Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8735/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 8735/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 9997/30/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ – 17.05.2013

DECIZIA CIVILĂ NR.8735

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.09.2013

PREȘEDINTE:M. BACĂU

JUDECĂTOR:C. D. O.

JUDECĂTOR:M. C. D.

GREFIER:M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva sentinței civile nr.177/22.01.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului T., în contradictoriu cu reclamantul – intimat L. C. S., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de 03.09.2013 note de ședință din partea reclamantului – intimat, împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de avocat și dovada înmatriculării autoturismului într-un stat membru U.E., anterior înmatriculării în România.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la 24.10.2012, reclamantul L. C. S. a chemat în judecată pârâta A.F.P. Timișoara, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/7.09.2012, emisă de pârâta A.F.P., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3597 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința Civilă nr.177/22.01.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a admis acțiunea formulată de reclamantul L. C. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, a dispus anularea Deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante nr._/8.09.2012, emisă de pârâtă, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3597 lei, reprezentând taxa pentru emisii poluante, cu dobânzi conform art. 124 Cod procedură fiscală.

Totodată, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantum de 393,3 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism rulat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia în România a achitat taxa pentru emisiile poluante în conformitate cu norma legală internă – Legea nr. 9/2012, astfel cum rezultă din analiza înscrisurilor depuse la dosar. Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P., în scopul restituirii taxei de poluare, însă pârâta, prin adresa nr._/2012, a comunicat că cererea nu poate fi soluționată favorabil, pentru aceea că taxa a fost corect și legal stabilită, în temeiul Legii nr. 9/2012.

Analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme second-hand provenind dintr-un alt stat membru: Cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.

Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.

Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.

De asemenea, instanța a reținut că, prin Hotărârile pronunțate de Curtea Europeană de Justiție în cauzele T. și N., prevederile O.U.G. nr. 50/2008 au fost declarate incompatibile cu prevederile art. 110 T.F.U.E. Este de subliniat că, în cauza N., Curtea a apreciat că „toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală”. Așadar, noul act normativ nu înlătură caracterul discriminatoriu al taxelor reglementate de O.U.G. nr. 50/2008, având în vedere că, deși legiuitorul a instituit, prin Legea nr. 9/2012, obligativitatea plății taxei de poluare și pentru prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculelor din România, această dispoziție a fost suspendată prin O.U.G. nr. 1/2012, astfel că regimul discriminatoriu stabilit prin O.U.G. nr. 50/2008 nu a fost modificat.

În aceste condiții, s-a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

În consecință, tribunalul a constatat că refuzul de restituire a taxei plătite de reclamant este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite condițiile art.1 alin.1, 2 al 2 și 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004, pentru ca acesta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei. De asemenea, decizia de calcul al taxei de poluare reprezintă un act emis cu exces de putere, potrivit art. 2 al. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 rep., având în vedere nu numai considerentele anterioare, impunându-se anularea acesteia.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În principal, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Timișoara, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea excepției arată că taxa de poluare se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A.F. Mediu.

Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii in ce privește restituirea taxei de poluare achitată pentru autovehicul.

Recurenta menționează că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante. Menționează că art. 4 din această lege se referă la aplicarea unitară a taxării autovehiculelor în ceea ce privește sfera de aplicare a acestora, înlăturându-se astfel favorizarea indirectă autoturismelor second hand autohtone.

Astfel s-a soluționat și problema autoturismelor înmatriculate înainte de 1 ianuarie 2007 deoarece s-a introdus obligativitatea plății la prima transcriere a dreptului de proprietate. Așadar taxa pentru emisiile poluante va fi plătită în mod nediscriminatoriu de către toți cei ce achiziționează autovehicule, dar pentru care nu a fost achitată această taxă.

Taxa se calculează pe baza unor criterii obiective. Totodată, prin introducerea modificărilor, se ajunge în unele cazuri la reducerea taxei cu 25%. Pentru autoturismele care au fost supuse acestei taxe fiscale nu se mai achită taxă pentru emisiile poluante la prima transcriere a dreptului de proprietate cu excepția cazului când aceste taxe au fost restituite contribuabililor prin sentințe judecătorești.

Pârâta – recurentă apreciază că față de reglementarea actuală Hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă.

Reclamantul – intimat, legal citat nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar note de ședință prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Analizând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente inclusiv art. 3041 Cod procedură civilă, și văzând că nu sunt incidente disp. Art. 306 alin. 2 C. pr. Civilă, instanța constată că recursul formulat este neîntemeiat, urmând a fi respins, după cum urmează:

În analizarea legalității soluției pronunțate de instanța de fond și a cererii formulate de reclamant, Curtea consideră necesară expunerea prealabilă a legislației naționale aplicabile, a dispozițiilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în domeniu, urmând ca în raport cu acestea să examineze fondul cauzei.

Pe plan intern, Curtea retine ca taxa pentru emisii poluante a fost instituită prin Legea nr.9/2012, care a abrogat prevederile din OUG nr.50/2008, referitoare la taxa de poluare. Reglementarea în baza căreia a fost achitată taxa pentru emisii poluante nu diferă ca regim juridic de reglementarea anterioară a taxei de poluare, care a format obiectul unor întrebări preliminare adresate Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

Astfel, Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizând art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională. Cu alte cuvinte este necesar a se stabili doar dacă modificările ulteriore corespund sau nu normei comunitare, așa cum a fost ea interpretată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene.

În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.

Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.

În plus, Curtea a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.

Aceste argumente ale instanței europene sunt valabile și în cazul noii reglementări, reprezentată de Legea nr. 9/2012, întrucât situația constatată de Curtea Europeană de Justiție a rămas nemodificată, singura noutate introdusă de legea nouă constând în instituirea unei alte modalități de calcul, care nu schimbă cu nimic reținerile Curții Europene de Justiție. În plus, dispozițiile art.4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care ar fi corespuns criticilor instanței europene, erau suspendate la data achitării taxei din prezentul dosar.

Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europeane de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C‑263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.

Constatând așadar neîntemeiat recursul, Curtea urmează a-l respinge ca atare în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul intimat, în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâta recurentă Administrația Finanțelor Publice Timișoara, împotriva Sentinței Civile nr.177/2013, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantul – intimat L. C. S. în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. BACĂU C. D. O. M. C. D.

GREFIER,

M. T.

RED:M.B./03.10.2013

TEHNORED:M.T./04.10.13

2.ex./SM/

Primă instanță:Tribunalul T.

Judecător – A. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8735/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA