Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8510/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8510/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 866/59/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8510
Ședința publică din 19.09.2013
PREȘEDINTE: M. C. D.
JUDECĂTOR: C. D. O.
JUDECĂTOR: M. BACĂU
GREFIER: A. D. B.
Pe rol se află pronunțarea asupra plângerilor formulate de petentele S.C. Aquacaraș S.A. Reșița și S.C. A. S.A. Cluj N. în contradictoriu cu intimatele S.C. G. .. Oradea și S.C. C. S.A. Timișoara, ca urmare a conexării dosarului nr._ la prezentul dosar, împotriva deciziei nr. 2715/302C10/, 2810, 2877/30.07.2013 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestaților, având ca obiect litigiu privind achizițiile publice.
Mersul dezbaterilor și concluziile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării hotărârii din data de 16.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA,
Deliberând asupra plângerilor de față, constată următoarele:
Prin Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2715/302 C10/, 2810, 2877/30.07.2013 a fost admisă contestația formulată de . în contradictoriu cu SOCIETATEA COMERCIALĂ AQUACARAS SA REȘIȚA, s-a dispus anularea deciziei de respingere ca neconformă a ofertei depuse de asocierea . - ., anularea raportului procedurii nr. R2468/27.06.2013 si a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus continuarea procedurii, după îndeplinirea dispozițiilor de mai sus, prin stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit în documentație, în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei. În temeiul dispozițiilor art. 278 alin. (5) din O.U.G. nr.34/2006, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins ca nefondată contestația formulată de . contradictoriu cu ..
Pentru a hotărî astfel, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a reținut că ., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de „licitație deschisă", pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Construirea și reabilitarea stațiilor de epurare în Oțelu R., M. Nouă și Băile Herculane", cod CPV_-2,_-1, în acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr._/05.01.2013, criteriul de atribuire stabilit fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
În Procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. R820/28.02.2013, s-a consemnat depunerea a 10 oferte, documentele de calificare și ofertele financiare.
În Raportul procedurii nr. R2468/27.06.2013, comisia de evaluare a consemnat respingerea a nouă oferte și admisibilitatea ofertei depusă de asocierea SC A. SA - ., precum și desemnarea acesteia ca fiind câștigătoarea procedurii, cu o propunere financiară de 26.161.237,00 lei fără TVA.
Ca o prima constatare, Consiliul a reținut că atât în cazul Stației de epurare Oțelu R. cât si în cazul Stației de epurare Băile Herculane, atât referitor la Parametrii de intrare calitativi ai apei uzate cât si referitor la Datele de dimensionare prezentate de ofertant (încărcarea maxima în kg/zi căreia trebuie să-i facă față stația de epurare; debitul de apă uzată de la populație si agenți economici), extrem de justificat si argumentat, ofertantul asocierea . - . a utilizat valori mai mari decât cele impuse prin documentație (cu doua excepții ce s-au abordat ulterior).
Întrucât concentrația de poluanți în apa uzată brută ca si încărcarea maxima (debite maxime) au fost calculate la valori mai mari de către ofertant decât cele prevăzute in documentație, înseamnă ca specificațiile tehnice propuse de ofertant sunt superioare specificațiilor, evident minime, impuse prin documentație.
Cu alte cuvinte, parametri de intrare a apei si datele de dimensionare utilizate de ofertant conferă instalației posibilitatea tratării corespunzătoare a apei uzate % în condiții de concentrație mai mare de substanțe poluante si/sau debite mai mari de apă uzată la .>
Nu este relevant dacă împărțirea pe categorii de apă uzată: comunale și industriale, a fost sau nu solicitată prin documentația de atribuire, nu este relevant daca stațiile de epurare generează, sau nu, încărcări atât de mari pentru azot și fosfor din recirculări, nu este relevant daca autoritatea contractantă înțelege sau nu, abordarea ofertantului în recalcularea încărcărilor de poluanți impuși prin documentația de atribuire, relevant e faptul ca propunerea tehnica a ofertantului (calculele si implicit specificațiile tehnice propuse in oferta asocierii . - .) îndeplinește toate cerințele din documentație, nu la nivelul minim impus ci la un nivel superior.
De altfel, ofertantul asocierea . - . a prezentat pe larg autorității contractante, cu argumente solide întemeiate pe normele si normativele aflate în vigoare, motivele pentru care a utilizat în calcul date de dimensionare cu valori mai mari.
Ca un exemplu, ofertantul a argumentat fără dubii faptul că numărul de locuitori echivalenți (luați în calcul la stabilirea debitelor de apă uzată) trebuie să fie mai mare față decât numărul locuitorilor racordați la canalizare, deoarece numărul de locuitori echivalenți trebuie să conțină numărul populației existente plus societățile comerciale si autoritățile administrative ale localității.
Ultima problemă, de altfel singurul detaliu tehnic care ar fi putut constitui, în speță, motiv de neconformitate al ofertei este faptul că la propunerea pentru Stația de epurare Oțelu R. „suspensiile și CB05 sunt mai mici în concentrație (mg/l) decât cele solicitate prin Documentația de Atribuire".
Pentru analiză, au fost reproduse tabelele de date pentru Stația de epurare Oțelu R. așa cum au fost redate în punctul de vedere transmis de autoritatea contractantă: încărcările de proiecta conform Breviarului de calcul, încărcările de proiectare Stația de epurare Oțelu R. - conform Caietului de Sarcini și răspunsului la Clarificarea nr. 4 - 24.01.2013 din faza de elaborare a ofertelor:
Calitatea Influentului (apa | Concentrație | încărcare |
uzată brută) | (mg/l) | maximă |
(Kg/zi) | ||
CCO | 489,6 | 1.208 |
CB05 | 233,7 | 576 |
MTS | 280,5 | 692 |
Ntotal | 18,9 | 46,6 |
Ptotal | 3,8 | 9,37 |
Încărcările de proiectare Stația de epurare Oțelu R. – conform Breviarului de calcul prezentat de ofertant (prezentate și în contestație la pag.8).
