Pretentii. Decizia nr. 8448/2013. Curtea de Apel TIMIŞOARA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8448/2013 pronunțată de Curtea de Apel TIMIŞOARA la data de 12-09-2013 în dosarul nr. 4720/30/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARAOperator 2928
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8448
Ședința publică din 12 septembrie 2013
P.:M. I.
JUDECĂTOR:Ș. E. P.
JUDECATOR:R. C.
GREFIER:G. K.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 3565/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați L. L., S. F. L., C. F. C., C. S., C. D., C. N. și C. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați L. L., S. F. L., C. F. C., C. S., C. D., C. N. și C. N. avocat Stepanian K., lipsă fiind pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamanților intimați depune la dosar împuternicirea avocațială de reprezentare și concluzii scrise.
Instanța, din oficiu, invocă excepția prematurității introducerii acțiunii raportat la prevederile OUG nr.10/2012 acordă cuvântul părților.
Reprezentanta reclamanților intimați solicită respingerea excepției invocate și pe fond respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului T. sub nr._ din 07.06.2012, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei ANRP la plata sumei de 96.464,74 lei actualizată cu indicele de inflație, sumă reprezentând despăgubiri stabilite prin hotărârea nr. 632/08.04.2004 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și validată prin decizia nr. 2260/13.11.2008 emisă de ANRP, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat, în esență, că prin Hotărârea nr. 632 din 08.04.2004 a Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 s-au stabilit în favoarea acestora despăgubiri pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, despăgubiri în sumă de 96.464,74 lei.
Această hotărâre a fost validată prin Decizia Vicepreședintelui ANRP nr. 2260/13.11.2008, stabilindu-se la art. 2 alin. (1) din decizie faptul că plata despăgubirilor se va face conform art. 38 alin.1 din HG nr. 753/1998.
Toate demersurile ulterioare pentru a obține diferența de despăgubiri și a sumelor ce reprezintă actualizarea debitului principal au eșuat.
In drept sunt invocate dispozițiile art. 8 din Legea nr. 9/1998 și art.5 din HG nr. 286/2004.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii, invocând în principal lipsa disponibilităților bănești, având în vedere numărul mare de dosare și sumele insuficiente alocate de la bugetul de stat. Pârâta a mai invocat în susținerea întâmpinării și practica CEDO în sensul că având în vedere împrjeurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române, termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat circumstanțele date.
Prin sentința civilă nr.3565/14.11.2012 pronunțată de Tribunalul T. a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții L. L., S. F. L., C. F. C., C. S., C. D., C. N., C. N. în contradictoriu cu pârâta A. Națională Pentru Restituirea Proprietăților, având ca obiect pretentii (Legea nr. 9/1998).
A obligat pârâta să achite reclamanților suma de 96.464,74 lei stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 632/08.04.2004 a Comsiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului jud. T., sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamanții, în temeiul Legii nr. 9/1998 au solicitat acordarea de despăgubiri pentru bunurile deținute în proprietate de către autorii lor în localități trecute în proprietatea statului bulgar ca urmare a aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria semnat la C. la 07.09.1940.
Prin hotărârea nr. 632/08.04.2004, Comisia pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituției Prefectului jud. T. s-a propus acordarea în beneficiul acestora a sumei de 96.464,74 lei cu titlu de compensații pentru bunurile deținute de antecesorii lor, hotărârea fiind validată de către pârâtă prin Decizia nr.2260/13.11.2008 a Vicepreședintelui ANRP.
Sumele acordată moștenitorilor urma a fi achitată în anul următor emiterii deciziei, conform art. 5 din HG nr. 286/2004.
Pârâta a refuzat în mod nejustificat să facă plata sumelor acordate cu titlu de compensații bănești.
Nerespectarea obligației de plată a compensațiilor bănești de către pârâtă, constituie calificarea acțiunii reclamantelor ca subscriindu-se dispoz. art 1 din Legea 554/2004.
Interesul legitim privat ca și posibilitate de a pretinde o anumita conduită în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor si previzibil, prefigurat conform definiției dispozițiilor art. 2 pct. p din Legea 554/2004, conferă reclamantelor calitatea de persoane vătămate conform art. 1 din Legea 554/2004, ce se adresează instanței de contencios administrativ competente pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce a fost cauzată.
