Pretentii. Decizia nr. 578/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 578/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 19-02-2013 în dosarul nr. 505/115/2012
ROMÂ N I AOPERATOR 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._ – 03.09.2012
DECIZIA CIVILĂ Nr.578
Ședința publică din 19 februarie 2013
PREȘEDINTE: R. O.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: R. P.
GREFIER: M. L.
S-a luat în examinare recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 609/4.05.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ în contradictoriu cu reclamantul intimat M. M. și pârâtul intimat V. – Președintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică de către grefier se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin serviciul de registratură al instanței la data de 07.01.2013 întâmpinare din partea reclamantului intimat.
Văzând lipsa părților și constatând că la dosar a fost promovată cerere de judecare în lipsă conform prevederilor art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C.-S. la data de 23.01.2012, sub nr. de dosar_, reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței obligarea Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata integrală a despăgubirilor în cuantum de 181.380,94 lei stabilite prin decizia Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1119/04.05.2009, actualizate conform legii pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T. (04.09.2006) și data plății efective, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești; fixarea unui termen de executare de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se dispune plata integrală; obligarea Autorității Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul arată că prin Hotărârea nr. 30/04.09.2006 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C.-S. s-au stabilit în favoarea doamnei M. M. despăgubiri în cuantum total de 95.250,22 lei pentru bunurile și recoltele rămase în Cadrilater în anul 1940.
Această hotărâre a fost modificată, în parte, prin decizia Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1119/04.05.2009, în sensul determinării despăgubirilor ca fiind în cuantum de 181.380,94 lei, stabilindu-se la art. 2 alin. 1 din decizie, faptul că plata despăgubirilor se va face în anii 2009 și 2010.
Menționează că doamna M. M. a decedat la data de 15.09.2010, iar reclamantul este unicul moștenitor al acesteia.
Toate demersurile ulterioare întreprinse de reclamant pentru a obține plata despăgubirilor stabilite în anul 2009 au eșuat. În aceste condiții, la data de 06.12.2011 a transmis o notificare, solicitând plata despăgubirilor datorate, actualizate conform dispozițiilor Legii nr. 9/1998.
Deși notificare a fost recepționată de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, aceasta nu a dat un răspuns reclamantului.
Reclamantul mai arată că în conformitate cu dispozițiile art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 753/1998, așa cum au fost acestea modificate prin H.G. nr. 1277/2007, fiind vorba de o despăgubire mi mare de 100.000 lei, plata acesteia trebuia să se facă în proporție de 40% în anul 2009 și, respectiv, 60% în anul 2010.
Conform dispozițiilor art. 8 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, republicată, șa cum acestea au fost interpretate prin decizia XXI/19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților
Era obligată să dispună și actualizarea despăgubirilor cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Reclamantul menționează că toate documentele care i-au fost solicitate au fost transmise la dosarul administrativ.
Raportat la Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este evident că reclamantului i se încalcă atât dreptul la respectul proprietății, cât și dreptul la judecarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Reclamantul subliniază că există o jurisprudență constantă a Curții de Apel Timișoara în sensul protejării drepturilor convenționale, prin obligarea Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor stabilite prin decizii administrative definitive.
2. Întâmpinarea pârâtei:
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
În motivare, pârâta arată că reclamantul solicită obligarea Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor, fără însă să formuleze o cerere de introducere în proces a acestuia în nume personal. Un petit îndreptat în abstract împotriva ,,persoanei obligate“ ori chiar a Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, trebuie respins ca inadmisibil, arată pârâta.
În temeiul art. 6 alin. 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 1119/04.05.2009, prin care s-a validat Hotărârea nr. 30/04.09.2006 adoptată de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C.-S..
Așa cum s-a precizat și în Comunicarea care însoțește decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma cordată cu titlu de compensație urmează a fi eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c din H.G. nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 286/2004, potrivit cărora ,,compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat“, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În consecință, dreptul reclamantului la plata despăgubirilor stabilite prin decizia nr. 1119/04.05.2009 este afectat de o condiție. Nerealizarea acesteia, în speță nealocarea unor sume pentru plata despăgubirilor, conduce la prelungirea perioadei de plată peste termenul prevăzut de art. 5 din H.G. nr. 286/2004.