Calitatea Influentului (apa uzată brută) | Concentrație (mg/l) | încărcare (Kg/zi) |
CCO | 495,40 | 1.373,82 |
CBOs | 229,03 | 635,78 |
MTS | 276,75 | 767,33 |
Ntotal | 28,63 | 80,74 |
Ptotal | 5,56 | 15,56 |
Cu ușurință se poate constata faptul că valorile nesemnificativ (cu mai puțin de 2%) mai mici ale concentrației de CB05 sau de MTS din oferta contestatorului sunt compensate, cu asupra de măsură, prin prevederea unor încărcări cu 10% mai mari.
În consecința, nici la acești parametri din oferta tehnică nu se poate vorbi despre neîndeplinirea cerințelor minime din documentația de atribuire, deci nu poate justificată pe acest motiv o decizie de declarare ca neconformă a ofertei depuse de către asocierea . - ..
Concluzionând, Consiliul a apreciat ca nejustificate motivele invocate de autoritatea contractantă pentru decizia de respingere ca neconformă a ofertei depuse de asocierea ., referitor la toate aspectele analizate mai sus oferta depusă de asocierea . - . fiind o ofertă conformă. De asemenea, răspunsul transmis de acest ofertant prin adresa nr. 609/07.05.2013 la solicitările de clarificări transmise de autoritatea contractantă prin adresa nr. R1788/25.04.2013 este, în aprecierea Consiliului, complet si concludent. Prin urmare, nu a fost justificată aplicarea prevederilor art. 36 alin (2) lit. a) sau a art. 79, alin. (1) teza 2 din HG nr. 925/2006 cu modificările și completările ulterioare.
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 19.08.2013, sub nr._, petenta S.C. Aquacaraș S.A. Reșița a solicitat anularea Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2715/_/2810,2877/30.07.2013, în parte, în ceea ce privește Soluția pronunțata pentru ., ca fiind netemeinica si nelegala, si dispunerea continuării procedurii, suspendata în acest moment.
În motivare, se arată că . calitate de operator regional al serviciilor publice de apa si canalizare în județul C.-S., a obținut fonduri europene nerambursabile pentru Proiectul Modernizarea Infrastructurii de Apa si Apa Uzata în județul C.-S.. În baza acestui proiect au fost cuprinse un număr de 12 contracte din care 5 contracte pentru proiectarea si execuția unor stații de tratare a apei si a unor stații de epurare din județ, formulate după Manualul FIDIC-ul G. si 7 contracte de execuție a rețelelor de apa si canalizare, după Manualul FIDIC-ul R., în baza cerințelor europene concretizate prin Ordinul Ministrului Mediului si Pădurilor si al Președintelui ANRMAP nr. 2266/2013.
Pentru atribuirea contractului de achiziție publica de lucrări "Construirea si reabilitarea stațiilor de epurare în Oțelu R., M. Noua si Băile Herculane" cod CPV_-2,_-1, s-a folosit procedura de licitație deschisa. Caietele de sarcini prin care s-au solicitat date tehnice specific in vederea evaluării comparative a ofertelor au fost publicate în SEAP si față de datele cuprinse în Caietul de Sarcini s-au solicita si au fost postate în SEAP clarificări privind aspectele tehnice de detaliu, valabile pentru oricare participant. Oricare potențial ofertant, în baza principiului transparentei, a avut acces neîngrădit la aceste solicitări. Nici una din caracteristicile tehnice impuse în documentația de atribuire mai sus menționata nu au fost contestate de Asocierea ./TERRA MED si nici de vreun alt ofertant. La deschiderea ofertelor s-au prezentat 10 ofertanți, printre care si reclamanta.
Conform art. 170 din OUG nr. 34/2006, cu modificările si completările ulterioare, „ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire”.
Prin decizia luata de CNSC acest tratament egal față de participanți a fost încălcat deoarece cei care au avut aceleași probleme identificate la evaluarea tehnica nu beneficiază de același tratament ca si ., iar cei care si-au întocmit propunerile tehnice conform cerințelor impuse prin fișa de date si caietul de sarcini au devenit egali cu . care nu a respectat cerințele tehnice din Caietul de Sarcini. Asocierea ./TERRA MED nu a respectat nici în oferta sa inițiala nici în răspunsul său la solicitările petentei de clarificări, prevederile Caietului de Sarcini privind parametrii tehnici important, pe care CNSC le diminuează importanța.
Din analiza ofertei tehnice s-a constatat ca Ofertantul a prezentat breviarele de calcul de proces pentru cele trei stații de epurare. Debitele de calcul sunt debitele impuse prin Caietul de Sarcini si suplimentate cu debitele provenite din recirculările interne, însă parametrii de intrare calitativi ai apei uzate diferă de solicitările Caietului de Sarcini, mai mici sau mai mari, deoarece ofertantul împarte pe categorii de apa uzata: comunale, industriale, împărțire ce nu a fost solicitata prin Caietul de Sarcini si care nu se justifica din punct de vedere tehnic si recalculează populația echivalentă.
Potrivit art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006, comisia de evaluare a adresat ofertantului, prin adresa nr. 1788/25.04.2013 următoarea întrebare „ Având în vedere cerințele Caietului de sarcini privind parametru de intrare ai apei uzate și parametrii recalculați în oferta dvs., vă solicităm să clarificați cum considerați că ați respectat cerințele Caietului de Sarcini, privind încărcările apei la . data de 07.05.2013 ofertantul a răspuns solicitării comisiei de evaluare prin scrisoarea nr. 609/07.05.2013, răspuns ce a fost analizat de autoritatea contractanta în raportul tehnic de specialitate nr. 2.
