Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 377/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 377/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 31-01-2013 în dosarul nr. 4153/115/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ – 31.05.2012
DECIZIA CIVILĂ NR. 377
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 31.01.2013
PREȘEDINTE: Ș. E. P.
JUDECĂTOR: R. C.
JUDECĂTOR: M. I.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta D.G.F.P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 103/1.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată P. M. A. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 28.01.2013, întâmpinare din partea reclamantei intimată P. M. A. și dovada înmatriculării autovehiculului din litigiu într-un alt stat membru al Uniunii Europene anterior înmatriculării în România.
Instanța, analizând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 103 din 1.02.2012, Tribunalul C.-S. a admis acțiunea formulată de reclamanta P. M. A., în contradictoriu cu pârâtele, Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu; a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/08.10.2009 emisă de Administrația Finanțelor Publice B.; a obligat pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la plata sumei de 864 lei cu titlu de taxă de poluare; a obligat pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la plata dobânzilor legale, respectiv a dobânzilor fiscale, calculate începând cu ziua următoare celor 45 de zile de la data înregistrării în evidențele pârâtei a cererii de restituire a taxei de poluare și până la data efectuării plății efective; a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și obligă chematul în garanție să plătească pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. suma de 864 lei, reprezentând contravaloarea taxei de poluare și, totodată, a obligat pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
reclamanta P. M. A. a achiziționat în anul 2009 un autoturism second-hand dintr-un stat membru UE, marca Opel tip H00/AC11/AGILA, nr. Identificare WOLOHAF687G070911, fabricat în anul 2007, data primei înmatriculări fiind anul 2007.
Pentru a putea înmatricula acest autovehicul în România, reclamantul a fost obligat să plătească taxa de poluare stabilită prin Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/08.10.2009, emisă de Administrația Finanțelor Publice B. în cuantum de 864 lei.
Reclamanta a plătit taxa de poluare impusă de lege, astfel cum rezultă din copia chitanței . nr._/08.10.2009.
Ulterior, prin adresa nr._/6.11.2009 reclamantul a solicitat Administrației Finanțelor Publice B. restituirea taxei de poluare achitate, conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, însă i s-a comunicat acestuia că taxa de poluare a fost emisă conform dispozițiilor legale, fiind refuzată restituirea sumei.
Întrucât autoritatea pârâtă a refuzat restituirea taxei de poluare, reclamanta a promovat, la data de 21.12.2009 prezenta acțiune, prin care a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/08.10.2009, a chitanței de plată a taxei de poluare și obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare achitate conform Ordonanței de Urgență nr. 50/2008, cu prilejul înmatriculării în România a autovehiculului respectiv.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană și arătând, că taxa de poluare achitată contravine acestor dispoziții din dreptul comunitar, care prevalează asupra dreptului național și impun înlăturarea reglementării din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008, care instituie o taxă internă discriminatorie.
În analizarea înscrisurilor depuse de către reclamantă în susținerea acțiunii, asupra cererii formulate, Tribunalul a reținut că taxa de poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008, care a abrogat prevederile din Codul fiscal referitoare la taxa de primă înmatriculare a autovehiculelor. Reglementarea taxei de poluare a suferit mai multe modificări după .>
Curtea Europeană de Justiție în cauza T. (cauza C-402/09), s-a pronunțat cu privire la forma în vigoare la data achitării de către reclamant a taxei de poluare, în sensul că s-a pronunțat hotărâre în care s-a reținut incompatibilitatea dintre art. 110 TFUE și reglementarea română a taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008, în versiunea sa inițială.
Curtea de justiție a constatat astfel că taxa de poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Ori, instituindu-se o astfel de diferențiere, Curtea Europeană de Justiție a constatat că OUG nr.50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, s-a apreciat că nu este respectat nici principiul poluatorul plătește, această taxă fiind aplicabilă doar autoturismelor de ocazie importate, obiectivul protecției mediului putând fi atins prin instituire unei taxe anuale care nu ar mai favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Tribunalul a constatat întemeiate susținerile reclamantei cu privire la încălcarea art.110 TFUE (fostul articol 90) prin perceperea taxei de poluare.
Reținând incompatibilitatea taxei de poluare instituite în sarcina reclamantei cu dispozițiile art. 110 TFUE, Tribunalul a desființat actul de impunere a acestei taxe, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/08.10.2009, emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S., decizia fiind consecința aplicării eronate a unor dispoziții legale interne contrare reglementării europene.
Ca urmare a anulării actului de impunere, se impune și restituirea sumelor percepute în temeiul acestui act, în vederea reparării prejudiciului pricinuit reclamantei prin acest act nelegal. Prin urmare, Tribunalul a dispus obligarea pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la restituirea către reclamantă a sumei de 864 lei, reprezentând taxa de poluare percepută cu încălcarea art. 110 TFUE.
În privința cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, cerere formulată de pârâta DGFP C.-S., Tribunalul a reținut următoarele:
În drept, instanța reține că, potrivit prevederilor art. 60 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, „partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
În fapt, constată că raportul juridic dedus judecății constă în pretenția reclamantei de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emisă de Administrația Finanțelor Publice B., și de obligare a acesteia la restituirea taxei de poluare plătită și contestată de reclamantă, cu obligarea la plata dobânzilor legale aferente și a cheltuielilor de judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 50/2008 rezultă că sumele percepute de Statul Român cu titlul de taxă de poluare sunt virate în contul Administrației F. pentru Mediu și că această autoritate gestionează sumele respective.