Mai mult, în speță, reclamanții sunt titularii unui drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Aceștia dețin o creanță suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea cauzele Rafinăriile Grecești Stran și Stratis Adreadis c. Greciei, Jasiuniene c. Lituaniei, Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea instituției pârâte constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al reclamantelor, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Textul Convenției Europene a Drepturilor Omului (la fel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului) face parte din dreptul intern al României încă din anul 1994 (de 18 ani), iar, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile (art. 20 alin. 2 din Constituție).
Din momentul în care legiuitorul a recunoscut în patrimoniul reclamanților, un drept de creanță, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând proporțiile de rezonabilitate (între ingerință și scopul propus).
Ori, Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane - în general, și în patrimoniul reclamanților - în special, acest drept.
Imprejurarea că de la bugetul de stat nu au fost alocate suficiente sume pentru plata acestor despăgubiri nu este de natură a exonera pârâta de îndeplinirea obligațiilor legale ce-i revin și nu poate fi pusă în sarcina reclamantei, care potrivit Legii nr. 9/1998 a făcut dovada faptul că sunt persoane îndreptățite la acordarea acestora, au făcut dovada bunurilor pe care le deținea antecesorul lor depunând toate documentele necesare în acest sens. In condițiile în care hotărârea Comisiei județene nu a fost invalidată de către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, fiind legală din perspectiva dispozițiilor legale, refuzul pârâtei de a proceda la plata despăgubirilor stabilite prin aceasta este nejustificat.
Referitor la actualizarea cuantumului sumelor acordate cu titlu de compensații, instanța reține că pe de o parte reclamanții solicită actualizarea sumelor de bani de la data emiterii hotărârii Comisiei Județene și până la data achitării.
Sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. 2 din Legea 9/1998 și art. 5 din HG 286/2004, astfel cum au fost interpretate prin decizia 21 din 19 martie 2007, dată în soluționarea recursului în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că validarea Hotărârii Comisiei Județene cu depășirea termenului de 60 de zile, atrage actualizarea întregii sume în raport cu indicele de creștere a prețurilor de la data stabilirii compensațiilor care este cea a emiterii hotărârii de către Comisia Județeană.
Este evident că reclamanții au dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, ceea ce presupune nu doar contravaloarea bunurilor imobile și a recoltelor, ci și prejudiciul suferit ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri. In același sens, tribunalul apreciază că reclamanții au dreptul la aceiași valoare economică a compensațiilor stabilite și diminuată ca urmare a inflației până la data încasării efective a sumei cuvenite.
O asemenea cerere apare ca întemeiată și având în vedere respectarea principiului acordării compensațiilor la nivelul acoperirii integrale a pagubei suferite de cei îndreptățiți, cât și a evitării prejudicierii unor persoane ca urmare a neîndeplinirii în termenul legal a obligațiilor ce cad în sarcina organismelor abilitate să pună în aplicare dispozițiile Legii nr.9/1998, neputându-se pune în sarcina reclamanților riscul erodării sumelor stabilite de comisie prin trecerea timpului ca urmare a nepunerii în executare hotărârilor în termenul reglementat de dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, care a solicitat modificarea sentinței și respingerea acțiunii, subliniind că plata despăgubirilor stabilite în aplicarea dispozițiilor Legii nr.9/1998 este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație, dispozițiile din art. 18 alin.5 din HG nr.1120/2006 fiind aplicabile doar în măsura în care aceasta are alocate suficiente fonduri pentru plata compensațiilor.
În speță însă pârâta nu dispune de fonduri suficiente alocate pentru plata compensațiilor stabilite în aplicarea Legii nr.9/1998, astfel încât prin hotărârea atacată se stabilește în sarcina sa o obligație imposibil de realizat, de natură să afecteze principiul egalității de tratament recunoscut în plan european. Pârâta face trimite la jurisprudența CEDO, susținând că și creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată, neputând fi plătite decât în condiții de solvabilitate.
La termenul din 12.09.2013, Curtea a invocat din oficiu excepția de prematuritate a acțiunii, excepție ce va fi analizată cu prioritate în temeiul art.137 alin.1 C. proc. civ, reținându-se că este întemeiată pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. I alin.1 și 2 din OUG nr.10/2013, „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispozițiilor … Legii nr.9/1998…se face în tranșe anuale egale, eșalonat pe o ,perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată….Prevederile alineatului 1 se aplică în mod corespunzător și titlurilor de plată emise și neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Plata tranșelor se face începând cu 01.01.2014”.
