Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1516/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1516/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-03-2013 în dosarul nr. 1170/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 1516
Ședința publică din 26 Martie 2013
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: C. R.
JUDECĂTOR: M. L.
GREFIER: O. IOȚCOVICI
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1101/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. N. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că a fost depusă prin registratura instanței, la data de 12.03.2013, cerere formulată de către intimatul reclamant prin care solicită judecarea recursului în lipsa sa, fiind anexate copii ale primei pagini de pe motivele de recurs și citației ce i-au fost comunicate.
Nemaifiind alte cereri de formulat și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, instanța, în temeiul art.150 C.proc.civ., închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin sentința civilă nr. 1101/28.09.2012, Tribunalul C.-S. – Secția I Civilă a admis acțiunea formulată de către reclamantul N. N., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Băile Herculane și în consecință a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2453/05.12.2008 și a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.440 lei, reprezentând taxa de poluare, nefiind acordate cheltuieli de judecată.
De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a obligat și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.440 lei, reprezentând taxa pe poluare.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut în vedere faptul că prin hotărârea din data de 07.04.2011, în cauza C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa pe poluare, reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, este contrară dispozițiilor art. 110 din TFUE.
S-a reținut astfel că, potrivit jurisprudenței stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european. Rațiunea acestui drept constă în aceea ce un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Potrivit aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, regulile privind rambursarea sumelor încasate cu încălcarea dreptului european sunt reguli naționale, care trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Potrivit jurisprudenței instanței de la Luxemburg, sunt considerate rezonabile perioadele cuprinse între 3 și 5 ani de la data pronunțării Curții, prin care s-a constatat că taxa este necompatibilă cu dreptul european, pentru exercitarea dreptului de rambursare.
Din analiza pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în afacerea Metallgesellschaft și Hoechst s-a concluzionat că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ceea ce înseamnă că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care aceste autorități sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
În aceste condiții, s-a apreciat că singura posibilitate pe care o au contribuabilii, este aceea întemeiată pe dispozițiile art. 148 alin. 1 și 4 din Constituție și art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală, respectiv să solicite restituirea taxei pe poluare, constatată a fi contrară prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al UE (TFUE).
Pe cale de consecință, tribunalul a respins, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de către pârâtă.
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a reținut că reclamantul N. N. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Renault; pentru înmatricularea acestuia în România reclamantul a achitat taxa pe poluare, în cuantum de 2.440 lei, conform chitanței nr._/05.12.2008 (fila 8 dosar de fond).
Taxa pe poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 2453/05.12.2008 (fila 37 dosar de fond), împotriva căreia reclamantul a formulat contestație (fila 35 dosar de fond).
Pârâta, prin răspunsul nr. 3954/23.08.2011, a respins cererea reclamantului (fila 36 dosar de fond).
Tribunalul a reținut că reglementarea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost instituită începând cu data de 01.07.2008 prin O.U.G. nr. 50/2008.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene, sesizată cu privire la compatibilitatea acestei reglementări cu dreptul Uniunii, prin hotărârea din data de 07 aprilie 2011 în cauza C-402/09, s-a pronunțat în sensul că taxa pe poluare reglementată prin O.U.G. nr. 50/2008 este contrară dreptului Uniunii, respectiv prevederilor art. 110 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene (T.F.U.E).
Conform jurisprudenței constante a C.J.U.E., contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (afacerea 199/82, San Giorgio, afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis etc.). Rațiunea acestui drept constă în faptul că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european.
Având în vedere cele mai sus enunțate, prima instanță a constatat că prevederile O.U.G. nr. 50/2008, prin care s-a instituit taxa pe poluare care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în România, stat membru al Uniunii Europene, încalcă prevederile art. 110 din T.F.U.E. (fost art. 90 Tratatul CE).
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, tribunalul a reținut aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 110 din TFUE, în speța de față, fiind unanim admis, atât în practica judiciară internă cât și în practica C.J.U.E., că dispozițiile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul CE) produc efecte directe și, ca atare, creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre al Uniunii trebuie să le protejeze.
Prin prisma celor mai sus enunțate, s-a apreciat că judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct dispozițiilor art. 110 din TFUE, să aplice procedurile naționale, de așa manieră, încât drepturile prevăzute în tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene, s-a stabilit că sunt incidente dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României, dispoziții mai sus enunțate, potrivit cărora legislația Uniunii are caracter obligatoriu și prevalează asupra legii interne, iar conform alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa pe poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care a considerat întemeiată acțiunea reclamantului.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis acțiunea formulată de către reclamantul N. N. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului Băile Herculane; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 2453/05.12.2008; a obligat pârâta, față de reclamant, la restituirea sumei de 2.440 lei, reprezentând taxa pe poluare și nu a acordat cheltuieli de judecată, constatând că nu au fost solicitate.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de către pârâtă și a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2.440 lei, reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, cu motivarea că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 taxa pe poluare nu se face venit la bugetul de stat, ci constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice Băile Herculane, solicitând modificarea ei cu consecința respingerii acțiunii reclamantului N. N..
