Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 768/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 768/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-02-2013 în dosarul nr. 6270/30/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.768
Ședința publică din 27 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. P.
JUDECĂTOR: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: E. N.
GREFIER: F. N.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr.548/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. A. C., având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța considerând cauza lămurită, și văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art.150 Cod procedură civilă, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.548 din 29.02.2013 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul T. a Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A admis acțiunea formulată de reclamantul V. A. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI TIMIȘOARA având ca obiect pretenții.
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, București, și a obligat pârâta și chemata în garanție să restituie reclamantului suma de 3527 lei și dobânda legală aferentă, conform art. 117 și 124 C.pr.fiscală.
A obligat pârâta și chemata în garanție să achite reclamantului suma de 39,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul T. a reținut că:
Reclamantul V. A. C. a achiziționat, prin contractul de vânzare-cumpărare, depus la dosar, autoturismul marca BMW . nr. sașiu WBACE512020EN66414, înmatriculat în Germania la data de 01.07.1996. Prin decizia de calcul al taxei de poluare nr._ din 09.09.2008, a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 3527 lei reprezentând taxă de poluare, sumă achitată la data de 11.09.2008.
La data de 30.07.2011, reclamantul a solicitat pârâtei AFP Timișoara restituirea acestei taxe, însă pârâta prin adresa nr._/01.09.2011, a comunicat refuzul său de a restitui taxa de poluare, motivat că stabilirea taxei s-a făcut în conformitate cu OUG nr.50/2008.
Inainte de a proceda la soluționarea pe fond a cererii reclamantei, tribunalul, în temeiul art. 137 alin.1 C.pr.civ. se va pronunța asupra excepțiilor invocate de pârâte. Astfel, pârâta AFP Timișoara a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației din raportul juridic dedus judecății. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța constată că pârâta este emitenta actului administrativ atacat, respectiv a deciziei de calcul al taxei de poluare și că plata s-a efectuat la Trezoreria mun. Timișoara. Față de aceste considerente, instanța va respinge excepția invocată.
Pe fondul cauzei, tribunalul constată că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul constată că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul reține că în jurispudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul constată că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceiași vechime și aceiași uzură de pe piata natională”.
Ori, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, va proceda la înlăturarea acestora.
Instanța nu va reține susținerea pârâtei AFP Timișoara cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr.9/2012, în primul rând pentru că taxa de poluare a cărei restituire se solicită a fost stabilită în baza OUG nr.50/2008, astfel că nu au nici o relevanță juridică dispozițiile legale invocate de către pârâtă. Mai mult, în prezent aplicarea acestei legi este suspendată, astfel că nu produce nici un fel de efectele juridice.
Împotriva sentinței civile nr.548/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile atacate în sensul admiterii excepției lipsei calități procesuale pasive în cauză a Administrația Finanțelor Publice Timișoara iar pe fond cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca vădit neîntemeiat.
Recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. A precizat că AFP Timișoara nu are calitate procesuală pasivă în cauză ci AFM.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012, iar hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent cu aplicabilitate imediată.
Reclamantul intimat V. A. C. nu a depus întâmpinare la dosar,
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În privința excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara, Curtea reține că în prezenta speță, raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantului de a i se restitui taxa de poluare încasată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara și a cărei restituire a fost refuzată tot de această autoritate fiscală .
Sub acest aspect, Curtea reamintește că prin calitate procesuală pasivă se înțelege, potrivit doctrinei, identitatea între persoana pârâtului și cea a debitorului din raportul juridic dedus judecății.
În vederea stabilirii calității procesuale pasive în cazul litigiilor privind cererile de restituire a taxei de poluare trebuie avut în vedere cadrul legal specific acestor litigii, respectiv dispozițiile art. 1 alin. 1 și ale art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008.
Conform art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu”.
Conform art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare”.
Din aceste dispozițiile legale rezultă că taxa de poluare este calculată, stabilită și impusă prin acte emise de organele fiscale, iar contestarea ei este posibilă numai în fața organelor fiscale, cu respectarea dispozițiilor din Codul de Procedură Fiscală.
Curtea admite că din dispozițiile art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă în mod indiscutabil că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Din această reglementare nu se poate reține însă că autoritățile fiscale care calculează și impun plata taxei de poluare – respectiv autoritățile fiscale – nu au calitate procesuală pasivă.
În consecință, atât din dispozițiile art. 7 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 cât și din situația de fapt din speță rezultă că organele fiscale, respectiv Administrația Finanțelor Publice Timișoara, au emis acte administrative – respectiv au avut manifestări de voință emise în regim de putere publică – prin care au încasat taxa în litigiu și au refuzat restituirea sa.
În consecință, Curtea apreciază că Administrația Finanțelor Publice Timișoara are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, iar reclamantului nu îi poate fi opusă relația dintre pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și Administrația F. pentru Mediu, reclamantul având un raport juridic cu instituția care i-a impus taxa de poluare și i-a refuzat restituirea acesteia.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a respins tribunalul această excepție.
Referitor la temeinicia cererii, Curtea reține că reclamanta V. A. C. a solicitat restituirea taxei de poluare plătite cu prilejul înmatriculării în România, conform OUG nr.50/2008, a autovehiculului marca BMW . nr. sașiu WBACE512020EN66414.
Reclamantul a invocat dispozițiile art. 90 ( actualul art. 110) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, în esență, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Codul fiscal român, care instituie o taxă internă discriminatorie.
Din actele dosarului, Curtea constată că reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul în discuție a mai fost înmatriculat anterior în alt stat membru al Uniunii Europene, deși a fost citat pentru termenul de judecată din 27.02.2013 ( fila 7) cu mențiunea de a depune la dosar dovada înmatriculării autovehiculului într-un stat membru UE anterior înmatriculării în România, prin depunerea la dosar a copiei legalizate a certificatului de înmatriculare sau a copiei de pe cartea de identitate emise de statul respectiv.
Examinând aspectul aplicabilității în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, în raport cu înscrisurile depuse la dosar, Curtea reține că aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este determinată numai de stabilirea de către instanță a faptului că bunul în litigiu este un produs al unui alt stat membru al Uniunii Europene decât România.
Conform art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Curtea subliniază că, începând cu data de 1.12.2009 a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona.
În conformitate cu modificările aduse Tratatului instituind Comunitatea Europeană prin Tratatul de la Lisabona, Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”, iar fostul art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană a fost renumerotat, revenind art. 110 al noului Tratat privind funcționarea Uniunii Europene, cu același conținut. În continuare, Curtea va face însă referire la art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar nu la art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (deși cele două articole au același conținut), întrucât se impune a se avea în vedere legislația comunitară în vigoare la momentul plății taxei de poluare în litigiu, iar modificările operate prin Tratatul de la Lisabona nu erau în vigoare în acel moment.
În interpretarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, Curtea de Justiție a Comunităților Europene – care este instanța supremă a Uniunii Europene și ale cărei hotărâri sunt obligatorii pentru Statul român după aderarea la Uniunea Europeană – a statuat în hotărârea dată în cauzele C-290/2005 și C-333/2005 că, potrivit „unei jurisprudențe bine stabilite, art. 90 par. 1 este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate diferit, pe baza unor criterii care conduc, chiar dacă numai în anumite cazuri la un nivel al taxei mai mare în cazul produselor importate (a se vedea cauza Weigel, par. 67, precum și jurisprudența acolo citată). Totuși, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru existența unei asemenea discriminări, impozitarea poate fi discriminatori în mod indirect datorită efectelor pe care le produce”.
Curtea constată că aplicarea art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană se referă la o discriminare între impozitele aplicate „produselor altor state membre” și impozitele „interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Așadar, discriminarea la care se referă acest text legal are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene, în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Statului Român.
Se impune, așadar, constatarea că art. 90 este aplicabil numai în măsura în care bunul astfel impozitat este un produs al „altor state membre” ale Uniunii Europene.
Curtea subliniază că principiul libertății de circulație se aplică atât produselor care provin din statele membre cât și produselor care sunt localizate în cadrul Comunității și care au fost importate în mod legal dintr-un stat din afara Comunității. În momentul importului inițial, aceste produse sunt supuse taxelor vamale conform politicii tarifare comune și formalităților administrative, statistice și de igienă corespunzătoare legislației UE. În urma acestor proceduri produsele primesc "dreptul la liberă circulație" în cadrul Uniunii Europene.
În principiu, libera circulație a mărfurilor cere statelor membre să abroge toate măsurile ce constituie o barieră în calea comerțului în interiorul Comunității. Abolirea măsurilor naționale restrictive de natură fiscală reprezintă corolarul stabilirii unei Uniuni Vamale ce cuprinde interzicerea taxelor de import și export și orice măsuri cu efect echivalent ce afectează comerțul între statele membre, precum și stabilirea unui tarif vamal comun față de state terțe (țările aflate în afara acestei zone).
În consecință, discriminarea fiscală apare numai în cazul autoturismelor second hand care au fost înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării acestora în România.
Curtea apreciază, în acest context, că se poate reține o eventuală aplicabilitate a dispoziției art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și o eventuală discriminare fiscală numai în măsura în care se dovedește că acel autoturism a fost înmatriculat – înainte de a fi înmatriculat în România – în alt stat membru al Uniunii Europene decât România, deoarece acesta este criteriul care determină discriminarea fiscală a taxei de poluare din litigiu.
În acest sens, Curtea face trimitere la una din hotărârile recente ale Curții Europene de Justiție, respectiv la Ordonanța Curții Europene de Justiție pronunțată la data de 6 decembrie 2010 în cauza C‑377/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul D. (România), prin decizia din 9 iunie 2010, primită de Curte la 26 iulie 2010, în procedura A. B. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului C., Administrației F. pentru Mediu.
Curtea reține că prin această ordonanță, Curtea Europeană de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Tribunalul D. prin decizia din 9 iunie 2010, deoarece a reținut că articolul 110 TFUE nu este aplicabil într-o situație precum cea din acțiunea principală.
În paragraful nr. 11 din Ordonanța respectivă, Curtea Europeană de Justiție a reținut că ”...potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe (Hotărârea din 10 octombrie 1978, Hansen & Balle, 148/77, R.., p. 1787, punctul 23, Hotărârea din 9 iunie 1992, Simba și alții, C‑228/90-C‑234/90, C‑339/90 și C‑353/90, R.., p. I‑3713, punctul 14, precum și Hotărârea din 18 decembrie1997, Tabouillot, C‑284/96, R.., p. I‑7471, punctul 23)”.
În acest condiții, ținând seama că art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană este aplicabil mărfurilor importate din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Curtea constată necesitatea dovedirii faptului că autovehiculul pentru care s-a plătit taxa de poluare contestată în prezenta cauză a fost înmatriculat într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Or, în speță nu s-a făcut o astfel de dovadă.
În consecință, Curtea constată că taxa de poluare impusă în cazul acestui autoturism nu este discriminatorie și nu contravine dispozițiilor art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar instanța de fond a pronunțat soluția recurată cu aplicarea greșită a legii, reținând în mod nefondat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare plătite de reclamantă, fiind, așadar, incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod de Procedură Civilă.
Având în vedere cele arătate mai sus, în conformitate cu art. 312 alin. 1 și 3 Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 548/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. A. C..
Față de cele expuse, Curtea, rejudecând cauza, va modifica sentința civilă recurată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamantul V. A. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara și în consecință va respinge cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Administrației F. pentru Mediu. Va menține dispozițiile sentinței recurate în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
În baza art. 274 C.proc.civ., va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 548/29.02.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu intimatul V. A. C..
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul V. A. C. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Menține dispozițiile sentinței recurate în ceea ce privește respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27.02.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER
F. N.
Red. ȘEP/25.03.2013
Tehnodact NF/25.03.2013
Prima instanță: Tribunalul T.
Președinte - G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9660/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1533/2013.... → |
|---|
