Pretentii. Decizia nr. 41/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA

Decizia nr. 41/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 1715/30/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARAOperator 2928

SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._ -17.10.2012

DECIZIA CIVILĂ NR.41

Ședința publică din 08.01.2013

PREȘEDINTE: R. O.

JUDECĂTOR: D. D.

JUDECĂTOR: R. P.

GREFIER: M. S.

S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 2620/29.08.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanta intimată B. E. (C.), având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat M. D. în reprezentarea reclamantei intimate, lipsă fiind pârâta recurentă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin serviciul de registratură al instanței reclamanta intimată a depus întâmpinare.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, pentru motivele arătate în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei conform chitanței de la dosar.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 09.03.2011, reclamanta B. E., fostă C., în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei ca în termen de 3 luni să îi plătească suma de 66.913,94 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, stabilită cu titlu de despăgubiri prin decizia 32/04.10.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a solicitat în termenii Legii nr. 9/1998, Comisiei Județene T. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, acordarea de despăgubiri pentru bunurile avute în proprietate de către aceștia și care au trecut în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre Bulgaria și România, semnat la C. în data de 07.09.1940.

În fapt, prin Hot. nr. 455/16.09.2001 emisă de Comisia Județeană T. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, reclamanta a devenit beneficiară a despăgubirilor acordate prin acest act normativ pentru suma inițială în sumă de 66.913,94 lei în cotă parte egală cu fratele acesteia, B. T., cu titlu de compensații privind casă și anexe, terenuri și recoltă rămase neculese la data aplicării Tratatului din România și Bulgaria, semnat la C. în data de 07.09.1940, deținută de B. T. în localitatea D., ., sumă ce urma a fi actualizată la data plății în condițiile art. 8 din Legea nr. 9/1998 modificată de OUG nr. 172/05.11.2009.

În urma acestei hotărâri, pârâta a emis Decizia nr. 32/04.10.2007 prin care se validează Hot. 455 emisă de Comisia Județeană T. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T. și dispune plata compensațiilor în cuantum de 66.913,94 lei în favoarea lui C. E. (actualmente B.) și B. T., în cote egale pentru fiecare.

În perioada dintre emiterea Hot. nr. 455/16.09.2002 și a deciziei nr. 32/04.10.2008, la data de 03.06.2004, fratele reclamantei a decedat, iar aceasta a divorțat, revenind la numele anterior căsătoriei, acela de B..

Ca urmare a dezbaterii succesorale de pe urma defunctului B. T., reclamanta a devenit beneficiara întregii sume, preluând și cota ce îi revenea fratelui său decedat, prin renunțare la succesiune de mama și soția defunctului.

Toate aceste evenimente au fost comunicate cu pârâta, respectiv divorțul reclamantei, decesul fratelui acesteia, certificatul de moștenitor, pârâta fiind astfel în deplină cunoștință de cauză că reclamanta este unica beneficiară a întregii sume acordate prin lege.

Reclamanta a mai precizat că a făcut nenumărate demersuri către pârâtă pentru plata sumelor acordate, având în vedere că de la emiterea Hot. nr. 455/16.09.2002 au trecut 8 ani iar de la emiterea Deciziei nr. 32 din 04.10.2007, au trecut 3 ani, fără ca pârâta să achite măcar prima tranșă, reclamanta fiind deja îndreptățită atât la prima cât și la a doua tranșă.

Având în vedere că la data introducerii acțiunii vicepreședintele ANRP și pârâta nu și-au îndeplinit de bunăvoie obligația de plată, aceasta se consideră îndreptățită să se adreseze instanței competente în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești în acest sens.

Referitor la natura și admisibilitatea acțiunii, reclamanta a invocat prevederile Legii nr. 9/1998 aplicabile în speță, invocând ca temei de drept această lege și dispozițiile art. 38 alin. 5 din HG nr. 1277/2007.

2. Întâmpinarea pârâtei:

Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de litispendență motivat de faptul că reclamanta a formulat 2 cereri de chemare în judecată, constituind 2 dosare diferite la instanțe diferite, cele două cereri de chemare în judecată având identitate de părți, obiect și cauză.

În subsidiar,în situația respingerii excepției de litispendență, reclamanta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că nu dispune de fonduri proprii, iar situația bugetului de stat este notorie, precizând că în conformitate cu prevederile art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora în cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate și se actualizează numai în cazul în care se achită în anul următor.

Totodată, pârâta a învederat că extinderea prevederilor art. 5 din HG nr. 286/2004, coroborate cu prevederile HG 1277/2007, aprobate prin HG nr. 753/1998 înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală și că legea este de strictă interpretare și este de natură a determina dublarea cuantumului compensațiilor, depășindu-se astfel fondurile repartizate că această destinație.

Așadar HG nr. 1277/2007 nu numai că nu modifică prevederile legale anterioare, ci le completează.

În drept, pârâta a invocat prevederile art. 115-118 Cod de procedură civilă, ale Legii nr. 9/1998, HG nr. 286/2004, OG nr. 94/2004 și HG nr. 1277/2007.

