CONTENCIOS ADMINISTRATIV. ACTE SUPUSE CONTROLULUI JUDECĂTORESC. SITUAŢIA ACTELOR PREPARATORII.
| Comentarii |
|
TERMENUL DE INTRODUCERE A ACŢIUNII ÎN ANULARE A UNUI ACT ADMINISTRATIV. NATURA JURIDICĂ (ART. 5 ALIN. FINAL DIN LEGEA NR. 29/1990)
1. Actul administrativ întocmit de Ministerul de Interne - Comandamentul Naţional al Grănicerilor cu nr. S/445 din 1998 reprezintă o notă-raport cu privire la aspectele sesizate de recurent în cererea adresată acestui minister pentru anularea Ordinului nr. S/6692/1995 prin care s-a propus sancţionarea recurentului cu “mustrare scrisă” în temeiul art. 93 din Legea nr. 80/1995, dar măsura respectivă nu a fost dispusă în cuprinsul acestui act. Sub acest aspect, Ordinul nr. S/445/1998 are caracterul unui act preparator, care, potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, nu poate fi contestat decât o dată cu actul final prin care se aplică sancţiunea propusă.
2. Termenul de 1 an prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 este un termen de decădere a cărui depăşire are ca efect stingerea dreptului subiectiv. Susţinerea recurentului că a intervenit repunerea sa în termen prin răspunsul comunicat cu Ordinul nr. S/445/1998 este nefondată, deoarece termenul de decădere nu este supus repunerii în termen reglementate pentru termenele de prescripţie extinctivă. Independent de aceasta, se reţine că repunerea în termen nu poate interveni dacă depăşirea termenului s-a datorat culpei titularului dreptului la acţiune.
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 237 din 26 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 martie 1998, reclamantul P.A. a solicitat anularea Ordinelor nr. S/6692/1995 şi nr. S/445/1998 emise de Ministerul de Interne, Comandamentul Naţional al Grănicerilor şi obligarea pârâtului să emită actul administrativ de reintegrare a reclamantului în funcţia de şef al secţiei asigurare tehnică de marină. Prin aceeaşi
acţiune, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata diferenţei de salariu de la clasa avută anterior destituirii la veniturile realizate în prezent, inclusiv primele şi sporurile cuvenite şi actualizate, precum şi daune morale în sumă de 500 milioane de lei.
în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin actele administrative contestate a fost schimbat din funcţie, cu titlu disciplinar, fiindu-i încălcat dreptul la carieră militară recunoscut de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Reclamantul a
învederat că retrogradarea sa din funcţia deţinută este lipsită de temei legal şi i-a afectat dreptul fundamental la demnitate şi onoare, determinând totodată o reducere a retribuţiei sale.
Prin sentinţa civilă nr. 657 din 16 iunie 1998 Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a respins acţiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că actul administrativ contestat este un act de comandament militar care, potrivit art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990, nu poate fi supus controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia nr. 546 din 8 martie 1999 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie - Secţia de contencios administrativ.
Instanţa de recurs a reţinut că prima instanţă a soluţionat greşit excepţia întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b din Legea nr. 29/1990, deoarece Ordinul nr. S/6692/1995 prin care reclamantul a fost destituit din funcţia deţinută vizează managementul resurselor umane şi nu reprezintă un act de comandament militar. Faţă de greşita soluţionare a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii, instanţa de recurs a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
in fond, după casare, pârâtul Ministerul de Interne a invocat excepţiile de tardivitate a acţiunii şi de neîndeplinire a procedurii administrative prealabile. Referitor la Ordinul nr. S/445 din 16 februarie 1998, pârâtul a invocat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii în anulare, cu motivarea că acest ordin este un raport cu caracter intern şi nu constituie un act administrativ susceptibil de a fi contestat în justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 705 din 7 iunie 1999, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului nr. S/445 din 16 februarie 1998; prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă ca tardivă cererea de anulare a Ordinului nr. S/6692 din 18 mai 1995.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că Ordinul nr. S/445 din 16 februarie 1998 este o notă-raport, conţinând rezultatul verificărilor efectuate pe cale ierarhică. Constatând că acest act cuprinde concluzii referitoare la aspectele sesizate de reclamant, instanţa de fond a considerat că ordinul respectiv nu întruneşte elementele
constitutive ale actului administrativ de autoritate pentru care poate fi formulată acţiunea în anulare potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990.
în privinţa cererii de anulare a Ordinului nr. S/ 6692 din 18 mai 1995, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990 pentru formularea acţiunii în contencios administrativ.
împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul, care în temeriul art. 304 pct. 9, 10 şi 11 C. pr. civ., a solicitat casarea hotărârii.
în motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. pr. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere decizia de casare prin care s-a constatat că cele două ordine contestate reprezintă acte administrative de autoritate supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ. Faţă de soluţia dată în decizia de casare excepţiei invocate în baza art. 7 din legea nr. 29/1990, recurentul a învederat că este nelegală hotărârea prin care prima instanţă a respins ca inadmisibilă cererea de anulare a Ordinului S/455 din 16 februarei 1998, care nu este un act interior, ci un act de autoritate prin care s-au dispus sancţiuni suplimentare şi care a fost comunicat recurentului.
