Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 303/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 303/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 4272/30/2011
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 303
Ședința publică din 30 ianuarie 2013
P.:R. P.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:E. N.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 125/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații E. A. I. și Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă,Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 125/17.01.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Timișoara.
A admis acțiunea formulată de reclamantul E. A. I., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara.
A obligat pârâta să restituie reclamantului taxa de poluare în cuantum de 5697 lei, precum și la plata dobânzii legale prevăzută de OG92/2003, aplicată acestei sume, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 14.03.2011 și până la restituirea integrală a sumei.
A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei.
A admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Timișoara.
A obligat chemata în garanție la restituirea către pârâta a sumei de 5697 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul T. a reținut că reclamantul a achiziționat la data de 15.09.2008, un autoturism – marca PEUGEOT cu nr. de identificare VF37ADHYE32507994, provenit din spațiul comunitar-Austria- înmatriculat pe teritoriul acestui stat la data de 09.09.1998 (f. 14-15 dosar).
În vederea utilizării autoturismului în România, reclamantul a demarat procedurile de înmatriculare a acestuia, conform prevederilor art. 11 din OUG nr. 195/2002 - privind circulația pe drumurile publice, fiind nevoit să achite o taxă de 5697 lei (f.8 dosar)- cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule, calculată in baza prevederilor O.U.G. 50/2008, prin Decizia nr._/13.11.2008 emisă de pârâta AFP Timișoara (f. 7 dosar).
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, însă instituția pârâtă a refuzat restituirea apreciind că taxa de poluare este datorată pentru înmatricularea autovehiculelor (f.10 dosar).
În atare situație, reclamantul a înaintat prezenta acțiune, apreciind că refuzul instituției pârâte este unul nejustificat, în condițiile în care taxa de poluare este percepută în temeiul unor dispoziții care contravin normelor dreptului comunitar.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, instanța a constatat că reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare pe care a achitat-o la pârâta AFP Timișoara, fiind evident că această instituție justifică legitimare procesuală pasivă.
Prin urmare, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de această instituție apare ca neîntemeiată și s-a impus a fi respinsă.
Totodată, instanța a constatat că, raportat la disp. art. 84 și 129 al. 4 cod pr. civ., s-a impus calificarea corectă a cererii reclamantului.
Astfel, deși reclamantul nu a indicat în mod expres, ca și temei de drept al cererii sale, disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, acțiunea formulată trebuie calificată astfel, întrucât s-a apreciat că taxa de poluare pe care a achitat-o, este nelegală, dispozițiile legale ce o consacră, fiind contrare normelor dreptului comunitar.
Ca atare, față de motivele de fapt invocate în susținerea acțiunii, prezenta acțiune trebuie calificată ca fiind întemeiată pe disp. art. 117 al. 1 lit. d cod pr. fiscală, potrivit cu care:”Se restituie, la cerere, debitorului…..sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”.
Analizând, în continuare, legalitatea măsurilor contestate, Tribunalul a constatat că problema litigioasă pe care o ridică speța de față, este aceea de a stabili dacă legislația internă – care condiționează înmatricularea autovehiculului achiziționat de reclamantă, dintr-un stat membru al Uniunii Europene, de plata taxei de poluare - este compatibilă cu prevederile legislației comunitare.
În sensul celor de mai sus, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 110 par. 1 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene (fostul art. 90 par. l din Tratatul de instituire a Comunității Europene) - în continuare Tratatul - ”Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor sate membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor nationale similare”.
Scopul instituirii art. 110 (ex. art. 90) din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor în spațiul comunitar, iar domeniul său de aplicare vizează impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
În ce privește raportul dintre legislația internă și legislația comunitară, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte ce apar între aceste categorii de norme, Tribunalul a constatat că, potrivit art. 148 din Constituția României - urmare a aderării la Uniunea Europeană - prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare (alin 2). Parlamentul, Presedintele României, Guvernul si autoritatea judecatoreasca garanteaza aducerea la îndeplinire a obligatiilor rezultate din actul aderarii si din prevederile alineatului 2 (alin.4).