3. Hotărârea Tribunalului T.:

Prin sentința civilă nr. 2620/29.08.2012, pronunțată în dosar nr._, Tribunalul T. a admite cererea privind pe reclamanta B. E. (C.), în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București, având ca obiect pretenții și-n consecință a obligat pârâta ca în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri să achite reclamantei suma de 66.913,94 lei actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, stabilită cu titlu de despăgubiri prin decizia 32/04.10.2007 emisă de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților. Fără cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 32/04.10.2007 a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, s-a validat Hotărârea nr.455 din 16.09.2002 a Comisiei județene T. prin care reclamantei și fratelui său numitul B. T. (în prezent decedat), li s-au acordat în baza L.9/1998 compensații bănești în sumă de 66.913,94 lei (filele 5,6 dosar). Decizia nu a fost atacată și astfel reclamanții au transmis cele solicitate prin adresa aflată la fila 7 dosar, în vederea efectuării plății, în conformitate cu art. 5 din H.G. 286/2004. Reclamanta a revenit asupra solicitării achitării compensațiilor, la data de 13.07.2010 așa cum rezultă din adresa aflată la fila 9 dosar, arătând totodată că potrivit Certificatului de moștenitor nr. 13 din 27.03.2008, eliberat de B.N.P. L. D. este singura moștenitoare a defunctului său frate, certificatul aflându-se la fila 8 a dosarului. Potrivit art. 38 alin. 5 lit. b din H.G. nr. 753/1998 compensațiile cuvenite reclamantei se achită eșalonat în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;

Prima tranșă de 60% din suma cuvenită, trebuia achitată în anul 2007, iar cea de a doua în anul 2008, aceste tranșe nefiind achitate nici în prezent.

Față de starea de fapt reținută mai sus, cererea reclamantei în ceea ce privește achitarea sumei actualizate a apărut a fi fondată, pârâta refuzând în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate acestora cu titlu de compensații bănești.

Se justifică deci admiterea acțiunii reclamantei pentru obligarea pârâtei A.N.R.P. la plata sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin decizia emisă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de inflație la data efectivă a plății. În baza art. 24 alin.1 din L.554/2004 raportat la cererea reclamantei, stabilește un termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, termen de executare a acesteia.

În baza art. 274 Cod procedură civilă s-a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

4. Recursul pârâtei:

În cauză a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând modificarea hotărârii recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare se arată că,în fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta B. E. (C.) a chemat în judecată A. Națională pentru Restituirea Proprietăților - Serviciul pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților ca în termen de 3 luni să plătească suma de 66.913,94 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, stabilită cu titlu de despăgubiri prin decizia nr. 32/04.10.2007.

Față de cererea de chemare în judecată, arată că a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Tribunalul T., prin Sentința civilă nr. 2620/29.08.2012, a admis acțiunea formulată de către reclamantă și a obligat A. Națională pentru Restituirea Proprietăților ca în termen de 3 luni să plătească suma de 66.913,94 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație la data efectivă a plății, stabilită cu titlu de despăgubiri prin decizia nr. 32/04.10.2007.

În temeiul art. 299 și urm., art. 304 pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă, consideră Sentința civilă nr. 2620/29.08.2012 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul T. ca fiind netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 32/04.10.2007 prin care s-a validat Hotărârea nr. 455/16.09.2001 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr.9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T..

Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

În consecință, dreptul reclamantei la plata despăgubirilor stabilite prin Decizia nr. 32/04.10.2007 este afectat de o condiție. Nerealizarea acesteia, în speță nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004.

Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.

Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate:_,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009; 47.851.374,39 lei în anul 2010; 30.789.208,83 lei în anul 2011.

Pârâta recurentă face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente și Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herta, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Recurenta arată că înțelege să aducă în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./ C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.

În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește instituția pârâtă) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.

Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.

Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:

„222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.

223.Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, și mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane și materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.

224.Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca. Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar . mai puțin de 4.000 de dosare."

Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a instituției pârâte.

Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.

Recurenta arată că este pe deplin conștientă de faptul că noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.

În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului - Ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.

În aceste condiții, arată recurenta, se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.

În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.

Referitor la obligarea sa de a se actualiza compensațiile stabilite prin Decizia nr. 32/04.10.2007, facem’ următoarele precizări:

Având în vedere faptul că această creanță este stabilită, devenind astfel și exigibilă, la data emiterii Deciziei de validare, pentru actualizarea ei se aplică dispozițiile art. 5 din H.G. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998."

Astfel, legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.

Pentru motivele arătate mai sus și considerând că hotărârea pronunțată de prima instanță este lipsită de temei legal, în parte, invocând în acest sens art. 299 și urm, art. 304 pct. 9 și art. 3041 din Codul de Procedură Civilă, pârâta solicită instanței să admită recursul formulat și să modifice hotărârea recurată în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

În drept, își întemeiază apărarea pe dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă, precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H. G. Nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, H.G nr.286/2004, C.E.D.O art.1.

5. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamanta B. E., fostă C. a solicitat obligarea pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata sumei de 66.913,94 lei stabilite prin Decizia nr. 32/04.10.2007 emisă de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților conform Legii nr. 9/1998 și Hotărârii nr. 455/16.09.2001 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, sumă actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin actul emis de pârâtă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.

În recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat netemeinicia soluției instanței de fond, raportat la împrejurarea că nu au fost alocate sume în vederea efectuării plăților către reclamantă, și că, potrivit art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 286/2004, compensațiile se achită în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, de unde rezultă că plata despăgubirilor că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.

Cu privire la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea precizează că dreptul reclamantei la despăgubirile solicitate este reglementat prin Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 18.04.2007.

Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 9/1998, „cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți”.

În privința procedurii de acordare a acestor despăgubiri, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 prevede că „în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie, prin ordin al prefectului, în fiecare județ și în municipiul București, câte o comisie pentru aplicarea legii, compusă din directorul general al direcției generale a finanțelor publice, directorul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Comisia va funcționa în cadrul prefecturii”.

Conform art. 7 alin. 1 din legea citată, „comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului”.

Potrivit art. 7 alin. 2 din legea citată, „în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei poate face contestație la comisia centrală”, iar alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate. Hotărârea comisiei centrale se comunică solicitanților și direcțiilor generale ale finanțelor publice”.

În privința instanței competente, conform art. 7 alin. 4 din legea citată, „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”, hotărârile pronunțate de tribunal fiind supuse recursului, conform alineatului 5 al art. 7 din legea citată.

La rândul său, art. 30 din Ordonanța de Guvern nr. 94 din 26 august 2004, privind reglementarea unor măsuri financiare, prevede că „propunerile de validare/invalidare a hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, precum și pentru soluționarea contestațiilor, însoțite de avizul consultativ al Asociației Române a Victimelor Represiunilor Staliniste - Secția Cadrilater, vor fi înaintate de către șeful Cancelariei Primului-Ministru, care va dispune prin ordin comunicat solicitanților”.

În privința căilor de atac, art. 31 din Ordonanța de Guvern nr. 94/2004 prevede că „actele Cancelariei Primului-Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.

În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile acordate potrivit Legii nr. 9/1998, Curtea observă că, în temeiul art. 6 și 8 din aceeași lege, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, în care s-a prevăzut, la art. 5, achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor stabilite prin hotărârea Comisiei centrale, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".

Referitor la această actualizare, Curtea precizează că prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 – decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2008 – Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în legătură cu interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940.

În examinarea recursului, Curtea constată că pârâta nu a contestat existența obligației, ci numai imposibilitatea executării acesteia.

Totodată, Curtea constată că actele pe care se întemeiază reclamanta – care constituie titlurile în temeiul cărora trebuiau efectuate plățile – nu au fost puse în executare nici măcar parțial, nefiind respectate dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, care impuneau achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".

În privința insuficienței fondurilor alocate pentru astfel de plăți, Curtea reține că lipsa fondurilor bugetare necesare plății sumelor datorate reclamantei nu poate constitui un impediment în admiterea acțiunii, reclamanta având dreptul la acordarea sumelor solicitate. Curtea constată necesitatea de a se face distincție între existența obligației – care se evaluează în funcție de dispozițiile legale aplicabile speței – și posibilitatea concretă de executare a acesteia.

În speță, nu se contestă legalitatea titlului executoriu. Or, o obligație legală de plată nu este desființată de imposibilitatea concretă de executare a acesteia. În caz contrar ar însemna că debitorul obligației se poate exonera oricând susținând că nu are posibilitatea executării acesteia, aceasta fiind o condiție pur potestativă, care ține exclusiv de voința debitorului, condiție interzisă de art. 1010 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul emiterii titlului executoriu în litigiu. Cum din acest titlu executoriu nu rezultă că obligația de plată este condiționată de existența fondurilor, iar eșalonarea a fost stabilită prin art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 tocmai pentru a permite efectuarea plăților fără riscul lipsei de fonduri, Curtea reține că dispozițiile legale menționate mai sus impun efectuarea plăților conform celor două tranșe anuale, această eșalonare constituind singura modalitate care a afectat obligația sumată de Statul Român prin emiterea titlului de despăgubire.

De altfel, conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2000 prevede că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”, astfel încât lipsa unor sume pentru plata acestor debite se impune a fi remediată ulterior, prin virarea sumelor necesare acestor plăți.

Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului T. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 2620/29.08.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.

Acordarea cheltuielilor de judecată:

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, conform cărora „partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”, ținând seama că s-a constatat caracterul nefondat al recursului, Curtea va obliga pârâta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de reclamantă în recurs, respectiv la plata sumei de 600 lei (RON), reprezentând onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 2620/29.08.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._ .

Obligă recurenta la plata sumei de 600 lei către reclamantă, cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 8.01.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

R. O. D. D. R. P.

GREFIER

M. S.

Red. RP/14.02.2013

Tehnored.MS/14.02.2013

Ex.2

Primă instanță: Tribunalul T. - judecător N. A. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 41/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA