Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 06/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 06/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 5128/108/2012

ROMÂNIA

C. DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ – 11.02.2013

DECIZIA CIVILĂ NR._

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 06.11.2013

PREȘEDINTE:M. BACĂU

JUDECĂTOR:C. D. O.

JUDECĂTOR:M. C. D.

GREFIER:M. T.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta C. de C. a României, împotriva sentinței civile nr.5146/19.11.2012, pronunțată în dosarul nr._, al Tribunalului A., în contradictoriu cu reclamanții – intimați . comunei U., pârâta – intimată C. de C. a Județului A. și intervenientul – intimat S. L. al Salariaților din Primăria municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara, având ca obiect litigii C. de C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea reclamantei – intimate . V., în reprezentarea pârâtei – recurente se prezintă consilier juridic B. A., lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei – intimate . dosar împuternicire avocațială.

Instanța pune în discuția părților excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta – recurentă și excepția lipsei de interes a Curții de C. a României, invocată de reclamanta –intimată .> Reprezentanta pârâtei recurente pune concluzii de admitere a excepției autorității de lucru judecat și de respingere a excepției lipsei de interes.

Reprezentantul reclamantei – intimate . excepției autorității de lucru judecat, arătând că în cauză nu este identitate de obiect, fiind vorba de alte sporuri și admiterea excepției lipsei de interes a recurentei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentanta pârâtei – recurente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul reclamantei – intimate . de admitere a recursului și casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a soluționat fondul cauzei.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 4.04.2011, reclamanții . comunei Ususau, în calitate de ordonator principal de credite, în contradictoriu cu pârâții C. de C. a României și C. de conturi a județului A., au solicitat anularea în parte, a Deciziei nr.S.204/23.11.2010, emisă de C. de C. a județului A., în sensul anularii pct.3 din aceasta decizie anularea, în totalitate, a încheierii nr.VI.86/09.03.2011, pronunțată de C. de C. a României; suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 3 din Decizia nr. S.204/23.11.2010 emisă de C. de C. a județului A., până la soluționarea irevocabilă a prezentei acțiuni în contencios administrativ precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 3 din decizie referitoare la întinderea prejudiciului și recuperarea sumelor.

Prin Încheierea ședinței publice din 21.06.2012, C. de Apel Timișoara a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art.223 lit. e) și 228 din regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Curții de C. a României nr.130/2010. A fost prorogată pronunțarea asupra excepției de necompetență materială și s-a stabilit termen de judecată la data de 21.09.2011.

Prin decizia nr. 4718 din 13.10.2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins recursul declarat de C. de C. a României împotriva Încheierii din 21.06.2011 a Curții de Apel Timișoara, ca nefondat.

Prin sentința civilă nr. 522 din 15.11.2011, C. de Apel Timișoara a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta . cu intimatele C. de C. a României și C. de C. A., în favoarea Tribunalului A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 26 iulie 2012.Prin sentința civilă nr.5146/19.11.2012 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul A. a respins excepția de necompetența materială funcțională a Curții de C. a României.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții . C. U. precum și cererea de intervenție accesorie formulată de S. L. al Salariaților din Primăria Mun. Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Mun. Timișoara și în consecință: a anulat în parte Decizia nr. S.204/23.11.2010 a Camerei de C. a Jud. A., în sensul anulării pct. 3 din această decizie, precum și încheierea nr. VI.86/09.03.2011 a Curții de C. a României.

A respins cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. 3 din nr. S.204/23.11.2010 a Camerei de C. a Jud. A., fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin Decizia nr.S.204/23.11.2010 emisă de C. de C. a județului A., s-a constatat la pct. 3 și 4 pretinsa nelegalitate a plății unor drepturi ale salariaților Primăriei comunei U., drepturi aprobate prin Contractul Colectiv de Muncă și Acordul Colectiv de Muncă (inclusiv actele adiționale), ambele aceste convenții fiind înregistrate la D.M.S.S.F. A. sub număr unic 1285/2006.

Instanța a reținut că drepturile salariale, aprobate și achitate salariaților la care se referă controlorii Camerei de C. a jud. A. sunt cele de la: art.19, lit. e) și f) din C.C.M./A.C.M. (la care se referă pct. 3 din decizia atacată); art.37, pct. 9 din C.C.M./A.C.M. (la care se referă pct.3 din decizia atacată); hotărâri judecătorești definitive și irevocabile prin care au fost acordate primarului și viceprimarului drepturi bănești reprezentate de sporul de dispozitiv, premiu anual și premiul lunar de 2% (la care se referă pct.4 din decizia atacată).

