Așadar, obiectul acestui litigiu privește compatibilitatea taxei impuse reclamantului cu alte dispoziții decât cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv cu dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, fiind necontestat de către reclamant că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție permite aplicarea unei astfel de taxe.
În consecință, reținând că articolul 1 din Primul Protocol adițional la Convenție nu are legătură cu cauza, Curtea nu poate lua în considerare nici acest argument al autorităților pârâte.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice C. S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița și va menține dispozițiile sentinței recurate.
Față de art.274 alin.1 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 1393/5.11.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimații B. C. S. și Administrația F. pentru Mediu.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26.04.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR R. C. M. I. Ș. E. P.
GREFIER
D. C.
Red.SEP - 30.04.2013
Thred.FC-10.05.2013, 2 ex
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător:T. L.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 48/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3/2013.... → |
|---|
