Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2752/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2752/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 6690/108/2012
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția C. Administrativ și Fiscal operator – 2928
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ Nr. 2752
Ședința publică din 24 aprilie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. B. N.
JUDECĂTOR: A. R. S.
JUDECĂTOR: M. O. G.
GREFIER: M. M.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 4530 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat M. D. I..
La apelul nominal avocat S. P. I. pentru reclamantul intimat, lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care, reprezentanta reclamantului intimat depune concluzi scrise și arată că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri se acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta reclamantului intimat solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele dezvoltate în scris, cu cheltuieli de judecată, potrivit chitanței nr. 692/17.04.2013, anexată concluziilor scrise.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4530 din 1 noiembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ Tribunalul A. a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M. D. I. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Pâncota, și în consecință, a obligat pârâta să îi restituie reclamantului suma de 2.147 lei, achitată prin chitanța . nr._ din 19.04.2012, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda calculată în conformitate cu art. 124 Cod procedură fiscală, începând cu ziua următoare termenului de 45 de zile de la data înregistrării, în evidența pârâtei a cererii reclamantului de restituire a taxei. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență, că taxa pentru emisii poluante - instituită prin Legea nr. 9/2012 - are aceeași natură ca și taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, fiind contrară dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În sensul celor de mai sus, s-a arătat că, potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, art. 110 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit, încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie, cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională; în astfel de situații, Curtea a recunoscut contribuabililor dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european.
Potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, pentru sumele de restituit/rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă, calculată la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de acest act normativ, iar acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, solicitare formulată în cauză.
Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a jud. A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota, solicitând admiterea recursului său, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, în principal pe calea excepției inadmisibilității ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală și exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată.
S-a considerat că instanța de fond a reținut doar trunchiat apărările invocate, pronunțând o soluție cu interpretarea greșită a legii.
S-a susținut că în prezenta cauză nu suntem în prezența unui refuz nejustificat de soluționare așa cum este el prevăzut de dispozițiile Legii nr.554/2004, având în vedere că reclamantul nu a formulat în procedura prealabilă nici o cerere, motiv pentru care instituția recurentă a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile. Același aspect este prevăzut și de către art. 11 din Legea nr. 9/2012, pentru situația în care contribuabilul este nemulțumit de răspunsul dat de autoritate fiscală ca urmare a contestării modului de calcul al taxei se va adresa instanței.
Recurenta a arătat că prima instanță a reținut că taxa aplicabilă de către organele abilitate ale statului, în temeiul Legii nr. 9/2012, este incompatibilă cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, actualmente art. 110 din Tratatul de la Lisabona, privind funcționarea Uniunii Europene, în încercarea de argumentare legală a hotărârii emise. Pe fond, instituția recurentă a invocat prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Câtă vreme legiuitorul stabilește, în mod expres, obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ea este legal datorată. Reclamanta nu invocă, prin cererea de chemare în judecată, faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul a taxei corespunzătoare vehiculului în cauză.
Dispozițiile art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. În conformitate cu art. 1-33 alin. 1 din Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „legea cadru europeană este un act legislativ ce obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul ce trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Prin urmare, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată celor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel încât acest tratat nu interzice perceperea unei taxe precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunități/ Europene în speță este inexistentă, deoarece taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 9/2012, aplicată produsului importat și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având criterii obiective stabilite prin lege, fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de cel național similar, respectiv fără efect discriminatoriu.
Din cuprinsul art. 3 alin. 1 din Legea nr. 9/2012 rezultă că taxa pentru emisiile poluante se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind excluse, din sfera de aplicare taxei, excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
Față de cele arătate, în opinia instituției recurente instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată cu modificările și completările ulterioare.
Prin concluziile scrise, reclamantul intimat a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306 alin. 2 din același cod, Curtea constată că acesta nu este fondat și se impune a fi respins, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prematurității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, se reține că procedura de contestare prevăzută de art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 al.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, în acest sens pronunțându-se și Înalta Curte de Justiție și Casație conform Deciziei nr.24 din 14.11.2011 pronunțată de instanța supremă, prin care a fost soluționat recursul în interesul legii, decizie cu efecte obligatorii.
În ceea ce privește dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, Curtea observă că acest act normativ a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noua lege, „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012. Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective. Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului U.E. nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant. Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Prin urmare, dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Potrivit acestui text, niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin Hotărârea din 7 aprilie 2011 pronunțată în dosarul nr. C-402/09 (cauza T. vs. România) Curtea de la Luxemburg a stabilit că „aii. 110 din Tratat trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piața națională". Or, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește o taxă care se aplică cu ocazia primei înmatriculări în România a unor autovehicule, inclusiv a celor de ocazie cumpărate din alte state membre U.E., fără să stabilească o taxă pentru autovehiculele de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură, aflate deja în circulație pe teritoriul României la data instituirii taxei (și pentru care, deci, nu s-a plătit taxa). Procedând astfel, statul român descurajează cumpărarea de autovehicule de ocazie din alte state membre ale U.E. prin faptul că face să fie mai avantajoasă cumpărarea autovehiculelor de ocazie similare, ca vechime și uzură, deja înmatriculate pe teritoriul României. în consecință, instanța este chemată să stabilească dacă O.U.G. nr. 50/2008, încălcând art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, mai poate constitui bază legală pentru taxa plătită de reclamant.
Cu privire la această chestiune, Curtea are în vedere faptul că, prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Efectele acestei ratificări sunt reglementate de art. 148 alin. 2 din Constituția României, conform cărora, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar potrivit alin. 4, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2. Așadar, în măsura în care există neconcordanță între legea internă, în speță Legea nr. 9/2012, și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, instanțele române trebuie să aplice cu prioritate legislația comunitară, ceea ce tribunalul a și făcut.
Consecința este aceea că, dincolo de orice considerente legate de aplicarea legii române (legate de lipsa procedurii prealabile, de tardivitatea ei sau, pe fondul pricinii, de aplicarea Legii nr. 9/2012), taxa este nelegală raportat la art. 110 din acest Tratat, așa cum este el interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, motiv pentru care în mod justificat a fost restituită de prima instanță. De asemenea, taxa fiind nelegal percepută, tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 124 Cod procedură fiscală, referitor la dobânda fiscală.
Față de cele reținute în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 4530 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Reținând culpa procesuală a recurentei, sub aspectul încasării nelegale a taxei de poluare, ceea ce a necesitat inițierea prezentului demers juridic de către reclamantul intimat, Curtea, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A., în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Pâncota împotriva sentinței civile nr. 4530 din 1 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pârâta recurentă la plata către reclamantul intimat M. D. I. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 aprilie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. N. A. R. S. M. O. G.
Grefier,
M. M.
Red. A.R.S./20.05.2013
Dact. M.M./21.05.2013 – 2 ex.
Prima instanță – Tribunalul A.
Judecător – R. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2436/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 05/2013. Curtea... → |
|---|