Pârâta menționează că în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În altă ordine de idei, din rațiuni financiare, creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Față de solicitarea reclamantului de a se actualiza compensațiile stabilite prin decizia nr. 1119/04.05.2009, pârâta precizează că legiuitorul, în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere al prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Referitor la notificarea reclamantului, pârâta precizează că, din eroare, a fost înregistrată la alt serviciu din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și nu la Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
În drept, invocă prevederile art. 115-118, 5802, 5803 din Codul de procedură civilă, precum și prevederile Legii nr. 9/1998, H.G. nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr. 1277/2007, C.E.D.O. art. 1.
3. Hotărârea Tribunalului C. S.:
Prin sentința civilă nr. 609/4.05.2012 pronunțată în dosar nr._ Tribunalul C.-S. a admis acțiunea reclamantului M. M., în contradictoriu cu pârâții Vicepreședintele Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților și A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, a obligat pârâtul Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantului despăgubirile în sumă de 181.380,94, stabilite prin decizia nr. 1119/04.05.2009, sumă actualizată, conform legii, pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii nr. 30/04.09.2006 a Comisiei Județe pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C.-S., respectiv data de 04.09.2006 și data plății efective, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri și a obligat pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, față de reclamant, la plata sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul M. M. a solicitat instanței obligarea pârâtului Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata despăgubirilor în cuantum de 181.380,94 lei, actualizate pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii Comisiei pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998 (04.09.2006) și data plății efective, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea nr. 30/04.09.2006 Comisia Județeană C.-S. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 a stabilit în favoarea antecesoarei reclamantului despăgubiri în valoare de 95.250,22 lei pentru bunurile și recoltele rămase în Cadrilater în anul 1940 (fila 17-18 dosar).
Ulterior, prin decizia nr. 1119/04.05.2009 emisă de vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților s-a modificat hotărârea nr. 30/2006, stabilindu-se cuantumul despăgubirilor la valoare de 181.380,94 lei, cu termen de plată în 2009 și 2010 (fila 12-13 dosar).
Tribunalul a reținut că reclamantul este fiul lui M. M., beneficiara despăgubirilor acordate în baza Legii nr. 9/1998 și moștenitorul acesteia, conform certificatului de moștenitor suplimentar nr. 233/21.10.2011 (fila 10 dosar).
Reclamantul a notificat pârâții, în vederea punerii în executare a deciziei nr. 1119/2009, prin cererea înregistrată la data de 15.12.2011 (fila 71 dosar).
Până la data formulării acțiunii reclamantului, pârâții nu au dispus efectuarea plății compensațiilor în favoarea reclamantului (fila 20 dosar).
Potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 5 lit. a și c din H.G. nr. 753/1998 modificată prin H.G. nr. 1277/2007, compensațiile bănești stabilite prin decizie de plat se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei și eșalonat, în două tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.
Potrivit dispozițiilor alin. 6 al art. 38 din hotărârea menționată, suma achitată beneficiarilor în cea de-a doua tranșă se actualizează în raport de indicele de creștere a prețului de consum.
Față de starea de fapt mai sus reținută și dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a observat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile legale, în sensul de a achita reclamantului compensațiile bănești acordate în baza Legii nr. 9/1998, astfel că acțiunea reclamantului apare ca întemeiată.
Tribunalul a înlăturat apărările pârâtelor, referitoare la faptul că dreptul reclamantului la plata despăgubirilor este afectat de condiția existenței în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, având în vedere următoarele considerente:
Scopul adoptării Legii nr. 9/1998 a fost acela de a compensa, prin măsuri reparatorii, pierderile suferite de cetățenii României pentru bunurile pe care le-au avut în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. în 1940.
Afirmația pârâtului, privind faptul că dispozițiile art. 38 din H.G. nr. 753/1998, modificată, sunt aplicabile doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri în acest sens la bugetul de stat, este neîntemeiată, în raport de scopul adoptării Legii nr. 9/1998 și în raport de termenul limită pentru plata compensațiilor bănești prevăzut de art. 38 din hotărârea de guvern.
De asemenea, tribunalul a reținut faptul că susținerea pârâtului privind lipsa alocațiilor de la bugetul de stat pentru plata compensațiilor bănești este nedovedită, în condițiile în care acesta nu a probat cuantumul alocațiilor repartizate cu această destinație și nici dovada plăților efectuate cu titlu de compensație.
