Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 411/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 411/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 2992/108/2011**
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ - 05.08.2013
SENTINȚA CIVILĂ nr. 411
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 07.10.2013
COMPLETUL CONSTITUIT DIN
PREȘEDINTE: M.-C. D.
GREFIER: D. C.
S-a luat în examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. și A. Națională a Vămilor, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 30.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la secția civilă a Tribunalului A. la data de 22 mai 2011 reclamanta . SRL a chemat în judecată pe pârâta Direcția județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.138.759 lei cu titlu de despăgubiri pentru repararea prejudiciului suferit în perioada august – decembrie 2008, ca urmare a executării Deciziei de impunere nr. 1/C. din 07.07.2008, cât și a blocării activității societății, prejudiciu compus din suma de 527.250 lei însemnând profit nerealizat, suma de 276,811 lei însemnând cheltuieli proprii societății și suma de 334.698 lei însemnând majorări calculate de către AFPM A. pentru neplata la buget a sumelor restante, până la zi.
În motivare, reclamanta a arătat că în cursul anului 2008, activitatea societății a fost blocată ca urmare a emiterii de către organul fiscal a Deciziei de Impunere nr.1 C./07.07.2008, prin care societatea a fost obligată la plata sumei de 2.243.060lei cu titlul de accize aferente produselor accizabile. Decizia de impunere a fost soluționată în mod favorabil (fiind anulată în totalitate), pe cale administrativă, de către Direcția Generală de soluționare a contestațiilor din cadrul Ministerului Finanțelor Publice fiind emisă în acest sens Decizia nr. 390/24.11.2008.
Prin încheierea din 21.11.2011 Secția civilă a Tribunalului A. a transpus cauza la un complet de contencios administrativ din cadrul Secției de contencios administrativ cu motivarea că, întrucât activitatea societății a fost blocată ca urmare a Deciziei de impunere nr. 1/7 iulie 2008, care a fost desființată prin Decizia nr. 390/24.11.2008, ca urmare a soluționării contestației de către Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul MFP, acțiunea reclamantei în obligarea la repararea prejudiciului revine secției de contencios administrativ fiscal a Tribunalului A..
Prin sentința civilă nr.420/20.02.2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. – Secția de contencios administrativ și fiscal a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara competența materială a soluționării acțiunii în contencios administrativ fiscal exercitată de reclamanta . SRL – Filiala A. în contradictoriu cu pârâtele A. Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A., pentru obligarea la plata sumei de 1.225.350 lei, reprezentând prejudiciu.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că, raportat la valoarea totală a prejudiciului pretins a fi suferit de către reclamantă în sumă de 1.138.759 lei, nu este competentă să soluționeze această cauză, având în vedere disp. art. 10 alin. 1 Teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile a căror valoare este mai mare de 500.000 lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 02.05.2012 sub nr._ .
La termenul de judecată din 26.11.2012, Curtea a invocat excepția necompetenței materiale, având în vedere obiectul cauzei, temeiul juridic al acțiunii și practica judiciară depusă la dosar.
Prin sentința civilă nr. 633 din data de 26.11.2012, Curtea de Apel Timișoara a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta . SRL, în contradictoriu cu pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. și A. Națională a Vămilor București, în favoarea Tribunalului A. – Secția Civilă. Totodată, Curtea a constatat ivit conflictul negativ de competență și trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că reclamanta s-a adresat cu o acțiune de drept comun, având ca obiect obligarea autorității vamale la plata unor despăgubiri, susținând în esență că, prin emiterea unui act administrativ ilegal a determinat blocarea activității reclamantei, cu consecința imposibilității continuării obiectului de activitate, respectiv pierderea profitului și cu consecința imposibilității plății datoriilor curente, cu acumularea penalităților de întârziere. Reclamanta a cuantificat profitul nerealizat, penalitățile menționate și cheltuielile proprii la suma de 1.138.759 lei iar temeiul juridic al acțiunii a fost indicat ca fiind art.998 – 999 cod civil în redactarea inițială.
Curtea a constatat că în cauză nu se solicită a fi exonerată reclamanta de o creanță fiscală, așa cum de asemenea nu se solicită restituirea vreunei sume de bani achitate în baza vreunei norme de drept fiscal, ci se solicită antrenarea răspunderii civile delictuale, concluzie ce rezultă fără nici un dubiu din obiectul cauzei, din prezentarea situației de fapt și din temeiul juridic invocat, temei asupra căruia reprezentantul reclamantei insistă a fi menținut.
Prin urmare, reținându-se că obiectul acțiunii se circumscrie litigiilor soluționate de Secțiile civile ale instanțelor judecătorești, instanța a constatat că este competent a soluționa cauza Tribunalul A. – Secția civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 2 punctul 1, litera b Cod procedură civilă, în același sens decizând de altfel și ÎCCJ prin Decizia nr.3361/24.06.2010, pronunțată în dos. nr._ (fila 58 dosarul Judecătoriei A., atașat la dosar).
Întrucât în cauză și-a declinat competența reciproc atât Tribunalul A. cât și Curtea de Apel Timișoara, constatându-se ivit conflictul negativ de competență, potrivit art. 22 punctul 3 C.pr.civ, instanța a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acestui conflict, în temeiul art. 21 C.pr.civ.
Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . SRL - Filiala A. și pârâtele Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. și A. Națională a Vămilor în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a reținut în esență că, indiferent dacă reclamantul a invocat ca temei de drept dispozițiile art. 998-999 Cod civil, instanța are, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, obligația de a face calificarea cererii de chemare în judecată.
Astfel, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Obiectul acțiunii nu poate fi schimbat sau depășit, însă temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. 3 și 5 Cod procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 05.08.2013, sub nr._ .
La termenul de judecată din 30.09.2013, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității acțiunii (fila 40 dos. nr._ al Tribunalului A. – secția civilă) și excepția tardivității (fila 9 dos. nr._ al Tribunalului A. – secția contencios administrativ și fiscal), invocate de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. prin DRAOV Timișoara.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de către pârâtă, în conformitate cu dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, care prevăd că instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, Curtea apreciază că excepția inadmisibilității este neîntemeiată, fiind în schimb găsită întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune (denumită de pârâta excepția tardivității).
Cu privire la excepția inadmisibilității, Curtea reține că aceasta a fost invocată în contextul în care reclamanta a indicat ca temei juridic art.998 – 999 Cod civil, susținându-se de către pârâtă că în realitate este accesibilă procedura specială reglementată de legea contenciosului administrativ.
Este adevărat că acțiunea de față a fost apreciată de ÎCCJ ca fiind o acțiune de contencios administrativ iar nu o acțiune în răspundere civilă delictuală, potrivit dreptului comun, însă susținerile formulate în susținerea excepției inadmisibilității nu pot fi reținute întrucât, așa cum a arătat ÎCCJ în decizia mai sus prezentată, temeiul ei juridic nu leagă instanța, care este îndreptățită să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Prin urmare, indicarea greșită a temeiului juridic nu conduce la considerarea ca inadmisibilitatea a acțiunii, ci la recalificarea acțiunii în raport de norma legală incidentă speței.
Față de aceste considerente, excepția inadmisibilității urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Cu privire la excepția tardivității, Curtea reiterează în primul rând că ÎCCJ, cu prilejul soluționării conflictului de competență, a apreciat demersul reclamantei ca fiind o acțiune de contencios administrativ iar nu o acțiune în răspundere civilă delictuală, ieșind de sub incidența dreptului comun
În al doilea rând, reținând deja incidența în cauză a legii contenciosului administrativ, raportat la împrejurarea că în susținerea excepției este invocat textul de lege care reglementează termenul în care poate fi formulată cererea de chemare în judecată, Curtea constată că excepția se referă în realitate la prescripția dreptului material la acțiune.
Analizând această excepție, Curtea apreciază că este întemeiată fiind împlinit termenul stipulat de prevederile art.19 alin.2 din Legea nr.554/2004, potrivit cărora când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei, cererile adresându-se instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2).
Ori în speța de față reclamanta a cerut despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat în perioada august 2008 – decembrie 2008 de emiterea unor acte administrative anulate în procedura contestației administrative. Față de intervalul de timp indicat în chiar cuprinsul acțiunii, Curtea reține că reclamanta avea cunoștință despre existența și întinderea pagubei pretinse la sfârșitul exercițiului financiar sau, cel mai târziu, în primul trimestru al anului 2009, când trebuiau aduse la cunoștința autorităților fiscale datele financiar-contabile vizând anul 2008 și când se presupune că societate comercială deținea deja datele vizând profitul și pierderile realizate în exercițiul financiar anterior.
Acțiunea reclamantei a fost înregistrată însă pe rolul Tribunalului A. la data de 22.05.2011, la peste trei ani de la data închiderii exercițiului financiar și cu depășirea termenului de un an stipulat de prevederile art.19 alin.2 din Legea nr.554/2004, astfel încât concluzia ce se impune este aceea a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu consecința respinge acțiunii pentru motivul arătat, luând totodată act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.
Admite excepția, invocată de pârâta A. Națională a Vămilor prin Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara.
Respinge ca fiind prescrisă acțiunea formulată de . SRL în contradictoriu cu pârâtele A. Națională a Vămilor și Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A., având ca obiect despăgubiri.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-C. D. D. C.
RED/M.C.D/07.11.2013
TEHNORED/D.C./7.11.2013
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6736/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 04/2013.... → |
|---|