Din analiza răspunsului si a datelor prezentate, se observă că:
1. SE Otelu R.
Debitele de calcul sunt debitele solicitate prin documentația de atribuire si suplimentate cu debitele provenite din recirculările interne. Parametrii de intrare calitativi ai apei uzate diferă de solicitările documentației de atribuire, deoarece ofertantul împarte pe categorii de apa uzata: comunale si industriale, împărțire ce nu a fost solicitata prin Documentația de Atribuire si care nu se justifica din punct de vedere tehnic suspensiile si CB05 sunt mai mici in concentrații (mg/l) decât cele solicitate prin Documentația de Atribuire pe când încărcările în Kg/zi sunt mărite cu un procent de aproximativ 10 % pentru CB05 si CCO-Cr si suspensii si aproximativ 90% pentru azot total si 50% pentru fosfor, procente total nejustificat de mari, nu 2-4 % cum afirma ofertantul. Datele de dimensionare prezentate de ofertant nu respecta solicitările Documentației de atribuire, nu se justifica din punct de vedere tehnic deoarece stațiile de epurare nu generează încărcări atât de mari pentru azot si fosfor din recirculări.
2. SE Băile Herculane
Debitele de calcul sunt debitele solicitate prin documentația de atribuire si suplimentate cu debitele provenite din recirculările interne. Parametrii de intrare calitativi ai apei uzate diferă de solicitările documentației de atribuire, deoarece ofertantul împarte pe categorii de apa uzata: comunale si industriale, împărțire ce nu a fost solicitata prin Documentația de Atribuire si care nu se justifica din punct de vedere tehnic. Încărcările in Kg/zi sunt mărite cu un procent 300 % pentru azot total si 90 % fosfor total nejustificat de mare, nu 2-4 % cum afirmă ofertantul. Datele de dimensionare prezentate de ofertant nu respectă solicitările Documentației de atribuire, nu se justifica din punct de vedere tehnici deoarece statuie de epurare nu generează încărcări atât de mari pentru azot si fosfor din recirculări.
3. La stația de epurare M. Noua, datele de dimensionare sunt corecte si majorate conform răspunsului solicitării de clarificare, majorare ce se justifică din punct de vedere tehnic. Ofertantul nu respectă solicitările Documentației de Atribuire referitoare la dimensionarea stațiilor de epurare, nu respecta datele de dimensionare a parametrilor de calitate apa uzata impuși prin documentația de atribuire si solicitările Caietului de sarcini pentru stațiile e epurare Otelul R. si Băile Herculane.
Datele de proiectare/dimensionare a celor 3 stații de epurare care fac obiectul contractui de lucrări si care au fost analizate comparativ cu Oferta tehnica depusa de Contestatar sunt prezentate in Capitolul 2 - Caiet de sarcini.
În Capitolul 2, Secțiunea 1 se precizează clar că datele prezentate sunt date de proiectare, respectiv: populație echivalenta, debite aferente celor 3 stații de epurare si încărcări (concentrații mg/l si cantități kg/zi) pentru apa uzata aferenta celor 3 stații de epurare, prezentate tabelar pentru fiecare stație de epurare.
Tabelele cu aceste date de proiectare de la punctele 1.1.1, 1.1.2 si 1.1.3 sunt prezentate si in Capitolul 2 Caiet de Sarcini-Cerintele AC, Secțiunea 5 Proces Tehnologic și Echipamente Aferente, unde se precizează clar ca sunt date/încărcări de proiectare.
A. Contractanta a răspuns în Clarificarea nr. 4 - 24.01.2013, nr. de înregistrare: 244/P./CL04/24.01.2013, răspunsul 3 referitor la faptul ca debitele pentru infiltrații si industrie (societăți comerciale) prezentate in tabelele de la pct. 1.3.1, 1.3.2, 1.3.3 intitulate "Informații suplimentare privind debitele si încărcările" sunt incluse in debitele de proiectare prezentate in tabelele de la punctele 1.1.1, 1.1.2, 1.1.3. intitulate "Debite de proiectare" din Capitolul 2, Secțiunea 5. Prin acest răspuns s-a clarificat faptul ca debitele prezentate pentru infiltrații si industrie sunt informative, iar datele de calcul sunt cele din tabelele în care se specifica clar ca sunt pentru proiectare.
Petenta consideră ca datele puse la dispoziție au fost clar stabilite, aceste date sunt elaborate în baza analizelor, a calculelor de detaliu si prognozelor stabilite prin Studiul de Fezabilitate aprobat de Ministerul Mediului si UE, în baza căruia s-a obținut finanțarea si față de care va fi verificat proiectul ofertat la aceasta procedura. Ofertantul nu respectă solicitările Caietului de sarcini si răspunsurile de clarificare. Prin Oferta sa, Ofertantul a prezentat stații de epurare care nu sunt dimensionate corespunzător solicitărilor Caietului de Sarcini, încălcând prevederile acestuia, datorita redimensionării datelor de intrare solicitate, din considerente proprii, nejustificate, ce nu sunt susținute tehnic si fără date suplimentare, reprezentând chiar o varianta alternativa a stațiilor de epurare solicitate prin Caietul de Sarcini. In FDA, la punctul II.1.9 se precizează în mod clar ca nu vor fi acceptate variante.
Încărcările de proiectare Stația de epurare Otelu R.- conform Caietului de Sarcini si răspunsului la Clarificarea nr. 4 - 24.01.2013 din faza de elaborare a ofertelor.
Așa cum se observă, parametrii CB05 si MTS măsurați în mg/l, au valori mai mici în calculul de dimensionare decât valorile solicitate prin Caietul de Sarcini. Motivarea ofertantului nu are susținere tehnica si nu respectă răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4 precum si Caietul de Sarcini. Parametrul azot total (Ntotal) socotit de ofertant in mg/l este cu 51 % mărit fata de solicitarea Caietului de sarcini si nejustificat de mare, nu 2-4 % si nici 34,4% cum justifica ofertantul creșterea. Parametrul fosfor total (Ptotal ) este mărit cu 46 % mai mare si nu cu 2-4 % conform si răspunsului la Clarificarea emisa de A. Contractanta.