Față de considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, tribunalul a admis acțiunea reclamantul M. M. în contradictoriu cu pârâții Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților; a obligat pârâtul Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să plătească reclamantului despăgubirile în sumă de 181.380,94, stabilite prin decizia nr. 1119/04.05.2009, sumă actualizată, conform legii, pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii nr. 30/04.09.2006 a Comisiei Județe pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 C.-S., respectiv data de 04.09.2006 și data plății efective, în termen de 10 zile de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.
În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul a obliga pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, față de reclamant, la plata sumei de 1.240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
4. Recursul pârâtei:
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurată în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de către reclamantul M. M..
În motivare se arată că în temeiul art. 6 alin 7 din O.U.G. nr. 25/2007 Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților a emis Decizia nr. 216/24.10.2007 prin care s-a validat Hotărârea nr. 511/23.09.2002 emisă de Instituția Prefectului Județului T., acordându-se compensații bănești în cuantum de 68.126,97 lei.
Așa cum este precizat și în Comunicarea care însoțește Decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, suma acordată cu titlu de compensație urmează să fie eșalonată în conformitate cu art. 38 alin. 5 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1277/2007. Având în vedere dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr.286/2004 potrivit cărora "compensațiile se achită beneficiarilor în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat"(...), rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
În al doilea rând, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri în temeiul Legii nr.9/1998 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.qov.ro.
Până la sfârșitul anului 2009, Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice ordonatorul principal de credite, o sumă totală de_ lei, astfel:_ lei în anul 2007;_ lei în anul 2008;_ lei în anul 2009.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 i-au fost alocate: 43.550.169,17 lei în anul 2007; 77.419.297,58 lei în anul 2008; 31.666.756,37 lei în anul 2009;
Se face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorității Naționale pentru Restituirea proprietăților, sunt acordate în baza:
Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940;
Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente;
Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
Totodată se aduce în discuție art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
În interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situației în care se regăsește subscrisa) nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Este cunoscut faptul că aspectele problematice care au fost revelate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea Pilot în cauza M. A. și alții împotriva României, se regăsesc și se explică prin numeroasele solicitări, adresate A.N.R.P., care au condus la un număr mare de litigii în care aceasta este în momentul de față parte.
Sunt de amintit aspectele reținute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot A. și alții împotriva României:
"222. Curtea notează că în fața multitudinii procedurilor de restituire, autoritățile interne au reacționat adoptând Legea 247/2005, care a stabilit o procedură administrativă de despăgubire comună tuturor bunurilor imobile revendicate.
223. Aceasta unificare, care merge în sensul bun, deoarece instituie proceduri simplificate, ar fi eficientă, dacă autoritățile competente, și mai exact Comisia Centrală, ar fi prevăzut, cu resurse umane și materiale la înălțimea misiunii sale de îndeplinit.
224. Din acest punct de vedere Curtea ia act de următoarele: confruntată încă de la crearea sa cu un volum mare de munca, Comisia Centrală a tratat dosarele aleatoriu. Deși criteriul de examinare a fost modificat, în mai 2010, dintr-un total de 68.355 de dosare înregistrate la aceasta comisie, numai 21.260 dintre acestea au o decizie de acordare a unui titlu de despăgubire, fiind plătite despăgubiri în numerar într-un număr de mai puțin de 4.000 de dosare."
Această situație, observată în mod obiectiv de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, privește întreg procesul de restituire și de acordare a despăgubirilor, problemele subliniate de către aceasta fiind întâlnite tot mai des în practica instituțională a subscrisei.
Revenind la cauza de față, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
Noile modificări legislative ce se doresc a fi aplicate, susținute prin măsuri administrative și financiare corelative care să ofere instituțiilor implicate (cazul subscrisei) în acest proces resursele umane și financiare corespunzătoare volumului de activitate trebuie să aibă drept rezultat asigurarea finalizării dosarelor într-un „termen rezonabil" așa cum prevede practica Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita apariția de noi cauze pe rolul CEDO, existând riscul unor sancțiuni dispuse de către Comitetul de Miniștri, concomitent cu afectarea, în mod negativ, a imaginii României pe plan european.
