AVOCAT. RADIEREA DIN COLEGIUL DE AVOCAŢI CONSTANŢA CA URMARE A PLECĂRII DEFINITIVE DIN ŢARĂ.
| Comentarii |
|
REPATRIERE. CERERE DE REÎNSCRIERE ÎN BAROUL CONSTANŢA. CERERE DE TRANSFER LA BAROUL BUCUREŞTI. COMPETENŢA MATERIALĂ. APLICAREA ÎN TIMP A DISPOZIŢIILOR DECRETULUI-LEGE NR. 90/1990 ŞI ALE LEGII NR. 51/1995
Potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. j) din Decretul-lege nr. 90/1990privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România, cererile privind primirea sau reprimirea în avocatură, transferarea şi detaşarea avocaţilor dintr-un barou în altul, erau de competenţa exclusivă a Consiliului Uniunii Avocaţilor. Prin urmare, decizia nr. 9/1991, prin care Consiliul Baroului Constanţa a anulat decizia nr. 1/ 1981 şi a dispus reînscrierea reclamantului în Baroul Constanţa, fiind emisă cu încălcarea competenţei materiale a autorităţii emitente, este lovită de nulitate absolută, putându-se anula oricând de către Consiliul Uniunii Avocaţilor fără a fi astfel aplicabile dispoziţiile art. 5 alin. ultim din Legea nr. 29/1990.
Susţinerea recurentului, potrivit căreia Consiliul Uniunii Avocaţilor nu avea competenţa materială de a anula o asemenea decizie, este nefondată, întrucât, chiar dacă în mod expres prin Legea nr. 51/1995 nu se menţine expres în atribuţiile Consiliului Uniunii Avocaţilor anularea deciziilor consilierilor barourilor, aşa cum era prevăzută de art. 5 lit. d] din Decretul-lege nr. 90/1990, prin interpretarea dispoziţiilor art. 58 lit. i) din Legea nr. 51/1995 care menţine controlul Consiliului Uniunii Avocaţilor asupra deciziilor luate de consiliile barourilor în legătură cu transferul şi detaşarea avocaţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 48 lit. g) care menţin competenţa exclusivă a Consiliului Uniunii Avocaţilor de a se pronunţa asupra cererilor de primire în profesia de avocat în toate cazurile prevăzute de lege, rezultă că orice alt organ care s-ar implica în rezolvarea acestor cereri încalcă o competenţă legală, abatere sancţionată prin dispoziţiile art. 130 din Statutul profesiei de avocat.
Urmează a fi privită ca nejustificată şi critica referitoare la înscrierea în preambulul deciziei nr. 566/1996 a art. 5 lit. j) din Decretul-lege nr. 90/1990 şi care nu constituie un motiv de nelegalitate, competenţa Consiliului Uniunii Avocaţilor de a emite decizia de anulare fiind determinată de cauza de nelegalitate a deciziei de anulare - aşa cum este inserată în prevederile art. 130 din Statutul profesiei de avocat.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 285 din 28 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 18 februarie 1997, reclamantul B.P. a chemat în judecată Baroul de Avocaţi al municipiului Bucureşti, solicitând obligarea acestuia de a-i constata dreptul de transfer de la Baroul Constanţa la Baroul Bucureşti şi de a-i emite decizia în acest sens; obligarea pârâtului de a emite decizia prin care să-i autorizeze exercitarea profesiei de avocat în cadrul unui cabinet individual şi obligarea la executarea celor dispuse prin sentinţă în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.
La 30 martie 1998, B.P. a chemat în judecată Uniunea Avocaţilor din România, solicitând anularea deciziei nr. 566 din 27 iunie 1996, emisă de aceasta şi prin care au fost anulate deciziile 9 din 8 mai 1991 şi 16 din 10 mai 1996 ale Baroului Constanţa.
în motivarea cererilor sale, reclamantul a susţinut că în urma repatrierii sale şi a redobândirii cetăţeniei, la cererea sa, Baroul Constanţa a anulat decizia nr. 18 din 30 octombrie 1981 şi a dispus prin decizia nr. 9/1991, reînscrierea sa în barou cu menţiunea trecerii pe tabelul avocaţilor incompatibili. Ulterior, prin decizia nr. 16/1996, s-a dispus ridicarea măsurii incompatibilităţii şi reînscrierea pe lista avocaţilor definitivi.