Din analiza valorilor prezentate s-a constatat că ofertantul nu prezintă uniformitate în datele pe care le prezintă precum si în algoritmii (formulele) pe care îi utilizează pentru toți parametrii luați în calculul de dimensionare, nerespectând solicitările Caietului de sarcini.
Ofertantul susține în Contestația prezentată la CNSC că trebuia, conform solicitării Documentației de Atribuire să țină cont de debitele de infiltrații si debitele de la agenții economici. Afirmația este greșita, deoarece în Caietul de sarcini nu s-a solicitat acest lucru si atât timp cat s-a emis răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4 prin care s-a precizat ca aceste debite sunt deja înglobate în debitele de dimensionare proiectate si încărcările (concentrații si cantități) ce trebuie luate în calculul de dimensionare. Recalcularea datelor de intrare nu se justifica tehnic.
Referitor la stația de epurare Băile Herculane:
Încărcările de proiectare Stația de epurare Băile Herculane- conform Documentației de Atribuire si răspunsului la Clarificarea nr. 4 - 24.01.2013 din faza de elaborare a ofertelor.
Așa cum se observă, parametrul Ntotal socotit de ofertant in mg/l (concentrația) este de 3,46 ori mai mare si de 3,21 ori mai mare pentru cantitate (kg/zi), decât solicitarea Caietului de sarcini, fiind nejustificat de mare si nu 2-4 % cum justifica ofertantul creșterea prin răspunsul la clarificare. Parametrul fosfor total (Ptotal) este mărit cu 83 % si nu cu 2-4 % conform si răspunsului Ofertantului la Clarificarea emisa de A. Contractanta.
Ofertantul susține în Contestație, că a considerat în dimensionare si debitele suplimentare de infiltrații si încărcările de la societățile comerciale deoarece Orașul Băile Herculane este zona turistica. Afirmația este greșita, deoarece în Caietul de sarcini nu s-a solicitat acest lucru si atât timp cât s-a emis răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4 prin care s-a precizat ca aceste debite sunt deja înglobate în debitele de dimensionare proiectate si încărcările (concentrații si cantități) ce trebuie luate în calculul de dimensionare. Recalcularea datelor de intrare nu se justifica tehnic.
Referitor la stația de epurare M. Noua, ofertantul prezintă un alt mod de dimensionare, utilizând parametri din Caietul de sarcini.
Pentru aceste considerente oferta contestatoarei a fost declarată neconformă în baza prevederilor art. 36 alin. 2, litera a) din HG 925/2006; neconforma în baza prevederilor art. 79, alin. 1 teza 2 din HG 925/2006.
Intimata . a formulat întâmpinare față de plângerea formulata de către . Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2715/302C10/2810,2877/30.07.2010, solicitând respingerea acesteia și menținerea ca temeinica si legala a Deciziei.
În considerente, se arată că Asocierea S.C. G. ..(executant) - ..R.L. (proiectant) a respectat întocmai parametrii solicitați de către autoritatea contractantă, conform caietului de sarcini, cu mențiunea ca acești parametrii sunt cerințe minimale obligatorii de respectat, în urma proiectării lucrărilor.
Prin soluțiile pe care le-a prezentat si ofertat în cadrul proiectului, Asocierea S.C. G. .. - S.C. Terra Med S.R.L., ar fi putut obține parametri ai apei uzate mai buni decât cei solicitați de beneficiar, menționând încă o data ca acei parametri din caietul de sarcini sunt cerințe minimale.
De altfel, acest aspect a fost reținut si de către C.N.S.C. în Decizia pronunțata, unde se retine că: „întrucât concentrația de poluanți in apa uzata bruta ca si încărcarea maxima (debite maxime) au fost calculate la valori mai mari de către ofertant decât cele prevăzute in documentație, înseamnă ca specificațiile tehnice propuse de ofertant sunt superioare specificațiilor, evident minime, impuse prin documentație.
Cu alte cuvinte, parametri de intrare a apei si datele de dimensionare utilizate de ofertant conferă instalației posibilitatea tratării corespunzătoare a apei uzate în condiții de concentrație mai mare de substanțe poluante si/sau debite mai mari de apa uzata la .>
Marea problema este că, pentru o suma care se înscrie în limita valorica indicata de către autoritatea contractanta, stațiile ofertate de către intimată sunt peste așteptările acesteia, ele fiind menite sa deservească, pe termen lung, localități cu o populație echivalenta reala mai mare decât cea avuta în vedere de către petenta în calculația făcută (si care a fost calculata in temeiul normativelor aplicabile si pe baza datelor statistice indicate de însăși autoritatea contractanta la cap. 1.3.1,1.3.2 si 1.3.3 din caietul de sarcini).
Tot o problema este, se pare, si faptul ca stațiile ofertate suporta încărcări mai mari decât cele solicitate prin caietul de sarcini, făcând astfel față mult mai bine unei eventuale creșteri, chiar si sezoniere, a necesitaților de epurare a localităților deservite.
Aceasta soluție de proiectare a fost adoptata în sprijinul autorității contractante, având în vedere faptul ca, așa cum rezulta din piesele dosarului, în cazul stației de epurare Oțelu R., indicatorii au fost calculați de către autoritatea contractanta pentru o stație de epurare care sa facă față unei populații echivalente de 8000 de locuitori, în condițiile în care populația racordata la canalizare indicata în aceeași documentație a fost de 9020 de locuitori.
Or, potrivit normativelor aplicabile, numărul de locuitori echivalenți (care se iau în calcul la stabilirea debitelor de apa uzata) trebuie sa fie mai mare decât numărul locuitorilor racordați la canalizare, în nici un caz mai mic, așa cum apreciază A. contractanta.