În acest sens, prin Decizia nr. 270/03.12.2010 a Primului-ministru al României a fost constituit Comitetul interministerial privind procesul de reformare a legislației și procedurilor din domeniul restituirii proprietăților, care are ca principală atribuție identificarea soluțiilor optime care să conducă la eficientizarea procesului de restituire a proprietăților și elaborarea unor proiecte de acte normative care să conțină propunerile în domeniu.
În aceste condiții se impune a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
În raport cu hotărârea instanței de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, se arată faptul că, în mod eronat instanța a stabilit această obligație în sarcina pârâtei.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. dispozițiile art. 5 din H.G. 286/2004 potrivit cărora „compensațiile se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în anul care se face plata și 40% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 40% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998."
Legiuitorul în dispozițiile Legii nr. 9/1998 a stabilit clar calea de urmat în situația în care nu se respectă termenele de plată ale compensațiilor bănești, respectiv actualizarea cotei de 60% în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care acest indice a fost publicat de către Institutul Național de S. față de luna decembrie a anului anterior. A extinde aplicabilitatea acestor prevederi înseamnă a încălca cadrul legal existent pe principiul conform căruia legea specială derogă de la legea generală.
De asemenea, solicită a se avea în vedere faptul că Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații, cetățenilor români, pentru bunurile trecute în proprietatea Statului bulgar, în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C., la 7 septembrie 1940, astfel cum arată și titlu ei, este o lege de reparație specială, ale cărei dispoziții sunt de strictă interpretare.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului [1], a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
Există două raporturi conexe: raportul juridic civil dintre părțile contractului de asistență juridică (client/avocat) și raportul juridic de drept procesual civil dintre părți. Art. 274, alin.(3) din Cod procedură civilă reglementează posibilitatea diminuării cheltuielilor, ori de câte ori judecătorul constată motivat că acestea sunt nepotrivit de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu toate acestea, raportul juridic dintre avocat și clientul său nu este stânjenit în nici un fel, deoarece activitatea instanței se limitează doar la reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de judecată și nu a onorariul propriu-zis. C. de asistență juridică se menține în integralitate, clientul plătind avocatului onorariu convenit.
Însă cealaltă parte va fi obligată să plătească adversarului numai onorariul în cuantumul fixat de instanță.
Este incontestabil faptul că o asemenea prerogativă a instanței este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli, urmează a fi suportat de partea adversă, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil. Ori, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
5. Întâmpinarea reclamantului:
Legal citat, reclamantul M. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva Sentinței civile nr. 609/4.05.2012, pronunțată de Tribunalul C. S., Secția de C. Administrativ și Fiscal, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
În considerente se arată că, referitor Ia primul petit al acțiunii în contencios administrativ introduse, consideră că susținerile recurentei sunt neîntemeiate, fapt ce va rezulta ulterior prezentării următoarelor argumente: în primul rând, se poate observa că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților invocă faptul că se afla în prezența unui oarecare viciu de procedură în ceea ce privește citarea V.-președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Or, chiar dacă ar exista o asemenea ipoteză, excepția nelegalei citări este o excepție relativă ce poate fi invocată doar la prima zi de înfățișare și înainte de a se pune concluzii pe fond. Totodată, o parte nu poate invoca în căile de atac, lipsa de citare a celeilalte părți, o astfel de cerere impunându-se a fi respinsă de instanță, ca fiind lipsită de interes.
Așadar, recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților este lipsită de interes în a invoca această excepție, ba mai mult, în acest stadiu procesual, se constată că a intervenit decăderea părților din dreptul de a invoca excepții de această natură, motiv pentru care solicităm respectuos Onoratei Instanțe respingerea acestui capăt de cerere ca nefondat și neîntemeiat.
Recurenta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, face referire la art. 38 alin. 5 lit. c) din H.G. nr. 1277/2007, invocând faptul că suma datorată cu titlu de compensație va fi eșalonată așa cum se prevede în cuprinsul articolului. Or, acest articol prevede că atunci când este vorba despre o despăgubire mai mare de 100.000 RON, plata acesteia se va face proporțional. În speță, plata despăgubirilor trebuia să se facă în proporție de 40% în anul 2009 și respectiv în proporție de 60% în anul 2010.