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ. iar în fapt pe mai multe argumente de nelegalitate.
S-a susținut în acest sens că - în opinia sa – în mod corect a fost calculată și impusă la plată taxa pe poluare achitată de reclamantul Maximovici V. întrucât ea corespunde unei corecte interpretări a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 care a fost adoptată în considerarea normelor de drept comunitar și care nu a fost contestată de Comisia Europeană sau alt organism comunitar.
A decide altfel ar însemna ca instanța să încalce normele comunitare, această taxă fiind consacrată în condiții similare în alte 16 state din Uniunea Europeană și ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare.
În cauză, intimatul nu a formulat întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate cât și din oficiu, potrivit art. 3041 C.proc.civ., sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar se constată că recursul declarat în cauză este nefondat.
Rezultă astfel că ceea ce critică, în esență, instituția pârâtă este modalitatea de interpretare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 – pe baza cărora s-a stabilit în sarcina reclamantului N. N. obligația de plată a taxei pe poluare – în raport cu dreptul comunitar în materie, apreciindu-se că prin admiterea acțiunii reclamantului și prin obligarea instituției pârâte la restituirea acestei taxe, însoțită de obligațiile fiscale și judiciare aferente, s-ar fi încălcat normele specifice ale dreptului comunitar.
Curtea constată – contrar susținerilor din recurs – că soluția pronunțată de Tribunalul C.-S. este atât legală (corespunzând unei interpretări constituționale conforme a normelor de drept comunitar în raport cu normele de drept material intern) cât și temeinică (solicitările concrete ale reclamantului având acoperire în actele ce dovedesc plata taxei pe poluare a cărei restituire s-a cerut).
Intenția declarată a legiuitorului român la momentul adoptării actului normativ pentru impunerea plății taxei în discuție a fost aceea de a descuraja aducerea în țară a unor autoturisme vechi, generatoare de poluare.
Potrivit acestui act, taxa pe poluare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau persoana juridică care face înmatricularea, pentru autovehiculele importate/aduse din state comunitare sau din alte state.
Instanța constată că, potrivit art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al U.E. (TUE) niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform Hotărârii din 2004 a CJUE pronunțată în cauza Weigel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 par. 1 din TUE interzice discriminarea fiscală între produse importate și cele similare autohtone, pentru acestea România nepercepând nicio taxă.
Din această cauză, pentru rezolvarea conflictului de legi și stabilirea corectă a temeiului juridic care să permită o soluție justă în materie, se constată că, în conformitate cu Constituția României, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar anterior menționate, care au prioritate în raport cu dreptul intern.
Întrucât de la data de 1.01.2007, România este stat membru al U.E., conform art. 148 al.2 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale U.E. precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Potrivit alineatului 4 al aceluiași articol, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2.
Într-o atare situație, stabilirea și perceperea unei taxe pe poluare prin actul normativ intern doar pentru autoturismele aduse/importate în România și care au fost pentru prima dată înmatriculate într-un stat comunitar reprezintă o diferență de tratament din punct de vedere al regimului fiscal și o formă de discriminare indirectă a proprietarilor acestora ceea ce, în mod evident, este de natură să ignore dispozițiile TUE și să încalce principiul liberei circulații a mărfurilor, aspect deja recunoscut în jurisprudența CJUE (ca de exemplu, în cauza T. – C 402/2009 sau N. – C 263/2010).
Concluzionând, rezultă că prin admiterea acțiunii reclamantului N. N. și prin obligarea instituției pârâte la restituirea taxei pe poluare plătită de acesta precum și la plata drepturilor fiscale accesorii, Tribunalul C.-S. a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul instituției pârâte.
Luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice C.-S., în nume propriu și în numele Administrației Finanțelor Publice a orașului Băile Herculane împotriva sentinței civile nr. 1101/28.09.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant N. N. și intimata chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 Martie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. CALAICLAUDIA R. M. L.
Grefier,
O. IOȚCOVICI
Red.D.C./28.03.2013
Tehnored.O.I./2 ex/08.04.2013
Instanță fond: Tribunalul C.-S.– jud. I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 552/2013.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