În condițiile în care licitația a vizat atât proiectarea cât si executarea obiectivului, proiectantul are obligația de a tine cont, în soluția propusa, de toate datele comunicate de către autoritatea contractanta în cuprinsul documentației, inclusiv de cele inserate la Cap. 1.3. - Informații suplimentare, acestea sunt de o importanta covârșitoare, ele neputând avea un caracter pur informativ, așa cum în mod eronat se susține.
Intimata a menționat faptul ca s-a ajuns la aceasta soluție de proiectare deoarece în funcție de numărul de locuitori, de numărul de turiști si eventualele debite mai mari, acești parametri de încărcare nu sunt constanți si nu pot sa fie exact cei prevăzuți in caietul de sarcini.
De aceea este surprinzătoare poziția autorității contractante, care nu vrea sa tina cont ca parametrii obținuți prin proiectul depus de Asocierea S. C. G. .. — S.C Terra Med S.R.L. sunt mai buni si sunt în favoarea beneficiarului lucrării, cu atât mai mult cu cât oferta de execuție a Asocierii S.C. G. .. - S.C. Terra Med S.R.L. este de 24.389.344 lei, cu 1.771.893 lei mai puțin decât oferta Asocierii S.C. A. S.A. - S.C. Tisoti Exim S.R.L. si costurile de operare mai mici cu 3.491.724,50 lei.
Practic, S.C. AQUACARAS S.A. dorește sa achite în plus suma de 5.263.617,50 lei, în condițiile actuale, urmând să încaseze de la populație si de la societățile comerciale sume mai mari.
Intimata arată că în cazul său, prin ofertă a predat o stație de epurare, care satisface epurarea apelor uzate și la încărcările pentru CBO5, CCO-Cr, MTS, N, P rezultate din încărcările medii.
Concluzionând, intimata consideră că A. Contractantă dă o interpretare greșită art. 36 din HG nr. 925/2006, deoarece așa cum reține de altfel și C.N.-S.C. în decizia pronunțată, oferta intimatei nu conține propuneri de modificare a clauzelor contractuale pe care le-a stabilit A. Contractantă, ci din contră aduce o soluție de proiectare mai avantajoasă, astfel:
- în cazul Stației de Epurare Oțelu R. soluția intimatei are în vedere numărul populației existente de 9.020 locuitori ( și nu 8.000 L.E.), precum și încărcările provenite de la societățile comerciale și administrative,
- în cazul Stației de Epurare Băile Herculane s-a luat în considerare și fluctuația populație datorată turismului, aceasta fiind zonă turistică cu încărcări periodice mai mari în sezon,
- această soluție tehnică superioară și fiabilă a fost ofertată la un preț inferior celui oferit de către societatea declarată câștigătoare, aceasta clasată pe locul 6 în urma evaluării ofertei din punct de vedere economic.
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 21.08.2013, sub nr._, petenta S.C. A. S.A. Cluj N. a solicitat admiterea plângerii formulate; modificarea Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor 2715/302 C10/2810,2877 din data de 30.07.2013 în sensul respingerii contestației formulate de către G. ., în baza prevederilor art. 285 alin.l din O.U.G. nr. 34/2006; suspendarea procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea plângerii;
În motivare, petenta a apreciat că autoritatea contractanta a procedat în mod corect la declararea ca neconforma a Ofertei depuse de către G. . vedere faptul ca aceasta nu a respectat specificațiile din Caietul de sarcini deși acest lucru este obligatoriu.
Oferta depusă de către G. . declarată neconformă având în vedere faptul ca aceasta nu respecta în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, conform prevederilor art. 36 alin. 2 lit. a din H.G. nr. 925/2006 si ale art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006.
Oferta G. . în mod corespunzător cerințele Caietului de sarcini privind: încărcările apei la . epurare; dimensionarea stațiilor de epurare și nu respecta datele de dimensionare a parametrilor de calitate apa uzata incluși.
Cu privire la cerințele generale si cerințele specifice de proiectare din caietul de sarcini, petenta a precizat că cerințele generale si specifice de proiectare se găsesc în Capitolul nr. 1.2. din Caietul de sarcini reproduse după cum urmează:1.2 încărcări - valori pentru proiectare, 1.2.1 încărcările, ca valori pentru proiectare pentru stații de epurare sunt prezentate în Tabelele: 1-5,1-6 si 1-7.
Aceste valori sunt cele care trebuiau a fi avute în vedere la întocmirea Ofertei. Niciunui ofertant nu îi este permis să modifice unilateral valorile din cuprinsul Caietului de sarcini, nefiind solicitata vreo opinie legata de modalitatea de stabilire a valorilor din cuprinsul tabelului.
Oferta depusa de către G. . conținutul caietului de sarcini. În dimensionarea Stației de Epurare, oferta G. . în baza unei interpretări personale a informațiilor din cuprinsul Caietului de sarcini, iar nu a normativelor de proiectare în materie.
Astfel, conform NP 032-1999, Cap. 1 GENERALITĂȚI: „1.2. Apele uzate orășenești definite conform STAS 1846-90 reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere, apele uzate tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apă și de canalizare și apele uzate industriale, respectiv agrozootehnice preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor fizice, chimice, biologice și bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA -002/2002 „Normativ privind condițiile de evacuare a apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților și direct în stațiile de epurare", aprobat prin H.G. nr. 188 din 28.02.2002".
Din acest aliniat rezultă că apele uzate orășenești reprezintă un amestec între ape uzate menajere si ape uzate industriale.
Nu poate fi valabila interpretarea realizata de către G. . din caietul de sarcini ca fiind o oportunitate de a recalcula încărcările poluante si de a corecta astfel datele de proiectare si care ulterior sa fie folosite pentru dimensionarea SE.
Chiar daca datele furnizate de autoritatea contractanta nu ar fi corecte, ofertantul avea posibilitatea de a cere clarificări. răspunsul autorității contractante la acele clarificări excede caietul de sarcini, fiind obligatorii.