Analizând datele speței, se poate deduce cu ușurință faptul că plata integrală a despăgubirilor trebuia să se fi făcut deja, lucru care nu s-a întâmplat în situația de față, fapt ce a fost corect apreciat de către instanța de fond care a constatat că refuzul recurentei de a restitui despăgubirile datorate este nefondat, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților neputând fi exonerată de îndeplinirea obligațiilor ce au fost stabilite în sarcina sa.
Totodată, este inadmisibil ca recurenta să se disculpe invocând volumul mare de muncă cu care se confruntă, deoarece se ajunge astfel în situația de a invoca culpa proprie. Aceasta ar însemna că A. Națională pentru Restituirea Proprietăților recunoaște modul defectuos în care a înțeles să își organizeze activitatea, lăsând în umbră interesele celor îndreptățiți la despăgubiri, interese ce ar trebui fără dubiu, să primeze.
Recurenta invocă și faptul că nu ar deține suficiente disponibilități pentru a acorda despăgubirile. Or, acest lucru este contrar principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans" adică "nimeni nu poate să își invoce propria culpă", atâta timp cât în favoarea reclamantului a fost recunoscut dreptul de a primi despăgubiri, fiind considerați titularii unui interes patrimonial bine stabilit încă din momentul emiterii Hotărârii nr. 30 a Comisiei Județene C.-S. pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, la data de 4.09.2006. Astfel, se poate afirma că se află în prezența unui interes cert, nerevocabil și exigibil, ce poate fi cuprins în noțiunea de "bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
Tribunalul C.-S. a apreciat corect faptul că atâta timp cât legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamanților un drept de creanță, refuzul pârâtei de acordare a despăgubirilor constituie o ingerință disproporționată asupra dreptului de proprietate al reclamanților, mai ales în ipoteza în care se dovedește că pârâta nu a efectuat minimele demersuri pentru alocarea sumelor datorate în favoarea reclamanților.
Prin Decizia V.-președintelui Autorității Naționale pentru restituirea Proprietăților nr. 2382 din data de 30.10.2009, s-a dispus plata sumelor ce reprezintă actualizarea cu rata inflației a despăgubirilor în cuantum total de 181.380.94 RON, pentru perioada cuprinsă între data emiterii Hotărârii nr. 30 a Comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului C.-S. și data plății efective.
În aceeași ambianță, apreciază a fi elocventă Decizia nr. XXI din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite (publicată în M. Of. nr. 113 din 13 februarie 2008) în cadrul căreia au fost interpretate și prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998. în sensul că era obligatorie actualizarea cu indicele prețurilor de consum pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii Comisiei județene și data plății efective. La această concluzie s-a ajuns în urma analizei situației predominate din România și anume a faptului că autoritățile publice execută extrem de greu deciziile administrative, la fel ca în prezenta speță, după o perioadă de 5 ani.
În acest sens, reliefează ceea ce presupune principiul reparării integrale a prejudiciului, sub a cărui incidență sunt elaborate și normele care reglementează compensațiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la C. din 7 septembrie 1940, impunându-se exigența ca în momentul validării compensațiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora.
Totodată, se arată și faptul că instanțele naționale sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor convenționale, prin obligarea autorităților publice la punerea în executare, de îndată, a hotărârilor judecătorești dar și a actelor administrative care stabilesc obligații în sarcina unei autorități publice, la fel ca în prezenta speță. Pe lângă această obligație, mai subzistă și aceea de executare din oficiu a acestor hotărâri judecătorești și a deciziilor administrative.
Prin hotărârea cu valoare de principiu pronunțată în afacerea Hornsby c. G., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în sensul că faza de executare face parte integrantă din noțiunea de „proces" în sensul art. 6 din Convenție. Potrivit formulei utilizate de judecătorii de la Strasbourg. „punctul final al termenului dintr-o procedură examinată în lumina art. 6 par. 1 este momentul în care dreptul revendicat este realizat efectiv".