Ca urmare, reclamantul a solicitat Baroului Bucureşti transferul de la Baroul Constanţa, cerere la care însă neprimind răspuns a acţionat în temeiul Legii nr. 29/1990 art. 1 alin. 2. în timp ce procesul se află în derulare, a luat act de decizia nr. 566 din 27 iunie 1996 emisă de Consiliul Uniunii Avocaţilor din România şi prin care au fost anulate deciziile nr. 9/1991 şi 16/1996 ale Baroului Constanţa.
Reclamantul şi-a întregit acţiunea solicitând anularea acestei decizii cu motivarea că prin Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, Consiliul Uniunii Avocaţilor nu mai are competenţa de a anula deciziile Baroului aşa cum se prevede în Decretul-Lege nr. 98/1990, iar dispoziţiile art. 130 din Statutul profesiei de avocat, adăugă la lege.
Prin sentinţa civilă nr. 401 din 6 aprilie 1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că prin
decizia nr. 566/1996, în mod legal şi temeinic s-a dispus anularea deciziilor nr. 9/1991 şi 16/1996, constatând că la data emiterii acestora, Consiliul Baroului Constanţa nu avea competenţa materială potrivit Decretului-Lege nr. 90/1990, de a soluţiona cererea de reprimire în avocatură a reclamantului
B.P., aceasta aparţinând exclusiv Consiliului Uniunii Avocaţilor.
împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul B.P. care a susţinut în esenţă că instanţa fondului nu s-a pronunţat asupra tuturor mijloacelor de apărare şi a dovezilor administrate în sensul că în mod greşit a reţinut culpa sa pentru că nu s-ar fi adresat organului abilitat să ia măsura de reprimire în avocatură deşi decizia nr. 12/1981 constituie un act administrativ abuziv, prin radierea sa din barou, cu toate că la momentul respectiv a solicitat numai încetarea activităţii şi nu renunţarea la calitatea de avocat.
A mai susţinut recurentul: greşit nu s-a avut în vedere şi faptul că la 27 iunie 1996 Consiliul Uniunii Avocaţilor nu mai avea competenţa materială de a anula deciziile Consiliului Baroului Constanţa; că temeiul de drept invocat, respectiv art. 5 lit. j) din Decretul-lege nr. 90/1990, era abrogat şi în fine că măsura de anulare s-a dispus cu mult peste termenul de decădere prevăzut de Legea nr. 29/ 1990 art. 5.
Un al doilea motiv de casare s-a referit la aplicarea dispoziţiilor art. 130 din Statutul profesiei de avocat, care însă în opinia reclamantului adaugă la lege.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate în raport de criticile formulate, urmează a se constata că acestea nu se justifică.
Prin decizia nr. 12 din 30 noiembrie 1981 s-a dispus, urmare a cererii de încetare a activităţii de avocat formulate de reclamantul B.P., prin plecarea definitivă din ţară, ştergerea de pe tabelul avocaţilor definitivi din Colegiul de avocaţi din Constanţa.
La venirea în ţară, reclamantul s-a adresat Uniunii Avocaţilor din România cu o cerere de înscriere în Baroul Bucureşti, la care cu adresa nr. 1234 din 5 noiembrie 1990 i s-a comunicat că pentru acel moment există numai posibilitatea anulării deciziei de radiere din Baroul Constanţa şi a reînscrierii în acest Barou, urmând ca după obţinerea cetăţeniei să se rezolve şi problema transferului.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 lit. j) din Decretul-lege nr. 90/1990 privind unele măsuri pentru organizarea şi exercitarea avocaturii în România, cererile privind primirea sau reprimirea în avocatură, transferarea şi detaşarea avocaţilor dintr-un barou în altul, erau de competenţa exclusivă a Consiliului Uniunii Avocaţilor.
Cu toate acestea şi fără a se putea prevala de necunoaşterea dispoziţiilor legale, reclamantul-re-curent s-a adresat Baroului Constanţa care cu decizia nr. 9 din 8 mai 1991 a anulat decizia nr. 1/ 1981 şi a dispus reînscrierea reclamantului în Baroul Constanţa cu trecerea sa pe lista incompatibililor.