G. . în acest sens, ci a întocmit o oferta care sa corespunda unui caiet de sarcini „modificat" după cum au considerat aceștia de cuviința prin propria lor interpretare.
Tocmai pentru că G. . clarificări cu privire la caietul de sarcini, în baza prevederilor art. 79 alin, 1 din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractanta a adresat ofertantului prin Adresa nr. 1788/25.04.2013, următoarea întrebare: "având în vedere cerințele Caietului de sarcini privind parametrii de intrare ai apei uzate si parametrii recalculați în oferta dvs., vă solicităm să clarificați cum considerați că respectați cerințele Caietului de sarcini, privind încărcările apel la .>
Prin Scrisoarea nr. 609/07.05.2013, G. . răspuns prin care a precizat: „pentru dimensionarea tehnologica a stației de epurare s-a luat în calcul datele de baza privind încărcările din documentația de atribuire, adăugind la ele încărcăturile provenind din apa uzata tehnologica (2 - 4%) si prezintă datele din caietul de sarcini si datele de dimensionare."
Din analiza Răspunsului, A. contractanta a reținut în mod corect faptul că atât în ceea ce privește SE Otelu R., cât și Băile Herculane: „parametrii de intrare calitativi ai apei uzate diferă de solicitările din documentația de atribuire deoarece ofertantul împarte pe categorii de apa uzata - comunale si industriale, împărțire ce nu a fost solicitata prin Documentația de atribuire si care nu se justifica din punct de vedere tehnic deoarece stațiile de epurare nu generează încărcări atât de mari de azot si fosfor din recirculări."
Aceste date erau prezentate, cu același valori în capitolul privind Cerințe specifice dar si în cap. Proces tehnologic, după cum rezultă si din punctul de vedere al Autorității contractante, în cap. 2 secțiunea 1 s-a precizat clar că datele prezentate sunt date de proiectare, respectiv: populația echivalenta, debite aferente celor 3 stații de epurare si încărcări (concentrații mg/l si cantități kg/zi) pentru apa uzata aferenta celor 3 stații de epurare, prezentate tabelar pentru fiecare stație de epurare.
Conform Răspunsului la solicitarea de clarificări nr. 4/24.01.2013, autoritatea contractanta a menționat după cum urmează: „debitele privind infiltrațiile si industrie (societăți comerciale) prezentate in tabele 1.1.1., 1.1.2. si 1.1.3. intitulate „informații suplimentare privind debitele si încărcările" sunt incluse în debitele de proiectare prezentate în tabele de la punctele 1.1.1.. 1.1.2.. 1.1.3. intitulate „debite de proiectare" din capitolul nr. 2 Secțiunea 5."
Prin urmare, autoritatea contractanta a clarificat faptul ca debitele prezentate pentru infiltrații si industrie sunt informative, iar datele de calcul sunt cele din tabele în care se specifica clar ca acestea sunt pentru proiectare.
În NP-032/1999, Cap 1. Generalități, paragraful 1.9 se arata: „1.9. De regulă, indicatorii fizico-chimici ai apelor uzate influente în stația de epurare precum și cei ai nămolurilor, prevăzuți în STAS_-91 "Canalizări. Stații de epurare a apelor uzate provenite de la centrele populate. Studii pentru proiectare", se vor determina pe bază de studii și analize de laborator efectuate de către o societate de specialitate abilitată.
Pentru localități în care nu există canalizare (rețea și stație de epurare) și pentru care trebuie întocmit proiectul aferent, situație în care indicatorii fizico-chimici ai apelor uzate influente în stația de epurare nu se pot stabili pe bază de studii și analize, aceștia se vor aprecia după datele obținute la sisteme similare de canalizare din alte localități, sau utilizând încărcările specifice aferente unui locuitor echivalent, recomandate de literatura tehnică de specialitate.
Pentru apele uzate menajere se pot lua în considerare următoarele încărcări specifice per locuitor echivalent (LE): 65...90 g/LE și zi, pentru materii solide în suspensie; 54...65 g/LE și zi, pentru CBO5; 6...14 g/LE și zi, pentru azot total (NTK); 1...4 " "g/LE și zi, pentru fosfor total.”
După cum rezultă din precizările de mai sus, acestea sunt neechivoce: încărcările se determina fie prin studii, fie, acolo unde nu este rețea de canalizare si SE se folosesc încărcările specifice menționate.
Având în vedere ca datele de proiectare erau prezentate în cuprinsul Caietului de sarcini, nu este permis ca un ofertant sa corecteze - deci să modifice - aceste valori.
Astfel, orice schimbare privind datele de proiectare față de cele prezentate de A. contractanta conduc, în fapt, la prezentarea unei oferte pentru un proiect distinct, generând o oferta neconformă pentru prezenta procedura de atribuire a contractului de achiziție publică.
Prin urmare, petenta a apreciat că soluția C.N.S.C. prin care s-a admis contestația formulată de către G. este netemeinică, deoarece oferta depusă de către contestatoare este neconformă față de specificațiile din caietul de sarcini, precum si față de răspunsul la solicitarea de clarificări transmisă de către G..
Cu privire la debitul mediu zilnic utilizat in dimensionarea Stației de epurare prin oferta depusă de către G.
S-a apreciat că folosirea debitului mediu zilnic în dimensionarea SE nu este corecta din punct de vedere tehnic. Ofertantul a prezentat propria viziune despre calcularea încărcărilor cu poluanți a influentului, folosind încărcările medii si debitul zilnic mediu-Qzimed.
Față de aceste aspecte, se poate aprecia dimensionarea celorlalte obiecte si anume: Normativele de proiectare prevăd: N-088-2003- debitele de calcul ale obiectelor tehnologice: reactor biologic; bazin de egalizare; stație de pompare apa uzata; stație de pompare apa epurata; decantor secundar.
Aceste norme stabilesc ca Q c= Quzimax si nu Quzimed.
Folosirea Qzimed are ca rezultat subdimensionarea obiectelor ceea ce ar avantaja ofertantul, cu un cost de investiție mai scăzut.
Chiar daca au prezentat o oferta pentru care stația de epurare să facă față la încărcări puțin mai mari, nu au folosit datele furnizate de autoritatea contractanta, iar hidraulic folosirea Qzimed nu este corectă.
Folosirea Qzimed este permisa de autoritatea Contractanta uneori doar pentru calculul costurilor de operare. Acest debit nu este admis de normativele menționate, pentru dimensionare.
În acest fel este asigurată situația de funcționare a stației de epurare cu încărcări maxime care, daca ar fi dimensionata la Qzimed nu ar face față si ar fi neconformă.
Chiar daca ofertantul a venit cu o ofertă financiară si costuri de operare mai mici, nu înseamnă obligatoriu că dimensionarea sa este corecta.
O subdimensionare a obiectelor tehnologice ar putea explica oferta mai mică, dar o putem considera neconformă tehnic relativ la normativele de proiectare si CS.
Beneficiarul însă ar fi dezavantajat de o oferta care să nu asigure cerințele minime de dimensionare si de verificare a obiectelor tehnologice. Această ofertă este neconformă, deoarece din punct de vedere tehnic nu răspunde cerințelor Caietului de sarcini.
Petenta a mai arătat cu privire la suspendarea procedurii, că prin raportare la prevederile art.275 ind. 1 din OUG nr. 34/2006 consideră că se impune suspendarea prezentei proceduri.
A. contractantă, S.C. Aquacaraș S.A. Reșița a formulat întâmpinare față de plângerea petentei S.C. A. S.A. Cluj N. solicitând conexarea dosarelor de judecata nr._ cu termen de judecată la data de 09.09.2013 care are ca obiect plângerea împotriva Deciziei CNSC nr. 2715 /302CIP /2810, 2877/30.07.2013 formulată de . a dosarului nr._, cu termen de judecata la data de 10.09.2013 care are ca obiect plângerea împotriva Deciziei CNSC nr. 271 2877 /30.07.2013 formulata de . în calcul al principiului general al autorității lucrului judecat în ceea ce privește intimata . a depus o plângere împotriva Deciziei CNSC nr. 2715 /302C10/2810, 2877/30.07.2013, care s-a judecat în dosar nr._, acesteia fiindu-i respinsă plângerea prin Hotărârea nr. 8099/21.08.2013; admiterea plângerii formulate de către societatea comerciala A. SA, formulată prin Societatea Civila de Avocați B. & Partners ca fiind temeinică si legală si pe cale de consecință anularea în parte a Deciziei nr. 2715/302 00/2810.2877/30.07.2013 și dispunerea continuării procedurii de achiziție publică, în condițiile legii.
Și intimata . a formulat întâmpinare față de plângerea formulată de către . Deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2715/302C10/2810,2877/30.07.2010, solicitând pe cale de excepție, anularea plângerii, deoarece nu exista un mandat al reprezentantului convențional semnatar al cererii, având în vedere că împuternicirea avocațiala nu este semnată de către client, iar în cuprinsul acesteia nu se menționează un număr de contract de asistență juridică, iar pe fond respingerea plângerii și menținerea ca temeinică si legală a Deciziei.
Având în vedere că ambele dosare au același obiect și se contestă aceeași decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, instanța a dispus conexarea dosarului nr._ la dosar nr._ .
Analizând cu prioritate excepția tardivității întâmpinării formulate de intimata . față de plângerea petentei . de către pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art.248 alin.1 NCPC, care prevăd că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că aceasta este întemeiată, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Potrivit dovezii de înmânare a plângerii (fila 106 din dosarul conexat), intimata . a primit un exemplar al plângerii petentei . data de 29.08.2013 și a transmis întâmpinare prin fax la data de 04.09.2013, dată la care a și fost înregistrată pe rolul Curții (fila 171 din dosarul conexat).
În privința termenului de depunere a întâmpinării, sunt incidente dispozițiile art. 287^1 alin.3, potrivit cărora pârâtul este obligat să depună întâmpinarea în termen de 3 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă. Se poate observa astfel că termenul în care . avea posibilitatea de a depune întâmpinarea a expirat la data de 03.09.2013, respectiv laexpirarea ultimei ore a acestei zile lucrătoare, potrivit dispozițiilor art. 3 lit.z din OUG nr.34/2006 (termenul începe să curgă la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului ori la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare, dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă).
Prin urmare, este apreciată întemeiată excepția tardivității invocată de petenta S.C. A. S.A, urmând a fi admisă, cu precizarea că vor fi analizate apărările formulate în cadrul întâmpinării formulate de intimata . față de plângerea celeilalte petente, autoritatea contractantă S.C. Aquacaraș S.A. Reșița (fila 50ș), întrucât această întâmpinare nu a fost constatată tardiv formulată.
Cum excepția lipsei calității de reprezentant al . fost invocată de . în întâmpinarea depusă tardiv, Curtea constată că în cauză operează sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, potrivit dispozițiilor art.208 alin.2 NCPC, astfel că această excepție urmează a fi respinsă ca efect al decăderii.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și în conformitate cu dispozițiile legale incidente, Curtea constată că plângerile formulate de petentele S.C. Aquacaraș S.A. Reșița și S.C. A. S.A. Cluj N. împotriva Deciziei nr. 2715/302 C10/, 2810, 2877/30.07.2013, pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
A. contractantă . a organizat procedura de licitație deschisă, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de lucrări, având ca obiect „Construirea și reabilitarea stațiilor de epurare în Oțelu R., M. Nouă și Băile Herculane", criteriul de atribuire stabilit fiind „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".
