Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6155/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6155/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 26-06-2013 în dosarul nr. 7112/115/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C.
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6155
Ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE: Rujița R.
JUDECĂTOR: F. Ș.
JUDECĂTOR: G. O.
GREFIER:A. M. T.
S-au luat în examinare recursurile declarat de reclamanta M. G. P. și de pârâta DGFP C.-S. în numele Administrației Finanțelor Publice Reșița împotriva sentinței civile nr. 183/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamantă av. B. M., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul reclamantei depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanță onorariu avocațial. De asemenea, arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor formulate.
Reprezentantul reclamantei solicită admiterea recursului său întrucât diminuarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță este nejustificată, cu cheltuieli de judecată și în recurs. De asemenea, solicită respingerea recursului formulat de pârâtă
CURTEA
În deliberare constată că prin Sentința civilă nr. 183/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._, Tribunalul C. – S. a dispus următoarele:
A admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta M. G. P. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C. – S. - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI REȘIȚA.
A anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 942/17.08.2012.
A obligat pârâta, față de reclamantă, la restituirea sumei de 4.638 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 13.01.2013 până la data plății efective a taxei de poluare.
A obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 343,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține că reclamanta M. G. P. a cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Opel; pentru înmatricularea acestuia în România reclamanta a achitat taxa de poluare, în cuantum de 4.638 lei, conform chitanței . nr._/20.08.2012 (fila 7 dosar).
Taxa de poluare a fost calculată în baza deciziei nr. 942/17.08.2012 (fila 8 dosar), împotriva căreia reclamanta a formulat contestație (fila 21 dosar), iar pârâta nu a răspuns acesteia.
Soluționarea prezentei cauze depinde de clarificarea problemei de drept ivită în cauză, respectiv de a se stabili dacă legislația internă, care condiționează înmatricularea autoturismului achiziționat de reclamant dintr-un stat membru al Uniunii Europene de achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, contravine sau nu cu prevederile dreptului european.
Potrivit art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, ,,obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare“.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 2 din lege, ,,obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Art. 110 paragraful 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) prevede că niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Articolul 110 (fost art. 90) din TFUE a fost instituit în scopul de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, aplicarea acestuia vizând impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, comparativ cu produsele similare interne.
Din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 lit. a și art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 rezultă că obligația achitării taxei de poluare intervine numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație, dacă au fost înmatriculate în țară, situație care generează o discriminare între vehiculele second – hand achiziționate în România și vehiculele second – hand achiziționate din afara țării.
Tribunalul reține că, urmare a sesizărilor privind compatibilitatea reglementării taxei de poluare cu dreptul Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în sensul că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008 contravine prevederilor art. 110 paragraf 1 din TFUE (cauza C-402/09) în măsura în care regimul fiscal este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și uzură de pe piața națională.
Discriminarea, între autovehiculele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene, rezultată ca efect al aplicării prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, continuă să existe în condițiile în care aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i, art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 din Legea nr. 9/2012 este suspendată începând cu data de 31.01.2012, potrivit art. I din O.U.G. nr. 1/30.01.2012, motiv pentru care tribunalul apreciază că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr. 9/2012, pentru înmatricularea autovehiculelor cumpărate de ocazie dintr-un stat membru al Uniunii Europene. este contrară dispozițiilor art. 110 paragraf 1 din T.F.U.E.
În conformitate cu prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României, ca urmare a aderării României la Uniunea Europeană, tribunalul reține aplicarea prioritară a tratatelor constitutive ale Uniunii, precum și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
Prin prisma celor mai sus enunțate, judecătorul național, ca prim judecător european, are competență, în situația în care dă efect direct normelor dreptului european, să aplice procedurile naționale de așa manieră încât drepturile prevăzute în Tratatul Uniunii să fie efectiv și integral protejate.
Ca atare, tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost încasată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor dreptului european, motiv pentru care consideră întemeiată acțiunea reclamantului; pe cale de consecință, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 942/17.08.2012 și a obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 4.638 lei, reprezentând taxa de poluare.
În conformitate cu prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, ,,pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.“
Art. 70 alin. 1 din Codul de procedură fiscală prevede că cererile depuse de contribuabili se soluționează de organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
Din interpretarea textelor aplicabile, rezultă că dobânda aferentă restituirii taxei pe poluare se datorează din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data înregistrării în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei pe poluare formulată de reclamant, respectiv de la data de 13.01.2013 (fila 21 dosar) și până la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a admis, în parte, cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat, având în vedere următoarele:
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocatului în cuantum de 1.000 lei, tribunalul a dispus aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă și, pe cale de consecință, a diminuat cuantumul onorariului la suma de 300 lei, întrucât textul sus-citat permite instanței să micșoreze onorariul avocatului, în situația în care constată că acestea sunt nepotrivit de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.
La reducerea onorariului de avocat achitat de reclamant, instanța a ținut cont de criteriile prevăzute de art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă, în sensul că a verificat proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de complexitatea, dificultatea și noutatea litigiului.