Ulterior, la 10 mai 1991, cu decizia nr. 16, acelaşi barou a ridicat starea de incompatibilitate şi a dispus reînscrierea reclamantului pe tabelul avocaţilor pledanţi definitivi.
Astfel fiind, urmează a se constata că decizia nr. 9/1991 s-a emis cu încălcarea competenţei materiale a autorităţii emitente, ceea ce atrage nulitatea absolută, situaţie reţinută de altfel legal şi temeinic de instanţa fondului.
Susţinerea potrivit căreia Consiliul Uniunii Avocaţilor nu avea competenţa materială de a anula o asemenea decizie este nefondată, întrucât chiar dacă în mod expres prin Legea nr. 51/1995 pentru exercitarea profesiei de avocat nu se mai menţine expres în atribuţiile Consiliului Uniunii Avocaţiilor anularea deciziilor consiliilor barourilor aşa cum era prevăzută de art. 5 lit. d) din Decretul-lege nr. 90/ 1990, prin interpretarea dispoziţiilor art. 58 lit. i) din Legea nr. 51/1995 care menţine controlul Consiliului Uniunii Avocaţilor asupra deciziilor luate de consiliile barourilor în legătură cu transferul şi detaşarea avocaţilor, precum şi a dispoziţiilor art. 48 lit. g) care menţin competenţa exclusivă a Consiliului Uniunii Avocaţilor de a se pronunţa asupra cererilor de primire în profesia de avocat în toate cazurile prevăzute de lege, rezultă că orice alt organ care s-ar implica în rezolvarea acestor cereri încalcă o competenţă legală, abatere sancţionată prin dispoziţiile art. 130 din Statutul profesiei de avocat.
Urmează a fi privită ca nejustificată şi critica referitoare la înscrierea în preambulul deciziei nr. 566/1996 a art. 5 lit. j) din Decretul-lege nr. 90/1990 şi care nu constituie un motiv de nelegalitate, competenţa Consiliului Uniunii Avocaţilor de a emite decizia de anulare fiind determinată de cauza de nelegalitate a deciziei de anulare - aşa cum este inserată în prevederile art. 130 din Statutul profesiei de avocat.
în fine, în ce priveşte termenul de decădere invocat de recurentul reclamant, urmează a se constata că acesta, potrivit Decretului-lege nr. 9/ 1990 art. 5 alin. ultim, se referă la momentul până la care poate fi sesizată instanţa de contencios administrativ cu acţiune în anularea unui act administrativ, termen care curge de la comunicarea actului. Or, în cauză nu s-a pus nici un moment în discuţie tardivitatea acţiunii reclamantului. în ce priveşte termenul în care Consiliul Uniunii Avocaţilor ar fi avut dreptul să dispună anularea Deciziei nr. 9/1991 a Consiliului Baroului - fiind vorba de o nulitate absolută, aceasta se putea face oricând.
Referitor la cel de al doilea motiv de casare, urmează a se reţine că prin dispoziţia art. 130 din Statutul profesiei de avocat nu se adaugă la lege, aşa cum susţine recurentul, dimpotrivă, potrivit textului menţionat, în limitele legii cadru, se subliniază încă o dată imperativitatea respectării acesteia în litera şi spiritul ei.
împrejurarea că decizia Consiliului Uniunii Avocaţilor nr. 566/1995 a anulat deciziile emise de Consiliul Baroului Constanţa nu exclude însă dreptul şi posibilitatea reclamantului-recurent ca în condiţiile legii să se adreseze autorităţii abilitate să se pronunţe asupra cererii sale de reînscriere în Barou.
Astfel fiind, în raport de toate aceste considerente, urmează a se constata că recursul declarat de B.P. împotriva sentinţei civile nr. 401 din 6 aprilie 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ este nefondat, motiv pentru care va fi respins.
| ← CONCURENŢĂ NELOIALĂ. LEGEA NR. 21/1996. PRACTICI... | CSJ. Decizia nr. 1247/2000. Contencios → |
|---|