În Procesul-verbal de deschidere a ofertelor nr. R820/28.02.2013, s-a consemnat depunerea a 10 oferte iar prin raportul procedurii nr. R2468/27.06.2013 comisia de evaluare a respins nouă oferte, printre care și cea a asocierii . - ., fiind desemnată câștigătoarea procedurii asocierea SC A. SA - . cu o propunere financiară de 26.161.237,00 lei fără TVA.
Oferta asocierii . - . a fost respinsă pe considerentul că aceasta a utilizat, în ce privește parametrii calitativi și cantitativii apelor uzate, valori mai mari (cu doua excepții) decât cele stipulate în documentație.
Consiliul a reținut însă în soluționarea contestației că specificațiile tehnice propuse de ofertant sunt superioare specificațiilor din documentație, acestea având caracter minimal.
Prin cele două plângeri, petentele S.C. Aquacaraș S.A. și S.C. A. S.A. contestă în esență concluzia CNSC cu privire la caracterul minimal ori, dimpotrivă, strict determinat al specificațiilor vizând debitul, susținându-se că specificațiile menționate sunt prevăzute în Caietul de sarcini Cap.2, Secțiunea 5 Proces Tehnologic și Echipamente Aferente ca fiind date/încărcări de proiectare și că prin urmare ofertantul . - . nu avea posibilitatea să prezinte parametrii modificați, o astfel de inițiativă echivalând în opinia patentelor cu o soluție alternativă, nepermisă de documentația deatribuire.
Curtea apreciază neîntemeiate susținerile petentelor având în vedere cerințele generale si specifice de proiectare ce se regăsesc în Capitolul nr. 1.2. din Caietul de sarcini (1.2 încărcări - valori pentru proiectare, 1.2.1 încărcările, Tabelele: 1-5,1-6 si 1-7) însă și mențiunile din caietul de sarcini din Cap.2, Secțiunea 1 Partea 1 cu privire la posibilitatea ca aceste valori să poată varia în anumite perioade de timp. Se poate observa astfel că în cadrul Cap.2, Secțiunea 1 Partea 1, după prezentarea parametrilor fiecărei stații de epurare (Oțelu R., M. Nouă și Băile Herculane), autoritatea contractantă a precizat că „se poate considera ca pe anumite perioade de timp valorile zilnice indicate pot varia cu +10% respectiv -20%.” Ori o atare mențiune ar fi fost superfluă în condițiile în care în același timp s-ar aprecia că valorile prezentate în documentație sunt strict delimitate.
Sunt astfel găsite pertinente concluziile CNSC potrivit cărora parametri de intrare a apei si datele de dimensionare utilizate de ofertant conferă instalației posibilitatea tratării corespunzătoare a apei uzate în condiții de concentrație mai mare de substanțe poluante si/sau debite mai mari de apă uzată la . relevant ca propunerea tehnica a asocierii . - . îndeplinește toate cerințele din documentație, nu la nivelul minim impus ci la un nivel superior, cu luarea în considerare a populației reale, menționate - în privința Stației de epurare Oțelu R. - chiar în documentația de atribuire.
De altfel, însăși normativele în vigoare îi permiteau asocierii menționate să determine parametrii optimi în funcție de condițiile climatice locale normale, precum și de variațiile sezoniere ale încărcării cu poluanți (Normele tehnice privind colectarea, epurarea și evacuarea apelor uzate urbane, NTPA-01, aprobate prin HG nr.188/2002, art.4 alin.2: Stațiile de epurare a apelor uzate urbane ... trebuie construite, exploatate și întreținute astfel încât să se asigure performanțe corespunzătoare în condițiile climatice locale normale. La proiectarea stațiilor de epurare se va ține seama de variațiile sezoniere ale încărcării cu poluanți).
Este adevărat că asocierea . - . nu a solicitat clarificări cu privire la caietul de sarcini, însă această împrejurare nu prezintă relevanță față de caracterul minimal al parametrilor menționați.
Cu privire la cea de a doua neconcordanță a ofertei analizate prin raportare la caietul de sarcini, respectiv suspensiile și CB05 mai mici în concentrație (mg/l) decât cele solicitate prin documentația de atribuire în privința stației de epurare Oțelu R., Curtea subscrie argumentației din decizia CNSC atacată conform căreia diferențele nesemnificative sunt compensate prin prevederea unor încărcări cu 10% mai mari.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că asocierea . - . a propus o ofertă financiară mai avantajoasă financiar decât cea a societății declarate câștigătoare, fapt admis și de către petente, acestea din urmă nefiind în măsură să arate de ce parametrii îmbunătățiți din cadrul ofertei intimatei ar fi de natură a determina dezavantaje, de orice fel, pentru autoritatea contractantă ori pentru populație, petentele recunoscând în chiar conținutul plângerilor că inclusiv costurile de operare ulterioare ofertate de . sunt cele mai reduse.
Cu privire la cererea de suspendare a procedurii de atribuire a contractului până la soluționarea plângerii, formulată de petenta . constată că aceasta a rămas fără obiect, urmând a nu mai fi analizată pe fond, dat fiind că la acest termen instanța se pronunță asupra plângerilor înseși.
Constatând așadar temeinică și legală Decizia Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 2715/302 C10/_/30.07.2013, Curtea urmează a respinge plângerile formulate de petentele . . totodată act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite excepția tardivității întâmpinării formulate de intimata . la plângerea formulată de petenta .>
Respinge excepția lipsei calității de reprezentant al . de ..
Respinge plângerile formulate de petentele . . Deciziei Consiliului Național de Soluționare al Contestațiilor nr.2715/302 C10/2810,2877/ 30.07.2013.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2013.
Pentru
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. C. D. C. D. O. M. Bacău, aflată
la seminar, semnează
Judecător M. C. D.
GREFIER
A. D. B.
Red. M.C.D/04.10.2013
Tehnored. A.D.B/04.10.2013
7 ex.-SM/emis 5 .>
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8243/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 552/2013.... → |
|---|








