Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4131/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4131/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 7141/30/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4131
Ședința publică din 27 MAI 2013
PREȘEDINTE: PROF.UNIV.DR. L. B.
JUDECĂTOR: E. N.
JUDECĂTOR: Ș. L.
GREFIER: C. J.
S-au luat în examinare recursul declarat de pârâta Administrației Finanțelor Publice Lugoj împotriva Sentinței civile nr.652/09.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. și și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București, având ca obiect contestație act administrativ și fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul Registratură, la data de 10.09.2012, reclamantul intimat a depus întâmpinare și un set înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea constată că s-a solicitat judecarea și în lipsa părților, sens în care reține cauza spre soluționarea în fond a recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr.652/09.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, au fost respinse excepțiile inadmisibilității, tardivității și prematurității invocate de pârâta Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T..
A fost admisă acțiunea în contencios administrativ promovată de reclamantul M. M. împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor PubliceLugoj și Administrația F. pentru Mediu.
A fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare nr. 55.054/2/25.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Lugoj.
Au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Lugoj și Administrația F. pentru Mediu să plătească reclamantului suma de 1.218 lei, și dobânda legală începând cu data de 12.11.2011 și până la data plății efective, cu titlu de taxă de poluare.
A fost respinsă în întregime acțiunea în contradictoriu cu pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice T..
A fost respinsă cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice Lugoj împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Au fost obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta Administrației Finanțelor Publice Lugoj a declarat recurs.
În recursul pârâtei hotărârea este criticată pe fondul său, susținându-se compatibilitatea dintre Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 și Tratatul UE, statele având libertatea de a reglementa în domeniul taxelor, impozitelor, altor contribuții sau amenzi, sens în care este invocat aliniatul (2) al art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența C.E.D.O.
Pe fondul cauzei, se susține că acțiunea a fost admisă nelegal, dat fiind că la data de 13.01.2012 a intrat în vigoare Legea nr. 9/2012 din 06.01.2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, instanța ignorând aplicarea în cauză a Legii nr. 9/2012, care elimină discriminările vechii legislații, cât și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012, potrivit cu care se impunea a se realiza o compensare legală, între suma achitată în baza Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și cea datorată în baza Legii nr. 9/2012, cu restituirea eventualelor diferențe nedatorate dintre taxa de poluare și taxa pe emisii poluante.
În recursul pârâtei, hotărârea este criticată și sub aspectul neadmiterii excepției inadmisibilității/tardivității/prescripției acțiunii reclamantului, întrucât în baza art. 7 (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, procedura prealabilă administrativă era obligatorie în cauză, termenul de 30 de zile de la contestare expirând, cu consecința decăderii din dreptul la acțiune, orice astfel de contestație fiind tardivă, în sensul art. 207 Cod procedură fiscală.
În acest context, se invocă tardivitatea formulării procedurii prealabile administrative, în raport cu dispozițiile art. 207 (1) Cod procedură fiscală, termenul vizat de normă, de 30 de zile, fiind depășit, cu consecința sancțiunii decăderii.
În cauză, intimatul reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând recursul astfel declarat, prin perspectiva dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și nici alte temeiuri de modificare, casare a hotărârii, în sensul art. 3041 Cod procedură civilă, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că ambele recursuri urmând a fi respinse, ca nefondate, în baza art. 312 (1) Cod procedură civilă.
Astfel, cât privește fondul cauzei, Curtea reține că recurenta susține compatibilitatea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu dreptul european, în raport cu art. 110 din TFUE.
Impedimentul de analiză a argumentelor expuse în motivele de recurs derivă din faptul pronunțării unor hotărâri în procedura reglementată de art. 267 din TFUE de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin care a fost lămurit înțelesul art. 110 din Tratat, incident în cauza de față, la care se adaugă: prioritatea normelor europene față de cele interne, contrare sau incompatibile cu dreptul Uniunii Europene; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale, obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului european, obligația reparării prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor europene, ca urmare a emiterii unor norme contrare sau incompatibile cu dreptul european.
În acest cadru, Curtea evocă Hotărârea din 7 aprilie 2011 a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra Satului Român, prin care s-a statuat că, art. 110 din TFUE (fost art. 90 CE) trebuie interpretat în sensul că "se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără, însă, a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de piața națională".
Din această perspectivă, judecătorul național a constatat incompatibilitatea dispozițiilor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 cu norma europeană menționată, dat fiind că, taxa prevăzută de norma internă română nu este impusă și vehiculelor similare puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării / reînmatriculării lor, constatare care obligă la admiterea acțiunii și restituirea sumei încasate cu titlu taxă de poluare către reclamanți, conform principiului arătat mai sus.
Cât privește dispozițiile Legii nr. 9/2012, Curtea observă că Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, a abrogat Ordonanța de urgență nr. 50/2008, iar conform art. 12 alin. (1) din noul act normativ „în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România”.
Curtea constată că norma în discuție tinde la înlocuirea retroactivă a reglementării taxei de poluare cu cea cuprinsă în norma legală, prin ajustarea vechii taxe de poluare la nivelul noii taxe, în vigoare din luna ianuarie 2012, aspect care face ca, în anumite cazuri, dreptul contribuabilului la restituirea integrală a taxei, percepute în baza unui act normativ neconform cu dreptul Uniunii Europene, să fie limitat, ceea ce echivalează cu nesocotirea efectelor hotărârii interpretative a Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. contra României.
Sub acest aspect recurentele sunt în eroare, atunci când afirmă că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a referit la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu la Legea nr. 9/2012, căci Curtea s-a referit, potrivit limitelor sale de competență, la interpretarea art. 110 din TFUE, iar nu la interpretarea legii interne românești.
Judecătorul național este cel abilitat să verifice conformitatea legilor interne cu art. 110 din TFUE, astfel cum acesta este interpretat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, interpretare obligatorie pentru toate Statele membre.
Pe de altă parte, instanța de recurs constată că, deși Legea nr. 9/2012 și-a propus să înlăture efectele discriminatorii indirecte produse de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 -, prin aceea că taxa prevăzută de Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 nu era impusă și vehiculelor similare, puse în vânzare pe piața națională, cu ocazia înmatriculării/reînmatriculării lor -, extinzând obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante și în cazul autovehiculelor înstrăinate pe piața națională, tocmai această normă cuprinsă în Legea nr. 9/2012,a făcut obiectul Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 1/2012, fiind suspendată de la aplicare, la data soluționării litigiului.
Pe cale de consecință, efectele discriminatorii indirecte menționate, continuă să fie prezente, inclusiv în cazul de speță, astfel că judecătorul fondului în mod corect a reținut incompatibilitatea dintre legea internă în vigoare și dispozițiile art. 110 din TFUE, căci nu există nicio diferență, sub aspectul efectelor discriminatorii indirecte analizate, între Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 și normele cuprinse în Legea nr. 9/2012, în vigoare la momentul soluționării prezentei cauze, aspect sub care Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2012 de suspendare a unor norme din cuprinsul Legii nr. 9/2012, evident că produce efecte juridice, independent de caracterul temporar al suspendării (01.01.2013), statul neavând nici o legitimitate în a ignora hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, în continuare.
Astfel, cât privește tardivitatea acțiunii reclamantului, prin aceea că nu s-a urmat procedura prealabilă administrativă, Curtea constată că hotărârea instanței de fond este în spiritul Deciziei nr. 24/14.11.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a statuat că acțiunile de domeniu Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 sunt admisibile, procedura prealabilă de contestare prevăzută de art. 7 din ordonanță, cu referire la Codul de procedură fiscală, nefiind aplicabilă cererilor de restituire a taxei de poluare.
Astfel, sub aspectul excepției inadmisibilității acțiunii reclamantului Curtea reține că, în prezenta cauză, asemenea celorlalte cauze aflate pe rolul instanțelor de fond, reclamanții urmăresc exclusiv restituirea sumelor percepute de stat, cu titlu de taxă de poluare, în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, iar nu ajustarea acestor sume din perspectiva modului de calcul, organului emitent etc.
Ca o dovadă în acest sens, reclamantul în cauză s-a adresat pârâtei recurente cu o cerere de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare. Pârâta recurentă a respins cererea, ca neîntemeiată, iar Înalta Curte de Casație de Justiție București, prin Decizia nr. 24/2011 statuează, în mod obligatoriu, că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu se aplică în cazul litigiilor în care se solicită restituirea taxei de poluare.
Prin urmare, Curtea constată că tribunalul a dezlegat această problemă de drept în spiritul legii, context în care se impune a se menționa că, instanțele au constatat că Statul nu s-a angajat să restituie administrativ asemenea taxe, problema fiind, încă, în discuție în spațiul public, iar cetățenii justițiabili care au inițiat menționata procedură prealabilă administrativă au întâmpinat un refuz de rezolvare, în sensul că li s-au respins astfel de cereri, consolidându-se, chiar, o practică a autorităților administrative în acest sens.
În acest context, judecătorul este dator să observe dispozițiile art. 129, art. 130 Cod procedură civilă și să curme orice formă de abuz în legătură cu respectarea drepturilor deduse judecății, inclusiv în legătură cu tendințele de tergiversare, înregistrate din partea instituțiilor statului, cât privește satisfacerea (efectivă) a acestor drepturi, prin înlăturarea grabnică a încălcărilor constatate de instanțele naționale sau europene.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de pârâta Administrației Finanțelor Publice Lugoj împotriva Sentinței civile nr.652/09.03.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu București.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.05.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
PROF.UNIV.DR.L. B. E. N. Ș. L.
GREFIER,
C. J.
Red.L.B./11.06.2013
Tehnored. J.C. 2 ex./12.06.2013
Primă instanță: F.P. – Tribunalul T.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 25/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6617/2013.... → |
|---|
