Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1615/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1615/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-03-2013 în dosarul nr. 5869/108/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1615
Ședința publică din 27 martie 2013
PREȘEDINTE: Prof. Univ. Dr. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: I. B.
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, în contradictoriu cu intimatul M. O. împotriva sentinței civile nr.467/22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantului intimat, avocat S. P. I., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantului intimat a depus concluzii scrise și chitanță fiscală ce atestă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 500 lei.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentanta reclamantului intimat, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.467/22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș.
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul M. O., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș și, în consecință:
A fost obligată pârâta să restituie reclamantului taxa de primă înmatriculare în cuantum de 5727,92 lei, sumă actualizată cu dobânda legală prevăzută de art. 124 alin. 2 și art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, începând cu a 45-a zi de la data formulării cererii de restituire și până la data restituirii efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 539,30 lei.
Împotriva acestei hotărâri pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii prin aceea că temeiul perceperii taxei de poluare a fost O.G 50/2008, act normativ în deplin acord cu art. 110 TFUE.
Totodată, recurenta invocă nevalorificarea dispozițiilor art. 274 ( alin. 3) Cod procedură civilă, solicitând micșorarea cheltuielilor avocațiale.
Hotărârea este criticată și pentru neadmiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului, care nu a urmat procedura prealabilă administrativă, prevăzută de art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată de art. 205 Cod procedură fiscală, art. 41 Cod procedură fiscală.
În acest context, se invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative, în raport cu dispozițiile art. 207 (1) Cod procedură fiscală, termenul vizat de normă, de 30 de zile, fiind depășit, cu consecința sancțiunii decăderii.
În cauză, reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii, din perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, 304 ind. 1 Cod procedură civilă, în cauză nefiind incidente temeiurile de casare/modificare a hotărârii, prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri în sensul art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cu privire la inadmisibilitatea/tardivitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Mai mult, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În același sens, în jurisprudența CJUE - cauza Metallgesellschaft și Hoechst, s-a statuat că restituirea taxelor prevalate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării în momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor, ipoteză identificată în prezenta cauză.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește cheltuielile de judecată, Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, luând în considerare criterii precum: valoarea obiectului litigiului, munca prestată de avocat efectiv în cauză cu exponent în durata procedurii și problemele de drept ridicate de pârâtă, pe calea întâmpinării și a excepțiilor procedurale invocate, poziția pârâtei, în raport cu acțiunea reclamantului pe parcursul litigiului – criterii menite a configura culpa procesuală, care stă la baza aplicării dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă, va obliga pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului A., în reprezentarea Administrația Finanțelor Publice Chișineu Criș, în contradictoriu cu intimatul M. O. împotriva sentinței civile nr.467/22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, având ca obiect contestație împotriva actului administrativ fiscal.
Obligă pârâta să plătească intimatului reclamant suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Prof. Univ. Dr. L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
I. B.
Red. L.B/27.03.2013
Tehnored. I.B. 2 ex./24.04.2013
Primă instanță: E.I. – Tribunalul A.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 189/2013. Curtea... | Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 8474/2013. Curtea... → |
|---|