Având în vedere aceste reglementări, Tribunalul a reținut că organele fiscale au competențe limitate la calcularea, încasarea și soluționarea contestațiilor formulate de contribuabili împotriva acestor acte, iar competențele privind administrarea sumelor astfel încasate revin Administrației F. pentru Mediu.
Motiv pentru care, Tribunalul a reținut că suma plătită de reclamantă cu titlul de taxă de poluare a fost virată în contul Administrației F. pentru Mediu, pârâta Administrația Finanțelor Publice B. nefiind creditor bugetar.
Pentru cele mai sus menționate, Tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Referitor la acordarea dobânzilor legale aferente sumei plătite cu titlul de taxă de poluare, Tribunalul a reținut că legislația care reglementează dobânzile datorate în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget este dispusă de art. 124 Cod de Procedură Fiscală, potrivit căruia, „pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”, iar nu de dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 9/2000 sau de dispozițiile art. 1084 din Codul civil.
Astfel, potrivit prevederilor fiscale mai sus enunțate, „cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.
Conform art. 117 alin. 2 Cod de Procedură Fiscală, „prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere”.
Prin coroborarea dispozițiile enunțate, Tribunalul a constatat că dobânzile legale datorate de autoritățile fiscale în prezenta cauză se impun a fi calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența acestor autorități a cererii de restituire a taxei.
În consecință, a dispus obligarea pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. la plata dobânzilor legale la nivelul majorării de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală, calculate din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea în evidența pârâtei, a cererii de restituire a taxei.
Motiv pentru care, potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ., Tribunalul a obligat pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. solicitând modificarea sentinței și respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile sesizării instanței ori pentru tardivitatea plângerii prealabile, iar în subsidiar, ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene. S-a mai cerut ca, în ipoteza menținerii soluției de admitere a cereri principale, să fie admisă cererea de chemare în garanție îndreptată împotriva Administrației F. pentru Mediu.
La termenul de judecată din 31.01.2013, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP C. S., excepție ce se privește a fi întemeiată și urmează a fi admisă, față de următoarele considerente:
Potrivit art. 5 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, „taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă”, definită de art. 2 lit. d, ca fiind „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe”. Rezultă așadar că taxa pe poluare a fost încasată de către pârâta AFP B., iar nu de către pârâta DGFP C. S..
Prin cererea de chemare în judecată promovată, reclamanta a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare, emisă de AFP B., a deciziei de soluționare a contestației administrative îndreptate împotriva acesteia, cu nr._/08.10.2009, obligarea pârâtei DGFP la restituirea taxei pe poluare, în valoare actualizată și cu dobânzile reglementate de art. 1082, 1084 Cod civil, cu cheltuieli de judecată.
Or, față de considerentele mai sus expuse, se constată că nu pârâta chemată în judecată a încasat taxa pe poluare a cărei restituire se solicită, ci AFP B., care nu a fost indicată ca pârât în cererea de chemare în judecată.
Astfel fiind, se constată că pârâta DGFP C. S. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, căci nu este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. Dimpotrivă, raportul de drept fiscal s-a născut între reclamant și unitatea teritorială care i-a încasat suma cu titlu de taxă pe poluare, anume, AFP B., doar aceasta având calitate procesuală pasivă. Așadar, se impune respingerea tuturor capetelor de cerere din acțiune care vizează anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare și restituirea acesteia, în valoare actualizată și cu dobânzi, fără analizarea lor în fond, ca fiind îndreptate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ.
Așadar, se constată că pârâta DGFP C. S. are calitate procesuală pasivă doar pentru capătul de cerere care vizează anularea deciziei sale de soluționare a contestației administrative promovate împotriva deciziei de calcul a taxei pe poluare. Se constată încă că anularea acestui act, neurmată de anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare împotriva căreia s-a îndreptat contestația administrativă soluționată de DGFP C. S. nu ar putea produce nici un folos practic reclamantei, fiind astfel lipsită de interes, căci decizia de calcul ar rămâne să producă în continuare efecte juridice împotriva sa. Pentru acest motiv, se impune în cauză și respingerea primului capăt de cerere al acțiunii reclamantei, fără a mai fi analizat în fond.
Față de aceste considerente, se constată că prima instanță a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în cauză, în sensul art. 304 pct. 9 C.pr.civ., motiv pentru care se va admite recursul declarat, se va modifica în tot sentința recurată și se va respinge cererea promovată de reclamanta P. M. A. împotriva pârâtei D.G.F.P. C.-S..
Pe cale de consecință, în temeiul art. 63 C.pr.civ, se va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.G.F.P. C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu, aceasta devenind lipsită de obiect.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act de faptul că reclamanta se află în culpă procesuală, astfel încât nui i se cuvine acordarea cheltuielilor de judecată solicitate în fața primei instanțe, precum și că celelalte părți nu au solicitat acordarea unor sume cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta recurentă D.G.F.P. C.-S. împotriva sentinței civile nr. 103/1.02.2012, pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată P. M. A. și cu chemata în garanție intimată Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în tot sentința recurată în sensul că:
Respinge cererea promovată de reclamanta P. M. A. împotriva pârâtei D.G.F.P. C.-S..
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâta D.G.F.P. C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Ș. E. P. R. C. M. I.
GREFIER
D. C.
RED/ R.C./19.02.2013
TEHNORED/D.C./19.02.2013 – 2 exemplare
Primă instanță:Tribunalul C.-S.
Judecător – M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 374/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 959/2013.... → |
|---|