Cu privire la solicitarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților de a se diminua cuantumul onorariului avocațial, solicită să se aibă în vedere faptul că textul legal invocat de recurentă și anume art. 274 alin. (3) Cod procedură civilă, este un text caduc deoarece încă de la nivelul anului 1995 nu mai există tablou de onorarii minimale în cadrul Barourilor de avocatură. Cât privește argumentul conform căruia munca prestată a fost minimă și acest argument este neîntemeiat, fapt care rezultă din: redactarea acțiunii pe fond. redactarea notelor de ședință, redactarea întâmpinării, a notificărilor, prezența fizică în instanță la toate termenele și toate eforturile ocazionate de prezenta cauză, apreciem ca fiind semnificativ volumul de munca prestat, motiv pentru care nu putem fi de acord cu o diminuare a onorariului avocațial.
În acest sens, se prevalează de dreptul conferit de art. 274 alin.(l) Cod procedură civilă, conform căruia "Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată" și solicită ca subsecvent respingerii recursului declarat, să fie obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, reprezentând onorariu avocațial.
Totodată, se arată faptul că instanțele naționale sunt obligate să ia toate măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor convenționale, prin obligarea autorităților publice la punerea în executare, de îndată, a hotărârilor judecătorești dar și a actelor administrative care stabilesc obligații în sarcina unei autorități publice, la fel ca în prezenta speță. Pe lângă această obligație, mai subzistă și aceea de executare din oficiu a acestor hotărâri judecătorești și a deciziilor administrative.
6. Aprecierea Curții de Apel Timișoara:
Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispozițiilor art. 304 din codul de procedură civilă și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel constată următoarele:
Cu privire la obiectul litigiului, Curtea constată că în prezenta cauză, reclamantul M. E. în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a solicitat instanței obligarea Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la plata integrală a despăgubirilor în cuantum de 181.380,94 lei stabilite prin decizia Vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nr. 1119/04.05.2009, actualizate conform legii pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului Județului T. (04.09.2006) și data plății efective, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești; fixarea unui termen de executare de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se dispune plata integrală; obligarea Autorității Națională pentru Restituirea Proprietăților la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei acordate cu titlu de despăgubiri prin actul emis de pârâtă, sumă ce va fi actualizată în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
În recurs A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat netemeinicia soluției instanței de fond, raportat la împrejurarea că nu au fost alocate sume în vederea efectuării plăților către reclamant, și că, potrivit art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 286/2004, compensațiile se achită în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, de unde rezultă că plata despăgubirilor că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
Cu privire la dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea precizează că dreptul reclamantului la despăgubirile solicitate este reglementat prin Legea nr. 9/1998, privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 18.04.2007.
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 9/1998, „cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, denumit în continuare tratat, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit prezentei legi, în măsura în care nu au primit anterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunurile imobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele Durostor și Caliacra, cedate Bulgariei, pentru recoltele neculese de porumb, bumbac și floarea-soarelui, precum și pentru plantații de pomi fructiferi și/sau pepiniere de pomi fructiferi altoiți”.
În privința procedurii de acordare a acestor despăgubiri, art. 6 alin. 1 din Legea nr. 9/1998 prevede că „în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, se constituie, prin ordin al prefectului, în fiecare județ și în municipiul București, câte o comisie pentru aplicarea legii, compusă din directorul general al direcției generale a finanțelor publice, directorul direcției pentru agricultură și dezvoltare rurală, șeful direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful inspectoratului teritorial în construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Naționale a Notarilor Publici. Comisia va funcționa în cadrul prefecturii”.
Conform art. 7 alin. 1 din legea citată, „comisiile județene și a municipiului București primesc, verifică și rezolvă cererile de acordare a compensațiilor. Hotărârile privind acordarea compensațiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la primirea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei și se comunică comisiei centrale, spre validare, precum și solicitantului”.
Potrivit art. 7 alin. 2 din legea citată, „în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulțumit de hotărârea comisiei poate face contestație la comisia centrală”, iar alineatul 3 al aceluiași articol prevede că „în termen de cel mult 60 de zile, comisia centrală va analiza contestațiile și va valida sau va invalida măsurile stabilite de comisiile județene și a municipiului București, admițând sau respingând, după caz, contestațiile ce i-au fost adresate. Hotărârea comisiei centrale se comunică solicitanților și direcțiilor generale ale finanțelor publice”.
În privința instanței competente, conform art. 7 alin. 4 din legea citată, „hotărârile comisiei centrale sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”, hotărârile pronunțate de tribunal fiind supuse recursului, conform alineatului 5 al art. 7 din legea citată.