Instanța constată că prin dispozițiile citate legiuitorul a recunoscut dreptul persoanelor care au obținut titluri de plată a unor despăgubiri în aplicarea prevederilor Legii nr.9/1998 la încasarea sumelor stabilite cu titlu de despăgubiri, însă din rațiunile menționate în preambulul actului normativ, de menținere a echilibrului bugetar și de respectare a angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvern, a înțeles să instituie un moratoriu legal, prevăzând că plata despăgubirilor stabilite deja prin titlurile de plată emise se face doar începând cu 01.01.2014, în tranșe anuale egale, eșalonate pe o perioadă de 10 ani.
Instanța observă că dispozițiile astfel adoptate nu disting după cum plata despăgubirilor se face benevol, în executarea titlurilor de plată, respectiv, prin executarea silită a unor hotărâri judecătorești emise de instanțele de contencios administrativ (cum este cea supusă recursului în prezenta cauză), rezultând astfel că plata despăgubirilor este supusă eșalonării și moratoriului legal, indiferent de modalitatea în care se execută obligația de plată.
Se reține de asemenea că normele mai sus citate sunt incidente speței de față, contrar susținerilor reclamanților intimați. Aceasta deoarece, potrivit art.38 din HG nr.753/1998, plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea emisă de Comisia Județeană de aplicare a Legii menționate se face în două tranșe anuale, fiind astfel stabilită în sarcina statului o obligație pecuniară, de plată, a cărei executare se prelungește în timp. În alți termeni, situația de fapt creată prin emiterea titlului de plată se prelungește în timp, titlul producând efecte juridice într-un interval de timp ce încă nu a expirat, de vreme ce reclamanții au înțeles să promoveze acțiunea de față pentru obligarea ANRP la plată.
Or, potrivit principiului aplicării imediate a legii noi, efectele produse de aceasta vizează și situațiile de fapt care se prelungesc în timp, fiind în derulare la data intrării în vigoare a noului act normativ. Astfel de situații de fapt se analizează ca facta pendentia, intrând în sfera de aplicare a legii noi.
În aceste condiții, este corect a se concluziona că dispozițiile din OUG nr.10/2013 se aplică litigiului de față, astfel cum se aplică oricărui titular al unei hotărâri emise în aplicarea Legii nr.9/1998, care nu a fost integral executată la data intrării în vigoare a ordonanței.
În ceea ce privește situațiile de retroactivitate a legii noi, acestea implică doar ipoteza aplicării acesteia unor situații de fapt deja consumate, finalizate, la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul în speță. S-ar putea vorbi de o astfel de aplicare retroactivă a ordonanței, doar în măsura în care aceasta ar viza titluri de plată achitate deja integral la data intrării sale în vigoare, ceea ce nu este cazul.
Instanța conchide că dispozițiile ordonanței în discuție se aplică în speță, precum și că moratoriul legal instituit prin aceasta conferă caracter prematur acțiunii de față, prin care se pretinde plata despăgubirilor stabilite în beneficiul reclamantului anterior expirării termenului suspensiv de plată instituit prin art.I alin.2 din ordonanță.
Astfel fiind, se va admite excepția de prematuritate a acțiunii de față, iar în temeiul art.137 alin.1 Cod proc.civilă, acțiunea va fi respinsă ca prematură, fără a fi analizată în fond.
Pe cale de consecință, se va face aplicarea în speță a dispozițiilor art. 312 alin.1 și 3 Cod proc.civilă și se va admite recursul declarat, se va modifica sentința atacată și se va respinge acțiunea, iar conform art.274 C. proc. civ., se va lua act de faptul că reclamanții intimați nu au solicitat cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta recurentă A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr. 3565/14.11.2012, pronunțată de Tribunalul T. în dosar nr._, în contradictoriu cu reclamanții intimați L. L., S. F. L., C. F. C., C. S., C. D., C. N. și C. N..
Modifică sentința recurată, în sensul că:
Respinge cererea promovată de reclamanții L. L., S. F. L., C. F. C., C. S., C. D., C. N. și C. N. împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
Fără cheltuieli de judecată în primă instanță și recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECATOR,
M. I. Ș. E. P. R. C.
GREFIER,
G. K.
Red.:RC./23.09.2013
Tehnored./GK/ 2 ex./23.09.2013
Inst.fond:Tribunalul T. :jud.G. B.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 05/2013.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5630/2013.... → |
|---|