Aceste obligații au fost reafirmate și prin Legea nr. 157/2005 - de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
În altă ordine de idei, Tribunalul a reținut că în jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene s-a statuat, în mod constant, că dreptul comunitar constituie o ordine juridică independentă - care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza C./Enel [1964]); totodată, că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea respectivelor norme pe cale administrativă sau pe calea unei proceduri constituționale (a se vedea, spre ex., decizia Curții în cauza Simmenthal [1976]).
În speță, examinând conformitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 paragraful 1 din TFUE, Tribunalul a constatat că, răspunzând întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat în cauza C‑402/09 ( T. vs Statul român) că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piata natională”.
Or, potrivit prevederilor OUG nr. 50/2008, criteriul în funcție de care se datorează taxa pe poluare, este acela al primei înmatriculări a autoturismului în România.
Se ivește, astfel, o discriminare între categoria vehiculelor second-hand achiziționate din țară (în privința cărora înmatricularea pe numele noului proprietar se face fără plata taxei) și categoria vehiculelor second-hand achiziționate din afara țării – inclusiv din spațiul comunitar (în privința cărora înmatricularea este condiționată de plata taxei).
Însă, o astfel de discriminare este de natură a descuraja achiziționarea autoturismelor second-hand din spațiul comunitar, constituind o piedică în libera circulație a mărfurilor și venind în contradicție cu prevederile art. 110 TFUE.
În atare situație, Tribunalul, constatând incompatibilitatea reglementărilor interne cu normele dreptului comunitar, a procedat la înlăturarea acestora.
Pentru motivele arătate, Tribunalul a apreciat că acțiunea de față este întemeiată și se impune a fi admisă, cu consecința restituirii, către reclamant, a taxei de poluare în cuantum de 5697 lei, achitată la data de 18.11.2008.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata dobânzii legale, instanța a retinut că aceasta este întemeiată, față de disp. art. 124 cod pr. fiscală, dispunându-se obligarea sa și la plata dobânzii, cu începere de la expirarea termenului de 45 zile calculat din data de 14.03.2011 (prevăzut de art. 70 al. 1 cod pr. fiscală) – data cererii de restituire - și până la restituirea integrală a sumei.
În ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu București, formulată de pârâta AFP Timișoara, instanța a apreciat că aceasta este întemeiată și se impune a fi admisă, pentru cele arătate în continuare.
În sensul celor de mai sus, Tribunalul a constatat că, potrivit disp. art. 1 al. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare se face venit la Fondul pentru Mediu, iar Administrația F. pentru Mediu are atribuții de gestionare a acestei taxe.
Prin urmare, cum instituția care gestionează taxa de poluare, este Administrația F. pentru Mediu, în sarcina acesteia ia naștere obligația de restituire a taxei.
În consecință, văzând și disp. art. 60-63 cod pr. civ., s-a dispus obligarea chematei în garanție la plata către pârâtă, a sumei de 5697 lei, cu titlu de taxă de poluare.
În baza disp. art. 274 cod pr. civ., reținând culpa procesuală a instituției pârâte AFP Timișoara, aceasta a fost obligată să plătească reclamantului, suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru în sumă de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 03 lei.
Împotriva sentinței civile nr. 125/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în cazul contrar, obligării Administrației F. pentru Mediu la plata către AFP Timișoara și a dobânzii legale prevăzute de C.pr.fiscală aferente sumei de restituit, și menținerea în rest a dispozițiilor din hotărârea recurată.
Recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene.
A mai arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.9/2012, iar hotărârea pronunțată în cauza T. a devenit caducă și inaplicabilă în raport cu noua reglementare legală în vigoare în prezent cu aplicabilitate imediată.
Reclamantul intimat nu a depus întâmpinare la dosar.
Analizând recursul promovat prin aplicarea dispozițiilor art. 304, 304 ind.1 Cod procedură civilă, prin prisma probatoriului administrat, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește temeinicia cererii, instanța reține că, în speță, reclamantul nu pune în discuție o discriminare directă permisă de dispozițiile OUG nr. 50/2008, căci din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Fiind datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat, taxa în discuție nu stabilește un tratament diferențiat pe baza criteriilor menționate, astfel încât nu poate fi considerată direct discriminatorie, după cum, de altfel, a constatat și Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., publicată la 28.05.2011 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pct. 36.