Astfel, tribunalul a observat că valoarea cheltuielilor de judecată, constând în cuantumul onorariului avocatului este disproporționată în raport de complexitatea și dificultatea litigiului și, în special, în raport de lipsa de noutate a litigiului dedus judecății, având în vedere hotărârea din data de 07.07.2011 pronunțată de Curtea de Justiție Europeană și jurisprudența în materie.
Prin micșorarea acestor cheltuieli de judecată, raportul juridic dintre avocat și clientul său (reclamantul din prezenta cauză), rămâne neschimbat, deoarece activitatea tribunalului se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, în temeiul art. 18 din Legea contenciosului administrativ, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta M. G. P. în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C. – S. - Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Reșița; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr. 942/17.08.2012; a obligat pârâta, față de reclamantă, la restituirea sumei de 4.638 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda aferentă acesteia, calculată din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la data de 13.01.2013 până la data plății efective a taxei de poluare; a obligat pârâta, față de reclamantă, la plata sumei de 343,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFP C.-S.- Administrația Finanțelor Publice Reșița, solicitând admiterea recursului, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a DGFP C.-S., iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. pr. civ., arătând că DGFP C.-S. are calitate procesuală pasivă, întrucât potrivit art. 3 alin. 1 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Direcțiilor Generale a Finanțelor Publice, aprobat prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr._/2011, DGFP C.-S. reprezintă interesele statului în fața instanțelor de judecată în litigiile legate de activitatea pe care o desfășoară și implicit a Administrației Finanțelor Publice Reșița.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta a arătat că taxa de poluare din speță a fost calculata in temeiul legii nr. 9/2012 care a fost adoptată cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Precizează că taxa achitată de reclamantă este temeinică, legală și în conformitate cu normele comunitare, ea neputând fi restituită nici la cerere, nici în alt mod, fiind întrunite toate condițiile funcționalității și legalității ei, drept pentru care solicită ca cererea reclamantului să fie respinsă ca neîntemeiată.
A decide altfel, ar însemna ca tocmai prin hotărârea pronunțată instanța să încalce normele comunitare, această taxă existând în mod legal în alte 16 state comunitare (Germania, Italia, Franța, etc), și mai mult, ar însemna o îngrădire a politicii fiscale a statelor comunitare, sens în care invocă art.1 alin.2 din Primul Protocol Adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
A mai arătat că obligația de garanție ii revine chematului in garanție in temeiul OUG nr.50/2008, acesta fiind temeiul de drept in baza căruia a solicitat introducerea in cauza a Administrației Fondului pentru Mediu.
Deși legal citată, reclamanta intimată nu a formulat întâmpinare.
Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs și reclamanta intimată M. G. P., solicitând modificarea în parte a sentinței în sensul acordări în totalitate a cheltuielilor de judecată, din prima instanță, reprezentând onorariu avocat în sumă de 1000 lei.
Analizând criticile referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP C.-S., curtea constată că sunt lipsite de orice temei, întrucât prin sentința atacată nu a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive.
De asemenea, nu poate fi primită solicitarea reclamantei privind admiterea cererii de chemare în garanție câtă vreme în fața primei instanțe nu a fost formulată o astfel de cerere.
În ceea ce privește fondul litigiului, Curtea apreciază că este întemeiat recursul pârâtelor doar sub aspectul respingerii cererii de chemare în garanție.
Astfel, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, întrucât sumele încasate cu titlu de taxă de poluare de către organele fiscale au fost virate în contul Administrației Fondului pentru Mediu, aceasta din urmă având calitatea de debitor în raportul juridici dedus judecății, în care reclamanta a solicitat nu numai anularea unor acte administrative emise, dar și restituirea taxei.
În ceea ce privește temeinicia cererii, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către partea reclamanta, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile Legii nr. 9/2012 nu înlătură dreptul părții reclamante de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește recursul reclamantei, Curtea apreciază că în mod justificat prima instanță, în temeiul art. 274 alin. 3 C. pr. civ., a redus cuantumul cheltuielilor de judecată, avându-se în vedere complexitatea cauzei și volumul de muncă prestat de avocat.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea va respinge recursurile declarate de reclamanta M. G. P. și de pârâta Administrației Finanțelor Publice Reșița reprezentată de DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 183/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._ .
Fiind parte căzută în pretenții, conform art. 274 C. pr. civ., Curtea va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta M. G. P. și de pârâta Administrației Finanțelor Publice Reșița reprezentată de DGFP C.-S. împotriva sentinței civile nr. 183/25.01.2013, pronunțată de Tribunalul C. – S. în dosarul nr._
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2013
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
Rujița RAMBUFlorin ȘUIUGheorghe O.
GREFIER,
A. M. T.
Red. GO/ 28.06.2013
Teh. AMT/2 ex./02.07.2013
Prima instanță: Tribunalul C.-S. – jud. L. T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9361/2013.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