Prin celelalte două motive de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 11 C. pr. civ., a fost criticată hotărârea instanţei de fond pentru greşita soluţionare a excepţiei de tardivitate a cererii de anulare a Ordinului nr. S/6692/1995, cu motivarea că recurentul a fost repus în termenul de a ataca acest act ca atare a respingerii cererilor sale de revocare pe cale graţioasă a măsurii de destituire din funcţie. Totodată, recurentul a susţinut că instanţa de fond a înlăturat nejustificat dintre probele administrate rezoluţia nr. 2 din 16 februarie 1996 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, înscris din care rezultă caracterul abuziv al sancţiunii aplicate de Ministerul de Interne.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. pr. civ., Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs pentru următoarele considerente.
Actul administrativ întocmit de Ministerul de Interne - Comandamentul Naţional al Grănicerilor
cu nr. S/445 din 16 februarie 1998 reprezintă o notă-raport cu privire la aspectele sesizate de recurent în cererea adresată acestui minister pentru anularea Ordinului nr. S/6692/1995.
Instanţa de fond a stabilit corect natura juridică a acestui act care deşi a fost emis de o autoritate administrativă, nu este rezultatul exercitării unor prerogative de putere publică.
Ordinul nr. S/445 din 16 februarie 1998 nu reprezintă o decizie unilaterală a autorităţii administrative şi nu produce efecte juridice proprii, în atare situaţie, este judicioasă concluzia primei instanţe privind inadmisibilitatea cererii de anulare a unui asemenea act, care nu este susceptibil prin el însuşi să vatăme recurentului un drept recunoscut de lege.
Susţinerea recurentului că Ordinul nr. S/445 din 16 februarie 1998 este un act administrativ de autoritate pentru că a fost comunicat şi conţine noi sancţiuni disciplinare, apare ca nefondată.
Comunicarea ordinului nu schimbă natura juridică a actului, iar comunicarea s-a efectuat ca urmare a faptului că ordinul a fost întocmit pentru a se răspunde la petiţia adresată de recurent.
Prin Ordinul nr. S/445 din 16 februarie 1998 s-a propus sancţionarea recurentului cu “mustrare scrisă” în temeiul art. 33 din Legea nr. 80/1995, dar măsura respectivă nu a fost dispusă în cuprinsul acestui act. Sub acest aspect, Ordinul nr. S/445/ 1998 are caracterul unui act preparator, care potrivit art. 11 din Legea nr. 29/1990, nu poate fi contestat decât o dată cu actul final prin care se aplică sancţiunea propusă.
De asemenea este nefondată critica din recurs privind încălcarea dispoziţiilor art. 315 Cod procedură civilă de către instanţa de fond, care nu a avut în vedere soluţia dată în decizia de casare pentru excepţia de inadmisibilitate a acţiunii. în decizia nr. 546 din 8 martie 1999, instanţa de recurs a examinat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii întemeiate pe dispoziţiile ar. 2 lit. b din Legea nr. 20/1990, iar prin hotărârea atacată, instanţa de fond
a constatat inadmisibilitatea cererii recurentului pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1 din Legea nr. 29/1990 pentru formularea acţiunii în anularea unui act administrativ.
Criticile recurentului referitoare la greşita respingere ca tardivă a cererii de anulare a Ordinului nr. S/6692/1995 sunt lipsite de temei legal.
Recurentul a avut cunoştinţă de conţinutul acestui ordin şi de menţinerea măsurilor dispuse, ca urmare a respingerii cererii sale de revocare comunicată cu adresa nr. 3702 din 26 septembrie 1995.
Cum această situaţie de fapt nu a fost contestată, instanţa de fond a aplicat corect prevederile art. 5 alin. final din Legea nr. 29/1990, constatând tardivitatea acţiunii în anulare formulate la 5 martie 1998.
Termenul de 1 an prevăzut de textul de lege sus-menţionat este un termen de decădere a cărui depăşire are ca efect stingerea dreptului subiectiv.
Susţinerea recurentului că a intervenit repunerea sa în termen prin răspunsul comunicat cu Ordinul nr. S/445/1998 este nefondată, deoarece termenul de decădere nu este supus repunerii în termen, reglementată pentru termenele de prescripţie extinctivă. Independent de aceasta, se reţine că repunerea în termen nu poate interveni dacă depăşirea termenului s-a datorat culpei titularului dreptului de acţiune. Instanţa de fond a înlăturat această apărare a recurentului constatând întemeiat că memoriile adresate începând cu anul 1995 pentru revocarea ordinului atacat nu pot justifica depăşirea termenului prevăzut cu caracter imperativ pentru sesizarea instanţei de judecată. Sub acest aspect apare de asemenea ca lipsită de relevanţă data la care s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive temeinice de casare a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat prezentul recurs.
| ← ACŢIUNEA ÎN ANULARE A MĂSURILOR ŞI ACTELOR DE URMĂRIRE... | ACTE EXCEPTATE DE LA CONTROLUL JUDECĂTORESC ÎN TEMEIUL LEGII... → |
|---|
