CSJ. Decizia nr. 1030/2002. Contencios. La încheierea de suspendare a cauzei. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV

Decizia nr.1030

Dosar nr.2662/2002

Şedinţa publică din 14 martie 2003

S-a luat în examinare recursul declarat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş împotriva încheierii din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

La apelul nominal au lipsit recurenta pârâtă Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş şi intimatul B.B.A.

Procedura completă.

S-a referit că recurentul a solicitat soluţionarea cauzei în absenţa sa.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

B.B.A. în contradictoriu cu Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Mureş, a solicitat anularea deciziei 134639/22 martie 2002 emisă de pârâtă, obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii de pensionare, cu suspendarea dispoziţiilor art.103 din Legea nr.92/1992, la plata diferenţei de pensie pe perioada 30 septembrie 1997 – 1 noiembrie 1998 şi la daune cominatorii de 200.000 lei/zi cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 9 septembrie 2002, instanţa a dispus suspendarea cauzei, reţinând că printr-o cerere depusă la dosar, reclamantul a solicitat acest lucru.

Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş a declarat recurs, susţinând că se impune admiterea lui şi casarea încheierii, precizând că nu are calitate procesuală pasivă – ci Casa Judeţeană de Pensii Mureş.

Recursul este fondat.

Pentru a se opera suspendarea prevăzută de art.242 pct.1 Cod procedură civilă, trebuie ca ambele părţi să solicite suspendarea, or, în cauză doar reclamantul a solicitat acest lucru.

In consecinţă, se va admite recursul şi se va casa încheierea iar dosarul va fi trimis pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive invocată prin prezentul recurs urmează a fi soluţionată de instanţa de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială Mureş împotriva încheierii din 9 septembrie 2002 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia comercială şi de contencios administrativ.

Casează încheierea şi trimite dosarul pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi14 martie 2003.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1030/2002. Contencios. La încheierea de suspendare a cauzei. Recurs