Intervenientul S. L. al Salariaților din Primăria Municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în Subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara, a susținut acțiunea formulată de . C. U. și a invocat totodată excepția de necompetență materială funcțională a Curții de C. a României – C. de C. A. în ce privește stabilirea legalității ori nelegalității unor clauze din convențiile colective de muncă, aducând în susținerea excepției aceleași argumente ca și reclamanții prin cererea de chemare în judecată.

Cu privire la excepția de competența materială funcțională a Camerei de C. a județului A. invocată de reclamanți și intervenient, instanța a respins-o cu motivarea că, potrivit art. 1 din Lega nr. 94/1992 C. de C. exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, iar în componența de control intră și verificarea modului de formare și utilizare a resurselor bugetelor unităților administrativ-teritoriale.

Prin decizia contestată, C. de C. nu s-a pronunțat asupra nelegalității sau nulității prevederilor contractuale respectiv acordurilor contractuale de muncă ci doar a apreciat că au fost plătite nelegal anumite drepturi salariale.

Împotriva pct. 3 din Decizia nr.S.204/23.11.2010, primarul comunei Ususau a formulat contestație, care a fost respinsă prin încheierea nr.VI.86/09.03.2011 pronunțată de C. de C. a României, care le-a fost comunicată prin intermediul M.A.I.-I.P.J. A., postul de poliție Ususau la data de 16.03.2011.

În termenul legal de 15 zile lucrătoare de la comunicarea "încheierii" reclamanții au formulat prezenta acțiune în contencios administrativ.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că, în M. Of. Nr. 401 din data de 15.06.2012 s-a publicat Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice și potrivit art. 2 „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii.

(2) Sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie. Cu privire la capătul de cerere privind suspendarea executării masurilor dispuse la pct.3 din decizia atacată reclamanții au invocat ca temei juridic art. 15 din Legea nr.554/2004”

Pe cale de consecință a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții . C. U. precum și cererea de intervenție accesorie formulată de S. L. al Salariaților din Primăria Mun. Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al Mun. Timișoara și în consecință a anulat în parte Decizia nr. S.204/23.11.2010 a Camerei de C. a Jud. A., în sensul anulării pct. 3 din această decizie, precum și încheierea nr. VI.86/09.03.2011 a Curții de C. a României.

A respins cererea de suspendare a măsurilor dispuse la pct. 3 din nr. S.204/23.11.2010 a Camerei de C. a Jud. A. referitoare la stabilirea întinderii prejudiciului și recuperarea acestuia, ca rămasă fără obiect date fiind prevederile legale sus-precizate astfel cum au fost reglementate de art. 2 din Legea nr. 84/2012.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, pârâta C. de C. a României considerând-o ca netemeinică și nelegală.

În motivarea recursului se arată că, analizând motivarea instanței de fond cu privire la măsura, dispusă la punctul 3 din Decizia nr.S.204/23.11.2010, se constată că aceasta nu face referire decât la faptul că: „în Monitorul oficial nr.401 din data de 15.06.2012 s-a publicat Legea nr.84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salariată ale personalului plătiți din fonduri publice".

Astfel, din considerentele sentinței recurate reiese că, instanța a invocat actul normativ anterior menționat, dispunând anularea măsurii de la pct.3 din Decizia nr.S.204/23.11.2010, fără să argumenteze care sunt elementele de legătură dintre acesta și măsura dispusă de C. de C. A., și de asemenea, fără să detalieze motivele, pe care se sprijină dispozițiile dispozitivului sentinței recurate.

Se mai arată că, susținerea instanței de fond este în mod vădit nesusținută în plan probator, știut fiind că dispozițiile Legii nr.84/2012 nu afectează legalitatea actelor Curții de C., prin care se reține caracterul nelegal al plăților unor drepturi salariate către personalul bugetar, stabilite prin contractual și acordul colectiv de muncă.

Începând cu 15.06.2012, intrând în vigoare Legea nr. 84/ 2012 - privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, potrivit art. 2 (1) din Legea 84/14.06.2012 consideră că „raportat la obiectul cauzei, se impune ca soluționarea acesteia, să aibă la bază, ca temei de drept, prevederile acestui act normativ, care prevede la art.2) alin.(1): „se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1 pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori drept consecință a constatării de către C. de C. a unor prejudicii".

