Obligaţia de a face. Decizia nr. 7707/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7707/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 06-08-2013 în dosarul nr. 6551/115/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA
SECTIA DE C. ADMINISTRAZIV ȘI FISCAL Operator 2928
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7707
Ședința publică din 6 august 2013
PREȘEDINTE:E. N.
JUDECĂTOR:R. P.
JUDECĂTOR:A. P.
GREFIER:G. K.
S-au luat în examinare recursurile promovate de pârâta recurentă Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița și de către reclamanta intimată P. F. R. împotriva sentinței civile nr.27/09.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._, în contradictoriu cu chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanta intimată P. F. R., avocat B. I., lipsă fiind pârâta recurentă.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar chitanța privind achitarea onorariului avocațial, împuternicirea avocațială de reprezentare și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea excepțiilor invocate și pe fond, respingerea recursului pârâtei și menținerea sentinței civile atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise depuse la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.27/09.01.2013 pronunțată în dosar nr._, Tribunalul C.-S. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S..
A respins excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta DGFP C.-S..
A admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta P. F. R., în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Resita.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Resita la restituirea sumei de 3480 lei, cu titlu de taxă de poluare.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Resita la plata dobânzilor legale, conform considerentelor prezentei hotărâri.
A obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Resita la plata sumei de 339,30 lei, cheltuieli de judecată.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. împotriva Administrației F. pentru Mediu București.
Constatând că instituirea taxei de poluare prin OUG nr. 50/2008 s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (vechiul art. 90, modificat prin . Tratatului de la Lisabona), Tribunalul a considerat că acțiunea reclamantului este admisibilă, în condițiile în care taxa de poluare achitată de acesta este în contradicție cu legislația europeană în materie.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal atât pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice C.-S. - Administrația Finanțelor Publice Reșița, cât și reclamanta P. F. R..
Reclamanta P. F. R. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1000 lei, iar în subsidiar reducerea cuantumului la suma de 500 lei, învederând că nu este excesiv a fi puse în întregime aceste cheltuieli pe seama pârâtei, raportat la valoarea obiectului cauzei, la numărul deplasărilor în instanță, precum și la actele de procedură îndeplinite în cauză de către avocatul angajat.
Pârâta recurentă a solicitat modificarea sentinței și respingerea cererii, în principal ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, precum și pentru formularea cererii de restituire după expirarea termenului de 30 de zile de la comunicarea deciziei de calcul, reglementat de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, iar în subsidiar ca neîntemeiată, învederându-se că taxa pe poluare a fost instituită prin OUG nr. 50/2008 cu respectarea legislației Uniunii Europene.
Analizând recursul declarat de pârâtă, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, precum și prin aplicarea art. 304, 304 ind. 1 C.pr.civ., instanța constată că acesta este nefondat.
Analizând problema admisibilității sau inadmisibilității acțiunii de restituire a taxei de poluare, reiterată în motivele de recurs, în condițiile în care reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr. 24/14.11.2011, dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, că „procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”, întrucât parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă”.
Instanța înțelege să își însușească aceste argumente, având în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării date asupra acestei probleme de drept prin decizia Înaltei Curți, impus de art. 329 alin. 3 C.pr.civ. Prin urmare, instanța concluzionează că în mod corect Tribunalul C. S. a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii, reținând că procedura prealabilă, de contestare pe cale administrativă a deciziilor de calcul al taxelor pe poluare nu are caracter obligatoriu.
Se constată a fi nefondate și susținerile recurentei potrivit cărora taxa ar fi fost legal percepută în aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 9/2012, care este conformă legislației Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, în cauza T. și în cauza N. a analizat art.110 TFUE din perspectiva unor versiuni diferite ale OUG nr.50/2008. Cu toate acestea, instanța apreciază că hotărârile menționate sunt aplicabile speței în primul rând pentru că instanța europeană a interpretat o normă comunitară, interpretare care este valabilă indiferent de modificările intervenite în legislația națională.
În al doilea rând, unul dintre argumentele hotărârilor instanței europene are aplicabilitate și în cauză, întrucât vizează o caracteristică nemodificată a taxei de poluare.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a constatat astfel că taxa pe poluare instituită conform OUG nr. 50/2008 este impusă numai pentru autovehiculele care se înmatriculează pentru prima dată în România după . acestui act normativ – 1.07.2008 – cu excluderea de la plata acestei taxe pentru autovehiculele deja înmatriculate în România anterior acestei date.
Această caracteristică esențială a taxei de poluare, reiterată de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și în cauza N. (cauza C – 263/10 Hotărârea din 07.07.2011, paragraful 27) a rămas neschimbată până la data achitării de către reclamant a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Se poate observa astfel că, deși Legea nr.9/2012 (privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule) prevede la art.4 alin 2 obligația de plată a taxei și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat, (astfel cum au sugerat cele două hotărâri ale instanței europene), prin art.1 din OUG nr.1/2012 a fost suspendată aplicarea dispozițiilor menționate până la 1 ianuarie 2013. Prin urmare, Legea nr. 9/2012, în forma aplicabilă până la data de 01.01.2013, a menținut situația de discriminare indirectă constatată de CJUE în cazul taxei instituite prin OUG nr. 50/2008, de vreme ce vehiculele de ocazie importate sunt supuse taxei, în timp ce vehiculele similare, înmatriculate anterior datei de 01.07.2008, puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel încât are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Prin urmare, având în vedere argumentele Curții Europene de Justiție redate în cauza T. (cauza C-402/09) și în cauza N. (C 263/10), precum și principiul priorității dreptului comunitar față de dreptul național, Curtea constată neîntemeiate susținerile pârâtei recurente cu privire la respectarea art.110 TFUE (fostul articol 90), la perceperea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, în temeiul Legii nr. 9/2012, sub acest aspect, sentința civilă atacată fiind corectă.
Va fi, deci, respins recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.pr.civ, dat fiind că instanța de fond a dat o corectă interpretare dispozițiilor relevante din dreptul național, care include și legislația Uniunii Europene, parte integrantă din sistemul juridic intern, potrivit art. 148 din Constituția României.
În schimb, se constată a fi fondat recursul declarat de către reclamantă.
Într-adevăr, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ., se constată că, raportat la valoarea obiectului cauzei, de 3480 lei, la gradul redus de complexitate al cauzei în calea de atac, la volumul muncii depuse de avocatul angajat de reclamant, în primă instanță, suma de 339,3 lei, care a fost pusă pe seama pârâtei căzute în pretenții, nu are caracter rezonabil, fiind echitabilă obligarea acesteia la plata sumei de 539,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, cuprinzând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial parțial.
În baza art. 274 C.pr.civ, se va lua act de faptul că pârâta recurentă se află în culpă procesuală, astfel încât aceasta va fi obligată să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei, cheltuieli de judecată în calea de atac, constând în onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de reclamanta recurentă P. F. R. împotriva sentinței civile nr.27/09.01.2013 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Obligă pârâta la plata sumei de 539,3 lei cheltuieli de judecată parțiale în primă instanță.
Menține în rest sentința civilă.
Respinge recursul pârâtei.
Obligă pârâta recurentă să plătească reclamantului intimat suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECATOR,
E. N. R. P. A. P.
-în concediu de odihnă-
PREȘEDINTE CURTE DE APEL
Prof.univ.dr.L. B.
GREFIER,
G. K.
Red.: EN/2.09.2013
Tehnored. GK/2 ex./2.09.2013
Inst. fond:Tribunalul C.-S.:jud.G. Suhani
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9028/2013.... | Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... → |
|---|