La rândul său, art. 30 din Ordonanța de Guvern nr. 94 din 26 august 2004, privind reglementarea unor măsuri financiare, prevede că „propunerile de validare/invalidare a hotărârilor emise de comisiile județene, respectiv a municipiului București, pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998, precum și pentru soluționarea contestațiilor, însoțite de avizul consultativ al Asociației Române a Victimelor Represiunilor Staliniste - Secția Cadrilater, vor fi înaintate de către șeful Cancelariei Primului-Ministru, care va dispune prin ordin comunicat solicitanților”.
În privința căilor de atac, art. 31 din Ordonanța de Guvern nr. 94/2004 prevede că „actele Cancelariei Primului-Ministru sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.
În legătură cu efectuarea plății sumelor de bani reprezentând compensațiile acordate potrivit Legii nr. 9/1998, Curtea observă că, în temeiul art. 6 și 8 din aceeași lege, a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, în care s-a prevăzut, la art. 5, achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor stabilite prin hotărârea Comisiei centrale, pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".
Referitor la această actualizare, Curtea precizează că prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007 – decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 113 din 13 februarie 2008 – Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în legătură cu interpretarea dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, republicată, precum și ale art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcționarea Comisiei centrale și a comisiilor județene și a municipiului București pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940.
În examinarea recursului, Curtea constată că pârâta nu a contestat existența obligației, ci numai imposibilitatea executării acesteia.
Totodată, Curtea constată că actele pe care se întemeiază reclamantul – care constituie titlurile în temeiul cărora trebuiau efectuate plățile – nu au fost puse în executare nici măcar parțial, nefiind respectate dispozițiile art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004, care impuneau achitarea eșalonată, către beneficiari, a compensațiilor pe parcursul a 2 ani consecutivi, din care "40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat", precizându-se, în final: "cota de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998".
În privința insuficienței fondurilor alocate pentru astfel de plăți, Curtea reține că lipsa fondurilor bugetare necesare plății sumelor datorate reclamantului nu poate constitui un impediment în admiterea acțiunii, reclamantul având dreptul la acordarea sumelor solicitate. Curtea constată necesitatea de a se face distincție între existența obligației – care se evaluează în funcție de dispozițiile legale aplicabile speței – și posibilitatea concretă de executare a acesteia.
În speță, nu se contestă legalitatea titlului executoriu. Or, o obligație legală de plată nu este desființată de imposibilitatea concretă de executare a acesteia. În caz contrar ar însemna că debitorul obligației se poate exonera oricând susținând că nu are posibilitatea executării acesteia, aceasta fiind o condiție pur potestativă, care ține exclusiv de voința debitorului, condiție interzisă de art. 1010 din vechiul Cod civil, în vigoare la momentul emiterii titlului executoriu în litigiu. Cum din acest titlu executoriu nu rezultă că obligația de plată este condiționată de existența fondurilor, iar eșalonarea a fost stabilită prin art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 tocmai pentru a permite efectuarea plăților fără riscul lipsei de fonduri, Curtea reține că dispozițiile legale menționate mai sus impun efectuarea plăților conform celor două tranșe anuale, această eșalonare constituind singura modalitate care a afectat obligația sumată de Statul Român prin emiterea titlului de despăgubire.
De altfel, conform art. 4 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2000 prevede că „ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii”, astfel încât lipsa unor sume pentru plata acestor debite se impune a fi remediată ulterior, prin virarea sumelor necesare acestor plăți.
Prin urmare, Curtea apreciază că soluția Tribunalului C. S. este temeinică și legală, recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 609/4.05.2012 pronunțată de Tribunalul C. S. în dosar nr._ urmând a fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 al. 1 Cod de Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților împotriva sentinței civile nr. 609/4.05.2012 pronunțată de Tribunalul C.-S. în dosar nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.02.2013.
PREȘEDINTEJUDECĂTORJUDECĂTOR
R. OLARUDIANA D. R. P.
GREFIER
M. L.
Red. RP – 18.03.2013
Tehnored LM –18.03.2013
2 expl/SM
Prima instanță – Tribunalul C.-S.
Judecător – I. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9047/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1705/2013.... → |
|---|