Prin cererile de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat anularea măsurilor dispuse de C. de C., în temeiul Legii nr.554/02.12.2004 a contenciosului administrativ, fiind invocată legalitatea acordării drepturilor salariate din perspectiva prevederilor din acordurile colective și/sau a unor texte legale considerate incidente, astfel că în fața instanței se dezbate în concret, și legalitatea măsurilor dispuse de C. de C..

Așadar, intimata-reclamantă a considerat veniturile salariate ca fiind legale, și, prin urmare, nelegale măsurile dispuse de C. de C..

Or, art. 2 (1) din Legea 84/14.06.2012 nu stabilește că veniturile de natură salarială prevăzute la art. 1, sunt legale, ceea ce ar putea conduce la rămânerea fără obiect a cauzelor, în condițiile în care aceste cauze nu au ca obiect obligarea la plată.

Este adevărat că finalitatea urmărită de reclamanți este exonerarea de la plată, însă aceasta se produce prin efectul Legii nr. 84/2012, care nu stabilește că veniturile acordate în condițiile art. 1 din Legea nr. 84/2012, sunt legale.

Mai mult, în condițiile în care Legea nr. 84/2012 stabilește exonerarea de la plată, aceasta conduce în mod logic la concluzia că veniturile de natură salarială stabilite în condițiile prevăzute de art. 1 nu au fost legale, consfințind astfel măsurile dispuse de C. de C., ce exercită funcția de control în condițiile statuate de art. 21 din Legea nr.94/1992, în conformitate și cu principiul legalității.

Din corelarea obiectului cererilor de chemare în judecată cu prevederea înscrisă la art. 2 din Legea nr. 84/2012, reiese că acest text de lege intervine în raportul dintre angajatori și angajați, în măsura în care angajatorii emit decizii de impunere.

Deci instanțele de judecată pot dezbate legalitatea acordării veniturilor salariale (astfel că reclamanții pot justifica interesul), art. 2 din Legea nr.84/2012 fiind incident în cazul în care angajatorii pun în aplicare, prin dispoziții de impunere, măsurile stabilite de C. de C..

Susținerile recurentei, cu privire la statuarea legalității deciziilor Curții de C. emise în vederea recuperării de la personalul bugetar a sumelor de natură salarială, încasate necuvenit, sunt întărite prin prevederile art.2) alin.2) din actul normativ, menționat anterior, potrivit cărora: sumele recuperate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, ca urmare a deciziilor prevăzute la alin. (1), nu se restituie.

Susținerile intimatei-reclamante cu privire la faptul că aceste sporuri au fost acordate, în mod legal, sunt contrazise de aprecierile legiuitorului care recunoaște legalitatea deciziilor Curții de C., cu privire la stabilirea prejudiciilor constând în sporuri acordate în baza, în speță, a acordului/contractului colectiv de muncă.

În consecință, reiese că dispozițiilor Legii nr. 84/2012 instituie o exonerare la plată aplicabilă personalului din sectorul bugetar general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite, până la . Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială stabilite în condițiile art. 1, pe care personalul din sectorul bugetar trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor emise de angajator ca o consecință a constatării de către C. de C. a producerii unor prejudicii.

Ca atare, în cauză nu se pot aplica dispozițiile Legii nr. 84/2012 deoarece amnistia fiscală intervenită nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei Curții de C. și a încheierii contestate, ci se referă la faza de executarea dispozițiilor din aceste acte, cu privire la executarea sumelor de la funcționarii publici și personalul contractual, stabilind exonerarea de la plată a funcționarilor care au încasat necuvenit sume de bani.

Prin urmare, de această lege se va ține seama pe cale administrativă, la executarea actelor Curții de C., în sensul că dispozițiile referitoarea la recuperarea sumelor de bani de la funcționarii publici nu mai este posibilă în temeiul acestui act normativ.

În concluzie solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, casarea Sentinței civile nr. 5146/19.11.2012 pronunțată de către Tribunalul A. prin care s-a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta . spre rejudecare a cauzei.

Intimații, legal citații nu au formulat întâmpinare.

