CONCURENŢĂ NELOIALĂ. LEGEA NR. 21/1996. PRACTICI ANTICONCURENŢIALE. PROIECT DE ÎMPĂRŢEALĂ BILATERALĂ A RUTELOR DE ZBOR REGIONALE ÎNTRE DOI OPERATORI AERIENI. NULITATE ABSOLUTĂ
| Comentarii |
|
Potrivit art. 2 din Legea nr. 21/1996, dispoziţiile acestei legi se aplică actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Deci, susţinerea recurentei că actul incriminat nu este decât o “înţelegere" (desigur, materializată într-un înscris prin care se împart rutele aeriene şi se limitează şi controlează zborurile aeriene pe rutele operate în comun) şi că deci trebuia urmat de un alt act care să pună în executare acordul respectiv este fără susţinere legală faţă de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 21/1996.
Mai mult, în art. 5 din Legea nr. 21/1996 se prevede expres că “sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizii de asocieri sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia... ”
(Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 169 din 20 ianuarie 2000)
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 11 iunie 1999, recurenta S.C. “D.A.” S.A. a solicitat casarea sentinţei civile nr. 724/25 mai 1999 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, susţinând că hotărârea este nelegală si netemeinică întrucât:
1. între S.C. “C.A.T.” S.A. şi S.C. “D.A.” S.A. nu a intervenit o convenţie de natură să împartă pieţele de desfacere (rutele aeriene), precum şi limitarea sau controlul zborurilor aeriene pe rutele operate în comun. S-a susţinut că în mod greşit instanţa a calificat “Raportul de analiză a rutelor aeriene regionale încheiat între S.C. “D.A.” S.A. şi S.C. “C.A.T.” S.A. ca fiind o înţelegere comercială de colaborare între doi agenţi economici concurenţi, act care nu este decât “o înţelegere” şi nu un contract şi trebuie urmat de un alt act agreat şi semnat de ambele părţi. Sub acest aspect s-au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.
2. în mod greşit instanţa de fond s-a pronunţat în sentinţa atacată cu prezentul recurs numai asupra unei probleme ridicate din oficiu nepronunţându-se asupra celorlalte 15 puncte
ridicate de recurentă. Susţine că se aplică art. 304 pct. 6 C. pr. civ.
3. Instanţa a apreciat eronat probele cauzei. Analizându-se actele cauzei, Curtea reţine următoarele:
Prin sentinţa nr. 624/25 mai 1999, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea formulată de reclamanta-re-curentă în cauză S.C. “D.A." S.A. împotriva pârâtului-intimat în cauză Consiliul Concurenţei privind anularea Deciziei nr. 4 din 15 ianuarie 1999 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei.
Instanţa de fond a reţinut că “raportul de analiză a rutelor aeriene regionale” încheiat de S.C. “D.A.” S.A. şi “T” a încălcat dispoziţiile art. 5 alin. 1 lit. “b” şi “c” din Legea concurenţei.
S-a reţinut de asemenea că această încălcare a legii rezultă din însăşi adresa nr. 7692/25.V.1998 recunoscută de părţile semnatare ale raportului care au susţinut că efectele produse asupra pieţei transporturilor prin raportul de analiză a rutelor aeriene regionale încheiate între “T” şi S.C. “D.A.” S.A. sunt minime.
S-a motivat de asemenea faptul că din raportul incriminat de Consiliul Concurenţei prin decizia 4/ 15 ianuarie 1999 rezultă cu claritate împărţirea rutelor aeriene în zonele Europei Centrale şi Europa de Vest, fapt ce a condus la imposibilitatea pentru
consumatori de a alege între mai mulţi prestatori fiind îndeplinite prevederile art. 5 din Legea nr. 21/ 1996.
Verificându-se actele cauzei, Curtea reţine că decizia nr. 4/15 ianuarie 1999 a Plenului Consiliului Concurenţei este legală şi în măsură să îndeplinească prevederile art. 1 din Legea nr. 21/ aprilie 1996 - “Legea concurenţei", respectiv asigură un mediu concurenţial normal în vederea promovării intereselor consumatorilor.
Se constată că s-a respectat procedura prevăzută de lege, astfel încât reprezentanţii legali ai părţilor şi-au prezentat poziţiile în Plenul Consiliului Concurentei, la audierea din 24 decembrie 1998.
Se constată că actul încheiat între cele două părţi în cauză respectiv S.C. “CNTAR T.” S.A. şi S.C. “D.A." S.A. încalcă art. 5 alin. 1 lit. “b” şi “c” din Legea concurenţei nr. 21/1996 prin împărţirea pieţelor (rutelor aeriene) şi limitarea controlului zborurilor aeriene pe rutele operate în comun.
Faptul că această încălcare “ar avea prejudicii minime” este fără relevanţă, de esenţă fiind referirea actului incriminat la practici anticoncurenţiale.
Existenţa de practici anticoncurenţiale determină nulitatea acestor prevederi, nulitate ce atrage nulitatea raportului însuşi astfel încât în mod corect instanţa de fond constatând încălcarea Legii concurenţei prin înţelegerea dintre cele 2 părţi a respins contestaţia recurentei-reclamante fără a mai analiza fiecare argument invocat de aceasta care este subsecvent să facă existenţa de sine stătătoare atâta timp cât s-a făcut dovada înţelegerii anticoncurenţiale.
Astfel, de exemplu, susţinerea recurentei din contestaţia formulată împotriva deciziei nr. 4/15 ianuarie 1999 a Plenului Consiliului Concurenţei că raportul de analiză a rutelor aeriene regionale trebuie urmat de un alt document agreat de ambele părţi care să pună în practică raportul incriminat este o susţinere incorectă.
Ceea ce sancţionează Legea nr. 21/1996 sunt practicile anticoncurenţiale în împărţirea pieţelor (rutele aeriene) şi limitarea controlului zborurilor aeriene pe rutele operate în comun, aceasta fiind 'o dovadă de practică anticoncurenţială.
Corect a reţinut decizia şi incidenţa art. 9 alin. 2 lit. “a” din Legea concurenţei nr. 21/1996 întrucât Ministerul Transporturilor se face vinovat de încălcarea legii, intervenind direct pe piaţă prin stabilirea numărului de agenţi ce au dreptul să acţioneze pe o anumită rută.
Este de reţinut că art. 2 din Legea nr. 21/1996 prevede expres că: dispoziţiile Legii nr. 21/1996 se aplică actelor şi faptelor care au sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.
Deci, susţinerea recurentei că actul incriminat nu este decât o “înţelegere” (desigur materializată într-un înscris prin care se împart rutele aeriene şi se limitează şi controlează zborurile aeriene pe rutele operate în comun) şi că deci trebuia urmat de un alt act care să pună în executare acordul ' respectiv este fără susţinere legală faţă de dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 21/1996.
Mai mult, în art. 5 din Legea nr. 21/1996 la capitolul II privind “Practici anticoncurenţiale “se prevede expres că “sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţi economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizii de asocieri sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea şi împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia şi în special cele care urmăresc....”
Deci sentinţa, pronunţată de instanţa de fond, este legală şi temeinică, menţinerea deciziei 4/15 ianuarie 1999 a Plenului Consiliului Concurenţei, fiind corectă.
Urmează deci a se respinge recursul declarat.
| ← ACTE EXCEPTATE DE LA CONTROLUL JUDECĂTORESC ÎN TEMEIUL LEGII... | AVOCAT. RADIEREA DIN COLEGIUL DE AVOCAŢI CONSTANŢA CA URMARE A... → |
|---|