Dimpotrivă, se constată că reclamantul se prevalează de caracterul indirect discriminatoriu al taxei instituie prin OUG nr. 50/2008, susținând că aceasta descurajează importul de autovehicule de ocazie din statele membre ale Uniunii Europene, sens în care ar fi relevantă, totuși, o comparație între autovehiculele similare, cu caracteristici identice, înmatriculate pe teritoriul României anterior intrării în vigoare a menționatului act normativ și cele importate ulterior.
În acest sens, prin hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., deja citată, pct. 58-59, analizând neutralitatea taxei pe poluare instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta sa inițială, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală”, că, „în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”, respectiv, că „deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE”, iar la pct. 53 a precizat că „Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE”.
În aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut, analizând neutralitatea taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, în varianta inițială, în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate, că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceste considerente se impun și în ceea ce privește regimul de taxare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Variantele ordonanței care o succed pe cea analizată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea din 7.04.2011, dată în cauza C-402/09, T., mai sus citată, păstrează formula de calcul a taxei pe poluare și majorează cuantumul acesteia. Prin urmare, toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin același regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. În acest sens s-a concluzionat în cauza N., C-263/10, la pct. 27.
Față de cele expuse, având în vedere că reclamanta a achitat taxa pe poluare la data de 18.11.2008, în temeiul OUG nr. 50/2008 în versiunea sa modificată, se impune interpretarea dată legislației Uniunii Europene prin hotărârea, în cauza T., deja citată.
Așadar sunt întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora, datorită efectelor concrete pe care le produce, taxa are caracter indirect discriminatoriu, fiind contrară dispozițiilor din fostul art. 90 TCE, actualul art. 110 TFUE.
Cu privire la dispozițiile Legii nr. 9/2012 invocate de recurentă, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. 1 din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că prin dispozițiile Legii nr. 9/2012 se tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu aceea cuprinsă în noua lege, referitoare la taxa pentru emisiile poluante, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012.
Efectul concret al acestei reglementări este acela al limitării, cel puțin în anumite cazuri, a dreptului contribuabilului care a plătit taxa de poluare la restituirea integrală a taxei respective.
Or, Curtea subliniază că taxa de poluare a fost considerată de Curtea Europeană de Justiție ca fiind contrară art. 110 TFUE și că această constatare impune restituirea taxelor plătite cu încălcarea dreptului UE. Dată fiind prioritatea dreptului UE în raport cu dreptul intern, Curtea reține că efectele impuse prin aplicarea dreptului UE nu pot fi înlăturate, nici măcar parțial, printr-o lege internă.
Prin urmare, Curtea consideră că această reglementare nu poate aduce atingere constatării Curții Europene de Justiție referitoare la contrarietatea dintre Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 și art. 110 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, contrarietate în vigoare la momentul plății taxei de poluare de către reclamant.
Totodată, caracterul retroactiv al acestei reglementări împiedică aplicarea acestor dispoziții unor raporturi juridice născute anterior intrării ei în vigoare, în condițiile în care la momentul plății taxei de poluare de către reclamant, această taxă nu se aplica autovehiculelor de ocazie de pe piața internă, grevând exclusiv autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată în România în perioada respectivă.
Curtea observă că Legea nr. 9/2012 nu înlătură sub nici o formă – pentru trecut – această discriminare existentă la momentul plății taxei de poluare din litigiu, în condițiile în care nu impune noua taxă și autovehiculelor deja înmatriculate în România și care au făcut obiectul unor vânzări sau transcrieri a dreptului de proprietate în perioada în care a fost în vigoare O.U.G. nr. 50/2008.
Prin urmare, Curtea consideră că dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 nu înlătură dreptul reclamantului de a obține restituirea integrală a taxei de poluare în litigiu ca fiind o taxă contrară art.110 TFUE.
În ceea ce privește aplicabilitatea în cauză a Hotărârilor Curții de Justiție din cauzele T. (C-402/09) și N. (C‑263/10), instanța de recurs reține că în paragrafele nr. 28 și 29 din hotărârea T., Curtea de Justiție a arătat că analiza sa a avut în vedere OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, iar nu versiunea modificată prin OUG nr. 208/2008.
Pe de altă parte, în hotărârea N., Curtea Europeană de Justiție a examinat compatibilitatea art. 110 TFUE cu OUG nr. 50/2008, în versiunea sa aplicabilă în România în perioada 15.12._09 (stabilită în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin Ordonanțele de Urgență nr. 208/2008, 218/2008, 7/2009 și 117/2009).
Curtea subliniază, de asemenea, că în cauza N. se solicitase restituirea unei taxe de poluare plătită la data de la 1 februarie 2010, astfel cum rezultă din paragraful 16 al hotărârii N., și că nici Guvernul României nu a contestat aplicabilitatea reglementării examinate de Curtea Europeană de Justiție în perioada anului 2010.
Curtea subliniază, de asemenea, că modificările ulterioare ale OUG nr. 50/2008 nu au modificat formula de calcul a taxei de poluare, ci au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, cu consecința majorării – substanțială în unele cazuri – a cuantumului taxei de poluare datorate la înmatricularea autovehiculelor.
Astfel, atât OUG nr. 208/2008, cât și OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009 au înlocuit anexele inițiale ale OUG nr. 50/2008, dublând sau triplând cuantumul taxei de poluare în unele cazuri în raport cu reglementarea inițială, și păstrând formula de calcul a taxei, astfel cum a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
De asemenea, Curtea constată că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date. Această caracteristică esențială a taxei de poluare a rămas neschimbată până în prezent, indiferent de modificările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008
De aceea, Curtea concluzionează că în măsura în care nivelul taxei de poluare este unul dintre criteriile de constatare a incompatibilității dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare – reglementarea ulterioară datei de 15.12.2008 și, respectiv aceea ulterioară datei de 19.02.2009 sunt vizate implicit de această hotărâre a Curții Europene de Justiție.
În plus, Curtea reamintește că începând cu OUG nr. 208/2008 și continuând cu OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009, a fost introdusă și perpetuată o scutire totală de la plata taxei de poluare pe perioada 15.12._09 (neaplicabilă în prezenta cauză), iar prin OUG nr. 117/2009 a fost extinsă temporar această scutire pentru o categorie limitată de autovehicule, fără a oferi un remediu pentru autovehiculele similare deja înmatriculate în România cu plata taxei de poluare.
Date fiind aceste constatări, Curtea reține că singurul element de diferență esențial al prezentei cauze față de cauza T. ar fi cuantumul taxei de poluare ,iar nu formula de calcul, sau sfera de aplicare a taxei de poluare.
În consecință, Curtea consideră că incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și taxa de poluare din prezentul litigiu se impune a fi analizată prin prisma hotărârilor Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., menționate anterior – hotărâri în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială, dar și în versiunile ulterioare.
Referitor la critica recurentei in sensul ca se impunea obligarea Administrației F. pentru Mediu si la plata dobânzilor legale câtre recurenta pârâtă, Curtea constată că este întemeiată, având în vedere că prima instanță a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Timișoara să restituie reclamantului suma de 5697 lei, precum și dobânda aferentă calculată conform art.124 C.proc.fiscală. Deși a admis și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, a obligat chematul în garanție să plătească pârâtelor doar suma de 5697 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare, fără a-l obliga însă și la plata dobânzilor legale fiscale. Față de dispozițiile art.60 C.proc. civ., constatând că pârâta a căzut în pretenții atât cu suma de 5697 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare cât și cu dobânda legală fiscală aferentă, iar raportul juridic existent între pârâtă și chemata în garanție nu exclude antrenarea răspunderii chematei in garantie și pentru plata dobânzilor respective, Curtea constată că recursul recurentei este fondat sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 125/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații E. A. I. și Administrația F. pentru Mediu, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va obliga chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite către Administrația Finanțelor Publice Timișoara și dobânzile legale fiscale aferente sumei de 5697 lei reprezentând taxă de poluare, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, și până la data restituirii efective a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare. Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței civile nr. 125/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ în contradictoriu cu intimații E. A. I. și Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că obligă chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu să achite către Administrația Finanțelor Publice Timișoara și dobânzile legale fiscale aferente sumei de 5697 lei reprezentând taxă de poluare, la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei a cererii de restituire a taxei, și până la data restituirii efective a sumei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
R. P. Ș. E. P. E. N.
GREFIER,
G. K.
Red.:Ș.E.P./5.02.2013
Tehnored./G.K./ 2 ex./5.02.2013
Inst.fond: Tribunalul T. :jud.I. I.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5019/2013.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 189/2013. Curtea... → |
|---|