Analizând recursul declarat, instanța conform art. 312 alin. 1 c. p. civilă, coroborat cu disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, îl va admite ca fiind întemeiat și va modifica hotărârea recurată, în sensul că va respinge acțiunea reclamanților . comunei U., și va respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. L. al Salariaților din Primăria municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, intimata-reclamantă a solicitat anularea măsurilor dispuse de C. de C., în temeiul Legii nr.554/02.12.2004 a contenciosului administrativ, respectiv anularea în parte a Deciziei nr. S.204/23.11.2010 și a încheierii nr. VI.86/09.03.2011, fiind invocată legalitatea acordării drepturilor salariate din perspectiva prevederilor din acordurile colective și/sau a unor texte legale considerate incidente.

Analizând excepția de lucru judecat, excepție invocată de pârâta recurentă C. de C. a României, în raport de sentința civilă nr. 3615/2012 pr. de Tribunalul A. în dos. nr._, rămasă irevocabilă prin d.c. nr.2624/2013 pronunțată de C.A. Timișoara, instanța constată că în cadrul acestui proces, soluționat irevocabil au fost analizate aceleași acte ale Curții de C., iar cu referire la pct. 3 din Decizia nr. S.204/23.11.2010 emisă de C. de C. – C. de C. A. privind angajarea, ordonanțarea, lichidarea și plata unor venituri salariale pe perioada octombrie 2007 – decembrie 2009, sub forma sporurilor și primelor, în valoare totală de 53.377 lei s-a concluzionat că aceste drepturi bănești nu puteau fi incluse în contractul colectiv de care se prevalează reclamanta . comunei U. în temeiul art. 8 din Legea nr. 130/1996, nici în considerarea faptului că sunt eventual reglementate în contractul colectiv de muncă la nivel național pentru anii 2007-2010, tocmai pentru că însuși contractul colectiv la nivel național exclude aplicabilitatea clauzelor sale în privința salariaților din sectorul bugetar, cu excepția situațiilor în care drepturile stabilite în cuprinsul său au fost inserate în actele normative corespunzătoare, ce reglementează salarizarea acestei categorii de personal.

În ceea ce privește indemnizația de dispozitiv acordată persoanelor cu funcții de demnitate publică, prin aceiași hotărâre s-a reținut că prin decizia nr. 37/2009 pronunțată de I.C.C.J. București- Secțiile Unite, în interesul legii, s-a statuat în sensul că disp. art. 13 raportat la art. 47 din Legea nr. 138/1999, se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv lunară în cuantum de 25% din salariul de bază, se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul M.A.I. și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, nefiind primită astfel afirmația referitoare la legalitatea acordării indemnizației de dispozitiv persoanelor cu funcții de demnitate publică.

Instanța constată că, puterea de lucru judecat este o prezumție legală reglementată de disp. art. 1200 pct. 4 cod civil și o excepție procesuală conform disp. art. 166 Cod procedură civilă.

Potrivit disp. art. 1201 Cod civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceiași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceiași calitate.

Cauza este fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.

Există identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două cereri, dar scopul final urmărit este același.

Lucrul judecat are ca efecte, exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect și cu aceiași cauză, să nu mai fie cu putință, astfel că partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt proces și obligativitatea, în sensul că, părțile sunt obligate să se supună hotărârii judecătorești pronunțate ce nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Prin introducerea unei noi cereri, având ca obiect anularea acelorași acte emise de C. de C., reclamanții tind să obțină o nouă hotărâre judecătorească, în condițiile în care există lucru judecat, conform celor arătate mai sus.

Pentru aceste considerente instanța a admis ca fiind întemeiată excepția de lucru judecat, excepție invocată de către pârâta recurentă, conform disp. art. 1201 Cod civil coroborat cu disp. art. 166 Cod procedură civilă și a modificat hotărârea recurată în sensul că a respins acțiunea reclamanților . comunei U., și cererea de intervenție formulată de intervenientul S. L. al Salariaților din Primăria municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara, constatând în cauză existența autorității de lucru judecat.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta C. de C. a României împotriva sentinței civile nr.5146/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții . comunei U., cu intervenientul S. L. al Salariaților din Primăria municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara și pârâta C. de C. a Județului A..

Modifică hotărârea recurată, în sensul că respinge acțiunea reclamanților . comunei U., și respinge cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul S. L. al Salariaților din Primăria municipiului Timișoara și din Serviciile Publice aflate în subordinea Consiliului Local al municipiului Timișoara.

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 06.11.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. BACĂU C. D. O. M. C. D.

GREFIER,

M. T.

RED:M.B./25.11.2013

TEHNORED:M.T./25.11.13

2.ex./SM/

Primă instanță:Tribunalul A.

Judecător – Ș. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 06/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA